AYDIN et AUTRES contre la TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
AYDIN et AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)
SECȚIA A TREIA
DECIZIE PARȚIALĂ
PRIVIND ADMISIBILITATEA
cererii nr. 47927/99
prezentate de İrșad AYDIN și alții
împotriva Turciei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită la 10 iunie 2004 într-o cameră compusă din:
domnii G. Ress, președinte,
I. Cabral Barreto,
L. Caflisch,
R. Türmen,
doamna M. Tsatsa-Nikolovska,
domnul K. Traja,
doamna A. Gyulumyan, judecători,
și domnul V. Berger, grefier de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 16 februarie 1999,
După deliberare, pronunță următoarea decizie:
ÎN FAPT
Reclamanții, domnii İrșad Aydın, Ersoy Tașkın, Vefa Saygın Öğütle, Gülbahar Ünlü și Fikriye Kılınç, sunt cetățeni turci, născuți respectiv în 1974, 1977, 1976, 1978 și 1975. Aceștia sunt reprezentați în fața Curții de avocatul B. Așçı, avocat în Istanbul.
Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamanții sunt muzicieni din două grupuri de muzică numite „Grup Yorum" și „Grup Kardelen".
La 21 august 1998, în timpul unei percheziții efectuate în centrul cultural din İdil, treizeci și două de persoane, printre care reclamanții, au fost reținute și plasate în arest preventiv de către agenții direcției de siguranță din Istanbul, secția de luptă împotriva terorismului.
Aceștia erau suspectați că aparțin DHKP-C (Partidul revoluționar al libertății poporului-Frontul).
Poliția a confiscat, de asemenea, mai multe obiecte, precum dischete, calculatoare, casete video și documente aflate în centrul cultural.
La 22 august 1998, reprezentantul reclamanților a cerut parchetului să îi dea explicații cu privire la motivele percheziției și ale arestării reclamanților și l-a invitat să îi aducă în fața unui magistrat competent. Parchetul de pe lângă curtea de siguranță a Statului din Istanbul („curtea de siguranță a Statului") a respins cererile pe motiv că arestarea și percheziția erau conforme cu legislația în vigoare. În aceeași zi, judecătorul asesor al curții de siguranță a Statului a pronunțat o decizie respingând, de asemenea, cererile.
La 25 august 1998, opoziția formulată împotriva deciziei judecătorului asesor a fost respinsă de curtea de siguranță a Statului.
La 25 august 1998, reclamanții au fost prezentați parchetului de pe lângă curtea de siguranță a Statului și în fața judecătorului asesor. İrșad Aydın și Ersoy Tașkın au fost plasați în arest preventiv, iar Fikriye Kılınç, Gülbahar Ünlü și Vefa Saygın Öğütle în libertate condiționată.
Prin actul de acuzare din 28 august 1998, procurorul Republicii de pe lângă curtea de siguranță a Statului a inculpat reclamanții pentru apartenență la o organizație ilegală, în temeiul articolului 168 § 2 din codul penal, precum și al articolului 5 din legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. Procurorul a solicitat un non-lieu pentru Gülbahar Ünlü.
La 26 noiembrie 1999, Ersoy Tașkın, Vefa Saygın Öğütle și Fikriye Kılınç au fost achitați pentru lipsă de probe suficiente. İrșad Aydın a fost condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare pentru încălcarea articolului 169 din codul penal.
La 4 decembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat condamnarea lui İrșad Aydın. Cu privire la Ersoy Tașkın, Curtea de Casație a casat hotărârea de achitare și a trimis dosarul curții de siguranță a Statului.
CAPETE DE CERERE
Invocând articolul 5 § 3 din Convenție, reclamanții se plâng de legalitatea și de durata arestului preventiv și de respingerea de către autoritățile judiciare a cererilor lor de punere în libertate. De asemenea, ei invocă o încălcare a articolului 5 § 2, întrucât nu au fost informați cu privire la motivele percheziției centrului cultural din İdil și ale arestării lor.
În ultimă instanță, invocând art. 6, §1, ei se plâng de lipsa de imparțialitate și de independență a curților de siguranță a Statului din cauza unui judecător militar care stă în compunerea acestora.
ÎN DREPT
Reclamanții susțin o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza duratei și a ilegalității arestului lor preventiv. Invocând articolul 5 § 2 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au fost informați cu privire la motivele arestării și ale percheziției.
În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui capăt de cerere și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu articolul 54 § 2 b) din regulamentul său.
Invocând art. 6, §1 din Convenție, reclamanții se plâng că nu le-a fost judecată cauza în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial.
Curtea reamintește că achitarea unui acuzat la finalul procedurii penale al cărei obiect a fost și încetarea urmăririlor penale începute împotriva sa constituie o redresare a încălcărilor care ar fi fost săvârșite în cursul procesului său (a se vedea, printre altele, Gelgeç și Özdemir c. Turciei, nr. 27700/95, (dec.) 13 mai 1996).
Curtea observă că, în speță, Vefa Saygın Öğütle și Fikriye Kılınç au fost achitați din lipsă de probe suficiente prin hotărârea din 26 noiembrie 1999, și că Gülbahar Ünlü a făcut obiectul unei decizii de non-lieu pronunțate de parchet la 28 august 1998.
În ceea ce-l privește pe İrșad Aydın, Curtea observă că, în urma amendamentului constituțional intervenit la 18 iunie 1999, judecătorul militar care făcea parte din curtea de siguranță a Statului a fost înlocuit cu un judecător civil (a se vedea, mutatis mutandis, İmrek c. Turciei (dec.), nr. 57175/00, 28 ianuarie 2003). Astfel, condamnarea a fost pronunțată de o curte de siguranță a Statului compusă din trei magistrați civili care au procedat la examinarea ansamblului elementelor de fapt și de drept prezentate de reclamant.
Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit nefondat, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
În ultimă instanță, Curtea constată că hotărârea de condamnare pronunțată împotriva lui Ersoy Tanıș a fost casată și cauza trimisă curții de siguranță a Statului care își continuă examinarea. Rezultă că acest capăt de cerere este prematur și trebuie respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Amână examinarea capătului de cerere al reclamanților întemeiat pe durata, pe ilegalitatea arestului lor preventiv și pe lipsa informării cu privire la motivele arestării lor;
Declară cererea inadmisibilă în rest.
Vincent Berger
Georg Ress
Grefier
Președinte