PRODAN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

PRODAN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2003)

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 49806/99

depusă de Tatiana PRODAN

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 7

ianuarie

2003, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dl

A.

Pastor Ridruejo

,

Dl

M.

Fischbach

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki,

judecători

,

și

Dl

M.

O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 5

ianuarie

1999 și înregistrată la 23

iulie

1999,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dna Tatiana Prodan, este cetățean al Republicii Moldova, născut în anul 1924 și domiciliat în mun. Chișinău, Republica Moldova. El este reprezentat la Curte de către dl

V.

Nagacevschi, avocat din Chișinău. Guvernul pârât este reprezentat de către Agentul său, dl

V.

Pârlog, de la Ministerul Justiției.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa precum ele au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.

În luna iunie a anului 1946, autoritățile sovietice au naționalizat casa părinților reclamantului. În anul 1949, părinții reclamantului au fost deportați în Siberia.

În anul 1997, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria sectorului Centru, prin care a cerut restituirea casei naționalizate de la părinții săi. El a cerut, de asemenea, ca să fie declarate nule contractele de privatizare a apartamentelor casei de către unii chiriași și ca să fie evacuați toți chiriașii, inclusiv cei care nu au privatizat apartamentele ocupate.

La 14

martie

1997, Judecătoria sectorului Centru a ordonat restituirea către reclamant a casei pe care a moștenit-o de la părinții săi și a declarat nule contractele prin care apartamentele din care era constituită casa au fost vândute terților. Instanța, în continuare, a ordonat Consiliului municipal să evacueze toți locatarii, inclusiv pe cei care nu au privatizat apartamentele ocupate, și a indicat că statul trebuie să-i asigure cu spațiu locativ alternativ.

Consiliul municipal și proprietarii apartamentelor au depus apel la Tribunalul municipiului Chișinău împotriva hotărârii Judecătoriei sectorului Centru. La 17

octombrie

1997, Tribunalul municipiului Chișinău a admis apelul și a casat hotărârea Judecătoriei sectorului Centru.

În anul

1997, reclamantul a depus recurs la decizia Tribunalului municipiului Chișinău. La 31

martie

1998 Curtea de Apel, printr-o decizie irevocabilă, a respins recursul și a menținut decizia Tribunalului municipiului Chișinău.

La 10

august

1998, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiție, în interesul reclamantului, recurs în anulare la deciziile Tribunalului municipiului Chișinău din 17

octombrie

1997 și Curții de Apel din 31

martie

1998, solicitând menținerea hotărârii Judecătoriei sectorului Centru din 14

martie

1997.

La 19

august

1998, Curtea Supremă de Justiție a casat deciziile Tribunalului municipiului Chișinău și Curții de Apel, menținând hotărârea Judecătoriei sectorului Centru pe motiv că deciziile casate erau contrare prevederilor Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.

La 19

noiembrie

1998, Consiliul municipal a adoptat o decizie cu privire la restituirea proprietății imobiliare cetățenilor restabiliți în drepturile lor de proprietate. Decizia prevedea, printre altele, că după intrarea în vigoare a Legii nr.

1225-XII privind reabilitarea victimelor represiunilor politice din 8

septembrie

1992, Consiliului municipal nu i-au fost acordate fondurile necesare și, în consecință, el nu dispune de spațiu locativ alternativ pentru persoanele evacuate din proprietățile restituite. Decizia mai prevedea că Comisia municipală pentru reabilitare a fost împuternicită să propună ca executarea unor hotărâri și decizii judecătorești să fie suspendată până la soluționarea problemei spațiului locativ alternativ pentru persoanele evacuate.

În anul 1998, reclamantul a cerut Consiliului municipal să execute hotărârea din 14

martie

ianuarie

1999, Consiliul Municipal a informat reclamantul că, din cauza lipsei de fonduri pentru construcția apartamentelor și a lipsei spațiului locativ alternativ pentru chiriașii evacuați, el nu poate executa hotărârea din 14

martie

1997 decât dacă obține finanțarea necesară sau sunt eliberate alte spații locative. Printr-o scrisoare din 24

martie

1999, Consiliul municipal a informat reclamantul că, de la data la care hotărârea din 14

martie

1997 a devenit executabilă și Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău i-a eliberat certificatul de proprietate asupra casei, Consiliul municipal a încetat să fie proprietarul sau locatorul casei și, în consecință, nu mai este implicat în relația juridică dintre reclamant și proprietarii anteriori ai casei.

În anul

1999, reclamantul a depus o cerere la Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău de a i se elibera certificatul de proprietate asupra întregii case. Printr-o scrisoare din 15

septembrie

1999, Organul Cadastral Teritorial a informat reclamantul că va elibera titlul de proprietate numai în baza unui „act de predare-primire” eliberat de Consiliul municipal.

În luna octombrie a anului

1999, reclamantul a depus împotriva Consiliului municipal o cerere de chemare în judecată la Judecătoria sectorului Centru cerând repararea prejudiciilor cauzate prin întârzierea executării hotărârii din 14

martie

noiembrie

1999, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea ca fiind nefondată. Reclamantul nu a depus apel împotriva acestei hotărâri și ea a devenit irevocabilă.

În anul 2000, reclamantul a depus o cerere la Judecătoria sectorului Centru cerând schimbarea parțială a modului de executare a hotărârii din 14

martie

1997, solicitând plata valorii de piață a apartamentelor din casă și evacuarea locatarilor care nu au privatizat apartamentele.

La 7

februarie

2000, Judecătoria sectorului Centru a indicat evaluarea de către experții Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău a valorii de piață a apartamentelor cumpărate de către locatari. În decursul aceleiași luni, reclamantul a depus o cerere la judecătoria în cauză solicitând ca evaluarea să fie efectuată de către experți independenți în domeniul proprietății imobiliare. La 24

februarie

2000, Judecătoria sectorului Centru a indicat evaluarea apartamentelor de către experți independenți în domeniul proprietății imobiliare.

La 3

octombrie

2000, Judecătoria sectorului Centru a decis să schimbe parțial modul de executare a hotărârii din 14

martie

1997 și a indicat Consiliului municipal să plătească reclamantului costul de piață al apartamentelor, în valoare de 488,274 lei moldovenești (MDL). Judecătoria a decis, de asemenea, ca restul prevederilor hotărârii din 14

martie

1997 să fie executate.

Consiliul municipal a depus la Tribunalul municipiului Chișinău recurs împotriva hotărârii de mai sus. La 10

ianuarie

2001, Tribunalul municipiului Chișinău, printr-o decizie irevocabilă, a respins recursul și a menținut hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 3

octombrie

2000.

La o dată nespecificată, în luna februarie 2001, un judecător al Judecătoriei sectorului Centru a eliberat un titlu executoriu în baza hotărârii din 3

octombrie

2000.

În anul

2001, Primarul General al municipiului Chișinău a depus o cerere la Procuratura Generală solicitând ca Procurorul General să depună recurs în anulare la hotărârea din 3

octombrie

martie

2001, Procuratura Generală a informat primarul că un recurs în anulare a fost depus la Curtea Supremă de Justiție.

În anul

2001, reclamantul a fost informat în mod oral de către un judecător al Judecătoriei sectorului Centru că aceasta din urmă nu a eliberat un titlu executoriu în baza hotărârii din 14

martie

1997.

În anul 2001, reclamantul a cerut Direcției de repartizare a spațiului locativ a Consiliului municipal să execute hotărârea din 14

martie

1997 în ceea ce privește evacuarea locatarilor din apartamentul care nu a fost privatizat. Printr-o scrisoare din 26

martie

2001, Consiliul municipal a informat reclamantul că, din cauza lipsei de fonduri pentru construirea blocurilor de apartamente și a lipsei spațiului locativ alternativ pentru chiriașii evacuați, el nu poate executa hotărârea din 14

martie

1997.

La 10

aprilie

2001, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea Consiliului municipal prin care el a cerut suspendarea executării hotărârii Judecătoriei sectorului Centru din 3

octombrie

iunie

2001, Tribunalul municipiului Chișinău, printr-o decizie irevocabilă, a respins recursul Viceprimarului împotriva hotărârii sus-menționate.

La 12

septembrie

2001, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul în anulare depus de Procurorul General la cererea Consiliului municipal împotriva hotărârii din 3

octombrie

2000 și, respectiv, a deciziei din 10

ianuarie

2001.

Reclamantul a depus o nouă cerere la Consiliul municipal cu privire la neexecutarea hotărârilor din 14

martie

1997 și din 3

octombrie

octombrie

2001, Consiliul municipal a informat reclamantul că, din cauza lipsei de fonduri și a spațiului locativ alternativ pentru chiriașii evacuați, el nu poate executa hotărârea din 14

martie

octombrie

2000, executorul judiciar a informat verbal reclamantul că expediase ordinul de plată băncii gestionare a contului curent al Consiliului municipal.

La 9

noiembrie

2001, reclamantul a informat Curtea că hotărârile din 14

martie

1997 și 3

octombrie

2000 nu au fost executate la acea dată.

B.

Dreptul intern relevant

Prevederile pertinente ale Legii nr. 1225-XII privind reabilitarea victimelor represiunilor politice din 8 decembrie 1992 (modificată prin Legea nr. 295-XII din 23 noiembrie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 1225-XII din 8 decembrie 1992), sunt următoarele:

Articolul 12. Restituirea averii persoanelor supuse represiunilor

„

(1) Cetățenilor Republicii Moldova, supuși represiunilor politice și ulterior reabilitați, li se restituie, la cererea lor sau a moștenitorilor lor, averea confiscată, naționalizată sau luată în alt mod.

(...)

(5) Actele de vânzare-cumpărare sau de înstrăinare în alt mod a caselor, clădirilor și a altor construcții și bunuri confiscate, naționalizate sau luate de la persoanele supuse represiunilor, efectuate după reabilitarea acestora, se declară nule pe cale judiciară, la cererea persoanelor supuse represiunilor sau a moștenitorilor lor”.

În anul 1998, prin Legea nr.

84-XIV din 8

iulie

1998, articolul de mai sus a fost completat cu un nou alineat, care prevede următoarele:

„(6) Persoanele care urmează a fi evacuate din casele restituite sunt asigurate cu spațiu locativ peste rând, la momentul evacuării, de către autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu legislația.”

PRETENȚII

1.

Reclamantul pretinde, în temeiul articolul

6 §

1 al Convenției, că neexecutarea hotărârilor din 14

martie

1997 și 3

octombrie

2000 a încălcat dreptul său ca o instanță să decidă asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

2.

Reclamantul pretinde, de asemenea, că, din cauza neexecutării hotărârilor din 14

martie

1997 și 3

octombrie

2000, el nu a putut beneficia de bunurile sale și, astfel, dreptul său la protecția proprietății garantat de articolul

1 al Protocolului nr.

1 la Convenție a fost încălcat.

ÎN DREPT

Reclamantul pretinde violarea articolelor

6 §

1 și

1 al Protocolului nr.

1 la Convenție ca urmare a neexecutării celor două hotărâri irevocabile, care indică evacuarea locatarilor din apartamentul restituit reclamantului și plata valorii de piață a celorlalte apartamente.

Curtea notează că cererea a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova, care a fost invitat să prezinte observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei. Guvernul nu a solicitat prelungirea termenului de prezentare a observațiilor și nu a prezentat nicio observație.

Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia părțile trebuie să fie invitate să participe la examinarea faptelor de către Curte, însă o astfel de examinare nu poate fi împiedicată de modul în care părțile în fapt participă la ea (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Glavno Myuftiistvo, Fikri Hasan, Fehmi Syuleiman, și Ismail Chaush v. Bulgaria

, nr.

30985/96, decizia Comisiei din 8

septembrie

1997, neraportată). Faptul că Guvernul nu a prezentat observațiile sale nu va împiedica Curtea să examineze admisibilitatea cererii.

Curtea consideră, în lumina elementelor cauzei date, că aceste pretenții pune probleme serioase de fapt și de drept a căror determinare necesită examinarea lor în fond. Prin urmare, Curtea conchide că cererea nu este vădit nefondată, în sensul articolului

35 §

3 al Convenției. Niciun alt temei de inadmisibilitate nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,

Declară

cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte