CtEDO 17.04.2003 Auto

CASE OF FABI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
17.04.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of P1-1;Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF FABI v. ITALY (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE FABI v. ITALIA (Depunerea nr. 48145/99) HOTĂRÂREA STRASBOURG 17 aprilie 2003 FINAL 17/07/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fabi v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Bonello Dna Lorenzen Vajić dna Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner, judecători și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 27 martie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 48145/99) împotriva Republicii Italiene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dl Giuseppe Fabi („reclamantul”), la 20 aprilie 1999. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Barbàra, un avocat practicant la Roma. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de consilienții lor succesivi, respectiv V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, el s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiune a Curții (art. 52 §§ ) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care ar lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol. La 27 iunie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul locuiește în Roma. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat A.M.S. Într-o scrisoare înregistrată din 10 aprilie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închirierea închirierii la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. 10. Într-o scrisoare a servit locatarului la 14 octombrie 1987, reclamantul a reiterat intenția sa de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma. 11. Prin decizia din 1 februarie 1988, care a fost făcută executivă la 22 aprilie 1988, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 1 februarie 1989. 12. La 24 mai 1989, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 13. La 18 iulie 1989 a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 25 iulie 1989. 14. Între 25 iulie 1989 și 10 decembrie 1998, judecătorul a făcut 14 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea sau scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 15. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, procedura de evacuare a fost suspendată până la 30 noiembrie 2000. În februarie 2001, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 19. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI Nr. 1 ȘI ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEI 20. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil datorită lipsei de asistență de poliție și a susținut o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 21. De asemenea, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 22. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri care au susținut chestiuni similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, §§ 46-66; Lunari v. Italia, nr. 21463/93, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89 , 30 noiembrie 2000, §§ 33-47. 23. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că nu există fapte sau argumente invocate de Guvern care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile menționate mai sus și constată că în acest caz reclamantul a trebuit să aștepte unsprezece ani și șapte luni înainte de a-și retracta apartamentul. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 și a art. 6 § 1 din Convenție în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu moral 25. Reclamantul a solicitat 25 000 000 de ITL pentru prejudiciu moral (12 911,42 EUR). 26. Guvernul a susținut că o constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă, susținând, în orice caz, că suma susținută este excesivă. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a adăugat dovezi privind orice prejudiciu moral suferite ca urmare a presupusei încălcări. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral, ceea ce nu poate compensa în mod corespunzător pur și simplu constatarea unei încălcări. Prin urmare, decide, pe o bază echitabilă, să atribuie 3000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, numai în ceea ce privește costurile și cheltuielile, în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Bottazzi c. Italia) [GC], nr. 34884/97, § 30, CEDO 1999-V). În acest caz, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 1000 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSS deține că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 3.000 EUR (3.000 EUR) pentru prejudiciu moral; (ii) 1000 EUR (1.000 EUR) pentru costuri și cheltuieli legale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă