Amoroso împotriva Italiei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 62142/00 prezentate de Vito AMOROSO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 februarie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte I. C abral Barreto R. T ürmen B. Z upan H.S. G reve, domnii K. T raja judecători G. Rimondi judecător ad hoc, domnul V. B erger grefier Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 14 martie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAȚĂ Reclamantul este un resortisant italian născut în 1928 și rezident în Catania (Italia).

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 10 mai 1989, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului Administrativ Regional din Sicilia pentru a declara în culpă comportamentul societății de cale ferată publică Circumetnea, care nu plătise anumite cotizații legate de locul de reședință. printr-o hotărâre din 19 iunie 2001, al cărei text a fost depus la grefa din 16 iunie 2001 Octombrie 2001, instanța administrativă a respins cererea reclamantului. GRIEF Invochant la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii pe care a înaintat-o instanței administrative regionale din Sicilia. Reclamantul se plânge de durata procedurii în fața unei instanțe administrative.

La art. 6 alin. (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, este formulată astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac interne, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001, Curtea constată că, în conformitate cu legea Pinto, persoanele care au suferit un prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției europene a drepturilor la … Curtea amintește că a constatat deja în mai multe decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, Brusco c. Italia (dec.), n 69789/01, 6.9.2001, CEDH 2001-IX, și Giacometti și alții c. Italia (dec.), 34969/97, 8.11.2001, CEDO 2001-XII) că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care recurentul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe asupra admisibilității cererii, și aceasta indiferent de data la care a fost introdusă cererea în fața Curții.

Întrucât nu denotă nicio împrejurare de natură să decidă în mod diferit în cazul de față, Curtea consideră că cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 alineatul (1) și a articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg R ess grefier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 62142/00 présentée par Vito AMOROSO contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 février 2003 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. C abral Barreto , R. T ürmen , B. Z upan Č i Č , M me H.S. G reve, MM. K. T raja , juges , G. R aimondi , juge ad hoc, et de M. V. B erger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 mars 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien né en 1928 et résidant à Catane (Italie).

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 10 mai 1989, le requérant introduisit un recours devant le tribunal administratif régional de Sicile afin de faire déclarer l’irrégularité du comportement de la société de chemin de fer publique Circumetnea, qui n’avait pas payé certaines cotisations liées à l’indemnité de logement. Par un jugement du 19 juin 2001, dont le texte fut déposé au greffe le 16 octobre 2001, le tribunal administratif rejeta la demande du requérant. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure qu’il a entamée devant le tribunal administratif régional de Sicile.

EN DROIT Le requérant se plaint de la durée de la procédure devant une juridiction administrative. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement estime que le requérant n’a pas épuisé, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes étant donné l’entrée en vigueur de la loi n o 89 du 24 mars 2001, dite « loi Pinto ». Le requérant s’oppose à cette thèse.

La Cour note que, selon la loi Pinto, les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non patrimonial peuvent saisir la cour d’appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme quant au respect du délai raisonnable de l’article 6 § 1, et demander l’octroi d’une somme à titre de satisfaction équitable. La Cour rappelle avoir déjà constaté dans plusieurs décisions sur la recevabilité (voir, parmi d’autres, Brusco c. Italie (déc.), n o 69789/01, 6.9.2001, CEDH 2001-IX, et Giacometti et autres c. Italie (déc.), n o 34969/97, 8.11.2001, CEDH 2001-XII) que le remède introduit par la loi Pinto est un recours que le requérant doit tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête, et ceci quelle que soit la date d’introduction de la requête devant la Cour.

Ne décelant aucune circonstance de nature à décider différemment dans le cas d’espèce, la Cour considère que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg R ess Greffier Président