CASE OF G.G. v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF G.G. v. ITALY (CtEDO, 2003)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE G.G. v. ITALY (Doc. nr. 42414/98) JUGUGUL (Resoluție în funcție de forță) STRASBOURG 20 februarie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul G.G. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Președintele Rozakis Lorenzen Doamna Vajić Levits Doamna Botoucharova Zagrebsky, judecători ai doamnei Steiner și dl Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în particular la 30 ianuarie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 42414/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna G.G. („reclamantul”), la 10 februarie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Baldi, avocat care practică la Napoli. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl F. Crisafulli. Președintele Camerei a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul Curții). Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 7 mai 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 4 decembrie 2002 și la 17 decembrie 2002, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Napoli, pe care l-a lăsat E.F și apoi văduvă L.D.A. Într-o scrisoare din 7 noiembrie 1981, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 3 mai 1982. Ea a cerut chiriașului să abandoneze sediul până la data respectivă și l-a chemat să apară înaintea magistratului Naples. Prin decizia din 13 octombrie 1983, Magistratul Naples a susținut validitatea anunțului pentru a renunța și a ordonat ca sediul să fie concediat cu 3 La 25 noiembrie 1983, E.F. s-a opus că expirarea închirierii la o altă dată. 11. Prin hotărârea din 23 noiembrie 1984, Curtea de District din Napoli a respins apelul E.F. și i-a dat atenția că ordinul de posesie va fi executat la 17 mai 1990. 12. La 22 februarie 1990, reclamantul a comunicat că locatarul i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 17 mai 1990. 13. Între 17 mai 1990 și 15 decembrie 1998, judecătorul a făcut douăzeci și șase încercări de recuperare a posesiunii. 14. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 15. Conform legii nr. 431/98, judecătorul de la Napoli a suspendat procedura de evacuare până la 15 mai 1999 16. La 1 iunie 1999, reclamantul i-a informat locatarului că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 15 iunie 1999 17. Între 15 iunie 1999 și 16 noiembrie 1999, judecătorul a făcut șase încercări de recuperare a posesiunii. 18. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 19. La o dată neespecificată din 2001, chiriașul a murit și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA 20. La 17 decembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Italiei oferă să plătească 5.085 euro (cincă mii optzeci și cinci) dnei G.G. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 42414/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 21. La 4 decembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 5.085 euro (cincă mii optzeci și cinci) care acoperă prejudiciu material și costuri morale pentru doamna G.G., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 42414/98 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 22. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 23. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 februarie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului