CASE OF PAOLA ESPOSITO v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of P1-1;Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award
CASE OF PAOLA ESPOSITO v. ITALY (CtEDO, 2002)
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE PAOLA ESPOSITO v. ITALIA (Declarația nr. 30883/96) HOTĂRÂREA STASBOURG 19 decembrie 2002 FINAL 19/03/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Paola Esposito v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Președintele Rozakis dna Tulkens Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova Kovler judecătorilor Raimondi, judecătorul ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul adjunct, după ce s-a deliberat în privat la 5 decembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 30883/96) împotriva Republicii Italiene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Paola Esposito („reclamantul”), la 22 noiembrie 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dl M. Cenerini, avocat practicant în Leghorn. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. Cererea a fost alocată primei secțiuni a Curții (art. 52 §§ ) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl G. Raimondi ca ad hoc În 30 mai 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primei secțiuni. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1968 și trăiește în Leghorn. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Leghorn, pe care l-a lăsat pe O.C.L. La o dată neidentificată, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. 10. Prin decizia din 29 iulie 1991, care a fost făcută executivă la 17 septembrie 1991, Magistratul Leghorn a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 31 decembrie 1992. 12. La 29 martie 1993, reclamantul a furnizat o notificare privind chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. 13. La 15 mai 1993, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru ea. 14. La 20 mai 1993, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 17 iunie 1993. 15. Între 17 iunie 1993 și 4 iunie 1998, judecătorul a făcut opt încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit nefruntat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 16. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 1998, la 27 iulie 1999, chiriașul a solicitat Curții de District Leghorn să stabilească o nouă dată pentru executarea ordinului de posesie. 17. Reclamantul a cerut instanței să respingă cererea chiriașului. 18. La 23 septembrie 1999, Magistratul Leghorn a hotărât să amâne procedura de executare până la 10 februarie 2001. Între timp, în conformitate cu Legea nr. 388/00, toate expulzările de locatari au fost suspendate până la 30 iunie 2001. 19. La 2 iulie 2001, reclamantul a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 20 iulie 2001. 20. La 3 august 2001, Magistratul Leghorn a hotărât să amâne procedura de punere în aplicare mai întâi până la 23 aprilie 2002 și apoi până la 16 mai 2002 21. La 23 mai 2002, reclamantul a primit asistență de poliție pentru a evacua chiriașul o singură dată, dar în niciun caz, deoarece chiriașul a susținut că a fost bolnav și un doctor oficial atribuit a fost disponibil pentru a verifica acuzațiile sale. 22. La 24 mai 2002, reclamantul nu a recuperat posesia apartamentului său. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 23. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI Nr. 1 LA CONVENȚIE ȘI ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEI 24. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil, datorită lipsei de asistență de poliție. A afirmat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 25. Reclamantul a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare ca în cazul în cauză și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, §§ 46-66; Lunari v. Italia, nr. 21463/93, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47. Curtea a examinat prezentul caz și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului, care ar conduce la orice concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile citate mai sus și constată că în acest caz, din iunie 1993, respectiv. mai mult de opt ani și unsprezece luni, reclamantul este încă lăsat într-o stare de incertitudine în ceea ce privește momentul în care ea ar putea să își reprezinte apartamentul. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 1 din Convenție în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 27. Reclamantul a solicitat o reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a sustinut, pe care le-a pus la ITL 2000.466 [1.033.15 EUR] pentru ICI („Imposta Comunale sugli Immobili” ) – taxa municipală imobiliară și ITL 8.436.250 [4356.96 EUR] pentru costurile de executare a ordinului de posesie. 28. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a adăugat dovezi privind orice prejudiciu material suportate ca urmare a presupusei încălcări. În ceea ce privește costurile suportate în cadrul procedurii interne, Guvernul a susținut că costurile procedurii privind fondurile nu sunt legate de presupusele încălcări și că costurile suportate în cursul stadiului de executare sunt datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului. 29. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea decide să acorde suma solicitată de 4 356,96 EUR. 30. Guvernul a susținut că costurile suportate de reclamantul pentru impozitul municipal imobiliar nu sunt legate de presupusele încălcări. 31. Curtea consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate și presupusele prejudiciu material pentru impozitul municipal imobiliar și respinge această afirmație. Curtea aprobă, pe bază echitabilă, o sumă totală de 4 356,96 EUR pentru prejudiciu material. Prejudiciu moral 32. Guvernul a susținut că o constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, suficientă satisfacție și că, în orice caz, suma susținută este excesivă. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a adăugat dovezi privind prejudiciile morale susținute ca urmare a presupusei încălcări. 34. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral, pe care simplele constatare a unei încălcări nu le poate compensa în mod corespunzător. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 8 000 de euro sub acest cap. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSS deține că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 4.356,96 EUR (4 mii trei sute cincizezeci și șase euro) pentru prejudicii pecuniare; (ii) 8.000 EUR (opt mii euro) pentru prejudiciu moral; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 decembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului