CtEDO 07.01.2003 Auto

PRODAN v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
07.01.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PRODAN v. MOLDOVA (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE CU PENTRU ADMINISIBILITATEA DECIZIE A DECIZIEI NR. 49806/99 de către Tatiana PRODAN împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 7 ianuarie 2003 în calitate de Cameră compusă de Președintele Sir Nicolas Bratza Pellonpäää Pastor Ridruejo Fischbach Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și grefierul secțiunii O’Boyle având în vedere cererea de mai sus introdusă la 5 Ianuarie 1999 și înregistrată la 23 iulie 1999, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Tatiana Prodan, este un național moldovenesc, născut în 1924 și locuiește în Chișinău, Moldova. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl V. Nagacevschi, un avocat care practică în Chișinău. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl V. Pârlog, Ministerul Justiției. În iunie 1946 casa deținută de părinții reclamantului a fost naționalizată de regimul comunist. Părinții reclamanților au fost deportați în Siberia în 1949. În 1997 reclamantul a depus Curtea de District Chișinău o acțiune prin care a solicitat restituirea casei naționalizate de la părinții ei. De asemenea, a încercat să declare nul și să anuleze contractele de vânzare prin care anumite chiriași au achiziționat apartamentele din casă și să expulze toți chiriașii, inclusiv cei care nu și-au cumpărat apartamentele. La 14 martie 1997, Curtea de District a ordonat returnarea la reclamantul casei pe care a moștenit-o de la părinții ei și a declarat nul și anulează contractele prin care apartamentele care compun casa au fost vândute părților terțe. Curtea a ordonat în continuare Consiliului Municipal să expulze toți chiriașii, inclusiv cei care nu și-au achiziționat apartamentele, și a indicat că statul este responsabil pentru furnizarea de cazare alternativă. Consiliul Municipal și proprietarii de apartamente au depus la Curtea Regională Chișinău un recurs împotriva hotărârii Curții de District. La 17 octombrie 1997, Curtea Regională a permis apelul și a anulat hotărârea Curții de District. În 1997 reclamantul a interzis un recurs în casă împotriva hotărârii Curții Regionale. La 31 martie 1998, Curtea de Apel Chișinău în decizia sa finală a respins recursul și a susținut decizia Curții Regionale. La 10 august 1998, Oficiul Procurorului General a depus Curtea Supremă de Justiție, în interesul reclamantului, un recurs de anulare care urmărește să anuleze deciziile Curții Regionale din 17 octombrie 1997 și ale Curții de Apel din 31 martie 1998, precum și să susțină hotărârea Curții de District din 14 martie 1997. La 19 august 1998, Curtea Supremă a anulat hotărârile Curții Regionale și ale Curții de Apel și a susținut hotărârea Curții de District din cauza faptului că hotărârile anulate au încălcat Legea privind reabilitarea victimelor reprimarii politice. La 19 noiembrie 1998, Consiliul Municipal a adoptat decizia privind restituirea proprietăților imobile cetățenilor restaurați în drepturile lor de proprietate, cu condiția, printre altele, ca în urma intrării în vigoare a Legii nr. 1225-XII privind reabilitarea victimelor reprimarii politice din 8 septembrie 1992, Consiliul Municipal nu a fost acordat fonduri necesare și, prin urmare, nu a fost disponibilă cazare alternativă pentru persoanele expulzate din sediul restaurat. Decizia prevede, de asemenea, că Comisia Municipală pentru reabilitare a fost împuternicită să propună suspendarea executării anumitor hotărâri până la rezoluția situației privind cazarea alternativă pentru persoanele expulzate. În 1998 reclamantul s-a plâns la Consiliul Municipal cu privire la neexecuția hotărârii din 14 martie 1997. Ianuarie 1999, Consiliul Municipal a informat reclamantul că, datorită lipsei de fonduri pentru construcția apartamentelor și a cazarelor alternative disponibile pentru chiriașii descărcați, acesta nu a putut aplica hotărârea din 14 martie 1997 înainte de a obține finanțarea necesară sau de a obține locuri vacante. Într-o scrisoare din 24 martie 1999, Consiliul Municipal a informat reclamantul că, de la data hotărârii 14 Martie 1997 a devenit executiv și Registrul de teren Chișinău i-a eliberat titlul de proprietate a casei, Consiliul Municipal a încetat să fie proprietarul sau locatorul casei și, prin urmare, nu mai putea fi considerat implicat în relația juridică dintre reclamant și proprietarii anteriori ai casei. În 1999 reclamantul a depus în registrul de teren Chișinău o cerere de a-i emite titlul de proprietate pentru întreaga casă. Într-o scrisoare din 15 septembrie 1999, Centrul de Informații al Registrului de teren a informat reclamantul că va emite titlul de proprietate pentru întreaga casă numai pe baza „actului de livrare și primire a casei” emis de Consiliul Municipal. În octombrie 1999, reclamantul a depus Curtea de District Chișinău o acțiune care solicită compensare prin daune pentru întârzierea în aplicarea hotărârii din 14 martie 1997. La 17 noiembrie 1999, Curtea de District a respins acțiunea ca fiind nefondată. În 2000 reclamantul a depus Curtea de district Chișinău o acțiune care urmărește să modifice parțial modalitatea de executare a hotărârii din 14 martie 1997 prin achiziționarea unei atribuiții a valorilor estimate de piață ale apartamentelor care compun casa și a expulzării chiriașilor care nu și-au achiziționat apartamentele. La 7 februarie 2000, Curtea de District a ordonat ca experții în Registrul de Teren Chișinău să evalueze, la cheltuielile reclamantului, valoarea de piață a apartamentelor care au fost cumpărate de chiriașii lor. În aceeași lună, reclamantul a depus la Curtea de District o cerere care să urmărească efectuarea evaluării de către experți imobiliari independenți. În februarie 2000, Curtea de District a ordonat ca evaluarea să fie efectuată de experți imobiliari independenți. La 3 octombrie 2000, Curtea de District a hotărât să modifice parțial modalitatea de executare a hotărârii din 14 martie 1997 și a ordonat Consiliului Municipal să atribuie reclamantului valoarea estimată de piață a apartamentelor în valoare de MDL 488,274. De asemenea, Curtea a hotărât că toate celelalte dispoziții ale hotărârii din 14 martie 1997 ar trebui să fie aplicate în mod corespunzător. Consiliul Municipal a depus la Curtea Regională Chișinău un recurs împotriva deciziei de mai sus. La 10 ianuarie 2001, Curtea Regională, în decizia sa finală, a respins recursul și a susținut hotărârea Curții de District din 3 octombrie 2000. La o dată neespecificată în februarie 2001, un judecător al Curții de District Chișinău a eliberat un mandat de executare în ceea ce privește hotărârea din 3 octombrie 2000. În 2001, primarul Chișinău a depus la Procuratura Generală o cerere de a solicita procurorul general depunerea unui recurs de anulare împotriva hotărârii din 3 octombrie 2000. Într-o scrisoare din 21 martie 2000. 2001, Procurorul General a informat primarul că un recurs de anulare a fost depus la Curtea Supremă. În 2001, reclamantul a fost informat oral de către un judecător al Curții de District Chișinău că acesta nu a eliberat un mandat de executare în ceea ce privește hotărârea din 14 martie 1997. În 2001 reclamantul s-a plâns la Divizia de Locație a Consiliului Municipal cu privire la neexecuția hotărârii din 14 martie 1997 în ceea ce privește expulziarea chiriașilor din apartamentul care nu le-a fost vândut. Într-o scrisoare din 26 martie 2001, Consiliul Municipal a informat reclamantul că, datorită lipsei de fonduri pentru construcția apartamentelor și a cazarelor alternative disponibile pentru chiriașii evacuați, acesta nu a putut aplica hotărârea din 14 martie 1997. La 10 aprilie 2001, Curtea de District Chișinău a respins cererea Consiliului Municipal de a suspenda executarea hotărârii Curții de District din 3 octombrie 2000. La 19 iunie 2001, Curtea Regională Chișinău, în decizia sa finală, a respins recursul vicemayorului împotriva deciziei de mai sus. La 12 septembrie 2001, Curtea Supremă a respins recursul de anulare depus de Procuratura Generală și susținut de Consiliul Municipal împotriva hotărârilor din 3 octombrie 2000 și, respectiv, din 10 ianuarie 2001. Reclamantul a depus o nouă plângere în fața Consiliului Municipal cu privire la neexecuția hotărârilor din 14 martie 1997 și, respectiv, din 3 octombrie 2001. Într-o scrisoare din 23 octombrie 2001, Consiliul Municipal a informat reclamantul că, din cauza lipsei de fonduri și a cazarelor alternative disponibile pentru chiriașii descărcați, aceasta nu a putut aplica hotărârea din 14 martie 1997. În ceea ce privește executarea hotărârii din 3 octombrie. Reclamantul a informat oral reclamantul că a transmis ordinul de plată băncii care operează contul relevant al Consiliului Municipal. La 9 noiembrie 2001, reclamantul a informat Curtea că nici hotărârea din 14 martie 1997 nici hotărârea din 3 octombrie 2000 nu au fost aplicate până în această dată. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 1225-XII privind reabilitarea victimelor represiuni politice din 8 septembrie 1992 (modificate de Legea nr. 295-XII din 23 noiembrie 1994 privind amendamentele și adăugarea Legii nr. 1225-XII din 8 septembrie 1992) au citit după cum urmează: „art. 12. Restituirea proprietăților persoanelor care au fost supuși represiuni (1) Cetățenii Republicii Moldova, care au fost supuși reprimarii politice și ulterior reabilitați, se returnează, la cererea lor sau la cererea moștenitorilor lor, proprietatea care a fost confiscată, nationalizată sau luată dintr-o manieră diferită. (...) (5) Actele de vânzare-cumpărare sau transfer într-un mod diferit al caselor, clădirilor sau al altor construcții și bunuri confiscate, nationalizate sau luate de la persoanele care au fost victime de represiune, care au fost încheiate după reabilitarea lor, pot fi declarate nule prin instanțe, în urma unei cereri depuse de victimele de represiune sau moștenitorii lor.” În 1998 s-a adăugat un nou paragraf la articolul de mai sus prin Legea nr. 84-XIV din 8 iulie 1998, care se menționează după cum urmează: „(6) Persoanele care urmează să fie evacuate din casele reconstituite trebuie să fie furnizate la expulzarea lor cu cazare pe o bază prioritară de către autoritățile locale de administrație publică, în conformitate cu legislația.” COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că prin neexecuția hotărârilor din 14 martie 1997 și, respectiv, din 3 octombrie 2000, dreptul ei de a avea drepturile civile determinate de o instanță a fost încălcat. De asemenea, reclamantul se plânge că, din cauza neexecuției hotărârilor din 14 martie 1997 și respectiv din 3 octombrie 2000, ea nu a putut să își bucure de bunurile și, prin urmare, a dreptului de protecție a bunurilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost încălcat. Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 6 § 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la neexecuția a două hotărâri finale care ordonă expulziarea chiriașilor din apartamentul care a fost returnat la ea și atribuirea valorii pieței altor apartamente. Curtea constată că cererea a fost comunicată guvernului moldovenesc invitat să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. Guvernul nu a solicitat o prelungire a timpului pentru prezentarea observațiilor și nu a prezentat nicio observație. Curtea reamintește jurisprudența conform căreia părțile trebuie invitate să participe la examinarea faptelor de către Curte, deși o astfel de examinare nu poate fi împiedicată de modul în care părțile de fapt participă (a se vedea mutatis mutandis Glavno Myuftiistvo (Oficiul Chief Mufti), Fikri Hasan, Fehmi Syuleiman și Ismail Chaush c. Bulgaria , nr. 30985/96 , hotărârea Comisiei din 8 de ani , Septembrie 1997, nedeclarat). Faptul că Guvernul nu a prezentat observații nu va împiedica Curții să examineze admisibilitatea cererii. Curtea consideră, având în vedere elementele din caz, că plângerile susțin probleme serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară cu majoritate că cererea este admisibilă, fără a aduce atingere fondurilor cauzei.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-03-11
0,95
GUTAN v. MOLDOVA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 57507/00 by Maria GUŢAN against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11 March 2003 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää, President, Mrs E. Palm, Mr M. Fischbach,
CtEDO 2006-04-25
0,94
CASE OF PRODAN v. MOLDOVA
FOURTH SECTION CASE OF PRODAN v. MOLDOVA (Application no. 49806/99) JUDGMENT (Striking out) STRASBOURG 25 April 2006 FINAL 25/07/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may b
CtEDO 2003-05-06
0,94
SVETENCO AND JELIMALAI v. MOLDOVA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 52528/99 by Constantin SVETENCO and Maria JELIMALAI against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 6 May 2003 as a Chamber composed of Sir Nicolas Bratza, President, M
CtEDO 2004-05-18
0,94
CASE OF PRODAN v. MOLDOVA
10. The applicant was born in 1924 and lives in Chişinău. 11. In June 1946 the Soviet authorities nationalised the applicant's parents' house. In 1949 her parents were deported to Siberia. 12. On 8 December 1992 the Moldovan Parliament enac
CtEDO 2003-01-07
0,94
PRODAN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului” SECŢIUNEA A PATRA DECIZIE CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA Cererii nr. 49806/99 depusă de Tatiana PRODAN împotriva
Sursă