Capurso împotriva Italiei

CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE CAPURSO v. ITALIA (Depunerea nr. 4506/98) HOTĂRÂREA STRASBOURG 3 aprilie 2003 FINAL 03/07/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Capurso v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L.

Rozakis Președintele Bonello Lorenzen Doamna Vajić Dna Botoucharova Steiner, judecătorii L. Ferrari Bravo judecător ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 13 martie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 4506/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 4506/98) de către un național italian, dl Francesco Saverio Capurso (nr. 14 iulie 1998). Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și, respectiv, de co-agentii lor succesivi, dl V. Esposito și dl F. Crisafulli.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, el s-a plâns în continuare în legătură cu durata procedurii de evacuare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții.

Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl L. Ferrari Bravo ca ad hoc Tribunalul a declarat că cererea este admisibilă la locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 2). La 4 octombrie 2001, Curtea a declarat că cererea este admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit Primei Secțiuni nou compuse. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1945 și trăiește în Milano. Într-o scrisoare din 28 iunie 1982, fostul proprietar al apartamentului a informat R.S. (locatarul) că intenționează să încheie închirierea la expirarea termenului la 31 decembrie 1983 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă.

10. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 16 aprilie 1984, proprietarul a reiterat intenția de a închiria și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Milan. 11. Prin decizia din 20 noiembrie 1984, care a fost făcută executivă la aceeași dată, Magistratul de la Milano a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 10 septembrie 1985. 12. Locatarul a cerut Magistratului de la Milano să amâne procedura de executare. Magistratul de la Milano a stabilit o dată proaspătă pentru sfârșitul lunii august 1986. 13. La 29 ianuarie 1985, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului și a urmărit procedura de executare. 14. La 4 iulie 1986, reclamantul a notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul.

15. La 19 august 1986, el a notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 24 septembrie 1986. 16. Între 24 septembrie 1986 și 22 octombrie 1987, judecătorul a făcut douăsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 17. La 24 martie 1987, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca cazare pentru el însuși. 18. Locatarul a cerut Magistratului Milan să stabilească din nou o dată proaspătă pentru executarea pentru 28 iulie 1988. 19. La 14 decembrie 1988 și 14 aprilie 1989, reclamantul a efectuat două anunțuri privind chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul.

20. La 4 mai 1989, el a notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 26 mai 1989. 21. În perioada 26 mai 1989-13 ianuarie 2000, judecătorul a făcut patruzeci și patru încercări de recuperare a posesiunii. 22. La 13 ianuarie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. II. DIRECȚIUL DOMESTIC RELEVANT 23. Legislația internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. HOTĂRÂREA ARTICOLUL 1 ALEGAT AL PROTOCOLUL 1 ȘI ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEII 24. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil datorită lipsei de asistență de poliție.

El a susținut o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 25. Reclamantul a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 26. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare precum în cazul în cauză și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, §§ 46-66; Lunari v. Italia, nr. 21463/93, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47).

27. Curtea a examinat acest caz și constată că nu există fapte sau argumente de la guvern, ceea ce ar conduce la orice concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile citate mai sus și constată că, în acest caz, reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ treisprezece ani și trei luni de la prima încercare a judecătorului înainte de a reuși apartamentul. 28. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție în acest caz.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 30. Reclamantul a solicitat o reparație pentru prejudiciul pecuniar pe care l-a suportat, pe care a pus-o la 68.492.746 [35.373,5 euro (EUR)], suma de ITL 64.211.000 [33.162.21 EUR] fiind diferența dintre chiria pe care a trebuit să o plătească pentru alte apartamente și chiria plătită de locatarul apartamentului său de la perioada din iunie 1987 la ianuarie 2000, suma de ITL 4.281.746 [EUR] 2111.34] fiind costurile procedurii de executare 31. Guvernul a susținut că suma solicitată a fost excesivă și a contestat criteriile utilizate de către solicitant.

În ceea ce privește costurile suportate în cadrul procedurii interne, Guvernul a susținut că costurile procedurii privind fondurile nu sunt legate de presupusele încălcări și că costurile suportate în cursul stadiului de executare sunt datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului. 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie acordată compensații pentru prejudiciile materiale. Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea, având în vedere elementele de probă anterioare și perioada în cauză, decide să-l acorde, pe o bază echitabilă, 27 000 EUR sub acest cap. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate în parte (a se vedea Hotărârea Scollo c. Italia din 28 de ani) Seria A nr. 315-C, p. 56, § 50). Consideră că mijloacele de calcul propuse de reclamant sunt un punct de pornire rezonabil.

Cu toate acestea, având în vedere dovezile de dinaintea acesteia și perioada în cauză și hotărârea pe o bază echitabilă, aceasta îi acordă 1000 EUR. Prejudiciu moral 33. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 10 000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 36. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor sale juridice, pe care le-a pus la ITL 6.340.000 [3.274.34 EUR] pentru costurile și cheltuielile sale în fața Curții. În orice caz, reclamantul a lăsat chestiunea să fie evaluată de către Curte într-un mod echitabil. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, poate fi acordată o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 500 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSS deține că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 28 000 EUR (20 de mii de euro) pentru prejudiciu material; (ii) 10.000 EUR (10 mii de euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 500 EUR (5 sute de euro) pentru costuri și cheltuieli juridice; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF CAPURSO v. ITALY (Application no. 45006/98) JUDGMENT STRASBOURG 3 April 2003 FINAL 03/07/2003 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Capurso v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr G. Bonello , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , Mrs E. Steiner, judges , Mr L. Ferrari Bravo , ad hoc judge , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 13 March 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

8. The applicant was born in 1945 and lives in Milan.

RELEVANT DOMESTIC LAW

23. The relevant domestic law is described in the Court's judgment in the case of Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, §§ 18-35, ECHR 1999-V. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 AND OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

29. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) 28,000 EUR (twenty-eight thousand euros) for pecuniary damage; (ii) 10,000 EUR (ten thousand euros) for non-pecuniary damage; (iii) 500 EUR (five hundred euros) for legal costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 3 April 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President