CtEDO 23.01.2003 Auto

YÜKSEL et AUTRES contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
23.01.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
YÜKSEL et AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45381/99 prezentate de Necibekadin YÜKSEL și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 ianuarie 2003 într-o cameră compusă din Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 octombrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie: ÎN FAVOAREA reclamanților, Necibekad.n Yüksel, Salih Yüksel, Hacibe Yüksel, Esma Yüksel și Sat Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1993, terenul reclamanților, situat în Ankara, a fost expropriat de Hotărârea Generală Drumuri Naționale. O JUSTIȚIE DE Expropriere stabilită de o comisie de experți a fost plătită reclamanților la data de expropriere. Reclamanții, în dezacord cu suma plătită, au introdus, în 1995, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la tribunalul pendinte din Ankara. Prin hotărârea din 6 februarie 1996, tribunalul le-a acordat reclamanților un câștig de cauză și le-a acordat o despăgubire suplimentară de 2 328 350 de lire turcești (TRL). Această sumă era însoțită de dobânzi restante simple la rata legală de 30 % laan care urma să fie calculată de la data cedării terenului. Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 6 februarie 1996 printr-o hotărâre din 16 februarie 1998. La 20 mai 1998, în termen de trei luni de la data deciziei Curții de Casație. Aceaceasta a fost plătită la 360 144 600 TRL. Dreptul și practica internă relevantă Curtea face trimitere la deciziile deja pronunțate în acest domeniu (a se vedea, de exemplu, Denli c. Turcia, 23 iulie 2002, n. 68117/01, nepublicată și dec. Önel c. Turcia, 23 mai 2002, n 30948/96, nepublicată). GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că dreptul lor la respectarea proprietăților lor nu a fost respectat din cauza întârzierii de la Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii în plata unei despăgubiri suplimentare pentru expropriere, însoțită de interese insuficiente în raport cu rata foarte ridicată a inflației din Turcia. În acest sens, aceștia atribuie o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 astfel: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. A. Excepția preliminară a guvernului Potrivit guvernului, în conformitate cu art. 35 din Convenție, instanțele nu vor fi epuizate căile de atac interne din cauza faptului că nu au exercitat în mod corect acțiunea pusă la dispoziția sa prin art. 105 din Codul de obligații. Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata despăgubirilor suplimentare ar fi fost posibilă în cazul în care persoana în cauză ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratorii. Curtea amintește că a respins deja o excepție similară a guvernului în cauza Akac. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec. 1997-VI, pp. 2678-2679, §§ 34-37. Întrucât Ön Õa produs nici o hotărâre care ar putea să submineze această concluzie, Curtea nu consideră necesară o cale de atac în afara acestui raționament și consideră că această excepție nu poate fi reținută. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec. 1997-IV), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că acest aspect nu se confruntă cu niciun alt motiv de . B. Pe fond Reclamanții denunță întârzierea plății de către instanța de judecată suplimentară a exproprierii și insuficiența ratei dobânzilor moratorii aplicate acesteia din cauza ratei foarte ridicate a inflației în Turcia la momentul respectiv. În observațiile sale suplimentare din 14 iunie 2002, guvernul observă că hotărârea de primă instanță a devenit definitivă la 16 februarie 1998 și că plata despăgubirii suplimentare a fost efectuată la 20 mai 1998, și anume în termen de trei luni de la data respectivă. 1 nu a fost violat în acest caz. Curtea observă că reclamanților, expropriați de terenul lor, li s-a recunoscut dreptul de proprietate care le-a fost plătit la sfârșitul procedurii de expropriere și că tribunalul de mare instanță le-a acordat ulterior o despăgubire suplimentară de expropriere cu dobândă la rata de 30 % laan de la data la care proprietatea terenului în cauză a fost transferată . În plus, Comisia remarcă faptul că, la 20 mai 1998, reclamanților li s-a acordat dreptul suplimentar la expropriere, adică la trei luni după hotărârea Curții de Casație, ceea ce se consideră a fi un termen rezonabil, în conformitate cu raționamentul urmat în cauza Akkuș c. Turcia. Pe de altă parte, Curtea consideră că intervalul de timp care s-a scurs între data hotărârii Curții de Casație și cea a reieșirii de la plata despăgubirii suplimentare, majorat cu un interes mortuar de 50 % laan, nu poate fi considerat drept un decalaj care urmărește să reducă această despăgubire prin intermediul efectului inflației. Prin urmare, Curtea consideră că cererea este vădit nefondată în sensul articolului 35 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress modulier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-07-08
0,97
YÜKSEL et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 42765/98 présentée par Mehmet YÜKSEL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 8 juillet 2003 en une chambre composée de MM. G. Ress, préside
CtEDO 2003-06-12
0,97
ULUCAN et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 44262/98 présentée par Emin ULUCAN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 12 juin 2003 en une chambre
CtEDO 2003-01-23
0,97
TIGCIOGLU contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 44029/98 présentée par Nihat TIĞCIOĞLU contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 23 janvier 2003 en une chambre composée de M
CtEDO 2003-01-23
0,97
GÜNAY contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 42796/98 présentée par Ayse Makbule GÜNAY contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 23 janvier 2003 en une chambre composée d
CtEDO 2003-04-10
0,97
UYSALOGLU et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 41982/98 présentée par Ayşe UYSALOĞLU et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 avril 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress, prési
Sursă