- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 30 ianuarie 2003
- Stat pârât
- PRT
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Dommage matériel - demande rejetée
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Figueiredo Simoes împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA FIGUEIREDO SIMÕES c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 51806/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 ianuarie 2003 DEFINITIVF 30/04/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Figueiredo Simões c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători și de Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 ianuarie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se găsește o cerere (n 51806/99) îndreptat împotriva Republicii Portugheze și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Rogerio Manuel Figueiredo Sim A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct.
Reclamantul a susținut în special că durata unei proceduri civile la care a fost parte a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții (art. 52) (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Printr-o decizie din 22 noiembrie 2001, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură).
DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1953 și locuiește în Figueira da Foz (Portugalia). Ca urmare a divorțului său prin consimțământ reciproc, pronunțat la 25 noiembrie 2001 noiembrie 1993 de către o instanță luxemburgheză și căreia Curtea de Apel din Coimbra i-a dat exequatur printr-o hotărâre din 11 octombrie 1994, reclamantul a introdus, la 26 martie 1996, în fața Tribunalului pentru afaceri familiale (Tribunalul de Família) de la Lisabona o cerere de pronunțare a unei hotărâri cu privire la acordarea autorității părintești a fiicei sale S., născută la 14 septembrie 1981. 10. Printr-o ordonanță din 10 aprilie 1996, judecătorul a examinat instanța pentru problemele familiale de la Lisabona incompetentă raționalizată loci și a ordonat transmiterea dosarului Tribunalului din Alcobaça.
Cu toate acestea, dosarul nu a fost transmis acestei instanțe decât la 29 septembrie 1997, ca urmare a unei erori a grefe a Tribunalului la cauzele familiale de la Lisabona. 11. ) între cei doi părinți a fost stabilită la 25 noiembrie 1997; mama nu s-a prezentat la această reuniune; reclamantul, care era prezent, a informat în acel moment instanța cu privire la existența unei decizii privind exercitarea autorității părintești, pronunțată deja de o instanță luxemburgheză, și că cererea sa viza în principal modificarea acestei decizii. 12. La 8 ianuarie 1998, procurorul a solicitat instanței să solicite Curții de Apel din Coimbra o copie certificată a hotărârii acesteia din 11 octombrie 1994. La 12 ianuarie 1998, judecătorul a acceptat această cerere.
La 18 februarie 1998, Curtea de Apel din Coimbra a transmis copia certificată în cauză 13. La 24 martie 1998, procurorul a solicitat judecătorului să dispună mai multe demersuri, printre care citația de la pârâtă prin intermediul consulatului general al Portugaliei din Luxemburg, locul său de reședință, precum și elaborarea unui raport al serviciilor sociale privind condițiile economice și sociale ale părților. La 27 martie 1998, judecătorul a acceptat aceste cereri. 14. Acuzata a fost chemată la 16 noiembrie 1998 și a cerut, la 3 decembrie 1998, să se țină o nouă întrunire între părinți și, printr-o ordonanță din 18 decembrie 1998, judecătorul a stabilit ședința la 27 ianuarie 1999; părinții nu s-au prezentat nici la această întrunire, nici la următoarea, la 22 februarie 1999 15. La 28 iulie 1999, serviciile sociale și-au prezentat raportul privind situația economică și socială a reclamantului.
16. La 8 martie 2000, mama a invitat instanța să pronunțe încetarea procedurii, întrucât între timp S. a devenit majoră. La 20 martie 2000, ministerul public s-a opus acestei cereri. 27 martie 2000, judecătorul a considerat că nu era necesar să se pronunțe încetarea procedurii. 17. Prin hotărârea din 13 iulie 2001, instanța l-a exonerat pe reclamant de pretențiile sale. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 martie 1996 și s-a încheiat la 13 iulie 2001 prin hotărârea Tribunalului din Alcobaça.
Durata în cauză este de cinci ani și patru luni. 20. Pentru a verifica dacă a existat o depășire a termenului rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Silva Pontes c. Portugalia, Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n 286-A, p. 15, § 39 21. Pentru reclamant, durata în cauză este în mod evident excesivă. 22. Guvernul recunoaște că procedura a suferit o întârziere considerabilă în transmiterea dosarului Tribunalului la cauzele familiale de la Lisabona la Tribunalul din Alcobaça, din cauza unei erori a grefei Tribunalului de la Lisabona.
Cu toate acestea, după această transmitere, procedura s-a desfășurat în mod normal, întârzierile fiind imputabile reclamantului, care a omis să furnizeze anumite informații importante, în special adresa corectă a pârâtei din Luxemburg. 23. Curtea constată mai întâi că cauza nu avea o complexitate deosebită. 24. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, este adevărat că acesta este responsabil pentru o serie de întârzieri, însă acest comportament nu poate explica durata totală a procedurii 25. În ceea ce privește comportamentul autorităților competente, Curtea arată de la bun început că procedura a suferit un termen de inactivitate totală de un an și cinci luni în momentul transmiterii dosarului Tribunalului către cauzele familiale de la Lisabona la Tribunalul din Alcobaça.
Acest termen este suficient, în sine, Curții pentru a constata o depășire a termenului rezonabil, cu atât mai mult cu cât în speță era vorba de un litigiu privind autoritatea părintească, domeniu în care se impune o celeritate specială (a se vedea, mutatis mutandis, Johansen c. Norvegia, Hotărârea din 7 august 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-III, p. 1010, alineatul 88). 26. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
28. Reclamantul solicită pentru prejudicii materiale suma de 56 431 EUR (EUR). Acesta susține că durata procedurii în litigiu a condus la confiscarea apartamentului său, pentru a plăti excedente de pensie alimentară și cheltuieli judiciare, precum și încetarea activităților unei societăți cu care a fost asociat. Reclamantul solicită, de asemenea, 25 000 EUR pentru daune morale 29. Guvernul consideră că suma solicitată ca daune materiale nu are nici o bază și nici o legătură cauzală cu încălcarea invocată. În ceea ce privește prejudiciul moral, suma solicitată ar fi excesivă. 30. Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat și durata procedurii. Prin urmare, aceasta respinge pretențiile reclamantului în acest sens.
Pentru eroarea morală fără îndoială suferită de reclamant, Curtea, hotărând în echitate și ținând seama de circumstanțele cauzei, decide să acorde 3 150 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul solicită 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii în fața Curții. 32. Curtea consideră că este rezonabil să-i aloce 750 EUR în acest scop. Interese moratorii 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 150 EUR (trei mii o sută cincizeci de euro) pentru daune morale și 750 EUR (șapte sute cincizeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.
că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 30 ianuarie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE FIGUEIREDO SIMÕES c. PORTUGAL (Requête n o 51806/99) ARRÊT STRASBOURG 30 janvier 2003 DÉFINITIF 30/04/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Figueiredo Simões c. Portugal, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 janvier 2003, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 51806/99) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet Etat, M. Rogério Manuel Figueiredo Simões (« le requérant »), a saisi la Cour le 30 juin 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint.
Le requérant alléguait en particulier que la durée d'une procédure civile à laquelle il était partie avait dépassé le délai raisonnable.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Par une décision du 22 novembre 2001, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT
Le requérant est né en 1953 et réside à Figueira da Foz (Portugal).
A la suite de son divorce par consentement mutuel, prononcé le 25 novembre 1993 par un tribunal luxembourgeois et auquel la cour d'appel de Coimbra donna l' exequatur par un arrêt du 11 octobre 1994, le requérant introduisit, le 26 mars 1996, devant le tribunal aux affaires familiales ( Tribunal de Família ) de Lisbonne une demande tendant à faire statuer sur l'octroi de l'autorité parentale de sa fille S., née le 14 septembre 1981.
Par une ordonnance du 10 avril 1996, le juge considéra le tribunal aux affaires familiales de Lisbonne incompétent ratione loci et ordonna la transmission du dossier au tribunal d'Alcobaça. Le dossier ne fut toutefois transmis à ce tribunal que le 29 septembre 1997, suite à une erreur du greffe du tribunal aux affaires familiales de Lisbonne.
Une réunion ( conferência ) entre les deux parents fut fixée au 25 novembre 1997. La mère ne comparut pas lors de cette réunion. Le requérant, qui était présent, informa à ce moment-là le tribunal de ce qu'une décision sur l'exercice de l'autorité parentale existait déjà, rendue par un tribunal luxembourgeois, et que sa demande visait surtout à modifier cette décision.
Le 8 janvier 1998, le ministère public requit au tribunal de demander à la cour d'appel de Coimbra une copie certifiée de l'arrêt de cette dernière du 11 octobre 1994. Le 12 janvier 1998, le juge fit droit à cette demande. Le 18 février 1998, la cour d'appel de Coimbra transmit la copie certifiée en cause.
Le 24 mars 1998, le ministère public demanda au juge d'ordonner plusieurs démarches dont la citation à comparaître de la défenderesse par l'intermédiaire du consulat général du Portugal au Luxembourg, son lieu de résidence, ainsi que l'élaboration d'un rapport des services sociaux sur les conditions économiques et sociales des parties. Le 27 mars 1998, le juge fit droit à ces demandes.
La défenderesse fut citée à comparaître le 16 novembre 1998. Elle demanda, le 3 décembre 1998, la tenue d'une nouvelle réunion entre les parents. Par une ordonnance du 18 décembre 1998, le juge fixa la réunion au 27 janvier 1999. Les parents ne comparurent ni à cette réunion ni à la suivante, le 22 février 1999.
Le 28 juillet 1999, les services sociaux déposèrent leur rapport concernant la situation économique et sociale du requérant.
Le 8 mars 2000, la mère invita le tribunal à prononcer l'extinction de la procédure, S. étant entre-temps devenu majeure. Le 20 mars 2000, le ministère public s'opposa à cette demande. Par une décision du 27 mars 2000, le juge considéra qu'il n'y avait pas lieu de prononcer l'extinction de la procédure.
Par un jugement du 13 juillet 2001, le tribunal débouta le requérant de ses prétentions. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18. Le requérant dénonce la durée de la procédure. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
La période à considérer a débuté le 26 mars 1996 et s'est terminée le 13 juillet 2001 par le jugement du tribunal d'Alcobaça. La durée en cause est ainsi de cinq ans et quatre mois.
Pour rechercher s'il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d'avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres, Silva Pontes c. Portugal , arrêt du 23 mars 1994, série A n o 286-A, p. 15, § 39).
Pour le requérant, la durée en cause est manifestement excessive.
Le Gouvernement reconnaît que la procédure a souffert un retard important lors de la transmission du dossier du tribunal aux affaires familiales de Lisbonne au tribunal d'Alcobaça, en raison d'une erreur du greffe du tribunal de Lisbonne. Après cette transmission, toutefois, la procédure s'est déroulée normalement, les retards survenus étant imputables au requérant, qui a omis de produire certains renseignements importants, notamment l'adresse correcte de la défenderesse au Luxembourg.
La Cour constate d'abord que l'affaire ne revêtait pas de complexité particulière.
Quant au comportement du requérant, il est vrai que ce dernier est responsable d'un certain nombre de retards. Toutefois, ce comportement ne saurait expliquer la durée totale de la procédure.
S'agissant du comportement des autorités compétentes, la Cour relève d'emblée que la procédure a souffert un délai d'inactivité totale d'un an et cinq mois lors de la transmission du dossier du tribunal aux affaires familiales de Lisbonne au tribunal d'Alcobaça. Ce délai suffit, à lui seul, à la Cour pour constater un dépassement du délai raisonnable, d'autant plus qu'il s'agissait en l'espèce d'un litige concernant l'autorité parentale, matière où une célérité particulière s'impose (voir, mutatis mutandis , Johansen c. Norvège , arrêt du 7 août 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-III, p. 1010, § 88).
Il y a donc eu violation de l'article 6 § 1. II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant demande pour préjudice matériel la somme de 56 431 euros (EUR). Il prétend que la durée de la procédure litigieuse a entraîné la saisie de son appartement, afin de payer des excédents de pension alimentaire et des frais judiciaires, et la cessation d'activités d'une société dont il était associé. Le requérant demande par ailleurs 25 000 EUR pour dommage moral.
Le Gouvernement estime que le montant demandé à titre de dommage matériel n'a aucun fondement ni ne présente aucun lien de causalité avec la violation invoquée. Quant au dommage moral, la somme demandée serait excessive.
La Cour ne voit aucun lien de causalité entre le préjudice matériel invoqué et la durée de la procédure. Elle rejette donc les prétentions du requérant à ce titre. Pour le tort moral indéniablement subi par le requérant, la Cour, statuant en équité et compte tenu des circonstances de la cause, décide d' octroyer 3 150 EUR. B. Frais et dépens
Le requérant demande 5 000 EUR pour les frais et dépens engagés avec la procédure devant la Cour.
La Cour juge raisonnable de lui allouer 750 EUR à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 3 150 EUR (trois mille cent cinquante euros) pour dommage moral et 750 EUR (sept cent cinquante euros) pour frais et dépens ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 janvier 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président