- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 octombrie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
A. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE A. c. ITALIA (Derogare nr. 40453/98) JUGUGUL (Resoluție cuprinzătoare) STRASBOURG 9 octombrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul A. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din C.L. Rozakis Președintele Lorenzen doamna Tulkens doamna Vajić Levits Zagrebelsky, dna Steiner, judecători și dl S Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 18 septembrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
40453/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna G. A. („Reclamantul”), la 6 februarie 1998. Reclamantul este reprezentat de dl. Baldi, avocat practicant la Napoli. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de succesivii lor agenți, dl U. Leanza și dl I. M. Braguglia, precum și de succesivii lor co-agenti, respectiv dl Esposito și dl F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil.
Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ea s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 24 octombrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 25 iunie 2003 și la 2 iulie 2003, reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1935 și locuiește în Napoli. Ea este proprietarul unui apartament din Napoli, pe care l-a lăsat A.M. Într-o scrisoare înregistrată din 27 noiembrie 1978, ea a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 3 iunie 1979 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă.
10. La 30 iunie 1980, ea a furnizat un anunț pentru a renunta la chiriaș, dar el a refuzat să plece. 11. Într-o scrisoare din 5 martie 1981, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Napoli. 12. La audiere din 5 mai 1981, A.M. s-a opus că expirarea termenului la 31 ianuarie 1984. Magistratul a declarat incompetența sa și a trimis părțile la Tribunalul Napoli. 13. Prin hotărârea din 13 februarie 1985, care a fost făcută executivă la 11 martie 1987, Tribunalul de la Napoli a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 20 februarie 1986. 14. La ședința din 21 iunie 1985, A.M. s-a opus, susținând expirarea termenului la o altă dată.
15. La 12 decembrie 1986, Tribunalul de la Napoli a respins recursul. 16. La 15 noiembrie 1989, reclamantul a notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 13 iunie 1990. 17. La 17 ianuarie 1990, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a solicitat urgent ca locație pentru fiica sa. 18. Între 13 iunie 1990 și 13 octombrie 1997, judecătorul a făcut douăzeci și șase încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 19. La 18 iunie 2002, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că între timp, reclamantul a încheiat o nouă locație cu chiriașul.
20. La 2 iulie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 7.085 euro (sapte mii și opt-cincă) către G.A. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 40453/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție” 21. La 25 iunie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 7.085 euro (sprezece mii și optzeci și cinci) care acoperă prejudiciu material și costuri pentru G.A., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 40453/98, în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 22. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendamentul Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții.
23. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 octombrie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF A. v. ITALY (Application no. 40453/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 9 October 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of A. v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mrs F. Tulkens , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr V. Zagrebelsky, Mrs E. Steiner, judges , and Mr S . Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 18 September 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 40453/98) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs G. A. (“the applicant”), on 6 February 1998.
The applicant is represented by Mr E. Baldi, a lawyer practising in Naples. The Italian Government (“the Government”) were represented by their successive Agents, Mr U. Leanza and Mr I. M. Braguglia, and by their successive co-agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that she had been unable to recover possession of her flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, she further complained about the length of the eviction proceedings.
Following communication of the application to the Government by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
On 24 October 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 25 June 2003 and on 2 July 2003 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1935 and lives in Naples.
She is the owner of a flat in Naples, which she had let to A.M.
In a registered letter of 27 November 1978, she informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 3 June 1979 and asked him to vacate the premises by that date.
On 30 June 1980, she served a notice to quit on the tenant, but he refused to leave.
In a writ of 5 March 1981, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Naples Magistrate.
At the hearing of 5 May 1981, A.M. opposed alleging the expiry of the term on 31 January 1984. The Magistrate declared his incompetence and referred the parties to the Naples Tribunal.
By a decision of 13 February 1985, which was made enforceable on 11 March 1987, the Naples Tribunal upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 20 February 1986.
At the hearing of 21 June 1985, A.M. opposed, alleging the expiry of the term on another date.
On 12 December 1986, the Naples Tribunal rejected the appeal.
On 15 November 1989, the applicant served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 13 June 1990.
On 17 January 1990, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for her daughter.
Between 13 June 1990 and 13 October 1997, the bailiff made twenty-six attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 18 June 2002, the applicant' representative informed the Court that in the meantime, the applicant had entered into a new lease with the tenant. THE LAW
On 2 July 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 7,085 (seven thousand and eighty-five) Euros to G.A. with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 40453/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention”
On 25 June 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 7,085 (seven thousand and eighty-five) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to G.A. with a view to securing a friendly settlement of application no. 40453/98 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 9 October 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President