- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 februarie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
G.G. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE G.G. v. ITALY (Doc. nr. 42414/98) JUGUGUL (Resoluție în funcție de forță) STRASBOURG 20 februarie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul G.G. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Președintele Rozakis Lorenzen Doamna Vajić Levits Doamna Botoucharova Zagrebsky, judecători ai doamnei Steiner și dl Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în particular la 30 ianuarie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 42414/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna G.G.
(„reclamantul”), la 10 februarie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Baldi, avocat care practică la Napoli. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl F. Crisafulli. Președintele Camerei a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul Curții). Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 7 mai 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă.
La 4 decembrie 2002 și la 17 decembrie 2002, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Napoli, pe care l-a lăsat E.F și apoi văduvă L.D.A. Într-o scrisoare din 7 noiembrie 1981, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 3 mai 1982. Ea a cerut chiriașului să abandoneze sediul până la data respectivă și l-a chemat să apară înaintea magistratului Naples. Prin decizia din 13 octombrie 1983, Magistratul Naples a susținut validitatea anunțului pentru a renunța și a ordonat ca sediul să fie concediat cu 3 La 25 noiembrie 1983, E.F.
s-a opus că expirarea închirierii la o altă dată. 11. Prin hotărârea din 23 noiembrie 1984, Curtea de District din Napoli a respins apelul E.F. și i-a dat atenția că ordinul de posesie va fi executat la 17 mai 1990. 12. La 22 februarie 1990, reclamantul a comunicat că locatarul i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 17 mai 1990. 13. Între 17 mai 1990 și 15 decembrie 1998, judecătorul a făcut douăzeci și șase încercări de recuperare a posesiunii. 14. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie.
15. Conform legii nr. 431/98, judecătorul de la Napoli a suspendat procedura de evacuare până la 15 mai 1999 16. La 1 iunie 1999, reclamantul i-a informat locatarului că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 15 iunie 1999 17. Între 15 iunie 1999 și 16 noiembrie 1999, judecătorul a făcut șase încercări de recuperare a posesiunii. 18. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 19. La o dată neespecificată din 2001, chiriașul a murit și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA 20. La 17 decembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Italiei oferă să plătească 5.085 euro (cincă mii optzeci și cinci) dnei G.G.
în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 42414/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 21. La 4 decembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 5.085 euro (cincă mii optzeci și cinci) care acoperă prejudiciu material și costuri morale pentru doamna G.G., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 42414/98 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 22. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 23. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 februarie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF G.G. v. ITALY (Application no. 42414/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 20 February 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of G.G. v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mrs S. Botoucharova , Mr V. Zagrebelsky Mrs E. Steiner , judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 30 January 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 42414/98) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs G.G. (“the applicant”), on 10 February 1998.
The applicant was represented by Mr E. Baldi, a lawyer practising in Naples. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr F. Crisafulli. The President of the Chamber acceded to the applicant's request not to have her name disclosed (Rule 47 § 3 of the Rules of Court).
The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
On 7 May 2002, after obtaining the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 4 December 2002 and on 17 December 2002 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is the owner of an apartment in Naples, which she had let to E.F and then to his widow L.D'A.
In a writ of 7 November 1981, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 3 May 1982. She asked the tenant to vacate the premises by that date and summoned him to appear before the Naples Magistrate.
By a decision of 13 October 1983, the Naples Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 3 May 1984.
On 25 November 1983, E.F. opposed alleging the expiry of the lease on another date.
By a decision of 23 November 1984, the Naples District Court rejected the appeal of E.F. and served him notice that the order for possession would be enforced on 17 May 1990.
On 22 February 1990, the applicant served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 17 May 1990.
Between 17 May 1990 and 15 December 1998, the bailiff made twenty-six attempts to recover possession.
Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
According to law no. 431/98, the Naples Magistrate suspended the eviction proceedings until 15 May 1999.
On 1 June 1999, the applicant served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 15 June 1999.
Between 15 June 1999 and 16 November 1999, the bailiff made six attempts to recover possession.
Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On an unspecified date of 2001, the tenant died and the applicant recovered possession of the apartment. THE LAW
On 17 December 2002 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 5,085 (five thousand eighty-five) Euros to Mrs G.G. with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 42414/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 4 December 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 5,085 (five thousand eighty-five) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs G.G. with a view to securing a friendly settlement of application no. 42414/98 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 20 February 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President