Saarinen împotriva Finlandei

Reclamantul, dl Juhani Saarinen, este un național finlandez, care s-a născut în 1930 și trăiește în Kotka. Până la 31 decembrie 1995, la momentul pensionării, o persoană a fost acordată, printre altele (a) o pensie de ocupare a forței de muncă care a fost contabilizată pe baza salariului câștigat înainte de pensionare, cu un maxim de 66% din salariul respectiv, și (b) suma de bază a unei pensii naționale (kansaneläkkeen pohjaosa, folkpensionens basdel), dacă persoana are dreptul la aceasta pe baza vârstei sale și/sau a numărului de ani de muncă. Din 1955 până în 1957, angajații au fost obligați prin lege să depună o parte din salariile lor în conturile individuale deținute de Instituția de Asigurare Socială în scopul acumularii pensiilor de ocupare a forței de muncă pentru pensionarea lor.

Din 1957, aceste contribuții nu mai au fost depuse pe conturile alocate angajaților însăși, dar au intrat în fondul general de pensii. Cele două părți ale pensiei (menționate mai sus literele (a) și (b)) au fost combinate împreună cu rezultatul că pensia de ocupare a forței de muncă a un pensionat a fost redusă cu valoarea sumei de bază a pensiei naționale, astfel încât suma totală a pensiilor nu a depășit limita maximă de 66 % din salariul său. Valoarea de bază a pensiei naționale a fost acordată tuturor persoanelor care au dreptul la aceasta fără a-l solicita (deși aparent a fost posibil să-l refuze), reducând automat suma pensiei de ocupare a forței de muncă. În 1995, Legea națională a pensiilor a fost modificată ca măsură de economii bugetare în sensul că, începând cu 1 ianuarie 1996, pensia națională, cum ar fi pensia de vârstă, ar trebui înlocuită cu o pensie calculată cu referință la noi criterii.

Cei a căror venit total sub forma altor pensii și a diverselor drepturi depășesc anumite plafoane nu mai ar mai avea dreptul la o pensie națională. În acest caz, suma de bază a pensiilor lor naționale ar fi redusă cu 20% anual între 1996 și 2001, atunci când plata acestora ar înceta (Legea nr. 1491/1995). În urma unei dezbateri publice cu privire la această chestiune, Parlamentul finlandez a adoptat la 18 iunie 2002 o lege a compensației (635/2002), potrivit căreia pensionarii a cărei pensie de muncă a fost redusă de două ori pe baza sumei de bază ale pensiilor lor naționale, au dreptul să primească o compensație pentru pierderea lor începând cu 1 octombrie 2003. Sumele compensatorii vor fi între 5 și 50 de euro pe lună, în funcție de suma pensiei în cauză.

La 13 martie 1990, reclamantul a fost acordat o pensie de ocupare a forței de muncă începând cu 1 aprilie 1990. În aceeași zi a fost acordat, de asemenea, fără a-l solicita, suma de bază a unei pensii naționale care a fost de 365 FIM (aproximativ 61 euro) pe lună. Cele două părți ale pensiei sale au fost luate în considerare împreună cu rezultatul că pensia sa de ocupare a forței de muncă a fost redusă cu 365 FIM pe lună, deoarece suma totală a pensiilor nu a fost să depășească limita maximă (66% din salariul pe care s-a bazat-o ). În 1993 pensia reclamantului a fost schimbată într-o pensie de vârstă. În 1996, după ce s-au acordat unele creșteri legate de indice la pensia reclamantului, suma de bază a pensiei sale naționale a fost de 445 FIM (aproximativ 75 euro pe lună).

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii 1491/1995, suma de bază a pensiei naționale a reclamantului a fost din nou redusă până ce nu a mai existat în 2001. Reclamantul primește acum doar o pensie care este de aproximativ 60% din salariul pe care își are originea pensiei. Reclamantul a utilizat toate căile de recurs interne (trei instanțe de apel decizia prezentată, cele finale furnizate de Curtea de Asigurări în octombrie 2000). Potrivit hotărârilor instanțelor interne, este imposibil să se revoce reducerea pensiilor care se bazează pe modificarea Legii Naționale a Pensiunii, deoarece instanțele nu pot anula o lege. Ca urmare a Legii de compensare din 2002, reclamantul în cazul în cauză va fi acordată integral 50 de euro pe lună în compensare pentru pierderea sa începând cu 1 octombrie 2003.

The applicant, Mr Juhani Saarinen, is a Finnish national, who was born in 1930 and lives in Kotka. Until 31 December 1995, at the time of retirement a person was granted, inter alia, (a) an employment pension which was counted on the basis of his or her salary earned prior to the retirement, amounting to a maximum of 66 per cent of that salary, and (b) a national pension’s basic amount (kansaneläkkeen pohjaosa, folkpensionens basdel), if the person was entitled thereto on the basis of his age and/or number of years of employment. From 1955 to 1957, employees were obliged by law to deposit part of their salaries in individual accounts kept by the Social Insurance Institution for the purpose of accumulating employment pensions for their retirement.

From 1957 onwards these contributions were no longer deposited on accounts earmarked for the employees themselves but went into the general pension fund. The two parts of the pension (the above-mentioned (a) and (b)) were combined together with the result that a pensioner’s employment pension was reduced by the amount of the national pension’s basic amount so that the total amount of the pensions did not exceed the maximum limit of 66 per cent of his salary. The national pension’s basic amount was granted to all persons entitled to it without their requesting it (although it was apparently possible to refuse it), reducing automatically the amount of the employment pension. In 1995 the National Pension Act was amended as a budgetary savings measure to the effect that, as from 1 January 1996 onwards, the national pension such as the old-age pension was to be replaced by a pension calculated with reference to new criteria.

Those whose total income in the form of other pensions and various entitlements exceeded certain ceilings would no longer be entitled to a national pension. In such a case the so-called basic amount of their national pension would be reduced by 20 per cent annually between 1996 and 2001, when payment thereof would cease (Act no. 1491/1995). Following a public debate on the matter the Finnish Parliament passed a Compensation Act (635/2002) on 18 June 2002, according to which pensioners whose employment pension has been twice reduced on the basis of their national pension’s basic amount, are entitled to receive a compensation for their loss as from 1 October 2003 onwards. The compensatory amount will be between 5 and 50 euros per month, depending on the amount of the pension at issue.

On 13 March 1990 the applicant was granted an employment pension as from 1 April 1990 onwards. The same day he was also granted, without requesting it, a national pension’s basic amount which was FIM 365 (approximately 61 euros) per month. The two parts of his pension were considered together with the result that his employment pension was reduced by FIM 365 per month, since the total amount of the pensions was not to exceed the maximum limit (66 per cent of the salary on which the pension was based ). In 1993 the applicant’s pension was changed into an old-age pension. In 1996, after some index-linked increases had been granted to the applicant’s pension, his national pension’s basic amount was FIM 445 (approximately 75 euros per month).

As a result of the entry into force of the Act 1491/1995, the applicant’s national pension’s basic amount was again reduced until it ceased to exist in 2001. The applicant now receives only a pension which is about 60 per cent of the salary on which his pension was originally based. The applicant has used all domestic remedies (three appeal instances decisions submitted, the final ones given by the Insurance Court in October 2000). According to the decisions of the domestic courts, it is impossible to revoke the reduction of the pensions which is based on the amendment to the National Pension Act as the courts cannot override a law. As a result of the Compensation Act of 2002, the applicant in the present case will be awarded the full 50 euros per month in compensation for his loss as from 1 October 2003 onwards.