Aydin și alții împotriva Turciei

SECȚIA A TREIA

DECIZIE PARȚIALĂ

PRIVIND ADMISIBILITATEA

cererii nr. 47927/99 prezentate de İrșad AYDIN și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită la 10 iunie 2004 într-o cameră compusă din: domnii G. Ress, președinte, I. Cabral Barreto, L. Caflisch, R. Türmen, doamna M. Tsatsa-Nikolovska, domnul K. Traja, doamna A. Gyulumyan, judecători, și domnul V. Berger, grefier de secție, Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 16 februarie 1999, După deliberare, pronunță următoarea decizie: ÎN FAPT Reclamanții, domnii İrșad Aydın, Ersoy Tașkın, Vefa Saygın Öğütle, Gülbahar Ünlü și Fikriye Kılınç, sunt cetățeni turci, născuți respectiv în 1974, 1977, 1976, 1978 și 1975. Aceștia sunt reprezentați în fața Curții de avocatul B. Așçı, avocat în Istanbul.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt muzicieni din două grupuri de muzică numite „Grup Yorum" și „Grup Kardelen". La 21 august 1998, în timpul unei percheziții efectuate în centrul cultural din İdil, treizeci și două de persoane, printre care reclamanții, au fost reținute și plasate în arest preventiv de către agenții direcției de siguranță din Istanbul, secția de luptă împotriva terorismului. Aceștia erau suspectați că aparțin DHKP-C (Partidul revoluționar al libertății poporului-Frontul). Poliția a confiscat, de asemenea, mai multe obiecte, precum dischete, calculatoare, casete video și documente aflate în centrul cultural.

La 22 august 1998, reprezentantul reclamanților a cerut parchetului să îi dea explicații cu privire la motivele percheziției și ale arestării reclamanților și l-a invitat să îi aducă în fața unui magistrat competent. Parchetul de pe lângă curtea de siguranță a Statului din Istanbul („curtea de siguranță a Statului") a respins cererile pe motiv că arestarea și percheziția erau conforme cu legislația în vigoare. În aceeași zi, judecătorul asesor al curții de siguranță a Statului a pronunțat o decizie respingând, de asemenea, cererile. La 25 august 1998, opoziția formulată împotriva deciziei judecătorului asesor a fost respinsă de curtea de siguranță a Statului. La 25 august 1998, reclamanții au fost prezentați parchetului de pe lângă curtea de siguranță a Statului și în fața judecătorului asesor.

İrșad Aydın și Ersoy Tașkın au fost plasați în arest preventiv, iar Fikriye Kılınç, Gülbahar Ünlü și Vefa Saygın Öğütle în libertate condiționată. Prin actul de acuzare din 28 august 1998, procurorul Republicii de pe lângă curtea de siguranță a Statului a inculpat reclamanții pentru apartenență la o organizație ilegală, în temeiul articolului 168 § 2 din codul penal, precum și al articolului 5 din legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. Procurorul a solicitat un non-lieu pentru Gülbahar Ünlü. La 26 noiembrie 1999, Ersoy Tașkın, Vefa Saygın Öğütle și Fikriye Kılınç au fost achitați pentru lipsă de probe suficiente. İrșad Aydın a fost condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare pentru încălcarea articolului 169 din codul penal.

La 4 decembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat condamnarea lui İrșad Aydın. Cu privire la Ersoy Tașkın, Curtea de Casație a casat hotărârea de achitare și a trimis dosarul curții de siguranță a Statului.

CAPETE DE CERERE

Invocând articolul 5 § 3 din Convenție, reclamanții se plâng de legalitatea și de durata arestului preventiv și de respingerea de către autoritățile judiciare a cererilor lor de punere în libertate. De asemenea, ei invocă o încălcare a articolului 5 § 2, întrucât nu au fost informați cu privire la motivele percheziției centrului cultural din İdil și ale arestării lor. În ultimă instanță, invocând art. 6, §1, ei se plâng de lipsa de imparțialitate și de independență a curților de siguranță a Statului din cauza unui judecător militar care stă în compunerea acestora. ÎN DREPT 1. Reclamanții susțin o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza duratei și a ilegalității arestului lor preventiv.

Invocând articolul 5 § 2 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au fost informați cu privire la motivele arestării și ale percheziției. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui capăt de cerere și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu articolul 54 § 2 b) din regulamentul său. 2. Invocând art. 6, §1 din Convenție, reclamanții se plâng că nu le-a fost judecată cauza în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial.

Curtea reamintește că achitarea unui acuzat la finalul procedurii penale al cărei obiect a fost și încetarea urmăririlor penale începute împotriva sa constituie o redresare a încălcărilor care ar fi fost săvârșite în cursul procesului său (a se vedea, printre altele, Gelgeç și Özdemir c. Turciei, nr. 27700/95, (dec.) 13 mai 1996). Curtea observă că, în speță, Vefa Saygın Öğütle și Fikriye Kılınç au fost achitați din lipsă de probe suficiente prin hotărârea din 26 noiembrie 1999, și că Gülbahar Ünlü a făcut obiectul unei decizii de non-lieu pronunțate de parchet la 28 august 1998. În ceea ce-l privește pe İrșad Aydın, Curtea observă că, în urma amendamentului constituțional intervenit la 18 iunie 1999, judecătorul militar care făcea parte din curtea de siguranță a Statului a fost înlocuit cu un judecător civil (a se vedea, mutatis mutandis, İmrek c. Turciei (dec.), nr. 57175/00, 28 ianuarie 2003). Astfel, condamnarea a fost pronunțată de o curte de siguranță a Statului compusă din trei magistrați civili care au procedat la examinarea ansamblului elementelor de fapt și de drept prezentate de reclamant.

Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit nefondat, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ultimă instanță, Curtea constată că hotărârea de condamnare pronunțată împotriva lui Ersoy Tanıș a fost casată și cauza trimisă curții de siguranță a Statului care își continuă examinarea. Rezultă că acest capăt de cerere este prematur și trebuie respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amână examinarea capătului de cerere al reclamanților întemeiat pe durata, pe ilegalitatea arestului lor preventiv și pe lipsa informării cu privire la motivele arestării lor; Declară cererea inadmisibilă în rest.

Vincent Berger Georg Ress Grefier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 47927/99 présentée par İrșad AYDIN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 juin 2004 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M. K. Traja , M me A. Gyulumyan, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 16 février 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. İrșad Aydın, Ersoy Tașkın, Vefa Saygın Öğütle, Gülbahar Ünlü et Fikriye Kılınç, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1974, 1977, 1976, 1978 et 1975. Ils sont représentés devant la Cour par M e B. Așçı, avocat à Istanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants sont des musiciens de deux groupes de musique dénommés « Grup Yorum » et « Grup Kardelen ». Le 21 août 1998, lors d’une perquisition effectuée dans le centre culturel d’İdil, trente-deux personnes dont les requérants furent appréhendées et placées en garde à vue par des agents de la direction de la sûreté d’Istanbul, section de la lutte contre le terrorisme. Ils étaient soupçonnés d’appartenir au DHKP-C (Parti révolutionnaire de la liberté du peuple–Front). La police saisit également plusieurs objets tels que disquettes, ordinateurs, vidéos et documents se trouvant dans le centre culturel.

Les 22 août 1998, le représentant des requérants demanda au parquet de lui donner des explications quant aux raisons de la perquisition et de l’arrestation des requérants et l’invita à les traduire devant un magistrat compétent. Le parquet de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (« la cour de sûreté de l’Etat ») écarta les demandes au motif que l’arrestation et la perquisition étaient conformes à la législation en vigueur. Le même jour, le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat rendit une décision rejetant également les demandes. Le 25 août 1998, l’opposition formulée contre la décision du juge assesseur fut rejetée par la cour de sûreté de l’Etat. Le 25 août 1998, les requérants furent présentés au parquet de la cour de sûreté de l’Etat et devant le juge assesseur.

İrșad Aydın et Ersoy Tașkın furent mis en détention provisoire, Fikriye Kılınç, Gülbahar Ünlü et Vefa Saygın Öğütle en libération conditionnelle. Par un acte d’accusation, le 28 août 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat inculpa les requérants pour appartenance à une organisation illégale sur la base des articles 168 § 2 du code pénal ainsi que l’article 5 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Le procureur requit un non-lieu pour Gülbahar Ünlü. Le 26 novembre 1999, Ersoy Tașkın, Vefa Saygın Öğütle, et Fikriye Kılınç furent relaxés faute de preuves suffisantes. İrșad Aydın fut condamné à trois ans et neuf mois de prison pour infraction à l’article 169 du code pénal.

Le 4 décembre 2000, la Cour de cassation confirma la condamnation d’İrșad Aydın. Quant à Ersoy Tașkın, la Cour de cassation cassa l’arrêt de relaxe et renvoya son dossier à la cour de sûreté de l’Etat. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de la légalité et de la durée de garde à vue et du rejet par les autorités judiciaires de leurs demandes de mise en liberté. Ils allèguent également une violation de l’article 5 § 2, faute d’avoir été informés des raisons de la perquisition du centre culturel d’İdil et de leur arrestation. En dernier lieu, invoquant l’article 6 § 1, ils se plaignent du manque d’impartialité et d’indépendance des cours de sûreté de l’Etat en raison d’un juge militaire qui y siège.

EN DROIT 1. Les requérants allèguent une violation de l’article 5 § 3 de la Convention en raison de la durée et de l’illégalité de leur garde à vue. Invoquant l’article 5 § 2 de la Convention, les requérants se plaignent de ne pas avoir été informés des raisons de leur arrestation et de perquisition. En l’état actuel du dossier la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que leur cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial.

La Cour rappelle que la relaxe d’un accusé à l’issue de la procédure pénale dont il a fait l’objet et l’abandon des poursuites pénales déclenchées contre lui constituent un redressement des violations qui auraient été commises au cours de son procès (cf. entre autres, Gelgeç et Özdemir c. Turquie, n o 27700/95, (déc).

13 mai 1996). La Cour relève qu’en l’espèce, Vefa Saygın Öğütle et Fikriye Kılınç ont été relaxés en raison de l’absence de preuves suffisantes par l’arrêt du 26 novembre 1999, et que Gülbahar Ünlü, a fait l’objet d’une décision de non-lieu rendue par le parquet le 28 août 1998. En ce qui concerne İrșad Aydın, la Cour relève qu’à la suite de l’amendement constitutionnel intervenu le 18 juin 1999, le juge militaire siégeant au sein de la cour de sûreté de l’Etat a été remplacé par un juge civil (voir, mutatis mutandis , İmrek c. Turquie (déc.), n o 57175/00, 28 janvier 2003). Ainsi, la condamnation a été prononcée par une cour de sûreté de l’Etat composée de trois magistrats civils qui ont procédé à l’examen de l’ensemble des éléments de fait et de droit présentés par le requérant.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. En dernier lieu, la Cour constate que le jugement de condamnation prononcé à l’encontre d’Ersoy Tanıș a été cassé et l’affaire renvoyée devant la cour de sûreté de l’Etat qui poursuit son examen. Il s’ensuit que ce grief est prématuré et doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief des requérants tiré de la durée, de l’illégalité de leur garde à vue et du manque de l’information des raisons de leur arrestation ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent Berger Georg R ess Greffier Président