AFFAIRE CARLONI ET BRUNII c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

09.01.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE CARLONI ET BRUNII c. ITALIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1: CARLONI ȘI BRUNI c. ITALIA (solicitarea nr. 35777/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 ianuarie 2003 DEFINITIVF 09/04/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Carloni and Bruni c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Tulkens Lorenzen Vajić Levits Kovler judecători Del Tufo, judecător ad hoc, și al dlui S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 12 decembrie 2002, înmânați hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 35777/97, îndreptat împotriva Republicii Italiene, inclusiv doi resortisanți ai acestui stat, dl Gianfranco Carloni și dl Anna Maria Bruni, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 23 decembrie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Vulpitta, avocat în Florența. Guvernul italian ( Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În urma deportării domnului V. Zagrebelsky, judecător ales în temeiul Italiei (art. 28), guvernul l-a desemnat pe dl Del Tufo ca judecător ad hoc la 4 octombrie 2001 Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel cum a fost modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamanții s-au născut în 1947 și, respectiv, 1946 și locuiesc în Florența și dețin un apartament în Florența, care fusese închiriat la E.M. 10. Printr-un act comunicat la 26 noiembrie 1987, reclamanții au comunicat locatarului un aviz de concediu și l-au asediat în fața judecătorului de judecată din Florența. 11. Printr-o ordonanță din 16 decembrie 1987, care a devenit executorie la 21 ianuarie 1988, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuie eliberate până la 31 decembrie 1988 cel târziu. 12. La 29 aprilie 1989, reclamanții au făcut o declarație solemnă că aveau nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-și face propria locuință. 13. La 25 mai 1989, reclamanții au însemnat chiriașului comanda de a elibera apartamentul. 14. La 7 iunie 1989, ei au însemnat că expulzarea va fi executată la 7 august 1989 prin intermediul unui aprod al justiției. 15. Între 7 august 1989 și 4 iunie 1998, aprodul judiciar a efectuat 19 tentative de expulzare care au eșuat toate prin eșec, reclamanții neprimind ajutorul forței publice în executarea expulzării. 16. Prin aplicarea articolului 6 din Legea nr. 438/98, în iulie 1999, chiriașul a solicitat tribunalului civil din Florența să stabilească din nou data executării ordinului de expulzare. Data execuției a fost stabilită la 14 martie 2001. 17. În temeiul intrării în vigoare a Legii nr. 388 din 23 decembrie 2000, chiriașul a solicitat instanței civile din Florența să stabilească o nouă dată pentru executarea ordinului de expulzare. 18. În august 2001, chiriașul a eliberat apartamentul II. Dreptul internațional permanent 19. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Imobiliar Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, § 18-35, CEDO 1999-V., în temeiul dreptului la violare al articolului 6 alineatul (1) și al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 1 la CONVENȚIA 20. Reclamanții se plâng că imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul, în lipsa acordării asistenței publice, constituie o încălcare a dreptului lor de proprietate, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care dispune de Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 21. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, de care dispune partea relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. Curtea a tratat deja în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 (a se vedea Imobiliar Saffi, citată anterior, §§ 46-66; Lunari c. Italia, n 21463/96, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo c. Italia, n 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47). 23. Curtea a examinat prezenta cauză și, referindu-se la raționamentul detaliat din hotărârile menționate anterior, consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față; constată că reclamanții au trebuit să aștepte aproximativ 12 ani de la prima tentativă de expulzare a aprodului de justiție înainte de a-și putea recupera apartamentul. 24. Prin urmare, în acest caz, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită în primul rând repararea prejudiciului material suferit și îl numără după cum urmează: 29 331 180 lira italiană (ITL) [15 148,29 EUR] care corespunde diferenței dintre 93 799 860 ITL [48 443,58 EUR] (închirierea și cheltuielile pentru apartamentul pe care au trebuit să îl închirieze) și 64 468 680 ITL [3.3.295,29 EUR] (închirierea pe care o plătea locatarilor lor) pentru perioada 1989-2001, 9 325 163 ITL [4 816,04 EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii de executare. 27. Guvernul consideră că, în orice caz, suma solicitată este excesivă. În ceea ce privește costurile procedurii interne, guvernul susține că costurile procedurii pe fond nu sunt legate de presupusele încălcări și că costurile etapei de executare sunt datorate numai pentru perioada care a constituit o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate al reclamanților 28. Curtea consideră că este necesar să se aloce despăgubiri ca daune materiale. Având în vedere modul de calcul al reclamanților pentru evaluarea prejudiciului și pe baza elementelor aflate în posesia sa și a perioadei luate în considerare, Curtea decide să acorde în mod echitabil suma de 10 800 EUR (5 400 EUR fiecărui solicitant) în acest sens. În ceea ce privește cheltuielile procedurii de executare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate parțial (hotărârea Scollo c. Italia din 28 septembrie 1995, seria A n 315-C, p. 56, § 50). Cu toate acestea, Curtea consideră că numai cheltuielile legate de întârzierea expulzării trebuie rambursate: prin urmare, aceasta decide să acorde reclamanților suma de 2 000 EUR (1 000 EUR fiecărui solicitant). Prejudiciul moral 29. Reclamanții solicită suma de 180 000 000 ITL (92 962,24 EUR) ca daune morale. 30. Guvernul consideră că, în orice caz, suma solicitată este excesivă. 31. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert; prin urmare, aceasta decide, hotărând în mod echitabil în conformitate cu art. 41 din convenție, să le acorde suma de 20 000 EUR (10 000 EUR fiecărui solicitant) în acest sens. Interese moratoriu 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția menționată anterior 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 400 (șase mii patru sute de euro) pentru daune materiale ii. 000 EUR (zece mii de euro) pentru daune morale că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 9 ianuarie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte