AFFAIRE MAC GEE c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA Mac GEE c. FRANȚA (solicitarea nr. 46802/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 ianuarie 2003 DEFINITIVF 07/04/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Mac Gee c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaudes președintele J.-P. Costa, Bîrsan Jungwiert Butkevych mei Thomassen, A. Mularoni judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 10 decembrie 2002, Rend l'hote, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 46802/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant britanic, dl Georges Mac Gee ( reclamantul a sesizat Curtea la data de 9 martie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale ( D-l Dubrocard, subdirector al drepturilor omului la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut în special caracterul inechitabil al procedurii în fața camerei criminale a Curții de Casație. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 10 iulie 2001, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise privind fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. În cadrul unei anchete judiciare privind conturile Regiunii Alsace, reclamantul a fost acuzat că a fabricat un document contabil fals. Acesta a fost pus sub acuzare la 22 iunie 1994. Tribunalul corecțional de la Strasbourg l-a condamnat la 31 mai 1996 la un an de închisoare cu suspendare și la 100 000 de franci francezi. Pentru că a întocmit un certificat fals sau un certificat inexact și a utilizat acest certificat fals sau certificat. 10. Prin hotărârea din 11 septembrie 1997, instanța de apel a lui Colmar a confirmat judecata asupra vinovăției și l-a rectificat în sensul că reclamantul a fost găsit vinovat de stabilirea unei declarații privind fapte inexacte din punct de vedere material și a redus pedeapsa din închisoare la șase luni cu suspendare. 11. Reclamantul, reprezentat de un avocat la Curtea de Casație și la Consiliul de Stat (avocat al Consiliilor), s-a ocupat de casare. La 29 mai 1998 a depus un memoriu amplificativ. Raportul elaborat de consilierul raportor a fost comunicat înainte de a fi comunicat avocatului general, dar nu reclamantului sau consiliului său. Nici concluziile avocatului general nu le-au fost comunicate. La data de 8 septembrie 1998, recursul a fost respins la 9 septembrie 1998. În ceea ce privește VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE12, reclamantul consideră că cauza sa nu a fost ascultată în mod corect în fața camerei criminale a Curții de Casație. : se plânge că a avut loc o încălcare a principiului egalității armelor din cauza faptului că nu a avut loc comunicarea celor două părți ale raportului consilierului raportor, în timp ce aceste documente au fost furnizate avocatului general. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 13. Guvernul amintește că, în Hotărârile Reinhardt și Slimane Kaid c. Franța din 31 martie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-II) și Slimane-Kaid c. Franța din 25 ianuarie 2000 (Reinhardt n. 29507/95) Curtea a ajuns la concluzia că procedura aplicabilă la momentul respectiv în fața Camerei Penale a Curții de Casație nu respecta cerințele care decurg din art. 6 din Convenție. În lumina jurisprudenței menționate mai sus, el pune la dispoziția Curții înțelepciunea. 14. Potrivit reclamantului, explicațiile guvernului ar tinde să admită implicit temeinicia fondului. 15. Curtea a stat deja în picioare în ceea ce privește importanța raportului consilierului raportor, în principal în cea de-a doua parte a acestuia, rolul avocatului general și consecințele la sfârșitul procedurii pentru cei interesați, dezechilibrul creat, în lipsa unei comunicări identice a raportului către consiliul pârâtului, nu este de acord cu cerințele procesului echitabil (hotărâre Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța menționată anterior, § 105). 16. Curtea nu face distincție în speță nici un motiv de sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . : Într-adevăr, cele două părți ale raportului consilierului raportor nu au fost comunicate reclamantului și nici consiliului său de administrație înainte de a-și începe ședința, în timp ce avocatului general i s-a comunicat în întregime dosarul. Principiile contradictoriei și egalității armelor au fost astfel necunoscute. 17. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită suma de 10 000 FRF (adică 1 524,49 EUR, Guvernul afirmă că pretențiile reclamantului sunt în mod evident excesive. În ipoteza în care Curtea ar ajunge la concluzia unei încălcări a articolului 6, el propune să se aloce reclamantului o sumă globală de 15 000 FRF (2 286,74 EUR) în temeiul articolului 41, fără precizie. Presupunând că cererea de despăgubire pentru încălcarea dreptului la apărare constituie o cerere de despăgubire materială, Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare și orice prejudiciu material. Prin urmare, această cerere trebuie eliminată. 22. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea constată că reclamantul justifică două facturi care corespund în totalitate diligențelor efectuate de avocatul său în fața Curții pentru o sumă totală de 24 352 FRF și decide să îi aloce această sumă cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 25. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L faptul că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 712,44 EUR (trei mii șapte sute doisprezece euro și patruzeci și patru de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 7 ianuarie 2003 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle Loucare Prezidențială

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

Mac GEE c. FRANCE

(Requête n

o

46802/99)

ARRÊT

STRASBOURG

7 janvier 2003

DÉFINITIF

07/04/2003

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Mac Gee c. France,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

J.-P.

Costa,

C.

Bîrsan

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

mes

W.

Thomassen,

A. Mularoni

,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 décembre 2002,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

46802/99) dirigée contre la République française et dont un ressortissant britannique, M.

Georges Mac Gee («

le requérant

»), a saisi la Cour le 9 mars 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté devant la Cour par M

e

A. Marx, avocat au barreau de Strasbourg. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

M. Dubrocard, sous-directrice des Droits de l’Homme au ministère des Affaires étrangères.

3.

Le requérant alléguait en particulier le caractère inéquitable de la procédure devant la chambre criminelle de la Cour de cassation.

4.

La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article

52

§

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

5.

Par une décision du 10 juillet 2001, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.

6.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

7.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article

59

§

1 du règlement).

EN FAIT

8.

Le requérant est né en 1928 et réside à Schiltigheim (France).

9.

Dans le cadre d’une enquête judiciaire portant sur les comptes de la Région Alsace, le requérant fut soupçonné d’avoir fabriqué un faux document comptable. Il fut mis en examen le 22 juin 1994. Le tribunal correctionnel de Strasbourg le condamna le 31 mai 1996 à un an de prison avec sursis et à 100

000

francs français «

FRF

» d’amende pour avoir établi une fausse attestation ou un certificat inexact et fait usage de ce faux certificat ou attestation.

10.

Par arrêt du 11 septembre 1997, la cour d’appel de Colmar confirma le jugement sur la culpabilité et le rectifia en ce sens que le requérant fut déclaré coupable de l’établissement d’une attestation faisant état de faits matériellement inexacts et réduisit la peine d’emprisonnement à six mois avec sursis.

11.

Le requérant, représenté par un avocat à la Cour de cassation et au Conseil d’Etat (avocat aux Conseils), se pourvut en cassation. Il déposa un mémoire ampliatif le 29 mai 1998. Le rapport élaboré par le conseiller rapporteur fut communiqué avant l’audience à l’avocat général, mais non au requérant ni à son conseil. Les conclusions de l’avocat général ne leur furent pas non plus communiquées. L’audience se tint devant la chambre criminelle de la Cour de cassation le 8

septembre 1998 et le pourvoi fut rejeté le 9

septembre

1998.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

12.

Le requérant estime que sa cause n’a pas été entendue équitablement devant la chambre criminelle de la Cour de cassation

: il se plaint qu’il y a eu rupture du principe de l’égalité des armes en raison de ce qu’il n’a pas eu communication des deux volets du rapport du conseiller rapporteur, alors que ces documents ont été fournis à l’avocat général. Il invoque l’article

6

§

1 de la Convention dont les parties pertinentes sont ainsi libellées

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

13.

Le Gouvernement rappelle que dans les arrêts

Reinhardt et Slimane

‑

Kaïd c. France

du 31 mars 1998 (

Recueil des arrêts et décisions

1998-II) et

Slimane-Kaïd c. France

du 25 janvier 2000 (requête n

o

29507/95) la Cour avait conclu que la procédure applicable à l’époque devant la chambre criminelle de la Cour de cassation ne respectait pas les exigences découlant de l’article 6 de la Convention. Il rappelle également que le sens du rapport du conseiller rapporteur fait l’objet d’une mention au rôle d’audience diffusé à l’Ordre des avocats aux Conseils dix

jours avant l’audience. Eu égard à la jurisprudence précitée, il s’en remet à la sagesse de la Cour.

14.

Selon le requérant, les explications du Gouvernement tendraient à admettre implicitement le bien-fondé du grief.

15.

La Cour a déjà jugé qu’étant donné l’importance du rapport du conseiller rapporteur, principalement du second volet de celui-ci, le rôle de l’avocat général et les conséquences de l’issue de la procédure pour les intéressés, le déséquilibre créé, faute d’une communication identique du rapport au conseil du prévenu, ne s’accorde pas avec les exigences du procès équitable (arrêt

Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France

précité, § 105).

16.

La Cour ne distingue en l’espèce aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence

: en effet les deux volets du rapport du conseiller rapporteur n’ont pas été communiqués au requérant ni à son conseil avant l’audience, alors que l’avocat général s’est vu communiquer l’intégralité du dossier. Les principes du contradictoire et de l’égalité des armes ont ainsi été méconnus.

17.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

19.

Le requérant réclame la somme de 10

000

FRF (soit 1

524,49 euros, «

EUR

») au titre de son préjudice moral. Par ailleurs, il expose que le défaut de communication du rapport du conseiller rapporteur ne lui a pas permis d’assurer pleinement sa défense et réclame 13

266

FRF (soit 2

022,39

euros).

20.

Le Gouvernement affirme que les prétentions du requérant sont manifestement excessives. Dans l’hypothèse où la Cour conclurait à une violation de l’article 6, il propose d’allouer au requérant une somme globale de 15

000

FRF (soit 2

286,74 euros) au titre de l’article 41, sans précision.

21.

A supposer que la demande de dédommagement relative à la violation des droits de la défense constitue une demande de dédommagement matériel, la Cour ne décèle aucun lien de causalité entre la violation alléguée et un quelconque préjudice matériel. Il convient donc d’écarter cette demande.

22.

S’agissant du dommage moral, la Cour l’estime suffisamment réparé par le constat de violation auquel elle parvient.

B.

Frais et dépens

23.

L’avocat du requérant expose avoir fixé ses honoraires pour son intervention devant la Cour à la somme de 47

840

FRF. Il produit deux factures de provision sur honoraires, pour un montant total de 24

352

FRF (soit 3

712,44 euros), que le requérant a réglé.

24.

La Cour constate que le requérant justifie de deux factures qui correspondent à l’intégralité des diligences effectuées par son avocat devant la Cour pour un montant total de 24

352

FRF et décide de lui allouer cette somme au titre des frais et dépens.

C.

Intérêts moratoires

25.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

en ce que la cause du requérant n’a pas été entendue équitablement par la Cour de cassation

;

2.

Dit

que le constat d’une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 3

712,44

EUR (trois mille sept cent douze euros et quarante-quatre centimes) pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

7 janvier 2003 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

L.

Loucaides

Greffière

Président