SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 3923/98 prezentată de Hüseyin KARAKUȘ și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 iunie 2003 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S.
Greve Traja, judecători și grefier de secțiune al dlui Berger Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 5 septembrie 1995, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia parțială a Curții (prima secțiune) din 1 februarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât ( Cu privire la declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a prezentei cauze prezentate de reclamanți și, respectiv, de guvern la 2 aprilie și 8 mai 2003. După ce au intenționat acest lucru, face următoarea decizie în fapt pe reclamanți, dl Hüseyin Karakuș, soția sa Münibe Karakuș și Memduh Kaya, sunt cetățeni turci, născuți în 1958, 1960 și, respectiv, 1958. La momentul faptelor primul reclamant era tehnician și locuia cu soția sa în Istanbul.
Dl Kaya era restaurator și locuia în Erfurt (Germania). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. L În aceeași zi, ei au fost reținuți în incinta Direcției. La 24 mai 1995, la cererea Direcției, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara. Curtea de Securitate a Statelor Unite a autorizat prelungirea custodei de judecată până la 31 mai 1995. 30 mai 1995, reclamanții au fost aduși în fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului, care a dispus detenția lor provizorie. La 30 iunie 1995, procurorul i-a pus sub acuzare pe reclamanți în fața Curții de Securitate a statului, a șefului (i) Tribunalul de Primă Instanță l-a declarat pe domnul Kaya, printr-o hotărâre din 9 mai 1996, Curtea de Securitate a statului.
Karakuș și Kaya au fost vinovați de fapte reprobabile și i-a condamnat la închisoare pe o perioadă de 18 ani și 9 luni și, respectiv, 3 ani și 9 luni. La 28 mai 1997, Curtea de Casație a confirmat hotărârea menționată în toate dispozițiile sale. Invocând art. 5 alin. (3) și (4) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a custodiei lor și de absența unei căi de atac efective pentru a contesta legalitatea acesteia.
ÎN Â 13 mai 2003, guvernul a transmis Curții următoarea declarație, semnată la 8 mai 2003: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, guvernul turc propune ca reclamanților Münibe Karakuș, Hüseyin Karakuș și Memduh Kaya, cu titlu gratuit, să li se plătească în total suma de 8 900 EUR (opt o mie nouă sute de euro) pentru prejudiciul moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. După expirarea termenului respectiv de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
La 2 aprilie 2003, Curtea a primit următoarea declarație, semnată în aceeași zi de către reprezentantul reclamanților, observ că guvernul turc este pregătit să plătească reclamantului Münibe Karakuș, Hüseyin Karakuș și Memduh Kaya, cu titlu gratuit, suma totală de 8 900 EUR (88 de mii nouă sute de euro) pentru prejudiciul moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
După expirarea termenului respectiv de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanții. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de Protocoalele sale și că nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
Requête n o 39223/98 présentée par Hüseyin KARAKUȘ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 12 juin 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S.
Greve , M. K. Traja, juges, et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 septembre 1995, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu la décision partielle de la Cour (première section) du 1er février 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur (“le Gouvernement”) et celles présentées en réponse par les requérants, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de la présente affaire respectivement présentées par les requérants et le Gouvernement les 2 avril et 8 mai 2003. Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M. Hüseyin Karakuș, son épouse Münibe Karakuș et M. Memduh Kaya, sont des ressortissants turcs, nés en 1958, 1960 et 1958 respectivement.
A l’époque des faits le premier requérant était technicien et habitait avec son épouse à Istanbul. M. Kaya était restaurateur et résidait à Erfurt (Allemagne). Ils sont représentés devant la Cour par M e Aydın Erdoğan, avocat au barreau d’Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et la garde à vue Le 22 mai 1995, les policiers de la Direction de la sûreté d’Ankara (« la Direction ») perquisitionnèrent au domicile d’un certain K.K., où ils appréhendèrent les requérants, soupçonnés d’avoir des liens avec l’organisation illégale TKP-ML/TİKKO. Le jour même, ils furent placés en garde à vue dans les locaux de la Direction.
Le 24 mai 1995, à la demande de la Direction, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara («le procureur » – « la cour de sûreté de l’Etat ») autorisa la prolongation de la garde à vue des requérants jusqu’au 31 mai 1995. Le 30 mai 1995, les requérants furent traduits devant le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat, lequel ordonna leur détention provisoire. 2. L’action publique Le 30 juin 1995, le procureur mit les requérants en accusation devant la cour de sûreté de l’État, du chef d’appartenance et d’assistance à une bande armée et requit l’application des articles 168 § 1 et 169 du code pénal. A l’audience du 3 août 1995, les juges du fond admirent le requérant Kaya au bénéfice de la liberté provisoire.
Par un arrêt du 9 mai 1996, la cour de sûreté de l’Etat déclara MM. Karakuș et Kaya coupables des faits reprochés et les condamna à des peines d’emprisonnements respectivement de 18 ans et 9 mois, et 3 ans et 9 mois. Elle acquitta M me Karakuș. Le 28 mai 1997, la Cour de cassation confirma ledit jugement dans toutes ses dispositions. GRIEFS Invoquant l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée excessive de leur garde à vue et d’une absence de recours effectif afin de contester la légalité de celle-ci.
EN DROIT Le 13 mai 2003, le Gouvernement a fait parvenir à la Cour la déclaration suivante, signée le 8 mai 2003 : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire susmentionnée, le gouvernement turc offre de verser aux requérants Münibe Karakuș, Hüseyin Karakuș et Memduh Kaya, à titre gracieux, au total la somme de 8 900 EUR (huit mille neuf cents euros) au titre du préjudice moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai de trois mois et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » Le 2 avril 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée le même jour par le représentant des requérants : « Je note que le gouvernement turc est prêt à verser aux requérants Münibe Karakuș, Hüseyin Karakuș et Memduh Kaya, à titre gracieux, au total la somme de 8 900 EUR (huit mille neuf cents euros) au titre du préjudice moral ainsi que pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.
A compter de l’expiration dudit délai de trois mois et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties.
Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement de la Cour). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président