- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 februarie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Gramiccia împotriva Italiei
Traducere în română Auto
Prima secțiune CAUZĂ DE GRAMICCIA v. ITALIA (Doc. nr. 57636/00) JUDGMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 6 februarie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gramiciei v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebsky, judecătorii și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în privat la 16 ianuarie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIUNE Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
57636/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italieni, doamna Valeria Gramicia și dna Anna Gramicia („reclamanții”), la 23 aprilie 2000. Reclamanții au fost reprezentați de dl A. Botti, avocat practicant la Roma. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl F. Crisafulli. Reclamanții se plângea de incapacitatea lor prelungită – prin lipsa de asistență de poliție – de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 26 martie 2002, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă.
La 19 noiembrie 2002 și la 6 decembrie 2002, reclamanții și, respectiv, agentul guvernamental au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Roma, pe care i-au dat-o G.R. Într-o scrisoare înregistrată din 15 octombrie 1990, reclamanții au informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-au cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 2 februarie 1991, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma.
Prin decizia din 23 mai 1991, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1992. 10. La 8 ianuarie 1993, reclamanții au notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. 11. La 29 ianuarie 1993, au notificat chiriașul informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 25 februarie 1993. 12. Între 25 februarie 1993 și 29 ianuarie 2000, judecătorul a făcut treizeci și șapte de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie.
13. La 26 ianuarie 2000, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. La 6 decembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei propun să plătească o sumă totală de 4.085 euro (patru mii opt-cincă) dnei Anna Gramiccia și dnei Valeria Gramiccia (2.042.50 euro fiecărui solicitant) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 57636/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.
Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 19 noiembrie 2002, Curtea a primit de la reprezentantul reclamanților următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 4.085 euro (2.042,50 euro pentru fiecare reclamant) care acoperă prejudiciu material și moral și costuri pentru doamna Anna Gramicia și Valeria Gramicia, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 57636/00 pe care le așteaptă Curtea.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă angaj să nu solicit semnalarea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 17. În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 februarie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF GRAMICCIA v. ITALY (Application no. 57636/00) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 6 February 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Gramiccia v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky, judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 16 January 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 57636/00) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Italian nationals, Mrs Valeria Gramiccia and Mrs Anna Gramiccia (“the applicants”), on 23 April 2000.
The applicants were represented by Mr A. Botti, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr F. Crisafulli.
The applicants complained about their prolonged inability – through lack of police assistance – to recover possession of their apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 26 March 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 19 November 2002 and on 6 December 2002, the applicants and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicants are the owners of an apartment in Rome, which they had let to G.R.
In a registered letter of 15 October 1990, the applicants informed the tenant that they intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1991 and asked him to vacate the premises by that date. The tenant told the applicants that he would not leave.
In a writ served on the tenant on 2 February 1991, the applicants reiterated their intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 23 May 1991, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1992.
On 8 January 1993, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 29 January 1993, they served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 25 February 1993.
Between 25 February 1993 and 29 January 2000 the bailiff made thirty-seven attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 26 January 2000, the applicants recovered possession of the apartment. THE LAW
On 6 December 2002, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay a sum totalling 4,085 (four thousand eighty-five) Euros to Mrs Anna Gramiccia and Mrs Valeria Gramiccia (2,042.50 Euros to each applicant) with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 57636/00. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 19 November 2002, the Court received from the applicants' representative the following declaration signed by the applicants: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling totalling 4,085 (four thousand eighty-five) Euros (2,042.50 Euros to each applicant) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Anna Gramiccia and Mrs Valeria Gramiccia with a view to securing a friendly settlement of application no. 57636/00 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement, which the Government and the applicants have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 6 February 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President