A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 78060/01 prezentate de Liviu PETRINA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 ianuarie 2003 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni, judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 16 ianuarie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, dl Liviu Petrina, este un resortisant român, născut în 1940 și rezident la București. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 noiembrie 1997, reclamantul a depus o plângere penală cu constituirea de părți civile în fața Tribunalului de Primă Instanță din primul raion București, împotriva C.I., pentru insultă și calomnie. Reclamantul a susținut că, în timpul unei emisiuni de televiziune, difuzat la 7 octombrie 1997, C.I. a afirmat că reclamantul a fost angajat de către fostele servicii de informații românești ( La 30 martie 2000, tribunalul a respins cererile civile ale reclamantului. Tribunalul, după ce a constatat că C.I. a făcut aceste afirmații, a considerat că acestea nu aveau decât un caracter General, imprecis și în consecință, inculpaturile nu existau, din cauza lipsei de elemente de natură juridică, recurentul a făcut o acțiune împotriva acestei hotărâri, care a fost respinsă ca nefondată prin hotărârea din 18 iulie 2000 a tribunalului județean din București. Tribunalul apreciază că afirmațiile C.I. : . : . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . judecata de valoare care a deviat de la libertatea de a vorbi și dreptul său de a comunica idei. Instanța a invocat la instanța de judecată cauza c. Austria (hotărârea din 8 iunie 1986), în care se face o distincție între cele de fapt și cele de valoare. Tribunalul a subliniat importanța aplicării directe a Convenției în dreptul intern, în special în practica internă. Instanța a amintit că, sub rezerva dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Convenție, libertatea de exprimare nu este doar pentru informații. În ceea ce privește presa, el a subliniat că aceasta nu trebuie să depășească limitele dreptului la o bună reputație, ci are ca sarcină de a transmite cetățenilor informații și idei. Această libertate este cu atât mai importantă cu cât presa furnizează informații despre viața politică și politică. În cele din urmă, instanța, citând la mai multe cazuri , nota că . Și omul politic beneficiază de acest lucru, chiar și atunci când nu acționează în cadrul vieții sale private, dar în astfel de cazuri, imperativele acestei protecții trebuie puse în balanță cu interesele libertății discuții a chestiunilor politice. La 13 ianuarie 1998, reclamantul a depus o plângere penală împotriva M.D. cu constituirea unei părți civile, pentru insultă și calomnie și a susținut că acesta, într-un articol publicat sub semnătura sa, a afirmat că reclamantul este Maior în Securitate și că, prin intermediul său, membrii PNTCD au pretins că erau adevărați parlamentari în timpul Parlamentului provizoriu din 1990. Prin hotărârea din 27 ianuarie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din primul raion din București l-a numit M.D. al șefilor de culpă și calomnie și a respins cererile civile ale reclamantului. Instanța a moționat această hotărâre prin inexistența unui fapt determinat, individualizat de detalii. Instanța a constatat, de asemenea, că inculpatul era pamfletar, articolul în cauză având, de asemenea, un asemenea caracter, și că consecințele unui astfel de pamflet au fost întotdeauna benefice pentru societate. Reclamantul a făcut recurs împotriva acestei hotărâri, care a fost respinsă prin hotărârea din 18 iulie 2000 a tribunalului departamental din București, acesta conținând același raționament. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul penal prevăd INFRACȚII CONTRA DIGNITATE art. 205 - L La adresa onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau orice alt mijloc, sau prin expunerea acesteia la batjocură, va fi pedepsită cu o pedeapsă de închisoare de la o lună la doi ani sau de la o amendă (...) Parchetul poate fi sesizat printr-o plângere din partea victimei (...) art. 206 - Denigrarea În cazul unei persoane care, dacă ar fi adevărat, ar expune această persoană la o pedeapsă penală, administrativă sau disciplinară, sau cu dispreț public, va fi pedepsită cu o pedeapsă cu închisoarea de trei luni la un an sau o amendă. art. 207 - Dovada adevărului □ Dovada adevărului declarațiilor sau al declarațiilor poate fi primită dacă declarația sau litigioasele au fost comise pentru apărarea unui interes legitim. • Dovada faptului că s-a făcut dovada adevărului nu constituie actul de culpă sau de calomnie. Dispoziția relevantă a Codului de procedură penală se citește astfel Art. 183 alinea 1 O persoană poate fi adusă în fața organelor de urmărire penală sau în fața unei instanțe judecătorești, în temeiul unui mandat special revocat în conformitate cu art. 176 din Codul de procedură penală, în cazul în care aceaceasta a fost deja citată și nu este prezentată și audierea și prezența sa sunt strict necesare. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că motivarea instanțelor, care consideră că afirmațiile pârâtului nu vizau fapte specifice, nu este relevantă. El consideră că instanțele nu pot ignora existența inculpatului, că afirmațiile sale constituie infracțiunea de calomnie și că a suferit prejudicii grave din punct de vedere moral și profesional. De asemenea, se plânge că, în primă instanță, procurorul a cerut judecătorului să condamne acuzatul pentru calomnie, dar că, înainte de judecată, judecătorul și procurorul au fost înlocuiți de alte instanțe care au decis să-l aresteze. El consideră că magistrații care au încheiat cazul au fost influențați de atitudinea acuzatului, care susține că are date incriminatoare asupra multor persoane. În cele din urmă, el se plânge de ceea ce instanțele au tolerat lipsa de acuzare C.I. timp de mai bine de doi ani și că nu i s-a cerut să-și dovedească afirmațiile calomniatoare. În ceea ce privește echitatea procedurilor în recurs, CESE consideră că motivarea Tribunalului departamental din București, potrivit căreia faptele trebuie să fie diferențiate de hotărârile de valoare (pe care le-a pronunțat) nu are nicio aplicare în speță, deoarece asimilarea sa cu agenții Securității constituie un fapt și nu o hotărâre de valoare. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge în esență de ceea ce a suferit o încălcare a dreptului la o bună reputație și la dreptul la onoare, din cauza afirmațiilor C.I., a celor din revista Catavencu și a celor ale M.D. El consideră că este obiectul unei campanii de presă împotriva sa, pentru a-l împiedica să aibă acces la un post de secretar al statului în guvernul României. Ã Reclamantul se plânge de procedurile care au ca obiect plângerile sale penale pentru calomnie și insultă, încheiate printr-o hotărâre din 18 iulie 2000 a tribunalului departamental din București. Acesta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, care este astfel formulat Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege ... Curtea reamintește că respectarea legalității unei proceduri trebuie să fie apreciată în ansamblu. Potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea examinează în principal condițiile în care o parte dispune de mijloacele necesare pentru a stabili probele și situațiile respective pe care legea internă le face fiecăreia dintre părți. Comisia remarcă faptul că, în ceea ce privește afirmațiile reclamantului, potrivit cărora instanțele ar fi tolerat absența persoanei acuzate de C.I. timp de mai mult de doi ani și ar fi omis să-i ceară să-și dovedească acuzațiile de calomnie, normele privind procedura penală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea ia notă de faptul că, în speță, nimic nu permite să se ajungă la concluzia că principiul egalității de arme a fost ignorat. Întocmirea probelor intră sub incidența normelor de drept intern și revine în primul rând instanței naționale de a aprecia elementele colectate de acesta. În acest caz, tribunalul departamental din București, după ce a analizat plângerile penale ale reclamantului și a apreciat dovezile, a considerat că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de legea penală pentru condamnarea inculpaților pentru calomnie și insultă. Curtea observă că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie și a putut, în diferite etape, să prezinte argumentele pe care le considera relevante pentru apărarea cauzei sale. Deciziile de respingere a pretențiilor sale, cea pronunțată în primă instanță și cea de recurs, au fost motivate pe deplin, de fapt, ca și în drept. În măsura în care litigiul reclamantului poate fi înțeles ca având legătură cu aprecierea probelor și cu rezultatul procedurii desfășurate în fața instanțelor interne, Curtea amintește că, în temeiul articolului 19 din convenție, Curtea are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate de convenție. Pe de altă parte, în cazul în care, la art. 6 alineatul (1) din convenție, se garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează eligibilitatea probelor sau aprecierea acestora, materie care intră, prin urmare, în principal în domeniul dreptului intern și al instanțelor naționale (a se vedea Hotărârea Schenk c. Elveția din 12 iulie 1988, seria A n 140, p. 29 § 45-46 și Hotărârea Garcia Ruiz Spania, În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge că a suferit o încălcare a dreptului la o bună reputație și în onoare, din cauza afirmațiilor C.I., a celor din revista Catavencu și a celor ale M.D. Curtea a examinat acest aspect din perspectiva articolului 8 din Convenție, care, în părțile sale relevante, prevede astfel: Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, (...). Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru prevenirea infracțiunilor, (...) sau pentru protecția drepturilor și libertăților d În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesară comunicarea acestei părți a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul în care reclamantul a fost examinat în conformitate cu art. 8 din convenție, cu privire la dreptul la o bună reputație și la onoarea de a declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Dollé J.-P. Costa procesor președinte
de la requête n
o
78060/01
présentée par Liviu PETRINA
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21
janvier 2003 en une chambre composée de
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
Gaukur
Jörundsson
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
A.
Mularoni,
juges
,
et
de
M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 janvier 2001,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Liviu Petrina, est un ressortissant roumain, né en 1940 et résidant à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
a)
Le 5 novembre 1997, le requérant déposa une plainte pénale avec constitution de partie civile devant le tribunal de première instance du premier arrondissement de Bucarest, à l’encontre de C.I., pour insulte et diffamation. Le requérant faisait valoir que, lors d’une émission télévisée, diffusée le 7 octobre 1997, C.I. avait affirmé que le requérant avait été
employé par les anciens services des renseignements roumains («
Securitate
»), et qu’il s’était «
infiltré illégalement
» dans le Parti National Paysan («
PNTCD
»).
Par la même plainte pénale il accusait la rédaction de la revue «
Catavencu
» d’avoir publié un article diffamatoire à son encontre, où il figurait comme ancien secrétaire d’Etat au ministère des affaires étrangères («
MAE
»), ayant le grade de capitaine dans la Securitate, étant aussi «
la taupe
» du PNTCD.
Par jugement du 30 mars 2000, le tribunal acquitta C.I. et rejeta les demandes civiles du requérant. Le tribunal, après avoir constaté que C.I. avait fait lesdites affirmations, estima qu’elles n’avaient qu’un caractère «
général, imprécis et qu’en conséquence, les infractions n’existaient pas, en raison de l’absence d’élément intentionnel
».
Le requérant fit un recours contre ce jugement, qui fut rejeté comme mal fondé par arrêt du 18 juillet 2000 du tribunal départemental de Bucarest. Le tribunal estima que les affirmations de C.I. constituaient «
des jugements de valeur qui dérivaient de la liberté d’opinion et de son droit de communiquer des idées
». Le tribunal invoqua l’affaire
Lingens c. Autriche
(arrêt du 8
juin
1986), dans laquelle une distinction est faite entre les «
faits
» et «
les jugements de valeur
», les faits pouvant être prouvés, à la différence des jugements. Le tribunal souligna l’importance de l’application directe de la Convention en droit interne, notamment dans la pratique interne. Le tribunal rappela que, sous réserve du paragraphe 2 de l’article 10 de la Convention, la liberté d’expression vaut non seulement pour les «
informations
» ou «
idées
» accueillies avec faveur ou considérées comme inoffensives ou indifférentes, mais aussi pour celles qui «
heurtent, choquent ou inquiètent
». Quant à la presse, il souligna que celle-ci ne doit pas dépasser les limites du droit à une bonne réputation, mais qu’elle a comme tâche de transmettre aux citoyens des informations et des idées.
Cette liberté est d’autant plus importante chaque fois que la presse communique des informations sur la vie politique et les politiciens. Enfin, le tribunal, citant l’affaire
Lingens
, nota que «
l’homme politique en bénéficie lui aussi, même quand il n’agit pas dans le cadre de sa vie privée, mais en pareil cas, les impératifs de cette protection doivent être mis en balance avec les intérêts de la libre discussion des questions politiques.
»
b)
Le 13 janvier 1998, le requérant déposa à l’encontre de M.D. une plainte pénale avec constitution de partie civile, pour insulte et diffamation. Il fit valoir que celui-ci, dans un article publié sous sa signature, avait affirmé que le requérant était
major dans la Securitate et que, par son intermédiaire, les membres du PNTCD avaient prétendu être les vrais parlementaires pendant le Parlement provisoire de 1990.
Par jugement du 27 janvier 2000, le tribunal de première instance du premier arrondissement de Bucarest acquitta M.D. des chefs d’insulte et diffamation et rejeta les demandes civiles du requérant. Le tribunal motiva ce jugement par l’inexistence d’un fait déterminé, individualisé par des détails circonstanciés. Le tribunal constata aussi que l’inculpé était pamphlétaire, l’article en cause ayant également un tel caractère, et que «
les conséquences d’un tel pamphlet étaient toujours bénéfiques pour la société».
Le requérant fit un recours contre ce jugement, qui fut rejeté par arrêt du 18 juillet 2000 du tribunal départemental de Bucarest, celui-ci reprenant le même raisonnement.
B.
Le droit interne pertinent
a)
Les dispositions pertinentes du code pénal prévoient
:
Article 205 - L’insulte
«
L’atteinte à l’honneur ou à la réputation d’une personne par des mots, gestes ou tout autre moyen, ou par l’exposition de celle-ci à la moquerie, sera punie d’une peine d’emprisonnement d’un mois à deux ans ou d’une amende (...)
Le parquet peut être saisi par une plainte émanant de la victime (...)
»
Article 206 - La diffamation
«
L’affirmation ou l’imputation en public d’un certain fait concernant une personne, fait qui, s’il était vrai, exposerait cette personne à une sanction pénale, administrative ou disciplinaire, ou au mépris public, sera punie d’une peine d’emprisonnement de trois mois à un an ou d’une amende.
»
Article 207 - La preuve de la vérité
« La preuve de la vérité des affirmations ou des imputations peut être accueillie si l’affirmation ou l’imputation ont été commises pour la défense d’un intérêt légitime. Les agissements au sujet desquels la preuve de la vérité a été faite ne constituent pas l’infraction d’insulte ou de diffamation.
»
b)
La disposition pertinente du code de procédure pénale se lit ainsi
:
Article 183 alinea 1
« Une personne peut être amenée devant les organes de poursuites pénales ou devant une juridiction, en vertu d’un mandat spécial redigé selon l’article 176 du code de procédure pénale, si elle a déjà été citée et ne s’est pas présentée et son audition et sa présence sont strictement necessaires.
»
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que la motivation des tribunaux, qui considèrent que les affirmations de l’accusé ne visaient pas des faits déterminés, n’est pas pertinente. Il estime que les tribunaux ne peuvent pas ignorer l’existence de l’intention de l’accusé, que ses affirmations constituent l’infraction de diffamation et qu’il en a subi de graves préjudices moraux et professionnels.
Il se plaint aussi de ce que, en première instance, le procureur a demandé au juge de condamner l’accusé pour diffamation, mais qu’avant le jugement, le juge et le procureur ont été remplacés par d’autres magistrats qui ont décidé l’acquittement.
Il considère que les magistrats qui ont tranché l’affaire ont été influencés par l’attitude de l’accusé, qui affirme avoir des données compromettantes sur beaucoup de personnes. Finalement, il se plaint de ce que les juridictions «
ont toléré l’absence de l’inculpé C.I. pendant plus de deux ans et qu’on a omis de lui demander de prouver ses affirmations diffamatoires
».
Quant à l’équité des procédures en recours, il estime que la motivation du tribunal départemental de Bucarest, selon laquelle il faut distinguer les faits des jugements de valeur (selon l’affaire
Lingens
précitée), n’a aucune application en l’espèce, car son assimilation aux agents de la Securitate constitue un fait et non un jugement de valeur.
2.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint en substance de ce qu’il a subi une atteinte au droit à une bonne réputation et au droit à l’honneur, en raison des affirmations de C.I., de celles tirées de la revue Catavencu et de celles de M.D. Il estime être l’objet d’une campagne de presse à son encontre, pour l’empêcher d’accéder à un poste de secrétaire d’Etat dans le Gouvernement de la Roumanie.
1.
Le requérant se plaint de l’iniquité des procédures ayant comme objet ses plaintes pénales pour diffamation et insulte, terminées par un arrêt du 18
juillet 2000 du tribunal départemental de Bucarest.
Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui est ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi ...
»
La Cour rappelle que le respect de l’équité d’une procédure doit s’apprécier globalement. Selon sa jurisprudence constante, la Cour examine essentiellement les conditions dans lesquelles une partie dispose des moyens nécessaires à l’établissement des preuves et les situations respectives que la loi interne fait à chacune des parties.
Elle observe qu’en ce qui concerne les allégations du requérant, selon lesquelles les tribunaux auraient toléré l’absence de l’inculpé C.I., pendant plus de deux ans, et auraient omis de lui demander de prouver ses affirmations diffamatoires, les règles de la procédure pénale roumaine n’exigent la présence de l’inculpé dans un tel cas que si le juge la considère nécessaire (article 183 du code de procédure pénale, cité ci-dessus).
La Cour note que rien, en l’espèce, ne permet d’arriver à la conclusion que le principe de l’égalité des armes a été méconnu. L’établissement des preuves relève des règles de droit interne et il revient au premier chef au juge national d’apprécier les éléments recueillis par lui.
Elle note qu’en l’espèce, le tribunal départemental de Bucarest, après avoir analysé les plaintes pénales du requérant et apprécié les éléments de preuve, a estimé que les conditions requises par la loi pénale pour condamner les inculpés pour diffamation et insulte n’étaient pas réunies.
La Cour observe que le requérant a bénéficié d’une procédure contradictoire. Il a pu, aux différents stades, présenter les arguments qu’il jugeait pertinents pour la défense de sa cause. Les décisions de rejet de ses prétentions, celle prononcée en première instance et celle de recours, étaient amplement motivées, en fait comme en droit.
Pour autant que le grief du requérant puisse être compris comme visant l’appréciation des preuves et le résultat de la procédure menée devant les juridictions internes, la Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. Spécialement, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention.
Par ailleurs, si la Convention garantit en son article 6 § 1 le droit à un procès équitable, elle ne réglemente pas pour autant l’admissibilité des preuves ou leur appréciation, matière qui relève, dès lors, au premier chef du droit interne et des juridictions nationales (voir l’arrêt
Schenk c. Suisse
du 12 juillet 1988, série A n
o
140, p. 29, §§ 45-46 et l’arrêt
Garcia
Ruiz
c.
Espagne,
n
o
30544/96, du 21 janvier 1999, § 28).
En conclusion, la Cour estime que, considérée dans son ensemble, la procédure litigieuse a revêtu un caractère équitable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi une atteinte au droit à une bonne réputation et à l’honneur, en raison des affirmations de C.I., de celles tirées de la revue Catavencu et de celles de M.D.
La Cour a examiné ce grief sous l’angle de l’article 8 de la Convention qui, dans ses parties pertinentes, prévoit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, (...).
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (...) à la prévention des infractions pénales, (...) ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de l’article 8 de la Convention, relatif au droit à une bonne réputation et à l’honneur
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président