CtEDO 26.03.2002 Auto

GRAMICCIA v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
26.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GRAMICCIA v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 57636/00 de către Valeria și Anna GRAMICCIA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 26 martie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić dna Botoucharova Zagrebriasky dna judecători ai Secțiunii Steiner și dl. E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 26 mai 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții sunt doi resortisanți italiani, născuți în 1943 și 1939 și locuiesc în Roma. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl L. Arganelli, un avocat practicant în Roma. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Roma, pe care i-au lăsat G.R. Într-o scrisoare înregistrată din 15 octombrie 1990, reclamanții au informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-au cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 2 februarie 1991, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma. Prin decizia din 23 mai 1991, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1992. La 8 ianuarie 1993, reclamanții au notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul și, la 29 ianuarie 1993, au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 25 februarie 1993. Între 25 februarie 1993 și 29 ianuarie 2000, judecătorul a făcut treizeci și șapte de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 26 ianuarie 2000, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului lor a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamanților nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase, care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată în mod evident bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de declarare inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă