- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 aprilie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Încălcare — Articolul 6
- Prejudiciu material — sumă acordată
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Pulcini împotriva Italiei
Traducere în română Auto
CAUZUL PRIMEI SECȚII DE PULCINI v. ITALIA (Declarația nr. 59539/00) HOTĂRÂREA STRASBOURG 17 aprilie 2003 FINAL 17/07/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Pulcini v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele C.L.
Rozakis Bonello Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner, judecători și dl S. Nielsen, grefierul secțiunii adjuncte, care a deliberat în privat la 27 martie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 59539/00) împotriva Republicii Italiene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Anna Maria Pulcini („reclamantul”) la 20 iulie 2000. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și, respectiv, de co-agentii lor succesivi, dl V. Esposito și dl F. Crisafulli.
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiune a Curții (art. 52 §§ ) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care ar lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol. La 7 martie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1933 și trăiește în Monte Porzio Catone (Roma).
Ea este proprietarul unui apartament din Monte Porzio Catone, pe care i-a lăsat-o R.L. Într-o scrisoare înregistrată din 7 iulie 1986, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. 10. Inchiriatul a declarat reclamantului că nu va părăsi sediul. 11. Într-o scrisoare servită la chiriașul la 9 decembrie 1986, reclamantul a reiterat intenția ei de a pune capăt închirierii și a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Frascati (Rome). 12. Prin decizia din 31 martie 1987, care a fost făcută executivă la 14 În aprilie 1987, Magistratul Frascati a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 decembrie 1988. 13. La 10 ianuarie 1989, reclamantul a dat anunț asupra chiriașului ce l-a solicitat să abandoneze sediul.
14. La 4 iulie 1989, ea a informat locatarului că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 27 iulie 1989. 15. Între 27 iulie 1989 și 26 mai 2000, judecătorul a făcut treizeci și cinci de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 16. Între timp, la 12 iulie 1993, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a cerut urgent ca locație pentru fiica ei. 17. La 8 iunie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 18. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V.
HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 1 DE PROTOCOL Nr. 1 ȘI ARTICOLUL 6 § 1 DE CONVENȚIE 19. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil, datorită lipsei de asistență de poliție. A afirmat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 20. De asemenea, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 21. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare ca în cazul în cauză și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, §§ 46-66; Lunari v. Italia, nr. 21463/93, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47.22.
Curtea a examinat acest caz și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului, ceea ce ar conduce la orice concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile citate mai sus și constată că, în acest caz, reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ zece ani și zece luni după prima încercare a judecătorului înainte de a reuși apartamentul. 23. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate”.
Prejudiciu material 25. Reclamantul a solicitat o reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a sustinut, pe care le-a pus la 29.602.79 euro (EUR), suma de 23.562.79 EUR fiind pierderea închirierii pentru perioada ianuarie 1989- iunie 2000, suma de 6.040 EUR fiind costurile procedurii de executare. 26. Guvernul a susținut că suma solicitată este excesivă. În ceea ce privește costurile suportate în cadrul procedurii interne, Guvernul a susținut că costurile procedurii privind fondurile nu sunt legate de presupusele încălcări și că costurile suportate în cursul stadiului de executare sunt datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului.
27. Curtea consideră că reclamantul trebuie acordată compensații pentru prejudiciile materiale rezultate din pierderea închirierii (a se vedea Immobiliare Saffi , citată mai sus § 79). Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea decide, având în vedere dovezile de față și perioada în cauză, să-i atribuie, pe o bază echitabilă, 16 000 EUR sub acest cap. În ceea ce privește costurile procedurii de punere în aplicare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate în parte (a se vedea Hotărârea Scollo c. Italia din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, p. 56, § 50). Având în vedere dovezile din față și perioada în cauză și hotărârea în mod echitabil, aceasta îi acordă 2 000 de euro sub acest cap. Prejudiciu moral 28. Reclamantul a solicitat 20.000 EUR pentru prejudiciile morale.
29. Guvernul a susținut că, în orice caz, suma reclamată a fost excesivă și a subliniat că reclamantul nu a adăugat dovezile privind prejudiciile morale suportate. 30. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să atribuie 10 000 EUR sub acest cap. În mod implicit 31, Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 18.000 EUR (opt mii de euro) pentru prejudiciu material; (ii) 10.000 EUR ( zece mii de euro) pentru prejudiciu moral; (b) faptul că de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 17 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF PULCINI v. ITALY (Application no. 59539/00) JUDGMENT STRASBOURG 17 April 2003 FINAL 17/07/2003 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Pulcini v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr G. Bonello , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner, judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 27 March 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 59539/00) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Anna Maria Pulcini (“the applicant”) on 20 July 2000.
The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their successive co-agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that she had been unable to recover possession of her flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, she further complained about the length of the eviction proceedings.
The application was allocated to the Second Section of the Court (Rule 52 § 1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article 27 § 1 of the Convention) was constituted as provided in Rule 26 § 1 of the Rules of Court.
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed First Section.
On 7 March 2002 the Court declared the application admissible. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
7. The applicant was born in 1933 and lives in Monte Porzio Catone (Rome).
She is the owner of a flat in Monte Porzio Catone, which she had let to R.L.
In a registered letter of 7 July 1986, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and asked him to vacate the premises by that date.
The tenant told the applicant that he would not leave the premises.
In a writ served on the tenant on 9 December 1986, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Frascati Magistrate (Rome).
By a decision of 31 March 1987, which was made enforceable on 14 April 1987, the Frascati Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1988.
On 10 January 1989, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 4 July 1989, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 27 July 1989.
Between 27 July 1989 and 26 May 2000 the bailiff made thirty-five attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
In the meanwhile, on 12 July 1993, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for her daughter.
On 8 June 2000, the applicant recovered possession of the flat. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
18. The relevant domestic law is described in the Court’s judgment in the case of Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, §§ 18-35, ECHR 1999-V. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 AND OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
The applicant complained that she had been unable to recover possession of her flat within a reasonable time owing to the lack of police assistance. She alleged a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which provides: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
The applicant also alleged a breach of Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which provides: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Court has on several previous occasions decided cases raising similar issues as in the present case and found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 and Article 6 § 1 of the Convention (see Immobiliare Saffi , cited above, §§ 46-66; Lunari v. Italy, no. 21463/93, 11 January 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italy , no . 15919/89, 30 November 2000, §§ 33-47).
The Court has examined the present case and finds that there are no facts or arguments from the Government, which would lead to any different conclusion in this case. The Court refers to its detailed reasons in the judgments cited above and notes that in this case the applicant has had to wait for approximately ten years and ten months after the first attempt of the bailiff before repossessing the flat.
Consequently, there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 and of Article 6 § 1 of the Convention in the present case. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary damage
The applicant sought reparation for the pecuniary damage she had sustained, which she put at 29,602.79 euros (EUR), the sum of EUR 23,562.79 being the loss of rent for the period from January 1989 to June 2000, the sum of EUR 6,040 being the costs of the enforcement proceedings.
The Government maintained that the amount claimed was excessive. As regards the costs incurred in the domestic proceedings, the Government argued that the costs of the proceedings on the merits were not related to the alleged violations and that the costs incurred during the enforcement stage were due only for the period that was regarded as being a disproportionate interference with the applicant’s right of property.
The Court considers that the applicant must be awarded compensation for the pecuniary damage resulting from the loss of rent (see Immobiliare Saffi , cited above, § 79). Having regard to the means of calculation proposed by the applicant, the Court, in the light of the evidence before it and the period concerned, decides to award her, on an equitable basis, EUR 16,000 under this head. As regards the costs of the enforcement proceedings, the Court considers that they must be reimbursed in part (see the Scollo v. Italy judgment of 28 September 1995, Series A no. 315-C, p. 56, § 50). In the light of the evidence before it and the period concerned, and ruling on an equitable basis, it awards her EUR 2,000 under this head. B. Non-pecuniary damage
The applicant claimed EUR 20,000 for the non-pecuniary damage.
The Government submitted that in any event the amount claimed was excessive and stressed that the applicant had failed to adduce evidence of non-pecuniary damage sustained.
The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Therefore, the Court decides, on an equitable basis, to award EUR 10,000 under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) 18,000 EUR (eighteen thousand euros) for pecuniary damage; (ii) 10,000 EUR (ten thousand euros) for non-pecuniary damage; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 17 April 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President