CtEDO 19.12.2002 Auto

CASE OF SAVIO v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
19.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of P1-1;Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SAVIO v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE SAVIO v. ITALIA (Declarația nr. 31012/96) HOTĂRÂREA STRASBOURG 19 decembrie 2002 FINAL 19/03/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Savio v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Botoucharova Kovler judecătorilor Raimondi, judecătorul ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 5 decembrie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 31012/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”), în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 31012/96), de către un național italian, dna Daniela Savio (nr. 22 februarie 1996). Reclamantul a fost reprezentat de dl P. Giacomazzo, avocat care practică în Padova. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiune a Curții (art. 52 §§ ) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl G. Raimondi ca ad hoc Tribunalul a declarat că cererea este admisibilă la locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 2). La 29 iunie 2000, Curtea a declarat că cererea este admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol. FACTE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1957 și trăiește în Padova. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Padova, pe care i l-a lăsat lui F.C. într-o scrisoare înregistrată din 4 iulie 1989, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. 10. Prin decizia din 19 septembrie 1989, care a fost făcută executivă la 26 septembrie 1989, Magistratul Padova a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 31 decembrie 1992. 12. La 20 aprilie 1993, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. 13. La 8 iunie 1993, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 17 iulie 1993. 14. Între 17 iulie 1993 și 27 februarie 1995, judecătorul a făcut cinci încercări de recuperare a posesiunii. 15. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 16. După aceea, reclamantul a decis să nu continue procedura de executare, pentru a evita costurile inutile, având în vedere lipsa perspectivelor de obținere a asistenței poliției. 17. La 7 decembrie 1995, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgenta ca cazare pentru ea. 18. La 23 ianuarie 1998, locatarul a evacuat apartamentul. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 19. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. HOTĂRÂREA ARTICOLUL 1 ALEGAT AL PROTOCOLUL 1 ȘI ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEII 20. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil datorită lipsei de asistență de poliție. Ea a susținut o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 21. De asemenea, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 22. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare ca în cazul în cauză și a constatat o încălcare a articolelor 1 și 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, §§ 46-66; Lunari v. Italia , nr. 21463/9, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89 , 30 noiembrie 2000, §§ 33-47. Curtea a examinat prezentul caz și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile menționate mai sus și constată că în acest caz reclamantul a trebuit să aștepte patru ani și șase luni de la prima încercare a judecătorului înainte de a recupera apartamentul. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 și a art. 6 § 1 din Convenție în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 24. Reclamantul a solicitat reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a suportat, pe care a pus la 27 500 000 de lire italiene (ITL) [14.202,56 euro (EUR)], fiind pierderea închirierii pentru perioada de 31 decembrie 1992 (data de evacuare a apartamentului) până la 23 ianuarie 1998 și ITL 2.844.026 [EUR 1.468.82] pentru costurile de executare a ordinului de posesie. 25. Guvernul a admis că reclamantul ar trebui să primească daunele pe care le-a suportat pentru pierderea închirierii pentru durata excesivă a procedurii. În ceea ce privește costurile suportate în cadrul procedurii interne, Guvernul a susținut că costurile procedurii cu privire la meritul și cele legate de renovarea lucrărilor în apartament după posesie nu au fost legate de presupusele încălcări. 26. Curtea consideră că reclamantul trebuie acordată compensații pentru prejudiciile materiale rezultate din pierderea închirierii (a se vedea Immobiliare Saffi , citată mai sus, § 79). Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea decide, având în vedere dovezile de față și perioada în cauză, să atribuie într-un mod echitabil 4000 EUR sub acest cap. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate în parte (a se vedea Hotărârea Scollo c. Italia din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, p. 56, § 50). Reclamantul a susținut 10 000 000 de ITL [5 164,57 EUR] pentru prejudiciu moral. 28. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a adăugat dovezile privind prejudiciile morale suportate ca urmare a presupusei încălcări. 29. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 5.000 EUR sub acest cap. Costurile și cheltuielile 30. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor sale juridice, pe care le-a pus la ITL 4.244.343 [2192.02 EUR] pentru costurile și cheltuielile sale în fața Curții. 31. Guvernul a lăsat chestiunea la discreția Curții. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, se poate face o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost de fapt și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea cazul Bottazzi c. Italia) [GC], nr. 34884/97, § 30, CEDO 1999-V). În acest caz, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 2000 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSS deține că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 5.300 EUR (cincă mii trei sute de euro) pentru prejudiciu material; (ii) 5.000 EUR (cincă mii de euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 2.000 EUR (două mii de euro) pentru costuri și cheltuieli juridice; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 decembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă