HALATAS contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
HALATAS contre la GRECE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64825/01 prezentate de Maria HALATAS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 16 ianuarie 2003 într-o cameră compusă din Tulkens președinte, domnii C.L. Rozakis Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dnii S Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 31 iulie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Maria Halatas, este un resortisant grec, născut în 1958 și rezident la Atena. Ea este reprezentată în fața Curții de Guvernul este reprezentat de delegații agentului său, G. Skiani, care se ocupă de Consiliul Juridic al statului și dl D. Kalogiros, auditor la Consiliul Juridic al statului. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1977 a construit un pavilion de 28 m2. În 1984, după ce a făcut toate demersurile prevăzute de Legea nr. 1337/1983 pentru a-și legaliza pavilionul, aceasta l-a extins la 40,12 m2. La 6 februarie 1986, o echipă de la biroul de urbanism din regiune, care s-a înșelat în privința legitimității construcției, a demolat pavilionul în cauză, pe motiv că a fost ilegal (αυθαίρετο). Prima procedură La 14 aprilie 1986, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ de Primă Instană ( La 15 mai 1987, printr-o decizie înainte de a se pronunța în drept, instanța a dispus Ministerului de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 13 noiembrie 1987, Tribunalul a respins recursul pe motivul că demolarea în litigiu a avut loc în temeiul unei proceduri de flagrant delict (διαδικασία του αυτόφωρου) și nu în temeiul unui act administrativ executoriu care, singur, poate face obiectul unei acțiuni în anulare (Decizia nr. 16781/1987). La 16 mai 1989, recurenta sesizează Tribunalul de Mare Instană (Πολυμελές Πρωτοδικείο) d La 12 decembrie 1989, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ de Primă Instană în legătură cu o cerere de despăgubire contra statului în conformitate cu art. 105 din Legea privind dreptul civil. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului (a se vedea mai jos); recurenta solicita suma de 2 237 000 drahmes cu titlu danjunt pentru demolarea ilegală a pavilionului său. La 29 octombrie 1990, Tribunalul a considerat că organele de la .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 4 februarie 1991, statul interjeta apelat la această decizie. La 30 decembrie 1992, Curtea Administrativă de Apel (ιοικητικό Εφετείο) a respins cererea și a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 4400/1992). La 18 august 1993, statul a luat măsuri în casare. La 9 septembrie 1998, Consiliul de que que l que l que l que l'a atacat pe motiv că instana administrativă da a omis să răspundă la un motiv invocat de la Õ t privind valoarea reală a bunului decăzut. La data aceea, cauza a fost retrimisă în faa instanei administrative de apel (hotărârea nr. 3326/98). La 13 octombrie 1999, Curtea a modificat decizia nr. 13222/1990 al Tribunalului Administrativ de Primă Instană și a condamnat la plata sumei de 800 000 drahmes (2 347 EUR) cu titlu de înjumătăi (hotărârea nr. 4332/1999). Această hotărâre a fost notificată reclamantei la 14 februarie 2000: L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105 din legea de însoțire (Εσαγωγικός Νόμος) din Codul civil prevede: mai puțin dacă actul sau omisiunea au avut loc în lipsă de cunoaștere a unei dispoziții existente și destinate să servească interesului public. Persoana vinovată este solidară, sub rezerva dispozițiilor speciale privind responsabilitatea miniștrilor. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge că a fost privată în mod ilegal de proprietatea sa, fără a primi totuși o despăgubire corespunzătoare valorii acesteia. De asemenea, aceasta se plânge de refuzul autorităților competente de a se conforma pentru o lungă perioadă de timp la hotărâre nr. 4332/1999 al Curții Administrative de Primă Instanță. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge, în plus, de durata procedurii. ÎN DREPT, recurenta se plânge că suma la care se face referire în instanțele interne nu corespunde valorii proprietății sale expropriate. De asemenea, se plânge că refuzul autorităților competente de a se conforma pe o perioadă lungă de timp la hotărârea nr. 4332/1999 al Curții Administrative de Primă Instanță nu își recunoaște dreptul la o protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile privind drepturile sale cu caracter civil și aduce atingere dreptului său la respectarea proprietăților sale. Recurenta invocă art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1. Părțile relevante ale art. 6 alin. (1) sunt astfel formulate. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). La art. 1 din Protocolul nr 1 se citește după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul afirmă că reclamanta nu a solicitat plata despăgubirii prevăzute de hotărârea nr. În orice caz, prejudiciul cauzat reclamantei de neglijența organelor de la ë t în exercitarea funcțiilor lor nu poate fi considerat o încălcare a dreptului său la respectarea proprietății sale în sensul art. 1 din Protocolul nr 1, care, prin urmare, nu găsește de a se aplica în speță. Recurenta răspunde că autoritățile competente erau obligate să-i plătească sumele datorate, fără ca aceasta să fie necesară pentru a întreprinde o acțiune suplimentară în acest sens. Aceasta consideră că statul membru, prin demolarea ilegală a pavilionului său, a privat-o pe ea și familia sa de proprietatea propriei lor proprietăți. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; rezultă că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 Õ 3 din Convenție. Nu s-a ridicat nici un alt motiv. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii. Ea susține că statul a făcut tot posibilul pentru a întârzia procedura de judecată, ceea ce l-a pus într-o situație de disperare și de precaritate. Guvernul afirmă că din cronologia procedurii reiese că autoritățile judiciare, atunci când au fost în măsură să facă acest lucru, au acționat într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, el excită de la rolul responsabil al Consiliului de . Pe durata primelor două proceduri Curtea reamintește că, în termenii art. 35 alin. (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât . în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive Or, în cazul de față, Curtea constată că primele două proceduri au încetat la 13 noiembrie 1987 și, respectiv, 29 noiembrie 1989, astfel, în mod evident cu mai mult de șase luni înainte de 31 iulie 2000, dată de introducere a cererii. În consecință, în măsura în care se trage din durata primelor două proceduri, acest aspect este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Pe durata celei de-a treia proceduri Curtea apreciază, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența sa în materie de termen rezonabil Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară admisibilitate, toate mijloacele de fond rezervate, motivul recurentei întemeiat pe dreptul său la o protecție judiciară efectivă, motivul întemeiat pe dreptul său la respectarea bunurilor sale, precum și motivul întemeiat pe durata celei de a treia proceduri Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte