CASE OF SANELLA v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of P1-1;Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF SANELLA v. ITALY (CtEDO, 2002)
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE SANELLA v. ITALIA (Declarația nr. 32644/96) HOTĂRÂREA STRASBOURG 19 decembrie 2002 FINAL 19/03/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sanella v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Dna Tulkens Bonello Lorenzen Dna Vajić Dna Botoucharova judecători . Raimondi , judecător ad hoc și dl S. Nielsen grefierul adjunct de secțiune după ce a deliberat în privat la 5 decembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 32644/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Bruna Sanella („reclamantul”), la 6 martie 1996. Înainte de Curte, reclamantul a fost reprezentat de dna G. Benedetti, un avocat practicant la Milano. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil datorită lipsei de asistență de poliție. Invocând art. 6 1 din Convenție, ea s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în ceea ce privește Italia, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl G. Raimondi judecător ad hoc pentru a se afla în locul său (art. 2 din Convenția și art. 2). La 22 iunie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol (art. 52 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1928 și trăiește în Milano. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Milano, pe care l-a lăsat S.S. 10. Într-o scrisoare înregistrată din 19 iunie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să șteargă sediul până la data respectivă. 11. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 13 octombrie 1988, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Milan. 12. Prin decizia din 3 noiembrie 1988, care a fost făcută executivă la 10 noiembrie 1988, Magistratul de la Milano a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 28 septembrie 1989. 13. La 22 septembrie 1989, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. 14. La 12 octombrie 1989, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 10 noiembrie 1989. 15. Între 10 noiembrie 1989 și 18 iunie 1996, judecătorul a făcut douăzeci și șase încercări de recuperare a posesiunii. 16. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 17. La 26 iunie 1996, locatarul a evacuat sediul. II. LEGISLAREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 18. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, CEDO 1999-V. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI 1 ȘI § 1 AL ARticoLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 19. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil, datorită lipsei de asistență de poliție și a susținut o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 20. De asemenea, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 21. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare ca în cazul în cauză și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, §§ 46-66; Lunari v. Italia, nr. 21463/93, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47.22. Curtea a examinat acest caz și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului, ceea ce ar conduce la orice concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile citate mai sus și constată că, în acest caz, reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ șase ani și șapte luni de la prima încercare a judecătorului înainte de a reuși apartamentul. 23. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate”. Prejudiciu material 25. Reclamantul a solicitat reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a susținut, pe care a pus la 67.150.000 lire italiene (ITL) [34.680.08 euro (EUR)], fiind pierderea închirierii pentru perioada 1 ianuarie 1988 (data expirării închirierii) până la 26 iunie 1996 și la 5.610.000 ITL [2.897.32 EUR] pentru costurile de executare a ordinului de posesie. 26. Guvernul a susținut că costurile procedurii în materie de fond nu au fost legate de presupusele încălcări și că costurile suportate în cursul fazei de executare au fost datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie acordată compensații pentru prejudiciile materiale care rezultă din pierderea închirierii (a se vedea Immobiliare Saffi citată mai sus, § 79). Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea decide, având în vedere dovezile de față și perioada în cauză, să atribuie în mod echitabil 10,500 EUR. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate în parte (a se vedea Hotărârea Scollo c. Italia din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, p. 56, § 50). Curtea decide să acorde 2 000 EUR. Curtea acordă o sumă totală de 12,500 EUR pentru prejudiciu material. Prejudiciu moral 28. Reclamantul a susținut că 50 000 000 de ITL [25 822,84 EUR] pentru prejudiciu moral. 29. Guvernul a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui, în sine, suficiente satisfacții. 30. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral, pe care simplele constatare a unei încălcări nu le poate compensa în mod corespunzător. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 3000 EUR sub acest cap. Costuri juridice 31. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor sale juridice, pe care le-a pus la ITL 14.922.000 [7.706.57 EUR] pentru costurile și cheltuielile sale în fața Comisiei și a Curții. 32. Guvernul a lăsat chestiunea la discreția Curții. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, poate fi acordată o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 2000 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSS deține că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 12.500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru prejudiciu material; (ii) 3.000 EUR (trei mii de euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 2.000 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru costuri juridice. (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 decembrie 2002, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului