SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 59645/00 prezentate de Abdulaziz AKINRT, Kemal Zupančič Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători și de Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iunie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, Abdulaziz Ak Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: La 3 februarie 1998, sediul HADEP, un partid politic, în circumscripția Gaziosmanpașa, a fost percheziționat de către agenții de la conducerea de combatere a terorismului în urma deciziei Curții de Securitate a Statelor Unite. S-au confiscat publicații ilegale.
În urma acestei percheziții, procurorul Republicii se află lângă curtea de securitate a statului Õ … Procurorul general a deschis o anchetă împotriva celor nouă membri ai biroului HADEP pentru posesie de publicare ilegală. Interogați la 20 februarie 1998, acești nouă membri, reclamanții, au contestat acuzațiile aduse acestora. Procurorul a declarat incompetent pentru infracțiunea în cauză și a retrimis cauza în fața tribunalului corecțional din Gaziosmanpașa. Printr-un act de punere sub acuzare din 25 martie 1998, procurorul aflat în apropierea Curții de Securitate a statului de Stat a solicitat condamnarea reclamanților pentru acordarea de asistență și asistență unei organizații armate ilegale, PKK.
În nici un moment al procedurii, reclamanții nu au fost reținuți provizoriu. Reclamanții s-au prezentat pentru prima dată în fața Curții de Securitate din Dalia pentru a răspunde acuzațiilor aduse acestora la data de iunie 1998. În lacul din 31 iulie 1998, au fost prezenți numai reclamanții Abdülaziz Ak Prin hotărârea din 6 noiembrie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a condamnat reclamanții la trei ani și nouă luni de închisoare, precum și la o interdicție privind accesul la funcția publică timp de trei ani, pentru acordarea de asistență și asistență unei organizații armate ilegale în conformitate cu art. 169 din Codul penal. La 6 martie 2000, Curtea de Casație, după ce a ținut o audiere la 16 februarie 1999, a confirmat hotărârea din 6 noiembrie 1998. Reclamanții l-au invitat pe procurorul general în apropierea Curții de Casație să introducă o acțiune în rectificarea hotărârii.
Această cerere a fost respinsă de procurorul general la 24 aprilie 2000. Pe de altă parte, un proces împotriva reclamanților a avut loc în fața Tribunalului de Pace din Gaziosmanpașa, pentru a aduce atingere ordinii publice. La 12 iunie 2001, Consiliul reclamanților a informat Curtea că, la februarie 2001, executarea pedepsei lor fusese amânată în temeiul Legii amnistiei nr. 4616, intrată în vigoare la 22 decembrie 2000, cu condiția ca reclamanții să nu comită infracțiuni sau infracțiuni pe o perioadă de cinci ani. Oricine, (...), în cunoștință de cauză, oferă refugiu sau ajutor, furnizează alimente, arme, muniție sau îmbrăcăminte unei bande armate sau unei asociații, așa cum se menționează în articolul precedent, sau favorizează, în orice caz, operațiunile, va fi pedepsit cu trei până la cinci ani de închisoare.
Invocând art. 5 coroborat cu art. 13 din Convenție, reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor la libertate și securitate din cauza legii de amnistie care amână executarea pedepsei lor, cu condiția ca reclamanții să nu comită infracțiuni sau infracțiuni pe o perioadă de cinci ani. Invocând art. 5 coroborat cu art. 14 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la libertate, din cauza regimului strict de relaxare condiționată care se aplică infracțiunilor și infracțiunilor care rezultă din Legea privind combaterea terorismului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate și de independență a Curții de Securitate a statului care i-a condamnat, în special din cauza statutului membrilor săi.
Reclamanții se plâng, de asemenea, că au fost privați de un proces echitabil, în special din următoarele motive: - percheziția efectuată de către Hotărârea de combatere a terorismului ar fi ilegală din cauza absenței responsabililor HADEP în timpul operațiunii și, prin urmare, dovezile rezultate din această percheziție și utilizate împotriva reclamanților ar fi fost obținute în mod ilegal - condamnarea reclamanților ar fi fost pronunțată în cadrul unei audieri la care nu au asistat și în cursul căreia rechiziționarea procurorului ar fi fost citită în lipsa notificării părților interesate - concluziile finale ale procurorului general cu privire la temeinicia recursului lor în Casație nu ar fi fost notificate acestora.
Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții declară că nu au recurs efectiv la procedura inechitabilă după care ar fi fost condamnați. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții susțin că condamnarea lor se bazează pe afilierea lor la un partid politic care apără dreptul politic și democratic al kurzilor în Turcia. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție în măsura în care cauza lor nu ar fi fost ascultată de o instanță independentă și imparțială și dreptul lor la un proces echitabil nu ar fi fost respectat în fața Curții de Securitate a statului și a Curții de Casație. În stadiul actual al dosarului în fața acesteia, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, cum ar fi cele ale reclamanților, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.
Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamanților, astfel cum au fost prezentate în cerere, și a constatat că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității obiecțiunilor lor. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea spătarului reclamanților întemeiat pe art. 6 din Convenție; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus.
Vincent B ERGER Georg R ESS Modululer
de la requête n o 59645/00 présentée par Abdulaziz AKINTI, Kemal YAĞIȘ, Mahmut DÜZGÜN, Adnan KAYA, Mecit AYGÜN, Hüseyin YÜCE, Imran AKYAZ, Suna BAYRAK et Abdullah BAĞRIYANIK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 février 2003 en une chambre composée de M. G. Ress , président , M. I. Cabral Barreto , M. R. Türmen , M. B. Zupančič , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M me H.S. Greve , M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juin 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Abdulaziz Akıntı, Kemal Yağıș, Mahmut Düzgün, Adnan Kaya, Mecit Aygün, Hüseyin Yüce, Imran Akyaz, Suna Bayrak et Abdullah Bağrıyanık, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1961, 1953, 1954, 1962, 1960, 1967, 1956, 1971 et 1965. Ils résidaient à Istanbul au moment des faits.
Ils sont représentés devant la Cour par M e Fatma Karakaș, avocat au barreau d’Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 3 février 1998, les locaux du HADEP, un parti politique, dans la circonscription de Gaziosmanpașa furent perquisitionnés par les agents de la direction de lutte contre le terrorisme suivant la décision de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul. Des publications illégales furent saisies. Suite à cette perquisition, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (« le procureur ») ouvrit une instruction à l’encontre des neuf membres du bureau du HADEP pour possession de publication illégales.
Interrogés le 20 février 1998, ces neuf membres, les requérants, contestèrent les accusations portées à leur encontre. Le procureur se déclara incompétent pour le délit en question et renvoya l’affaire devant le tribunal correctionnel de Gaziosmanpașa. Par un acte d’accusation du 25 mars 1998, le procureur près la cour de sûreté de l’état d’Istanbul requit la condamnation des requérants pour avoir porté aide et assistance à une organisation armée illégale, le PKK. A aucun moment de la procédure, les requérants ne furent mis en détention provisoire. Les requérants comparurent pour la première fois devant la cour de sûreté d’Istanbul pour répondre des accusations portées à leur encontre le 5 juin 1998. A l’audience du 31 juillet 1998, seuls les requérants Abdülaziz Akıntı, Kemal Yağıș, Hüseyin Yüce, Adnan Kaya, Mecit Aygün et Imran Ayaz étaient présents.
Par un arrêt du 6 novembre 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul condamna les requérants à trois ans et neuf mois d’emprisonnement ainsi qu’à une interdiction à l’accès à la fonction publique pendant trois ans, pour avoir porté aide et assistance à une organisation armée illégale conformément à l’article 169 du code pénal. Abdülaziz Akıntı et Hüseyin Yüce furent les seuls à être présents à cette audience. Sur pourvoi des requérants, le 6 mars 2000, la Cour de cassation, après avoir tenu une audience le 16 février 1999, confirma l’arrêt du 6 novembre 1998. Les requérants invitèrent le procureur général près la Cour de cassation à introduire un recours en rectification de l’arrêt. Cette demande fut rejetée par le procureur général le 24 avril 2000. D’autre part, un procès contre les requérants eut lieu devant le tribunal de paix de Gaziosmanpașa, pour atteinte à l’ordre public.
Tous les requérants furent acquittés le 5 juillet 2000. Le 12 juin 2001, le conseil des requérants informa la Cour que, le 19 février 2001, l’exécution de leur peine avait été reportée en vertu de la loi d’amnistie nº 4616, entrée en vigueur, le 22 décembre 2000, sous réserve que les requérants ne commettent pas de délit ou crime pendant un délai de cinq ans. B. Le droit interne pertinent L’article 169 du code pénal dispose : « Quiconque, (...), en connaissance de cause, donne refuge ou prête assistance, procure des vivres, des armes, des munitions ou des vêtements à une bande armée ou à une association telles que visées à l’article précédent, ou en favorise, d’une manière quelconque, les opérations, sera puni de trois à cinq ans d’emprisonnement.
» GRIEFS Invoquant l’article 5 combiné avec l’article 13 de la Convention, les requérants allèguent une atteinte à leur droit à la liberté et à la sûreté en raison de la loi d’amnistie qui opère un report de l’exécution de leur peine, sous réserve que les requérants ne commettent pas de délit ou de crime pendant un délai de cinq ans. Invoquant l’article 5 combiné avec l’article 14 de la Convention, les requérants, se plaignent d’une atteinte à leur droit à la liberté, en raison du régime strict de relaxation conditionnelle qui s’applique aux délits et crimes résultant de la loi sur la lutte contre le terrorisme. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du manque d’impartialité et d’indépendance de la cour de sûreté de l’Etat qui les a condamnés, en particulier en raison du statut de ses membres.
Les requérants se plaignent aussi d’avoir été privés d’un procès équitable notamment pour les raisons suivantes : - la perquisition opérée par la direction de lutte contre le terrorisme serait illégale en raison de l’absence des responsables du HADEP lors de l’opération et de ce fait, les preuves résultant de cette perquisition et utilisées contre les requérants auraient été obtenues de façon illicite ; - la condamnation des requérants aurait été prononcée lors d’une audience à laquelle ils n’ont pas assisté et pendant laquelle, le réquisitoire du procureur aurait été lu en l’absence de notification aux intéressés ; - les conclusions finales du procureur général sur le bien-fondé de leur pourvoi en cassation ne leur aurait pas été notifié.
Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants allèguent l’absence de recours effectif contre la procédure inéquitable au terme de laquelle ils auraient été condamnés. Invoquant l’article 14 de la Convention, les requérants allèguent que leur condamnation est basée sur leur affiliation à un parti politique qui défend les droit politiques et démocratiques des Kurdes en Turquie. EN DROIT 1. Les requérants allèguent une violation de l’article 6 § 1 de la Convention dans la mesure où leur cause n’aurait pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial et leur droit à un procès équitable n’aurait pas été respecté devant la cour de sûreté de l’Etat et la Cour de cassation.
En l’état actuel du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par les requérants, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement. 2. La Cour a examiné les autres griefs des requérants, tels qu’ils ont été présentés dans la requête, et a constaté que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de leurs griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief des requérants tiré de l’article 6 de la Convention ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Vincent B ERGER Georg R ESS Greffier Président