TOMASEVIC v. CROATIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 12873/02 de Pavo TOMAŠEVI împotrivă Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 19 decembrie 2002 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner, judecători și dl S. Nielsen grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 11 martie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Pavo Tomašević, este un cetățean croat, născut în 1927 și locuiește la Zagreb. El este reprezentat în fața Curții de către dna Tatjana Burjačenko Grubiša, avocat practicant la Zagreb. La 20 aprilie 1992, casa de vară a reclamantului din Orahovica, Croația a fost exploatată de autori necunoscuti. La 16 august 1994, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Municipală de Orahovica (Općinski sud u Orahovici ) cererea de compensare pentru proprietatea sa distrusă constituie Republica Croația și susține că distrugerea proprietăților sale reprezintă un act terorist. La 16 noiembrie 1995, instanța a respins afirmația reclamantului că distrugerea proprietăților reclamantului nu a fost un act terorist, ci o infracțiune penală regulată comisă de o persoană necunoscută. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. Până în prezent, autoritățile croate nu au pronunțat nici o nouă legislație care reglementează această chestiune. La 18 iulie 1996, Curtea județului Bjelovar ( Županijski sud u Bjelovaru ) a continuat procedurile în temeiul legislației de mai sus. Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) citește următoarele: „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” COMPLAINTE Reclamantul susține că promulgarea legislației din 1996 interzice dreptul său de acces la instanță și/sau dreptul său la un remediu eficace în sensul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție. El se plâng în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că incapacitatea sa de a obține compensare pentru proprietatea sa distrusă își încălcă drepturile de proprietate. Reclamantul se plânge că este privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile din 1996 l-au împiedicat să primească cererea de compensare decisă de instanțe interne. El se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din convenție, al căror parte relevantă se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu art. 1 litera (b) din Regulamentul de judecată, este necesar să se anunțe această parte a cererii către guvernul contestat. Reclamantul se plânge de asemenea că a fost privat de drepturile sale de proprietate în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea remarcă că evenimentele reclamate au avut loc înainte de 5 noiembrie 1997 când Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația. Rezultă că această parte a cererii este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a suspenda examinarea plângerilor reclamantului că a fost privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace; declară restul cererii inadmisibil. Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Președintele de secretar adjunct

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 12873/02

by Pavo TOMAŠEVIĆ

against Croatia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 19

December

2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

Mrs

E.

Steiner,

judges

,

and Mr S.

Nielsen

,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 11 March 2002,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Pavo Tomašević, is a Croatian citizen, who was born in 1927 and lives in Zagreb. He is represented before the Court by Ms

Tatjana Burjačenko Grubiša, a lawyer practising in Zagreb.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 20 April 1992 the applicant’s summer house in Orahovica, Croatia was mined by unknown perpetrators.

On 16 August 1994 the applicant filed an action with the Orahovica Municipal Court (

Općinski sud u Orahovici

) seeking compensation for his destroyed property form the Republic of Croatia and claiming that destruction of his property represented a terrorist act.

On 16 November 1995 the first instance court rejected the applicant’s claim finding that the destruction of the applicant’s property had not been a terrorist act but a regular criminal offence committed by an unknown person.

The applicant appealed against the judgment.

On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. So far the Croatian authorities have not enacted any new legislation regulating the matter.

On 18 July 1996 the Bjelovar County Court (

Županijski sud u Bjelovaru

) stayed the proceedings pursuant to the above legislation.

B.

Relevant domestic law

The relevant part of the Civil Obligations Act (

Zakon o obveznim odnosima

) reads as follows:

Section 180(1)

“Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.”

The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act (

Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima

– Official Gazette no.

7/1996) read as follows:

Section 1

“Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos. 53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.”

Section 2

“Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed.

The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.”

The relevant part of the Civil Procedure Act provides:

Section 212

“Proceedings shall be stayed:

...

(6) where another statute so prescribes.”

COMPLAINTS

1.

The applicant maintains that Parliament’s enactment of the 1996 legislation interferes with his right of access to court and/or his right to an effective remedy within the meaning of Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention.

2.

He further complains under Article 1 of Protocol No. 1 that his inability to obtain compensation for his destroyed property violates his property rights.

THE LAW

1.

The applicant complains that he is deprived of his right of access to court and/or his right to an effective remedy because the changes of the Civil Obligations Act from 1996 prevented him from having his claim for compensation decided by the domestic courts. He relies on Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention, the relevant part of which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule

54

§

2

(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2.

The applicant also complains that he has been deprived of his property rights contrary to Article 1 of Protocol No 1.

The Court notes that the events complained of took place prior to 5

November 1997 when the Convention entered into force in respect of Croatia.

It follows that this part of the application is incompatible

ratione temporis

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35

§

3 and must be rejected in accordance with Article 35

§

4.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaints that he has been deprived of his right of access to court and/or his right to an effective remedy;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Søren N

IELSEN

Christos R

OZAKIS

Deputy Registrar

President