- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 decembrie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Coviello împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE COVIELLO v. ITALY (Declarația nr. 39179/98) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 11 decembrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Coviello v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L.
Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky dna Steiner K. H ajiyever judecători și grefierul adjunct al secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 20 noiembrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 39179/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 39179/98) de către un național italian, dl Nicola Coviello (nr. „reclamantul”), la 16 octombrie 1997. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor succesivi, respectiv dl U. Leanza și dl I.M.
Braguglia, precum și de co-agentii lor succesivi, respectiv V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, el s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 9 iulie 2002, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 23 octombrie 2003 și la 29 octombrie 2003, respectiv, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei.
FACTE Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Leverkusen (Germania). El este proprietarul unui apartament din Turin, pe care l-a lăsat pe V.P. la 2 decembrie 1992, reclamantul a servit o scrisoare asupra chiriașului pe care intenționează să-l anuleze la expirarea termenului la 31 iulie 1993 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Turin. 10. Prin decizia din 16 decembrie 1992, judecătorul Turin a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 iulie 1994. 11. La 7 iulie 1994, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. 12. La 17 decembrie 1994, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 10 ianuarie 1995. 13. Între 10 ianuarie 1995 și 13 noiembrie 1998, judecătorul a făcut opt încercări de recuperare a posesiunii.
14. La 12 mai 1998, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent cazare pentru fiul său. 15. La 20 iulie 1999, chiriașul a solicitat magistratului Turin (în conformitate cu art. 6 L. 431/98) să stabilească o dată proaspătă pentru executarea ordinului. 16. La 13 ianuarie 2000, judecătorul Turin a hotărât să amâne data expulzării până la 14 februarie 2000. 17. La 14 februarie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA 18. La 29 octombrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 3000 (trei mii) de euro Dl. Nicola Coviello în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 39179/98.
Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun recunoaștere de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 19. La 23 octombrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 3.000 (trei mii) de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Nicola Coviello, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 39179/98 pe care îl așteaptă în fața Curții.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 20. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri.
Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 21. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 decembrie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF COVIELLO v. ITALY (Application no. 39179/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 11 December 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Coviello v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner , Mr K. H ajiyev , judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 20 November 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 39179/98) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Nicola Coviello (“the applicant”), on 16 October 1997.
The Italian Government (“the Government”) were represented by their successive Agents, respectively Mr U. Leanza and Mr I.M. Braguglia, and by their successive co-Agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that he had been unable to recover possession of his flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, he further complained about the length of the eviction proceedings.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
On 9 July 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 23 October 2003 and on 29 October 2003 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1948 and lives in Leverkusen (Germany).
He is the owner of a flat in Turin, which he had let to V.P.
On 2 December 1992, the applicant served a writ on the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 July 1993 and asked him to vacate the premises by that date and summoned the tenant to appear before the Turin Magistrate.
By a decision of 16 December 1992, the Turin Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 July 1994.
On 7 July 1994, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 17 December 1994 he informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 10 January 1995.
Between 10 January 1995 and 13 November 1998, the bailiff made eight attempts to recover possession.
On 12 May 1998, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for his son.
On 20 July 1999, the tenant requested the Turin Magistrate (according to art. 6 L.431/98) to set a fresh date for the enforcement of the order.
On 13 January 2000, the Turin Magistrate decided to defer the date of eviction until the 14 February 2000.
On 14 February 2000, the applicant recovered possession of the flat. THE LAW
On 29 October 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 3,000 (three thousand) euros to Mr Nicola Coviello with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 39179/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention”
On 23 October 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 3,000 (three thousand) euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Nicola Coviello with a view to securing a friendly settlement of application no. 39179/98 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and applicant has reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 11 December 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President