GORECKA v. POLAND

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 73009/01 de Janina GÓRECKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 11 februarie 2003 în calitate de ședință compusă de Președintele Pellonpää, dna Palm Strážnická Casadevall Maruste Pavlovschi Garlichi, judecători și grefierul secțiunii O’Boyle, Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 25 mai 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Janina Gorecka este un național polonez, care s-a născut în 1957 și trăiește în Cracovia, Polonia. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Faptele înainte de 1 mai 1993 La 21 octombrie 1991, soțul reclamantului a depus o cerere de divorț la Curtea Regională Cracovia (Sād Wojewódzki ulterior, tribunalul a depus audieri la 13 februarie și 7 mai 1992. La 20 iulie 1992, tribunalul judecător a asigurat cererile de întreținere ale reclamantului. Soțul reclamant a depus apel la 23 noiembrie 1992, Curtea de Apel (Sād Apelacyjny ) și-a respins recursul. Fapte după 30 aprilie 1993 Curtea a desfășurat audieri la următoarele date: 11 mai, 22 iunie, 14 septembrie 1993, 13 septembrie și 4 noiembrie 1994. La 12 aprilie 1995, instanța de judecată a asigurat din nou cererile de întreținere ale reclamantului. Soțul reclamantului a apelat. La 3 august 1995, Curtea de Apel a respins recursul. Curtea de judecată a desfășurat, ulterior, ședințele la următoarele date: 17 octombrie 1995, 5 martie, 11 iunie, 5 noiembrie 1996, 4 martie și 26 iunie 1997. La 8 iulie 1997, instanța a acordat un decret de divorț. Reclamantul a recurs. La 21 ianuarie 1998, Curtea de Apel Cracovia a respins apelul reclamantului. La 5 februarie 1998, reclamantul a depus un recurs de cassare împotriva hotărârii. La 28 iulie 1999, Curtea Supremă a respins recursul. Hotărârea a fost pronunțată reclamantului la 1 decembrie 1999. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii. Reclamantul susține, de asemenea, încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție în sensul că nu a avut o „audiere echitabilă” deoarece instanțele au dat hotărâri nedreptate și au comis erori grave de fapt și de drept. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul § 6 că durata procedurii depășește un timp rezonabil. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii. Ea susține că instanța a dat hotărâri nejustificate și a comis erori de fapt și de drept. Curtea reiterează că în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria Curții este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante în Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea Garcia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, CEDH 1999-I, § 28). În cazul în cauză, Curtea nu constată nici o indicație că instanțele au depășit marja de apreciere care le-a lăsat în ceea ce privește evaluarea probelor, sau că procedura a fost altfel nejustificată. întemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului că durata procedurii în cazul său depășește un „temp rezonabil” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție; inadmisibil restul cererii. Președintele grefierului Michael O’Boyle Matti Pellonpää

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 73009/01

by Janina GÓRECKA

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11

February 2003 as a Chamber composed of

Mr

M.

Pellonpää

,

President

,

Mrs

E.

Palm

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

J.

Casadevall

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki,

judges

,

and

Mr

M.

O’Boyle

,

Section Registrar,

Having regard to the above application introduced on 25 May 2000,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Janina Gorecka is a Polish national, who was born in 1957 and lives in Cracow, Poland.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

A.

Facts prior to 1 May 1993

On 21 October 1991 the applicant’s husband filed a divorce petition with the Cracow Regional Court (

Sąd Wojewódzki

).

Subsequently, the court held hearings on 13 February and 7 May 1992.

On 20 July 1992 the trial court secured the applicant’s maintenance claims. The applicant’s husband appealed. On 23 November 1992 the Cracow Court of Appeal (

Sąd Apelacyjny

) dismissed his appeal.

B.

Facts after 30 April 1993

The court held the hearings on the following dates: 11 May, 22

June, 14

September 1993, 13 September and 4 November 1994.

On 12 April 1995 the trial court again secured the applicant’s maintenance claims. The applicant’s husband appealed. On 3

August 1995 the Cracow Court of Appeal dismissed his appeal.

Subsequently, the trial court held the hearings on the following dates: 17

October 1995, 5 March, 11 June, 5 November 1996, 4

March and 26

June 1997.

On 8 July 1997 the court granted a divorce decree. The applicant appealed.

On 21 January 1998 the Cracow Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal.

On 5 February 1998 the applicant lodged a cassation appeal against the judgment. On 28 July 1999 the Supreme Court dismissed the appeal. The judgment was delivered to the applicant on 1 December 1999.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains under Article 6 §1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.

2.

The applicant also alleges a breach of Article 6 §1 of the Convention in that she did not have a “fair hearing” because the courts gave unjust judgments and made serious errors of fact and law.

THE LAW

1.

The applicant complains under 6 § 1 that the length of the proceedings exceeded a reasonable time.

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule

54 §

3

(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2

The applicant further complains under Article 6 § 1 of the Convention about unfairness of the proceedings. She alleges that the courts gave unjust judgments and committed errors of fact and law.

The Court reiterates that according to Article 19 of the Convention, the Court’s duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties in the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (see

Garcia Ruiz v. Spain

[GC], no.

30544/96, ECHR

1999-I, §

28).

In the present case, the Court finds no indication that the courts went beyond the margin of appreciation left to them in respect of the assessment of evidence, or that the proceedings were otherwise unfair.

It follows that this part of the application is therefore manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn the examination of the applicant’s complaint that the length of the proceedings in his case exceeded a “reasonable time” within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Michael

O’Boyle

Matti

Pellonpää

Registrar

President