AFFAIRE SZAVA ET AUTRES c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Scoasă de pe rol
AFFAIRE SZAVA ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SZAVA ȘI ALTELE c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 32267/96) HOTĂRÂREA (radiația) STRASBURG 25 februarie 2003 DEFINITIVF 25/05/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră formată din domnii J.-P. Costa președinte Loucaides Biersan, Jungwiert, Butkevych mei Thomassen Mularoni și domnul T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 februarie 2003, Tribunalul a adoptat hotărârea pe această temă.
La originea cauzei se află o cerere (n 32267/96) îndreptată împotriva României și ale cărei patru resortisanți ai acestui stat, dl Ioan Szava, dl Rozalia Szava, dl Stefan Szava și dl Ioan A. Szava (în special, cei) au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( În temeiul art. 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Curtea Supremă de Justiție, la 10 mai 1995, să recunoască instanțelor competența de a pronunța o acțiune în revendicare este contrară art. 6 alin. (1) din Convenție. În plus, reclamanții se plâng că hotărârea Curții Supreme a avut ca efect încălcarea dreptului lor la respectarea proprietăților lor (o clădire), așa cum este recunoscută prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 27 iunie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Între timp, prin scrisoarea din 19 mai 2001, reclamanții au notificat Curtea că au intrat în posesia clădirii lor.
10. Acest fapt a fost confirmat prin scrisoarea guvernului român primită la Curtea la 3 iulie 2001. 11. Prin scrisoarea din 15 iunie 2001, recomandată cu aviz de primire, modulul a invitat reclamanții să prezinte în termen de 30 iulie 2001. Prin scrisoarea din 24 iulie 2001, reclamanții au confirmat că au primit scrisoarea din partea modulului din 15 iunie 2001 și că li s-a restituit clădirea. Ei au solicitat Curții să continue examinarea cererii lor, din cauza situației juridice din România care, în opinia lor, nu ar fi foarte sigură; ei nu au prezentat o cerere de satisfacție echitabilă, așa cum a solicitat în mod expres formularul prin scrisoarea sa din 15 iunie 2001 13. Prin scrisoarea din 29 noiembrie 2002, recomandată cu aviz de primire, modulul le-a reamintit reclamanților că termenul pentru depunerea cererilor lor de satisfacție echitabilă a fost încheiat începând cu 30 iulie 2001 și că nu a fost solicitată nicio prelungire.
Comisia le-a avertizat că, în aceste circumstanțe, Curtea ar putea concluziona că nu mai au intenția de a menține cererea și, prin urmare, de a anula cererea de rol. Nu a fost primit niciun răspuns din partea reclamanților, a căror ultimă scrisoare datează de la 24 iulie 2001 ÎN FAȚĂ 14. Reclamanții sunt resortisanți români, născuți în 1916, 1913, 1945 și 1949. Primul reclamant își are reședința în Târgu Mureș și alții în Brașov. 15. Primul reclamant și fratele său A.S. au cumpărat, în 1937, o clădire situată în Brașov, pe care l-a numit în 1950, invocând dispozițiile Decretului de naționalizare nr. 92/1950. 16. În 1993, primul reclamant și cei trei moștenitori ai A.S. au sesizat instanța de primă instanță din Brașov cu o acțiune în revendicare imobiliară.
Ei au susținut că, în conformitate cu decretul nr. 92/1950, bunurile intelectualilor nu puteau fi naționalizate și că primul reclamant era medic, în timp ce A.S. era avocat în momentul naționalizării. 17. Prin hotărârea din 2 februarie 1994, Tribunalul a considerat că aceaceasta a fost din greșeală că imobilul aflat în litigiu fusese naționalizat în temeiul Decretului 92/1950, deoarece proprietarii făceau parte dintr-o categorie de persoane pe care acest decret o excludea din naționalizare. Prin urmare, instanța le-a dispus autorităților administrative să le vândă reclamanților. În lipsa unei căi de atac, această hotărâre a devenit definitivă, neputând fi atacată de căile de atac obișnuite. 18. La o dată nespecificată, procurorul general a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 2 februarie 1994, pe motiv că judecătorii și-au depășit competențele prin examinarea legalității aplicării Decretului nr. 92/1950.19.
Prin Hotărârea din 10 mai 1995, redactată la 27 iunie 1995 și închisă la 1 septembrie 1995, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 2 septembrie 1995. februarie 1994 și a respins acțiunea reclamanților. Ea a considerat că Tribunalul de Primă Instanță din Brașov nu a putut să își declare hotărârea potrivit căreia reclamanții erau adevărații proprietari ai acesteia din urmă, prin modificarea decretului menționat anterior și, prin urmare, depășind atribuțiile sale și încălcându-le pe cele ale puterii legislative. În cele din urmă, se concluzionează că, în orice caz, noile legi ar trebui să prevadă măsuri de reparație pentru bunurile pe care statul membru respectiv le-a folosit în mod abuziv.
20. La o dată nespecificată, reclamanții au introdus o nouă acțiune în revendicarea propriei clădiri la Tribunalul de Primă Instanță din Brașov. Prin hotărârea din 9 decembrie 1999, tribunalul le-a acceptat cererea, a constatat că imobilul în cauză fusese luat în mod abuziv de către instanță și a dispus radierea dreptului de proprietate al lalui și înscrierea pe registrul funciar a dreptului de proprietate al reclamanților. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă a instanței de apel a lui Brașov din 14 noiembrie 2000. Un extras din registrul funciar din data de 12 iunie 2001 indică faptul că, în registrul menționat anterior, numele reclamanților figurează ca proprietari ai proprietății respective.
Curtea constată că reclamanții, cărora li s-a restituit clădirea, nu au răspuns la cererea de încuviințare pe teren prevăzută la art. 41 din convenție, pe care modulul le-a adresat-o ținând seama de noua situație de fapt și de drept, în pofida faptului că au fost avertizați că cererea lor ar putea fi eliminată din rol (punctele de mai sus 23. Curtea consideră, având în vedere atitudinea reclamanților, că aceștia nu mai doresc să mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu mai este justificată. 24. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția n Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 25 februarie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
T.L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.