- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 iulie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Blasetti împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE BLASETTTI c. ITALIA (Declarația nr. 48728/99) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 3 iulie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Blasetti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Doamna Tulkens Dna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în particular la 12 iunie 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
48728/99) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl Egidio Blasetti și dna Gabriella Blasetti, resortisanți italieni, la 16 martie 1999. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dl A. Barbàra, un avocat care practică la Roma. Guvernul italian („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza și de co-agentii lor succesivi, respectiv dl Esposito și dl F. Crisafulli. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului a constituit o încălcare a dreptului de proprietate.
Invocând art. 6 § 1 din Convenție, au plâns în continuare în legătură cu durata procedurii de evacuare. La 5 septembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 18 martie 2003 și la 4 aprilie 2003, reclamanții și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții locuiesc în Roma. A.M.C. a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care a lăsat-o în A.N. Într-o scrisoare înregistrată din 12 iulie 1990, proprietarul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă.
Locatarul i-a spus proprietarului că nu va părăsi sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 18 decembrie 1990, proprietarul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Roma. 10. Prin decizia din 3 mai 1991, care a fost făcută executivă la 8 iulie 1991, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1992. 11. La o dată neespecificată, F.B, tatăl reclamantului, a devenit proprietarul apartamentului prin transfer de proprietate. 12. La 25 ianuarie 1993, noul proprietar a furnizat o notificare asupra chiriașului ce a cerut-o să abandoneze sediul.
13. La 12 mai 1993, el a furnizat o notificare asupra chiriașului informându-i că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 21 mai 1993. 14. La 21 mai 1993, judecătorul a făcut o încercare de a recupera posesia care a dovedit că proprietarul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 15. La 1 iulie 1993, proprietarul a efectuat un al doilea anunț privind chiriașul care a solicitat-o să abandoneze sediul. 16. La 23 septembrie 1993, a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 29 septembrie 1993. 17. Între 29 septembrie 1993 și 15 iunie 1995, judecătorul a făcut opt încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece proprietarul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie.
18. La 16 martie 1995, proprietarul a făcut o declarație legală că el a cerut urgent ca locație pentru el însuși. 19. La 16 iulie 1997, proprietarul a servit un nou anunț asupra chiriașului ce a solicitat-o să scape de locație. 20. La 5 septembrie 1997, el a notificat locatarului informându-i că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 23 iulie 1997. 21. Între 23 iulie 1997 și 21 noiembrie 1997, judecătorul a făcut două încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată deoarece proprietarul nu a fost acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 22. La 20 septembrie 1997, proprietarul a murit și copiii lui – reclamanții – au moștenit apartamentul.
23. La 21 mai 1998, reclamanții au notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 24. La 5 iunie 1998, ei au notificat chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 1 iulie 1998. 25. Între 1 iulie 1998 și 15 iulie 1999, judecătorul a făcut patru încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 26. La 14 septembrie 1999, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. „Declar că Guvernul Italiei oferă o sumă totală de 3.000 (trei mii) euro dlui Egidio Blasetti și dnei Garbiella Blasetti (1.500 Euro pentru fiecare solicitant) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 48728/99.
Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 28. La 18 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 3.000 (trei mii) euro dlui Egidio Blasetti și dnei Gabriella Blasetti (1.500 Euro pentru fiecare reclamant) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 48728/99 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță.
Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 29. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri.
În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendamentul Convenției și al articolului 62 § 3 din Regulamentul Curții. 30. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 iulie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF BLASETTI v. ITALY (Application no. 48728/99) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 3 July 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Blasetti v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mrs F. Tulkens , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 12 June 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 48728/99) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Mr Egidio Blasetti and Mrs Gabriella Blasetti, Italian nationals, on 16 March 1999.
The applicants were represented before the Court by Mr A. Barbàra, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza and by their successive co-agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 that their inability to recover possession of their flat amounted to a violation of the right of property. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, they further complained about the length of the eviction proceedings.
On 5 September 2002, after obtaining the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 18 March 2003 and on 4 April 2003 the applicants and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicants live in Rome.
A.M.C. was the owner of a flat in Rome, which she had let to A.N.
In a registered letter of 12 July 1990, the owner informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1991 and asked her to vacate the premises by that date. The tenant told the owner that she would not leave the premises by that date.
In a writ served on the tenant on 18 December 1990, the owner reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 3 May 1991, which was made enforceable on 8 July 1991, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1992.
On an unspecified date F.B, the applicants' father, became the owner of the flat by transfer of property.
On 25 January 1993, the new owner served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 12 May 1993, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 21 May 1993.
On 21 May 1993, the bailiff made one attempt to recover possession which proved unsuccessful as the owner was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 1 July 1993, the owner served a second notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 23 September 1993, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 29 September 1993.
Between 29 September 1993 and 15 June 1995, the bailiff made eight attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful as the owner was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 16 March 1995, the owner made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for himself.
On 16 July 1997, the owner served a new notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 5 September 1997, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 23 July 1997.
Between 23 July 1997 and 21 November 1997, the bailiff made two attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful as the owner was not granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 20 September 1997, the owner died and his children – the applicants – inherited the flat.
On 21 May 1998, the applicants served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 5 June 1998, they served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 1 July 1998.
Between 1 July 1998 and 15 July 1999, the bailiff made four attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 14 September 1999, the applicants recovered possession of the flat. THE LAW
On 4 April 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay a sum totalling 3,000 (three thousand) Euros to Mr Egidio Blasetti and to Mrs Garbiella Blasetti (1,500 Euros to each applicant) with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 48728/99. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 18 March 2003 the Court received the following declaration signed by the applicants: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 3,000 (three thousand) Euros to Mr Egidio Blasetti and to Mrs Gabriella Blasetti (1,500 Euros to each applicant) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs with a view to securing a friendly settlement of application no. 48728/99 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement, which the Government and the applicants have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 3 July 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President