Bec împotriva Croației

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARTIALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 76668/01 de Boris BEČ împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 13 februarie 2003 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dl S. N IELSEN Având în vedere cererea depusă la 18 octombrie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Boris Beč, este un cetățean croat, născut în 1966 și trăiește la Zagreb. El este reprezentat în fața Curții de către dna Ines Bilandžić Arbutina, avocat practicant în Garešnica, Croația. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 14 martie 1993, o casă din Popovac, Croația, care a aparținut M.B., a fost exploatată de infractori necunoscuti. M.B. a instituit o procedură civilă în fața Curții Municipale Garešnica ( Općinski sud u Garešnici ), cerând daune din partea Republicii Croația. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. Până în prezent, autoritățile croate nu au pronunțat nici o nouă legislație care reglementează această chestiune.

La 8 februarie 1996, instanța a continuat procesul. La 16 februarie 1996, reclamantul a achiziționat proprietatea M.B. și a devenit astfel succesorul ei legal în cadrul procedurii dinaintea Curții Municipale de Garešnica.

Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile (Zcazon o obveznim odnosima ) se citește după cum urmează: Secțiunea 180 alineatul (1) „Răspunsul pentru pierderea cauzată de moarte sau de leziuni corporale sau de daune sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau teroare sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Părțile relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile (Zcazon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Gazetteul Oficial nr. 7/1996) se citesc după cum urmează: „Secțiunea 1 „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”.

Secțiunea 2 „Se mențin procedurile menționate la secțiunea 1 din prezenta secțiune după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru prejudiciile cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a legii privind procedurile civile prevede: secțiunea 212 „Se menține măsurile: ... (6) în cazul în care un alt statut prevede astfel.” COMPLAINTĂ Reclamantul susține că promulgarea legislației din 1996 a Parlamentului l-a împiedicat să obțină compensații pentru proprietatea distrusă. El se plânge în continuare că distrugerea proprietății în cauză a interferat cu dreptul său la bucuria pașnică de posesie jis, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Reclamantul susține că este împiedicat să obțină compensații pentru proprietatea distrusă, astfel, în esență, plângând de lipsa de acces la instanță în ceea ce privește reclamația sa civilă pentru daune.

O astfel de plângere cade să fie examinată în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, ale căror părți relevante se citesc după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică ... de [a] ... tribunal instituit prin lege. Curtea consideră că aceasta nu poate, pe baza dosarului, determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesară, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. (b) din Regulamentul Curții, pentru a notifica această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge în continuare că a fost privat de dreptul său la posesia pașnică a proprietății sale, deoarece proprietatea pe care a dobândit-o a fost distrusă.

Se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânzile generale sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” În primul rând, Curtea trebuie să se asigure dacă, și în ce măsură, este competentă ratione temporis în ceea ce privește cererea, aceasta reiterează că, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, Convenția reglementează numai, pentru fiecare parte contractantă, fapte ulterioare intrării în vigoare în ceea ce privește această parte (a se vedea, de exemplu, X. c. Portugalia, cererea nr. 9453/81, Decizia Comisiei din 13 decembrie 1982, Deciziile și rapoartele (DR) 31 p. 204, 208 și Kadikis c. Letonia (dec.), nr. 47634/99, 29 iunie 2000). Curtea reamintește că Croația a recunoscut competența Curții de a primi cereri “de la orice persoană, organizație neguvernamentală sau grup de persoane care pretind că sunt victime de o încălcare de către Croația a drepturilor recunoscute în convenție prin orice act, hotărâre sau eveniment care are loc după 5 noiembrie 1997”.

Prin urmare, Curtea nu este competentă să examineze prezenta cerere, în măsura în care se referă la faptele care au loc înainte de data ratării convenției. Constatarea contrară ar constitui un efect retroactiv asupra Convenției care ar fi contrar principiilor generale ale dreptului internațional. În același timp, declarația Croației care recunoaște competența Curții de a primi cereri individuale nugatorii (a se vedea Kadikis c. Letonia , citată mai sus, și Hotărârea Stamulakatos c. Grecia din 30 septembrie 1993, Seria A nr. 271, p. 14, § 33). Curtea consideră că actul de distrugere a proprietății în cauză a fost un act instantaneu, care nu dă naștere la o posibilă situație continuă de încălcare a Convenției.

Rezultă că această parte a cererii este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind lipsa accesului la instanță; declara inadmisibilă restul cererii. Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 76668/01 by Boris BEČ against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 13 February 2003 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky, judges , and Mr S. N IELSEN , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 18 October 2001, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Boris Beč, is a Croatian citizen, who was born in 1966 and lives in Zagreb. He is represented before the Court by Ms Ines Bilandžić Arbutina, a lawyer practising in Garešnica, Croatia. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 14 March 1993 a house in Popovac, Croatia, which belonged to M.B. was mined by unknown perpetrators. M.B. instituted civil proceedings before the Garešnica Municipal Court ( Općinski sud u Garešnici ), seeking damages from the Republic of Croatia. On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. So far the Croatian authorities have not enacted any new legislation regulating the matter.

On 8 February 1996 the court stayed the proceedings. On 16 February 1996 the applicant acquired M.B.’s property and thus became her legal successor in the proceedings before the Garešnica Municipal Court. B. Relevant domestic law The relevant part of the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima ) reads as follows: Section 180(1) “Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.” The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Official Gazette no. 7/1996) read as follows: Section 1 “Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos.

53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.” Section 2 “Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed. The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.” The relevant part of the Civil Procedure Act provides: Section 212 “Proceedings shall be stayed: ... (6) where another statute so prescribes.” COMPLAINTS The applicant maintains that Parliament’s enactment of the 1996 legislation prevented him from obtaining compensation for the destroyed property.

He complain further that the destruction of the property in question interfered with his right to peaceful enjoyment of jis possession contrary to Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW 1. The applicant claims that he is prevented from obtaining compensation for the destroyed property, thus, in essence, complaining about lack of access to court in respect of his civil claim for damages. Such a complaint falls to be examined under Article 6 § 1 of the Convention, the relevant parts of which read as follows: “1. In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing ...by [a] ... tribunal established by law. The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2. The applicant further complains that he was deprived of his right to peaceful possession of his property because the property that he acquired had been destroyed. He relies on Article 1 of Protocol No. 1 which reads as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The Court firstly has to ascertain whether, and to what extent, it is competent ratione temporis to deal with the application.

It reiterates that in accordance with the generally recognised rules of international law, the Convention only governs, for each Contracting Party, facts subsequent to its entry into force with regard to that Party (see, for example, X. v. Portugal, application no. 9453/81, Commission decision of 13 December 1982, Decisions and Reports (DR) 31 pp. 204, 208 and Kadikis v. Latvia (dec.), no. 47634/99, 29 June 2000). The Court recalls that Croatia recognised the competence of the Court to receive applications “from any person, non-governmental organisation or group of individuals claiming to be a victim of a violation by Croatia of the rights recognised in the Convention through any act, decision or event occurring after 5 November 1997.” Accordingly, the Court is not competent to examine the present application in so far as it refers to facts occurring before the date of the ratification of the Convention.

Finding to the contrary would amount to giving retroactive effect to the Convention which would be contrary to general principles of international law. At the same time it would render Croatia’s declaration recognising the Court’s competence to receive individual applications nugatory (see Kadikis v. Latvia , cited above, and the Stamulakatos v. Greece judgment of 30 September 1993, Series A no. 271, p. 14, § 33). The Court considers that the act of destruction of the property in question was an instantaneous act, which does not give rise to any possible continuous situation of a violation of the Convention.

It follows that this part of the application is incompatible ratione temporis with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning the lack of access to court; Declares inadmissible the remainder of the application. Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Deputy Registrar President