AYDIN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

09.02.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AYDIN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47927/99 prezentate de grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 februarie 1999, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 10 iunie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După deliberarea sa, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ Circumstanțele din speță Reclamanții, dnii Aydin, Ersoy Tașk.n, Vefa Sayg Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 21 august 1998, ca urmare a informațiilor primite cu privire la prezența membrilor organizației ilegale D Poliția confiscă mai multe obiecte, cum ar fi dischetele, calculatoarele, videoclipurile și documentele. Treizeci și doi de persoane, inclusiv reclamanții, care se aflau la fața locului, au fost reținute și ținute în custodie de către agenți ai Direcției pentru Securitate din Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului. La 22 august 1998, avocatul reclamanților i-a cerut procurorului să-i dea explicații cu privire la motivele percheziției și arestării reclamanților și i-a invitat, de asemenea, să-i aducă în fața unui magistrat competent. Parchetul Curții de Siguranță de la . . . . . i-a răspuns în scris că percheziția și arestarea au fost conforme cu legislația în vigoare. În aceeași zi, judecătorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 25 august 1998, opoziția din partea avocatului împotriva hotărârii judecătorului a fost respinsă de instanța de securitate a statului. La 25 august 1998, reclamanții au fost prezentați la Parchetul Curții de Securitate a statului și în fața judecătorului care se ocupă de caz. ; Fikriye K a fost eliberat condiționat. Curtea a stabilit că Gülbahar Ünlü a fost acuzată în cadrul unei alte instrucțiuni privind activitățile ilegale ale aceleiași organizații. Printr-un act de punere sub acuzare, la 28 august 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului i-a acuzat pe reclamanți de apartenență la o organizație ilegală în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La act de acuzare citează în detaliu obiectele și documentele confiscate în local, printre care se numără dosare referitoare la membri ai organizației, telefoane mobile utilizate pentru a comunica cu unii șefi ai organizației în închisoare sau în străinătate, precum și copii ale corespondențelor electronice trimise șefilor organizației care se aflau, de asemenea, în străinătate. La 26 noiembrie 1999, Ersoy Tașk a fost eliberat din închisoare pentru încălcarea articolului 169 din Codul Penal. La 4 decembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat condamnarea d 2845 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4229), de instituire a cursurilor de securitate de la .. .. și de reglementare a procedurilor urmate în fața acestora, dispune de orice persoană arestată sau deținută pentru infracțiuni care intră sub incidența competenței exclusive a cursurilor de securitate de la .. .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (...) în cazul unui delict colectiv (...) procurorul Republicii poate dispune prelungirea acestei detenții până la patru zile. În cazul în care nu se încheie interviul în această perioadă, această perioadă poate fi prelungită la șapte zile la cererea procurorului Republicii și la decizia unui judecător la art. 1 din Legea nr. 466 privind acordarea de despăgubiri persoanelor arestate în mod ilegal sau deținute prevede compensarea pagubelor suferite de orice persoană arestată sau reținută în condiții și circumstanțe care nu sunt conforme cu Constituția și cu legile în cazul cărora obiecțiile la originea arestării sau detenției sale nu vor fi comunicate imediat care nu a fost adus în fața judecătorului după ce a fost arestat sau pus în detenție în termenul legal care a fost privat de libertatea sa fără hotărâre, după expirarea termenului legal pentru a fi adus în fața judecătorului, ale cărui rude apropiate nu vor fi fost imediat informate cu privire la arestarea sau deținerea sa care, după ce a fost arestată sau pusă în detenție în conformitate cu legea, a beneficiat de un refuz (...), de o achitare sau de o sentință care o scutește de o pedeapsă care va fi condamnată la o pedeapsă mai mică din închisoare decât deținerea sau amendarea acesteia (...) GRIFS Invocând art. 5 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au fost informați cu privire la motivele pentru care au fost percheziționați de centrul socio-cultural al orașului și pentru arestarea acestora. Reclamanții se plâng, în primul rând, că nu au fost informați cu privire la motivele arestării lor și la percheziția centrului socio-cultural al societății. Cu toate acestea, ei nu au furnizat detalii cu privire la acest aspect în observațiile lor cu privire la fond. În al doilea rând, se plâng cu privire la locul de muncă și la durata custodiei lor. Acestea sunt menționate în art. 5 din Convenție, ale căror părți relevante sunt astfel exprimate Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale (...) Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen și într-o limbă pe care o înțelege, cu privire la motivele arestării sale și la orice acuzație adusă împotriva ei. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (c) din prezentul articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. (...) Excepție de la guvern Guvernul solicită Curții să respingă recursul întemeiat pe durata detenției pentru neobosirea căilor de atac interne. În opinia sa, reclamanții ar fi trebuit să solicite eliberarea lor prin formularea unei acțiuni în temeiul articolului 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală. Instanții nu au răspuns. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, § 64-69, CEDO 2005 .... Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Curtea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de neîncredere. Guvernul susține că arestarea reclamanților a avut loc în timpul unei percheziții efectuate în conformitate cu ordonanța pronunțată de judecătorul care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului. În timpul acestei percheziții, au fost confiscate o serie de obiecte și documente. Conformitatea percheziției a fost verificată asupra opoziției ținute de Curtea de Securitate a Statelor Unite. După ce reamintește jurisprudența organelor Convenției cu privire la termenul de înjumătățire în fața judecătorului, guvernul subliniază că reclamanții au fost duși în fața procurorului republicii și în fața judecătorului după patru zile de la arestarea lor. În plus, termenul este conform cu dreptul intern, la art. 16 alineatul (2) din Legea nr. 2845 impunând un termen maxim de șapte zile, în caz de infracțiune colectivă, pentru a aduce persoanele în cauză în fața instanței judecătorești. În concluzie, guvernul consideră că această cauză este vădit nefondată. În observațiile lor, reclamanții nu și-au reiterat observațiile cu privire la lipsa de informare cu privire la motivele arestării lor și la motivele arestării lor. Ei insistă asupra faptului că nu au fost transferați imediat în fața unui magistrat, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul (3) din convenție. Curtea decide să examineze instanța din langulă la art. 5 alineatul (3) din Convenție. Curtea reamintește jurisprudența sa în această privință : Celeritatea sei apreciază în funcție de particularitățile fiecărei cauze, dar gradul de flexibilitate legat de noțiunea de promptitudine este limitat, iar greutatea acordată circumstanțelor nu poate fi niciodată mai mică decât aducerea în pericol a dreptului protejat de art. 5 alineatul (3) de a fi acordat o extindere rapidă sau o înfățișare rapidă în fața unei autorități judiciare (a se vedea De Jong, Baljet și Van den Brink c. Țările de Jos, Hotărârea din 22 mai 1984, seria A n 77, pp. 24-25, § 52, Brogan și alții c., Hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145 B, p. 32-33, § 59, Aquilina c. Malta [GC], n 25642/94, § 48, CEDH 1999 III, și A. C. Franța (dec.), n 37547/97, 14 decembrie 1999). Curtea a admis deja de mai multe ori în trecut că anchetele referitoare la domeniile teroriste confruntă fără îndoială autoritățile cu probleme speciale (a se vedea Brogan și alții, citată anterior, § 61, Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A n 300 A, p. 27, § 58, Aksoyc. Turcia, Hotărârea din 18 decembrie 1996, Recueil deshotés 1996 VI, p. 2282, § 78, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Sak k și alții c. Turcia, Rec., 1997, Rec., 1997, p. 2623, § 44, Dikme c. Turcia, n 20869/92, CEDO 2000 VIII, și Filiz și Kalkan c. Turcia, n 34481/97, § 24, 20 iunie 2002). Cu toate acestea, aceasta nu înseamnă că acestea au carte albă, în conformitate cu art. 5, pentru a aresta și a pune în custodie suspecți, în afara oricărui control efectiv efectuat de instanțele interne și, în ultimă instanță, de organismele de control ale Convenției, ori de câte ori acestea aleg să aresteze suspecții, în afara controlului efectiv al instanțelor interne și, în ultimă instanță, de organele de control ale Convenției, ori de câte ori există infracțiuni teroriste (a se vedea, Curtea constată că părțile sunt de acord cu durata deteniei recurentelor, care a început la 21 august 1998 și se încheie la 25 august 1998, data la care au fost prezentate în fața judecătorului în cauză. Curtea consideră, prin urmare, că a durat patru zile, în lipsa unei indicații din partea părților din orele de începere și de încheiere a acesteia. La 25 august, părțile interesate au fost aduse mai întâi în fața procurorului republicii, apoi în fața judecătorului care se află în apropierea instanței de securitate a statului. Acești magistrați care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 5 alineatul (3) din convenție, rămâne de stabilit dacă reclamanții au fost returnați imediat în fața acestor instanțe. Curtea constată că art. 16 din Legea nr. 2845 cu privire la procedura în fața Curților de Securitate de Stat prevede că în caz de infracțiune colectivă, persoanele arestate trebuiau să fie aduse în fața unui judecător în termen de maximum patru zile, sau șapte zile prin hotărâre a judecătorului. Curtea a concluzionat deja că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără control judiciar depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3), chiar și atunci când are drept scop protejarea colectivității în ansamblul său împotriva terorismului (a se vedea Brogan și alții) , citată anterior, p. 33, punctul 62). În plus, Comisia a stabilit o jurisprudență constantă în acest sens, prin care încalcă art. 5 alineatul (3) pentru orice depășire a acestui termen de câteva zile sau de câteva ore (a se vedea Atao Electroluxlu c. Turcia, nr. 77111/01, § 24, 20 octombrie 2005, Mehmet Mübarek Küçük c. Turcia, n 70355/02, § 21, 20 octombrie 2005 și Daș c. Turcia, 74411/01, § 27, 8 noiembrie 2005). De asemenea, depășirea acestui termen, chiar și cu câteva ore, nu poate fi admisă fără examinare cu privire la necesitatea sa (Daș, menționat anterior). Pentru a aprecia termenul, circumstanțele speciale ale cauzei au o importanță în ochii Curții. În speță, 32 de persoane, inclusiv reclamanții, au fost arestate în cursul unei operațiuni de stabilire a eventualelor legături între ele și o organizație ilegală ale cărei lideri se aflau în străinătate. În urma reținerii lor, a fost deschisă o procedură penală împotriva reclamanților. Curtea amintește că a considerat că prezentarea unei singure persoane în fața unui magistrat la două zile de la arestarea sa ar putea trece pentru că ar fi avut loc imediat, în sensul articolului 5 alineatele (3) (Aquilina, citată anterior, § 51, și A. C. c. Franța, decizia menționată anterior). Având în vedere numărul de persoane arestate și necesitatea anchetelor în cauză, Curtea consideră că termenul de patru zile în custodie nu pare excesiv, având în vedere jurisprudența sa bine stabilită în cauza Brogan și alte cauze menționate anterior. Prin urmare, ținând cont atât de circumstanțele cauzei, cât și de jurisprudența sa în materie, Curtea ajunge la concluzia că termenul scurs înainte de prezentarea reclamanților în fața instanței judecătorești din statul membru în cauză era conform cu cerința de rapiditate formulată prin art. 5 Õ 3 din convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se declare restul cererii inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii inadmisibile. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Premier Președinte