CtEDO 14.01.2003 AI

LEMASSON et ACHAT contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
14.01.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
LEMASSON et ACHAT contre la FRANCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

cererii nr. 49849/99

de Jean-Luc LEMASSON și Marie-France ACHAT

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședinta din 14 ianuarie 2003 în cameră compusă din

MM. J.-P. Costa, C. Bîrsan, K. Jungwiert, V. Butkevych,

Mmes W. Thomassen, A. Mularoni, judecători,

și dna S. Dollé, greffieră de secție,

Având în vedere cererea mai sus-menționată introdusă devant Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 15 septembrie 1998 și înregistrată la 26 iulie 1999,

După deliberări, redă următoarea decizie:

A.

Circumstanțele cauzei

Reclamantii, Jean-Luc Lemasson și Marie-France Achat, sunt cetățeni francezi, născuți respectiv în 1955 și 1949 și reșezindu-se la Cesny-Bois-Halbout. Au fost reprezentați înaintea Curții de către dna Martial, avocat la Caen. Guvernul pârât era reprezentat de agentul său, dna Michèle Dubrocard.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 24 mai 1996, dna M., soția reclamantului într-un divorț în curs, s-a prezentat la gendarmeria din Falaise pentru a depune o plângere împotriva soțului și a iubitei acestuia, reclamanta. Ea a expus că reclamantul s-a implicat în agresiuni sexuale pe fiul său T., în vârstă de 6 ani, și că ar fi avut relații sexuale cu reclamanta în prezența acestuia. Copilul a fost auditionat de către cercetători.

Reclamantul, convocat la gendarmerie, s-a prezentat la 1 iunie 1996. Plasat în arest preventiv, apoi în cameră de custodie, a fost interogat asupra declarațiilor făcute de copil: a negat faptele și apoi le-a mărturisit. Ca urmare a acestei depoziții, T. a fost din nou auditionat de către cercetători. Reclamanta, auditată la 2 iunie 1996, a contestat aceste acuzații susținând că nu fusese niciodată la domiciliul reclamantului și că întâlnisem copiii acestuia doar o singură dată, în compania mamei lor. Nici o confruntare nu a fost organizată între reclamanti și copilul T.

Reclamantii au fost convocat prin proces-verbal înaintea tribunalului coreccional pentru ședința din 10 iulie 1996. Reclamantul a fost acuzat de agresiuni sexuale pe minor sub cincisprezece ani de către ascendent legitim și de favorizare a corupției minorului. Reclamanta a fost acuzată de favorizare a corupției minorului prin relații sexuale în prezența acestuia. La ședința înaintea tribunalului coreccional, reclamantul s-a întors asupra declarațiilor sale.

Printr-o sentință din 17 septembrie 1996, tribunalul coreccional a respins excepțiile de nulitate a procedurii ridicate de reclamant. Cu privire la fond, tribunalul s-a pronunțat mai ales în acești termeni:

„Rezultă din procedură că T., în vârstă de 6 ani, a încredințat fratelui F. care l-a informat pe mama lui că fusese victimă a gesturilor nepudice, imputabile tatălui său; (...)".

Tribunalul a reluat descrierea actelor litigioase raportate de victimă. A continuat observând că:

„în interogatoriul său, [reclamantul] admite „că nu este imposibil să fi putut face lucrurile acestea, (...) dar [că] era pentru a juca"; [reclamantul] recunoaște că întreținuse relații sexuale cu o parteneră numită S.; și cu [reclamanta] în prezența [T.]; [reclamantul] mărturisește că „această poveste [este] îngrozitoare pentru [T.] și pentru [el] și [că] regretă"; (...) La bară, [reclamantul] s-a întors asupra declarațiilor sale pretinzând că [fusese] „distrus" în arest preventiv."

Tribunalul a continuat considerând că:

„Este util de a compara mărturisirile [reclamantului] cu acuzațiile [T.] pentru a se convinge de existența unei concordanțe de ambele părți;

De altfel, expertul psihiatric estima povestea [T.] în general credibilă; (...) [că] era necesar să se declare inculpatul vinovat de faptele reprochate;

(...)"

Cu privire la reclamanta, tribunalul a constatat:

„că declarațiile [T.] comparate cu mărturisirile [reclamantului] permiteau rețin vinovăția [reclamantei]; (...)".

Doi ani de închisoare cu optsprezece luni cu suspendare, o perioadă de supraveghere pe trei ani și interzicerea drepturilor civile, civice și de familie au fost pronunțate împotriva reclamantului; reclamanta a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare și interzicerea drepturilor civile, civice și de familie.

Înaintea curții de apel de Caen, reclamantii au solicitat „informații suplimentare pentru a verifica comportamentul [reclamantului] față de copiii săi, soția și alte femei, precum și alte plângeri care ar fi fost depuse de [soția reclamantului]". Subsidiar, au cerut autorizare de a convoca, ca martori, victima cât și fratele și sora acesteia la o ședință ulterioară.

Printr-o decizie din 17 septembrie 1997, curtea de apel a respins cererea reclamantilor și a confirmat sentința tribunalului. Cu privire la reclamant, curtea de apel s-a pronunțat mai ales în acești termeni:

„Audiat la 2 iunie la ora 9:30, după ce a declarat că nu dorea avocat, [el] a început prin a nega faptele, apoi, după o perioadă de repaus, a admis că nu este imposibil să fi (...), și a recunoscut că avusese relații sexuale în fața [T.] cu [reclamanta] (...). Reaaudiat la 2 iunie la ora 15:00, [T.] a declarat că văzuse și papa la pat cu o altă doamnă care avea o coadă de cal și părul galben. Expertul psihiatric estima că povestea copilului, ale cărui capacități intelectuale sunt normale, era în general credibilă, chiar dacă prezenta unele aproximări inevitabile în vedere imaturității sale și chiar dacă unele puncte rămâneau inexacte, și a notat că tonul povestei era de tip traumatic. Cuvintele copilului pe care le-a ținut [T.] și pe care le-a reiterat nu corespund unei presupuse mașinații a mamei sale după cum susține [reclamantul] ale cărui negări nu sunt credibile. Nu doar înaintea gendarmeriei dar și înaintea psihiatrului, [reclamantul] a recunoscut faptele. Prezentat substitutului și judecătorului delegat care l-a pus sub control judiciar, a declarat că spusese totul gendarmeriei cu privire la fapte. Din aceasta, Curtea estimează că nu este necesar să ordone informații suplimentare nici o trimitere a cauzei (...)".

Cu privire la reclamanta, curtea de apel s-a pronunțat în acești termeni:

„[ea] a recunoscut că la acea vreme petrecea și admitea că comisese excese alcoolice, așa cum rezultă din antecedentele penale. Declarațiile [T.] comparate cu mărturisirile [reclamantului] permit rețin vinovăția sa."

Pentru a susține recursul lor în casație, reclamantii au invocat încălcarea articolului 6 al Convenției, în faptul că fuseseră lipsiți de posibilitatea de a interoga sau face interogat martorii de acuzare și mai ales copiii reclamantului cu care au cerut să fie confruntați. Considerau că nu pot fi lipsiți de acest drept decât cu condiția ca judecătorii de fond să-și justifice decizia expunând circumstanțele speciale care se opuneau confruntării solicitate.

Printr-o decizie din 10 iunie 1998, Curtea de Casație a respins recursul reclamantilor. Ea a considerat mai ales:

„(...) că pentru a respinge cererea de informații suplimentare a [reclamantilor] pentru a obține confruntarea lor cu soția [reclamantului] care potrivit lor, acționase prin mașinație prin denunțarea faptelor de care fusese victimă [T.], atunci în vârstă de 6 ani, cât și cu fratele și sora acesteia, decizia atacată se bazează pe mărturisirile [reclamantului] care admisese (...) că avusese în fața [T.] relații sexuale cu iubitele sale; că judecătorii rețin și narațiunea detaliată a acestor fapte făcută de copil al cărui povestire, potrivit expertului psihiatric, este credibilă; că în final, ei estimează că o asemenea relație aprop a mărturisirilor inculpatului, excludând o presupusă mașinație, permite să se stabilească vinovăția [reclamantei];

(...) că în aceste condiții, curtea de apel, înaintea căreia [reclamantii] nu invocaseră textul convențional vizat de mijlocul de atac și care apreciase suveran oportunitatea măsurii solicitate, nu încalcă grievul susținut;

(...)"

B.

Dreptul și practica internă relevante

art. 513 al Codului de procedură penală, cum era în vigoare la momentul faptelor:

„(...) Martorii sunt ascultați doar dacă curtea a ordonat audițiile lor (...)".

Curtea de Casație, cameră penală, decizie de casație din 25 mai 1992

„Având în vedere că rezultă din mențiunile deciziei atacate că pentru a reține X. în legăturile acuzației, curtea de apel s-a bazat în principal pe declarațiile inițiale, ulterior retractate, de Y. cu care nici Z., care le-a acreditat parțial, nici inculpatul, care a negat întotdeauna faptele, nu au fost confruntați la nici o etapă a procedurii;

Dar având în vedere că prin neexplicarea imposibilității de a proceda la audirea contradictorie a acestui martor, esențială pentru drepturile apărării, curtea de apel nu a respectat textul mai sus-menționat;

Din aceste motive, și fără ca să fie necesară examinarea celui de-al doilea mijloc:

CASEAZA SI ANULEAZA, în toate dispozițiile sale decizia curții de apel de Nancy din 25 ianuarie 1991; (...)"

Curtea de Casație, cameră penală, decizie de respingere din 21 ianuarie 1991

„Având în vedere că pentru a refuza să asculte șase persoane (...) judecătorii gradului al doilea enunță că inițiativa luată anterior ședinței, de o parte în cauza apelului, de a convoca martori este fără efect asupra procedurii, curtea având singură puterea de a ordona audițiile lor și nicio cerere nu fiindu-i prezentată în această privință; că constată că audițiile martorii citat nu apar necesare pentru manifestarea adevărului și că ar fi inoperante din cauza numeroaselor artilicii ale inculpatului pentru a preveni identificarea sa;

Având în vedere că prin statuare atât curtea de apel a aplicat corect art. 513 al codului de procedură penală și nu a încălcat dispozițiile articolului 6 § 3d al Convenției (...);

Că de fapt, dacă potrivit termenilor acestui ultim articol tot acuzatul are dreptul mai ales de a interoga sau face interogat orice martor de acuzare sau apărare, refuzul judecătorilor gradului al doilea de a asculta un martor, nu încalcă, ca atare, dispozițiile acestui text, pentru cât timp justifică decizia exponând circumstanțele speciale care se opun confruntării sau sunt de natură să o lipșească de orice forță probantă; (...) Având în vedere (...) că mențiunile deciziei atacate și sentința pe care o confirmă pun Curtea de Casație în poziție de a se asigura că pentru a declara K... vinovat de participare la o înțelegere cu scopul importului de stupefiante, deținere și cedare de stupefiante, curtea de apel caracterizat în toate elementele lor delictele reprochate;

Având în vedere că în aceste condiții mijlocul nu poate fi acceptat (...)

Respinge recursurile"

Curtea de Casație, cameră penală, decizie de casație din 25 iunie 1996

„Având în vedere că cerând onoram nu pot reproba curții de apel de a fi respins cererea lor de audiere a martorii pentru cât timp nu au folosit, înaintea primilor judecători, dreptul că țin din articolele 437 și 444 al codului de procedură penală de a convoca ei înșiși și interoga martorii ale lor de alegere;

Din care rezultă că mijlocul trebuie să fie respins (...)"

Curtea de Casație, cameră penală, decizie de respingere din 21 noiembrie 1996

„Având în vedere că, pentru a respinge cererea de audiere a unui martor prezentată pentru prima oară în cauza apelului de către P..., care comparuse în prima instanță, decizia atacată relevă „că numele acestui martor nu apare în nici o piesă din dosar și nu a fost niciodată citat de nici unii din inculpat";

Că judecătorii adaugă „că nici un element de fapt precis nu este avansat pentru a justifica interes al acestei cereri de audiere și eventualul ei aport la manifestarea adevărului";

Având în vedere că în starea acestor mențiuni, și pentru cât timp inculpatul nu fusese citează pe martor înaintea primilor judecători, așa cum i-o permiteau articolele 435 și 444 al codului de procedură penală, curtea de apel, care a folosit, fără a încălca dispozițiile articolului 6 § 3d al Convenției, facultate de care dispune potrivit articolului 513 al codului de procedură penală, justificat decisiunea sa;

Din care rezultă că mijlocul nu poate fi decât respins; (...)"

GRIEF

Invocând art. 6 § 3 d) al Convenției, reclamantii se plâng că condamnarea lor intervenit pe baza unicelor declarații ale victimei, în vârstă de șase ani, mai mulți luni după revelația presupusă a faptelor reprochate, declarații pe care niciun element de dovadă nu a coroborat cu excepția mărturisirilor reclamantului. Retractarea acestor mărturisiri ar fi anihilat toți elementele suplimentare și justificat confruntarea solicitată. Reprochează de asemenea curții de apel că le-a lipsit de acest drept fără să-și justifice decizia expunând circumstanțele speciale care se opuneau confruntării sau erau de natură să o lipșească de orice forță probantă.

Reclamantii susțin că condamnarea lor se baza exclusiv pe declarațiile victimei pe care niciun element de dovadă, cu excepția mărturisirilor pe care reclamantul le-a retractat ulterior, nu a coroborat. Ei se plâng că curtea de apel refuză să organizeze o confruntare cu victima fără a expune în decizia sa circumstanțele speciale care se opuneau sau erau de natură să o lipșească de orice forță probantă. Invocă art. 6 § 3 d) ale cărui dispozizioni relevante citesc cum urmează:

„Tot acuzatul are dreptul mai ales de a: (...)

d) interoga sau face interogat martorii de acuzare și a obține convocarea și interogarea martorii de apărare în aceleași condiții ca martorii de acuzare"

A.

Asupra excepției preliminare a Guvernului

Guvernul ridică titlu principal excepție de neepuizare a căilor de atac interne. Observă că reclamantii au omis de a convoca copilul înaintea jurisdicțiilor interne.

Guvernul reamintește că dacă partea civilă nu mai poate fi auditată ca martor, poate fi auditată în calitate, dacă această audiere se dovedește necesară. Reclamantii ar fi putut deci solicita președintelui tribunalului coreccional o măsură de instrucție constând în confruntare cu partea civilă.

Guvernul susține că, oricare ar fi modalitățile procedurale prin care jurisdicția a fost sesizată, tot inculpat poate convoca persoanele alegerii sale înaintea tribunalului coreccional. Adaugă că reclamantii dispuseseră o perioadă suficientă pentru a-și pregăti apărarea și fuseseră asistați de avocat. Ar fi putut deci hotărî să convocheze orice persoană alegerii sale și mai ales fratele și sora victimei.

Guvernul, observând că reclamantii nu urmaseseră nici o demersuri înaintea tribunalului coreccional în scopul auzirii martorii sau comparanți personal a părții civile, concluzionează că absența auzirii martorii de tribunalul coreccional este imputabilă doar inacțiunii reclamantilor.

Privitor la ședința înaintea curții de apel, Guvernul estimează că reclamantii au, titlu principal, solicitat informații suplimentare privind personalitatea reclamantului și doar titlu subsidiar, în caz că cererea de informații suplimentare ar fi respingă, „confruntarea cu copiii care-i acuză".

Adăugând că reclamantii s-au abținut de a convoca acești copii de huis la curtea de apel, Guvernul susține că reclamantii nu au epuizat valabil căile de atac interne.

Reclamantii estimează că au epuizat căile de atac interne, având contestat sentința pronunțată de tribunalul coreccional și apelând apoi la casație.

De altfel, reclamantii contestă faptul că i se poată reproșa de a nu fi cerut autorităților judiciare să convocheze copiii. Ei susțin pe de o parte, că niciodata informații nefiind deschise împotriva lor, nu puteau depune o asemenea cerere și pe de altă parte, că estimând mijloacele lor de apărare suficient de convingătoare nu au judecat această confruntare necesară decât după ce fuseseră condamnați de tribunalul coreccional. Adaugă că codul de procedură penală nu le permitea de a convoca de huis copiii înaintea curții de apel decât cu autorizare acesteia din urmă.

Curtea nu estimează necesar de a se pronunța asupra excepției preliminare a Guvernului din neepuizare a căilor de atac interne, având în vedere că această cerere este inadmisibilă pentru motivele expuse mai jos.

B.

Asupra fondului grievului

Guvernul reamintește că gendarmeriei au audiat succesiv toate persoanele implicate în cauză și că reclamantul a recunoscut, la mai multe rânduri, faptele denunțate înainte de a se retracta. Adaugă că elementele investigației și expertizele au fost puse la dispoziția avocaților reclamantilor care putuseră lua cunoștință înaintea ședinței înaintea tribunalului coreccional.

Guvernul afirmă că în apel, reclamantii evocaseră pur și simplu manipulare a copiilor fără a-și susține vorbele și prezentaseră aceeași cerere de nulitate a procedurii ca în prima instanță adăugând cerere de informații suplimentare pentru a verifica comportamentul reclamantului față de copiii săi, soția și relații sale eventual cu alte femei. Guvernul insistă asupra caracterului subsidiar al cererii de confruntare cu copiii.

Guvernul reamintește că curtea de apel estimase, la lumina dezbaterilor și a dosarului, dispune de elemente suficiente pentru a judeca fără ca să fie necesar de a face comparanți victima. Condamnarea reclamantilor nu se baza exclusiv pe acuzațiile minorenilor, Guvernul consideră că curtea de apel era în drept de a considera că o asemenea confruntare nu era utilă la manifestarea adevărului.

Reclamantii estimează pentru ei nu au beneficiat de un proces echitabil, nefiind putut interoga sau face interogat martor, ale cărui declarații constituie elementul de dovadă determinant condamnarea lor.

În măsura în care reclamantii se plâng de utilizare a dovezilor obținute, Curtea reamintește că admisibilitatea dovezilor ține în primul rând de regulile dreptului intern, și că în principiu revine jurisdicțiilor naționale de aprecia elementele colectate de ele. Specialmente, nu este datoria ei de a cunoaște erorile de fapt sau drept pretinse comise de o jurisdicție internă, sau de a substitui propria apreciere a elementelor de dovadă cu a jurisdicțiilor naționale, exceptând pentru cât timp și în măsura în care, acestea ar putea aduce atingere drepturilor și libertăților salvgradite de Convenție (a vedea mai ales García Ruiz c. Spania [Mare Cameră], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I).

Curtea reamintește de altfel că garanțiile paragrafului 3 al articolului 6 al Convenției reprezintă aspecte particulare ale dreptului la proces echitabil garantat la plan general de paragrafului 1 al acestei aceleași dispozații. Din care estimează potrivit de examinat griurile reclamantilor sub unghiul celor două texte combinate (a vedea, dintre mulți alții, deciziile Van Mechelen și alții c. Țările de Jos, din 23 aprilie 1997, Culegere a deciziilor și hotărârilor, 1997-III, p. 711, § 49 și Foucher c. Franța, din 18 martie 1997, Culegere, 1997-II, p. 464, § 30).

În speță, reclamantul răspunse investigatorilor că nu era „imposibil să fi comis faptele care i se reprochau" și recunoscu ulterior că avusese relații sexuale în fața T. cu reclamanta. Curtea constată că primele mărturisiri ale reclamantului iau loc în arrest preventiv, în afara prezenței avocat pe care îl refuzase, și că le-a reiterat înaintea gendarmeriei, la întâlnirea cu expertul psihiatric și declară substitutului și judecătorului delegat care l-a pus sub control judiciar că cu privire la fapte, spusese totul gendarmeriei. Ulterior, în appearance la ședința înaintea tribunalului, reclamantul s-a retractat.

În schimb, Curtea observă că reclamanta a negat întotdeauna faptele.

Nu apartine Curții de a se pronunța pe apreciere și utilizare făcute de juridicțiile interne ale mărturisirilor reclamantului și retractarea lor, dar apartine ei de examina dacă procedura, luată în totalitatea sa, era echitabilă în sensul articolului 6 §§ 1 și 3 d) al Convenției.

Curtea reamintește în privință că elementele de dovadă trebuie în principiu produse înaintea inculpatului în ședință publică, în scopul dezbatere contradictorie. Acest principiu nu este fără excepții, dar nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; în regulă generală, art. 6 §§ 1 și 3 d) nu poate fi interpretat ca necesitând în toți cazurile că întrebări să fie direct puse de inculpat sau avocatul, la contra-interogator sau prin orice alt mijloc, dar comandă de acordă inculpatului oportunitate adecvată și suficientă de contesta mărturie de acuzare și de interoga autorul, la momentul depozanței sau mai târziu (deciziile Van Mechelen, mai sus-citat, § 51, Lüdi c. Elveția, decizie din 15 iunie 1992, seria A nr. 238, p. 21, § 49 și S.N c. Suedia, nr. 34209/96, CEDO 2002, § 44).

Utilizare depozanelor datând din faza investigației preliminare și instrucției nu se ciocnesc în sine cu dispozițiile mai sus-citate, cu condiție că drepturile apărării să fie respectate. Dar, aceste drepturi sunt restricționate incompatibil cu garanțiile articolului 6 în toți cazurile unde o condamnare se bazează, unic sau în măsură determinantă, pe depozane ale martor ca, nici în faza instrucției, nici în decursul dezbaterilor, inculpatul nu avusese oportunitate de interoga sau face interogat (a vedea A.M. c. Italia, nr. 37019/97, CEDO 1999-IX, § 25 și Saïdi c. Franța, decizie din 20 septembrie 1993, seria A nr. 261-C, pp. 56-57, §§ 43-44).

Curtea consideră de asemenea aspectele speciale ale acțiuni în materie penală referitoare la infracțiuni de natură sexuală. Acest tip de procedură este adesea considerat o experiență obositoare pentru victimă, mai ales când este confruntată împotriva dorințelor cu apărătorul. Aceste aspecte sunt și mai importante când se tratează o cauză implicând minor. Chestiune dacă inculpat beneficiat proces echitabil în decursul unei asemenea proceduri trebuie examinată ținând cont dreptul victimei la respect al vieții private. În consecință, Curtea admite că, în cadrul procedurilor referitoare la abuzuri sexuale, anumite măsuri să fie luate în scopuri protejare victimă, cu condiție că aceste măsuri pot fi armonizate cu exercitare adecvată și efectivă a drepturilor apărării (decizie S.N. mai sus-citat, § 47).

În speță, copilul a fost audiat de două ori de investigatori. A fost de asemenea audiat de expert psihiatric care concluzionează că „povestea copilului ale cărui capacități intelectuale sunt normale, era în general credibilă, chiar dacă prezinta unele aproximări inevitabile în vedere imaturității sale și chiar dacă unele puncte rămâneau inexacte". Diferit de cauza P.S. c. Germania (nr. 33900/96, decizie din 20 decembrie 2001), în care expertiza psihiatrică fusese efectuată pe victimă mai mult optsprezece luni după apariție faptelor reprochate reclamantului, mai puțin șase luni trecuseră, în speță, între faptele reprochate reclamantilor și expertiza psihiatrică copilului.

De altfel, Curtea relevă că în speță, pentru rețin condamnarea reclamantilor, juridicțiile naționale nu s-au bazat exclusiv pe declarațiile copilului, dar și pe mărturisiri, de trei ori reiterate, ale reclamantului.

În sfâr, Curtea observă că reclamantii nu cereseseră expres de a fi interogată victima. De fapt, înaintea curții de apel, solicită „informații suplimentare pentru a verifica comportamentul [reclamantului] față de copiii săi, soția și alte femei cât și alte plângeri care ar fi fost depuse de [soția reclamantului]" și cereseseră, subsidiar, și fără alte precizări, autorizare de a convoca, ca martori, victima cât și fratele și sora acesteia în ședință ulterioară.

Comparând mărturisirile reclamantului cu declarațiile copilului, curtea de apel respingem cereri informații suplimentare și rimetere în ședință ulterioară și, confirmând sentința tribunalului coreccional, reținut vinnovăția celor doi reclamanti.

La lumina circumstanțelor speții, Curtea estimează că nimic din dosar nu permite de detecta, în ansamblul procedurii, o aparență încălcare drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau Protocoalelor sale.

Rezultă că acest grief trebuie respins ca manifestativ rău fondat, aplicare articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Greffieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă