SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4402/98 prezentate de Nihat TCIOLU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 ianuarie 2003 într-o cameră compusă din Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 august 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAȚĂ Recurentul, Nihat T maimuu, este un resortisant turc, născut în 1935 și are reședința în Zmir.
Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Kemal Yavuz, avocat în barou d În 1995, terenul reclamantului, care a fost situat în Zammir, a fost expropriat de Hotărârea Generală Drumuri Naționale. O parte de expropriere stabilită de o comisie de experți a fost plătită reclamantului la data de expropriere. Reclamantul, în dezacord cu suma plătită, a introdus încă în 1995 o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Bornova. Prin hotărârea din 19 iulie 1996, tribunalul a acordat reclamantului un câștig de cauză și i-a acordat o despăgubire suplimentară de 6 949 960 000 de lire turcești (TRL). Această sumă era însoțită de dobânzi simple cu o rată legală de 30 % laan care urma să fie calculată de la data cedării terenului.
Această decizie nu a făcut obiectul unui recurs în casație și a devenit definitivă la 16 octombrie 1997. Curtea face trimitere la deciziile deja pronunțate în acest domeniu (a se vedea, de exemplu, dec. Denli c. Turcia, 23 iulie 2002, n 68117/01, nepublicată și dec. Önel c. Turcia, 23 mai 2002, n 30948/96, nepublicată. C. Date economice la momentul faptelor, rata inflației era de 63% pe an. Efectele inflației în Turcia sunt menționate pe listele prețurilor cu amănuntul publicate de Institutul de Statistică din Turcia.
În conformitate cu lista relevantă, luând cifra de mai puțin de 100 mai jos ca indice de bază pentru luna mai 1987 (perioada în care lista respectivă a fost publicată de către institut), indicele inflației în luna mai 1997 (data la care hotărârea pronunțată în primă instanță a devenit definitivă) atinge cifra de GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că dreptul său de a respecta bunurile sale nu a fost respectat din cauza întârzierii în plata în avans a fondului suplimentar de expropriere, cu dobânzi insuficiente în raport cu rata foarte ridicată a inflației din Turcia. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii în plata unei despăgubiri suplimentare pentru expropriere, însoțită de interese insuficiente față de rata foarte ridicată de inflație din Turcia.
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. A. Excepția preliminară a guvernului Guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne, susținând că, pe de o parte, reclamantul a omis să formuleze un recurs în recurs împotriva hotărârii în primă instanță, pe de altă parte, el nu a luat în serios acțiunea în despăgubire prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor privind presupusele pierderi ale acestuia ca urmare a întârzierii în plata despăgubirii suplimentare.
În ceea ce privește recursul în casare, Curtea constată că litigiul în cauză privește exclusiv prejudiciul presupus suferit de recurent din cauza întârzierii de a-și exercita dreptul la despăgubiri. Curtea nu consideră că este necesar să se verifice dacă reclamantul a epuizat căile de atac interne pentru motivele pe care nu le prezintă în niciun caz în fața sa (a se vedea, În ceea ce privește acțiunea în despăgubire prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor, Curtea amintește că a respins deja o excepție similară a statului în cauza Akac. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1997-VI, p. 2678-2679, §§ 34-37. Curtea consideră că această excepție nu poate fi reținută. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Repertoriul 1997-IV ), și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.
În plus, Comisia constată că acest aspect nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. B. Pe fond Recurentul denunță întârzierea plății în avans a taxei de expropriere și insuficiența ratei dobânzii moratorii aplicate acesteia din cauza ratei foarte ridicate a inflației în Turcia la momentul respectiv. În observațiile sale suplimentare din 8 iulie 2002, guvernul susține că hotărârea de primă instanță a devenit definitivă la 16 octombrie 1997 și că reclamantul a primit o despăgubire suplimentară de 12 336 937 000 TRL, la 26 februarie, și anume în termen de patru luni de la data respectivă. Turcia, el ia notă de faptul că pierderea reclamantului este de 12 165 761 115 TRL, ceea ce este mai mic decât ceea ce i-a plătit deja, și, prin urmare, susține că obiecțiile sale sunt vădit nefondate.
Curtea arată că, la cerere, tribunalul de mari instanțe i-a acordat o indemnizație suplimentară cu dobânzi simple începând cu data cedării terenului. Curtea observă, de asemenea, că hotărârea de primă instanță prin care se acordă reclamantului o despăgubire suplimentară a devenit definitivă la 16 octombrie 1997. În plus, la 26 februarie 1998, la data de 26 februarie 1998, la aproximativ patru luni de la hotărârea definitivă. Întradevăr, Curtea constată că reclamantul a obținut un supliment de 6 949 960 000 TRL, care i-a fost plătit la 26 februarie 1998, adică la patru luni de la hotărârea definitivă. Suma de 12 336 937 000 TRL.
Conform metodei adoptate deja în Hotărârea Akkuș (a se vedea Hotărârea Akkuș menționată anterior, p. 1311, alineatul 35), Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciul material suferit de solicitant, trebuie să se ia în considerare diferența dintre suma efectiv plătită reclamantului și cea pe care ar fi primit-o dacă creanța sa ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară în perioada de întârziere. Curtea constată că hotărârea de primă instanță a devenit definitivă la data de 16 octombrie 1997. La data respectivă sau într-un termen rezonabil de trei luni de la data respectivă, reclamantul ar fi trebuit să primească 11 619 638 124 TRL. Luând în considerare indiciile din lista publicată de către Institutul de Statistică de Stat, această sumă la data plății ar fi fost de 12 165 761 115 TRL, ceea ce este mai mic decât suma atinsă de solicitant, și anume 12 336 937 000 TRL.
Pe de altă parte, Curtea a considerat deja că o mică diferență care este produsă în calcul poate să se simuleze ca o marjă de apreciere cauzată de metoda acestuia (a se vedea mutatis mutandis, dec. Arabac Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
DÉCISION
de la requête n o 44029/98 présentée par Nihat TIĞCIOĞLU contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 23 janvier 2003 en une chambre composée de M. G. Ress , président , M. L. Caflisch , M. P. Kūris , M. R. Türmen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M me H.S. Greve , M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 13 août 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Nihat Tığcıoğlu, est un ressortissant turc, né en 1935 et résidant à İzmir.
Il est représenté devant la Cour par M e Kemal Yavuz, avocat au barreau d’İzmir. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1995, le terrain du requérant, sis à İzmir, fut exproprié par la Direction générale des routes nationales. Une indemnité d’expropriation fixée par une commission d’experts fut versée au requérant à la date d’expropriation. Le requérant, en désaccord avec le montant payé, introduisit, toujours en 1995, un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Bornova. Par un jugement du 19 juillet 1996, le tribunal donna gain de cause au requérant et lui accorda une indemnité complémentaire de 6 949 960 000 livres turques (TRL).
Cette somme était assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an à calculer à partir de la date de cession du terrain. Cette décision ne fit pas l’objet d’un pourvoi en cassation et devint définitive le 16 octobre 1997. L’indemnité complémentaire majorée d’un intérêt moratoire simple fut versée au requérant le 26 février 1998, soit quatre mois environ après la décision définitive. Elle s’élevait à 12 336 937 000 TRL. B. Le droit et la pratique interne pertinents La Cour renvoie aux décisions déjà rendues en la matière (voir par exemple, déc. Denli c. Turquie, 23 juillet 2002, n o 68117/01, non publiée, et déc. Önel c. Turquie, 23 mai 2002, n o 30948/96, non publiée). C. Données économiques A l’époque des faits, le taux d’inflation était de 63 % par an.
Les effets de l’inflation en Turquie sont indiqués sur les listes de l’indice des prix de détail publiées par l’Institut des statistiques de l’Etat. D’après la liste pertinente, en prenant le chiffre « 100 » comme indice de base pour le mois d’octobre 1987 (période où ladite liste fut publiée par l’institut), l’indice de l’inflation au mois d’octobre 1997 ( date à laquelle la décision rendue en première instance est devenue définitive) atteint le chiffre de « 34412,7 » et celui du mois de février 1998 (période de versement de l’indemnité complémentaire) le chiffre de « 43077,2 ». GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint de ce que son droit au respect de ses biens n’a pas été respecté en raison du retard de l’Administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
EN DROIT Le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison du retard de l’Administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il allègue à cet égard une violation de l’article 1 du Protocole n 1, ainsi libellé: « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
» A. Sur l’exception préliminaire du Gouvernement Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes en faisant valoir que, d’une part, le requérant a omis de former un pourvoi en cassation contre le jugement de première instance, d’autre part, il n’a pas exercé l’action en réparation prévue à l’article 105 du code des obligations concernant ses prétendues pertes du fait du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire. Pour ce qui est du pourvoi en cassation, la Cour observe que le litige en question porte exclusivement sur le préjudice prétendument subi par le requérant en raison du retard de l’Administration dans le versement de l’indemnité due.
Elle n’estime pas nécessaire de chercher si le requérant a épuisé les voies de recours internes pour les griefs qu’il ne soumet aucunement devant elle (cf., mutatis mutandis , n o 11425/85, déc. 5.10.87, D.R. 53 p. 76). Quant à l’action en dommages-intérêts prévue par l’article 105 du code des obligations, la Cour rappelle qu’elle a déjà rejeté une exception similaire du Gouvernement dans l’affaire Aka c. Turquie (arrêt du 23 septembre 1998, Recueil 1997-VI, pp. 2678-2679, §§ 34-37). Étant donné que le Gouvernement n’a produit aucune décision de justice susceptible d’infirmer cette conclusion, la Cour n’estime pas nécessaire de s’écarter de ce raisonnement et considère que cette exception ne saurait être retenue.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence, (voir notamment Akkuș c. Turquie , arrêt du 9 juillet 1997, Recueil 1997-IV ), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que ce grief ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond Le requérant dénonce la tardiveté du paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation et l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqués à celle-ci à cause du taux d’inflation très élevé en Turquie à l’époque. Dans ses observations complémentaires du 8 juillet 2002, le Gouvernement fait valoir que le jugement de première instance est devenu définitif le 16 octobre 1997 et que le requérant a touché une indemnité complémentaire d’expropriation de 12 336 937 000 TRL, le 26 février, à savoir dans les quatre mois à partir de cette date.
Selon la méthode de calcul déjà appliquée dans l’affaire Akkuș c. Turquie, il note que la perte du requérant est de 12 165 761 115 TRL ce qui est inférieur à ce que l’on lui a déjà versé, et par conséquent, il soutient que ses griefs sont manifestement mal fondés. La Cour relève que l’intéressé, exproprié de son terrain, s’est vu accorder une indemnité qui lui fut versée à la date de l’expropriation, et que, sur demande, le tribunal de grande instance lui accorda ensuite une indemnité complémentaire assortie d’intérêts moratoires simples à compter de la date de cession du terrain. La Cour observe également que le jugement de première instance accordant au requérant une indemnité complémentaire est devenu définitif le 16 octobre 1997. En outre, l’Administration a payé cette indemnité le 26 février 1998, à savoir quatre mois environ après la décision judiciaire définitive.
En effet, la Cour constate que le requérant a obtenu un complément d’indemnité de 6 949 960 000 TRL, qui lui a été versé le 26 février 1998, soit quatre mois après la décision judiciaire définitive. Le montant s’élevait à 12 336 937 000 TRL. Selon la méthode déjà adoptée dans l’arrêt Akkuș (voir l’arrêt Akkuș précité, p. 1311, § 35), la Cour considère que, pour apprécier le préjudice matériel subi par le requérant, il faut prendre en considération la différence entre le montant effectivement versé au requérant et celui qu’il aurait reçu si sa créance avait été ajustée pour tenir compte de l’érosion monétaire pendant la période de retard. La Cour note que le jugement de première instance devint définitif le 16 octobre 1997. A cette date, ou dans un délai raisonnable tel que trois mois à compter de celle-ci, le requérant aurait dû recevoir 11 619 638 124 TRL.
En tenant compte des indices figurant sur la liste publiée par l’Institut des statistiques de l’État, ce montant à la date du paiement aurait été de 12 165 761 115 TRL, ce qui est inférieur à la somme touchée par le requérant, à savoir 12 336 937 000 TRL. Par ailleurs, la Cour a déjà estimé qu’une petite différence qui s’est produite dans le calcul pouvait s’interpréter comme une marge d’appréciation provoquée par la méthode de celui-ci (voir, mutatis mutandis , déc. Arabacı c. Turquie, 7.3.2002, n o 65714, non publiée). Par conséquent, la Cour estime que la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable.
Vincent Berger Georg Ress Greffier Président