CASE OF BLASETTI v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF BLASETTI v. ITALY (CtEDO, 2003)
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE BLASETTTI c. ITALIA (Declarația nr. 48728/99) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 3 iulie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Blasetti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Doamna Tulkens Dna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în particular la 12 iunie 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 48728/99) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl Egidio Blasetti și dna Gabriella Blasetti, resortisanți italieni, la 16 martie 1999. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dl A. Barbàra, un avocat care practică la Roma. Guvernul italian („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza și de co-agentii lor succesivi, respectiv dl Esposito și dl F. Crisafulli. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului a constituit o încălcare a dreptului de proprietate. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, au plâns în continuare în legătură cu durata procedurii de evacuare. La 5 septembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 18 martie 2003 și la 4 aprilie 2003, reclamanții și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții locuiesc în Roma. A.M.C. a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care a lăsat-o în A.N. Într-o scrisoare înregistrată din 12 iulie 1990, proprietarul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Locatarul i-a spus proprietarului că nu va părăsi sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 18 decembrie 1990, proprietarul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Roma. 10. Prin decizia din 3 mai 1991, care a fost făcută executivă la 8 iulie 1991, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1992. 11. La o dată neespecificată, F.B, tatăl reclamantului, a devenit proprietarul apartamentului prin transfer de proprietate. 12. La 25 ianuarie 1993, noul proprietar a furnizat o notificare asupra chiriașului ce a cerut-o să abandoneze sediul. 13. La 12 mai 1993, el a furnizat o notificare asupra chiriașului informându-i că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 21 mai 1993. 14. La 21 mai 1993, judecătorul a făcut o încercare de a recupera posesia care a dovedit că proprietarul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 15. La 1 iulie 1993, proprietarul a efectuat un al doilea anunț privind chiriașul care a solicitat-o să abandoneze sediul. 16. La 23 septembrie 1993, a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 29 septembrie 1993. 17. Între 29 septembrie 1993 și 15 iunie 1995, judecătorul a făcut opt încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece proprietarul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 18. La 16 martie 1995, proprietarul a făcut o declarație legală că el a cerut urgent ca locație pentru el însuși. 19. La 16 iulie 1997, proprietarul a servit un nou anunț asupra chiriașului ce a solicitat-o să scape de locație. 20. La 5 septembrie 1997, el a notificat locatarului informându-i că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 23 iulie 1997. 21. Între 23 iulie 1997 și 21 noiembrie 1997, judecătorul a făcut două încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată deoarece proprietarul nu a fost acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 22. La 20 septembrie 1997, proprietarul a murit și copiii lui – reclamanții – au moștenit apartamentul. 23. La 21 mai 1998, reclamanții au notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 24. La 5 iunie 1998, ei au notificat chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 1 iulie 1998. 25. Între 1 iulie 1998 și 15 iulie 1999, judecătorul a făcut patru încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 26. La 14 septembrie 1999, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. „Declar că Guvernul Italiei oferă o sumă totală de 3.000 (trei mii) euro dlui Egidio Blasetti și dnei Garbiella Blasetti (1.500 Euro pentru fiecare solicitant) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 48728/99. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 28. La 18 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 3.000 (trei mii) euro dlui Egidio Blasetti și dnei Gabriella Blasetti (1.500 Euro pentru fiecare reclamant) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 48728/99 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 29. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendamentul Convenției și al articolului 62 § 3 din Regulamentul Curții. 30. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 iulie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului