SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SOARES FERNANDES c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 59017/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 aprilie 2004 DEFINITIVF 08/07/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Soares Fernandes c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Caflisch președinte Cabral Barreto Kūris Hedigan H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și Villiger, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 aprilie 2003 și 18 martie 2004, a adoptat hotărârea adoptată la această ultimă dată procedurală. La originea cauzei se află o cerere (n 59017/00) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Isabel Maria Soares Fernandes ( A. Ribeiro, avocată la Lisabona. Guvernul portughez (adică, mai mult decât atât) este reprezentat de agentul său, dl J. Miguel, procuror general adjunct. Recurenta susținea că durata unei proceduri civile la care era parte a depășit termenul rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. Cererea a fost atribuită secțiunii a patra a Curții (art. 52 § (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin decizia din 3 aprilie 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 22 septembrie 1995, reclamanta a înaintat în fața Tribunalului din Sintra o cerere de executare a unei promisiuni de vânzare a unui apartament presupus neîndeplinit de pârâti. Aprilie 1996, judecătorul a ordonat citația inculpaților. Unul dintre inculpați a fost citat la 30 mai 1996. Celălalt pârât nu a fost găsit la adresa indicată. În urma unei cereri de informații a judecătorului la serviciile de identificare civilă, la 29 noiembrie 1996, al doilea pârât a fost citat la 15 ianuarie 1997. 11. La 10 martie 1997, recurenta a fost notificată cu privire la concluziile în răspuns depuse de pârâti și-a prezentat replica la 14 martie 1997. 12. Atât reclamanta, cât și pârâtii au prezentat cereri de asistență judiciară. Judecătorul le-a primit printr-o decizie din 6 octombrie 1997. 13. La 12 iunie 2000, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador). 14 La 18 septembrie 2000, unul dintre inculpați a informat instanța că, între timp, a efectuat vânzarea clădirii unei terțe persoane, procedura devenind, prin urmare, fără obiect. 15. Printr-o decizie din 5 ianuarie 2001, adusă la cunoștința recurentei la 30 aprilie 2001, instanța a pronunțat încetarea procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 septembrie 1995, data sesizării Tribunalului de la Sintra, și s-a încheiat la 30 aprilie 2001 prin notificarea deciziei aceleiași instanțe și, prin urmare, durata în cauză este de cinci ani și șapte luni. 18. Pentru reclamantă, această durată este în mod evident excesivă. Guvernul recunoaște că procedura a suferit întârzieri semnificative, chiar dacă trebuie să se țină seama și de supraîncărcarea excepțională a rolului Tribunalului de la Sintra și subliniază în acest sens că au fost numiți magistrați auxiliari. 20. Curtea ia notă de poziția guvernului și de explicațiile sale; cu toate acestea, nu poate accepta un termen de inactivitate totală de doi ani și opt luni, timpul necesar pentru pronunțarea deciziei pregătitoare. În măsura în care guvernul a aprobat supraîncărcarea rolului Tribunalului de la Sintra, Curtea amintește că statelor contractante le revine sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV). 22. Prin urmare, termenul rezonabil a fost depășit și, prin urmare, încălcarea articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În plus, Comisia solicită 25 000 EUR pentru eroare morală. 25. În opinia guvernului, prejudiciul material invocat nu indică nicio legătură cauzală cu presupusa încălcare. În ceea ce privește suma solicitată pentru prejudicii morale, aceasta ar fi excesivă. 26. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu, de altfel nespecificat, și durata procedurii și, prin urmare, respinge pretențiile recurentei în această privință 27. Pe de altă parte, este incontestabil că recurenta a suferit un prejudiciu moral care justifică acordarea unei indemnizații. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din convenție, Curtea îi alocă 3 500 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 28. Recurenta nu a raportat cheltuieli și cheltuieli de judecată, nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 29. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 3 500 EUR (trei mii cinci cenți) pentru daune morale că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 8 aprilie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Lucius Caflisch Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
SOARES FERNANDES c. PORTUGAL
(Requête n
o
59017/00)
ARRÊT
8 avril 2004
08/07/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Soares Fernandes c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Caflisch
,
président
,
I.
Cabral Barreto
P.
Kūris
,
J.
Hedigan
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja
,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de
M.
M.
Villiger,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 3 avril 2003 et
18 mars 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
59017/00) dirigée contre la République portugaise et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Isabel Maria Soares Fernandes («
la requérante
»), a saisi la Cour le
11 juillet 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Miguel, Procureur général adjoint.
3.
La requérante alléguait que la durée d'une procédure civile à laquelle elle était partie avait dépassé le délai raisonnable, au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.
4.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une décision du 3 avril 2003, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.
Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article
59
§
1 du règlement).
8.
La requérante est née en 1964 et réside à Queluz.
9.
Le 22 septembre 1995, la requérante introduisit devant le tribunal de Sintra une demande en exécution d'une promesse de vente d'un appartement prétendument non accomplie par les défendeurs.
10.
Le 1
er
avril 1996, le juge ordonna la citation à comparaître des défendeurs. L'un des défendeurs fut cité à comparaître le 30 mai 1996. L'autre défendeur ne fut pas retrouvé à l'adresse indiquée. Suite à une demande de renseignements du juge auprès des services d'identification civile, en date du 29 novembre 1996, le deuxième défendeur fut cité à comparaître le 15 janvier 1997.
11.
Le 10 mars 1997, la requérante fut notifiée des conclusions en réponse qui avaient été déposées par les défendeurs. Elle déposa sa réplique le 14 mars 1997.
12.
Tant la requérante que les défendeurs présentèrent des demandes d'assistance judiciaire. Le juge les accueillit par une décision du 6 octobre 1997.
13.
Le 12 juin 2000, le juge rendit une décision préparatoire (
despacho saneador
) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir.
14.
Le 18 septembre 2000, l'un des défendeurs informa le tribunal qu'il avait entre-temps procédé à la vente de l'immeuble à une tierce personne, la procédure étant dès lors devenue sans objet.
15.
Par une décision du 5 janvier 2001, portée à la connaissance de la requérante le 30 avril 2001, le tribunal prononça l'extinction de la procédure.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
16.
La requérante dénonce la durée de la procédure. Elle invoque l'article 6 § 1 de la Convention, qui se lit notamment ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
17.
La période à considérer a commencé le 22 septembre 1995, date de la saisine du tribunal de Sintra, et s'est terminée le 30 avril 2001 par la notification de la décision de ce même tribunal. La durée en cause est donc de cinq ans et sept mois.
18.
Pour la requérante, cette durée est manifestement excessive.
19.
Le Gouvernement admet que la procédure a souffert des retards importants, même s'il faut tenir également compte de la surcharge exceptionnelle du rôle du tribunal de Sintra. Il relève à cet égard que des magistrats auxiliaires ont été nommés.
20.
La Cour prend note de la position du Gouvernement ainsi que de ses explications. Elle ne saurait toutefois accepter un délai d'inactivité totale de deux ans et huit mois, le temps mis par le juge afin de rendre la décision préparatoire.
21.
Dans la mesure où le Gouvernement a argué de la surcharge du rôle du tribunal de Sintra, la Cour rappelle qu'il incombe aux Etats contractants d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (voir
Comingersoll S.A. c. Portugal
[GC], n
o
22.
Il y a donc eu dépassement du délai raisonnable et, partant, violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
24.
La requérante demande pour préjudice matériel la somme de 75
406,50 euros (EUR). Elle demande par ailleurs 25
000 EUR pour tort moral.
25.
Pour le Gouvernement, le préjudice matériel invoqué ne révèle aucun lien de causalité avec la violation alléguée. Quant à la somme demandée pour préjudice moral, elle serait excessive.
26.
S'agissant du dommage matériel, la Cour n'aperçoit aucun lien de causalité entre le préjudice allégué, d'ailleurs non précisé, et la durée de la procédure. Elle rejette donc les prétentions de la requérante à cet égard.
27.
En revanche, il est indéniable que la requérante a subi un tort moral justifiant l'octroi d'une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, la Cour lui alloue 3
B.
Frais et dépens
28.
La requérante n'ayant pas fait état de frais et dépens, il n'y a pas lieu de lui accorder une somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
29.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 3
500 EUR (trois mille cinq cents euros) pour dommage moral
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
8 avril 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Mark
Villiger
Lucius
Caflisch
Greffier Adjoint
Président