CtEDO 19.12.2002 Auto

TOMASEVIC v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
19.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TOMASEVIC v. CROATIA (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 12873/02 de Pavo TOMAŠEVI împotrivă Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 19 decembrie 2002 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner, judecători și dl S. Nielsen grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 11 martie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Pavo Tomašević, este un cetățean croat, născut în 1927 și locuiește la Zagreb. El este reprezentat în fața Curții de către dna Tatjana Burjačenko Grubiša, avocat practicant la Zagreb. La 20 aprilie 1992, casa de vară a reclamantului din Orahovica, Croația a fost exploatată de autori necunoscuti. La 16 august 1994, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Municipală de Orahovica (Općinski sud u Orahovici ) cererea de compensare pentru proprietatea sa distrusă constituie Republica Croația și susține că distrugerea proprietăților sale reprezintă un act terorist. La 16 noiembrie 1995, instanța a respins afirmația reclamantului că distrugerea proprietăților reclamantului nu a fost un act terorist, ci o infracțiune penală regulată comisă de o persoană necunoscută. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. Până în prezent, autoritățile croate nu au pronunțat nici o nouă legislație care reglementează această chestiune. La 18 iulie 1996, Curtea județului Bjelovar ( Županijski sud u Bjelovaru ) a continuat procedurile în temeiul legislației de mai sus. Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) citește următoarele: „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” COMPLAINTE Reclamantul susține că promulgarea legislației din 1996 interzice dreptul său de acces la instanță și/sau dreptul său la un remediu eficace în sensul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție. El se plâng în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că incapacitatea sa de a obține compensare pentru proprietatea sa distrusă își încălcă drepturile de proprietate. Reclamantul se plânge că este privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile din 1996 l-au împiedicat să primească cererea de compensare decisă de instanțe interne. El se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din convenție, al căror parte relevantă se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu art. 1 litera (b) din Regulamentul de judecată, este necesar să se anunțe această parte a cererii către guvernul contestat. Reclamantul se plânge de asemenea că a fost privat de drepturile sale de proprietate în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea remarcă că evenimentele reclamate au avut loc înainte de 5 noiembrie 1997 când Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația. Rezultă că această parte a cererii este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a suspenda examinarea plângerilor reclamantului că a fost privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace; declară restul cererii inadmisibil. Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Președintele de secretar adjunct

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă