Niederboster împotriva Germaniei (extrase)

Reclamantul este un național german care s-a născut în 1915. El are o fiică nelegitimă, Isa, care s-a născut în 1985. Ambele înainte și după naștere, relațiile dintre părinții au fost tensionate. Până în vara anului 1989, reclamantul și-a văzut fiica în mod regulat, având grijă de ea în timpul zilei, ocazional, chiar dacă a locuit la aproximativ 300 km de casa ei. După un an fără contact, el a văzut-o din nou la sfârșitul anului 1990. După aceea, mama a refuzat să permită orice contact suplimentar. 10. În 1991, reclamantul a solicitat Curtea de District de Bonn (Amtsgericht) pentru o ordonanță de acordare accesului la fiica sa.

La 12 martie 1992, Curtea de District și-a respins cererea, susținând că, având în vedere relațiile tensionate dintre părinții, atitudinea obsesională a reclamantului (zwanghaft) față de fiica sa și faptul că nu dorește să-l vadă, nu ar fi în interesul copilului, în sensul articolului 1711 din Codul Civil (Bürgerliches Gesetzbuch – a se vedea „Legea și practicile interne relevante” de mai jos) pentru a acorda accesul reclamantului. Curtea de District a constatat, de asemenea, că reclamantul nu ar putea pretinde că este victima discriminării, deoarece hotărârea sa nu ar fi fost diferită dacă fiica sa ar fi fost legitimată. Apelurile reclamantului la Curtea Regională (Landgericht) și la Curtea de Apel din Colonia (Oberlandesgericht) au fost respinse.

La 9 februarie 1993, Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht), în calitate de comitet de trei judecători, a hotărât să nu distreze plângerea constituțională a reclamantului. La 24 martie 1993, Curtea de district Bonn a respins o nouă cerere a reclamantului din cauza faptului că relațiile dintre părinții au rămas tensionate și că, la 23 iunie 1993, a fost necesară o „perioada de răcire” de doi ani (Zeit der Ruhe) înainte de a putea fi reexaminată. 11. La 23 iunie 1993, reclamantul a formulat o nouă cerere la Curtea de district Bonn pentru acces la fiica sa. 12. Într-o scrisoare din 6 iulie 1993, reclamantul a informat Curtea de District că el a considerat că judecătorul care a auzit cazul a fost prejudecat.

13. La 2 noiembrie 1993, Curtea de District a respins cererea și a suspendat decizia până la 12 martie 1992. 14. La 20 ianuarie 1994, reclamantul a depus alte informații ale motivelor sale de a contesta judecătorul care audie cazul. La 28 ianuarie 1994, Curtea Regională de Bonn a hotărât că această provocare nu era justificată. La 18 februarie 1994, reclamantul a interzis această decizie. 15. La 28 februarie 1994, el a prezentat motivele de recurs și, de asemenea, a apelat împotriva hotărârii Curții de District din 2 noiembrie 1993. La 18 martie 1994, Curtea de Apel din Colonia a respins recursul împotriva hotărârii Curții Regionale din 28 ianuarie 1994. 16. La 25 aprilie 1994, reclamantul a depus motivele de recurs împotriva hotărârii Curții de District din 2 noiembrie 1993. La 30 mai și 25 iulie 1994, Curtea regională a auzit copilul și mama ei, urmate de solicitant.

17. La 22 septembrie 1994, Curtea Regională a respins recursul reclamantului, constatând că nu ar fi în interesul bunăstării copilului, în sensul articolului 1711 § 2 din Codul Civil, să acorde accesului reclamantului. În special, a remarcat că situația observată la 25 septembrie 1992 a rămas neschimbată. 18. La 7 noiembrie 1994, reclamantul a depus un recurs constituțional la Curtea Constituțională Federală în care a susținut că art. 1711 din Codul Civil este neconstituțional. 19. La 22 martie 1995, reclamantul a solicitat Curții Constituționale Federale să-și accelereze recursul în vederea vârstei sale (are 80 de ani) și faptul că suferă de o condiție cardiacă. 20. Între 1995 și 1998 a existat un schimb de corespondență în care Curtea Constituțională Federală a informat reclamantul că recursul său a fost retras pentru a aștepta rezultatul altor apeluri care erau în așteptare cu privire la problema constituționalității articolului 1711 din Codul Civil.

De la două ediții a unui periodic juridic german (Neue Juristische Wochenschrift) din 1994 (p. 1335) și 1997 (p. 1057) este evident că cel puțin una dintre setele de proceduri din 1988 (nr. 1 BvR 1216/88). Într-o scrisoare din 15 februarie 1996, raportorul judecător a informat reclamantul că Curtea Constituțională Federală urmărește să-și elibereze decizia până la sfârșitul anului. 21. La 20 noiembrie 1997, reclamantul a formulat o nouă cerere la Curtea de District de Bonn pentru acces. 22. La 20 ianuarie 1998, Curtea Constituțională Federală a sugerat reclamantului că ar trebui să declare că apelul său a fost eliminat (erledigt), având în vedere faptul că noua legislație în materie de familie (Kindschaftsrecht – a se vedea „Legea și practicile interne relevante” de mai jos), reglementând, printre altele, relația dintre tați și copiii lor nelegitimi, a fost pe cale să intre în vigoare.

Acesta a subliniat faptul că rezultatul apelului său ar fi același dacă ar declara inconstituțional art. 1711 din Codul Civil, deoarece o astfel de constatare ar solicita doar legislatorului să modifice dispozițiile de ofensivă într-o perioadă stabilită. 23. La 30 aprilie 1998, Curtea de District Bonn a respins cererea de acces a reclamantului, susținând că nu a existat nicio schimbare de circumstanțe care ar justifica orice altă decizie. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii la Curtea Regională de Bonn. În urma unei audieri la 7 septembrie 1998, părțile au convenit că reclamantul și fiica sa vor relua contactul. Cu sprijinul Curții Regionale de la Bonn, acestea au organizat diferite întâlniri, care au fost ulterior anulate din motive atribuibile fiecărei părți la rândul lor.

24. Într-o scrisoare din 10 august 1998, reclamantul a declarat că nu a acceptat propunerea formulată de judecătorul raportor al Curții Constituționale Federale. 25. La 19 august 1998, raportorul judecător a scris o altă scrisoare reclamantului în care i-a informat că, pe măsură ce noua legislație a intrat în vigoare, apelul său constituțional nu mai susține o chestiune de importanță generală (grundsätzliche Bedeutung) și, în consecință, nu are nici o perspectiva de succes. El a adăugat că costurile juridice suportate de reclamant în recursul său constituțional nu pot fi rambursate decât în cazul în care acesta a declarat că recursul său a fost eliminat. 26. Într-o scrisoare din 19 octombrie 1998, reclamantul a declarat că recursul său a fost eliminat, spunând că a făcut-o numai pentru a obține rambursarea costurilor sale juridice.

27. La 1 decembrie 1998, Curtea Constituțională Federală, în calitate de judecător de trei judecători, a pronunțat o ordonanță care impune Landului Renaniei de Nord-Westfalia să ramburseze costurile juridice ale reclamantului în ceea ce privește apelul său constituțional.28 La începutul octombrie 1999, reclamantul a fost autorizat să-și revădă fiica. La scurt timp după aceea, într-o scrisoare din 26 octombrie 1999 și la cererea Curții Regionale de la Bonn, el și-a retras recursul împotriva hotărârii Curții de District din 30 aprilie 1998. Nu a existat niciun contact de atunci când reclamantul nu a solicitat Curtea Regională o decizie finală privind recursul său. 30. Dispozițiile legale privind custodia și accesul sunt prevăzute în Codul Civil (Bürgerliches Gesetzbuch).

Dispozițiile din acest domeniu au fost modificate substanțial printr-o reformă din 16 decembrie 1997 (Reform zum Kindschaftsrecht, Gazette Federale (Bundesgesetzblatt), 1997, p. 2942), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998. art. 1626 § 1 prevede: „Tatăl și mama au dreptul și datoria de a exercita autoritatea parentală [elterliche Sorge] pentru un copil minor. Autoritatea parentală include custodia [Personensorge] și îngrijirea proprietății [Vermögenssorge] a copilului.” În conformitate cu art. 1626 a § 1, astfel cum a fost modificat, părinții unui copil minor născut din căsătorie exercită custodia în comun dacă fac o declarație în acest sens (declarare privind custodia comună) sau dacă se căsătoresc.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii privind chestiunile familiale modificate, prevederile relevante ale Codului Civil privind custodia și accesul unui copil născut în căsătorie au fost formulate după cum urmează: „1. Un părinte care nu are custodie are dreptul la contact personal cu copilul. Părintele care nu are custodia și persoana care are custodia nu trebuie să facă nimic care să afecteze relația copilului cu alții sau să intervină în mod serios în educația copilului. Curtea de familie poate determina domeniul de aplicare al acestui drept și poate prevedea norme mai specifice pentru exercitarea acestuia, de asemenea, în ceea ce privește părțile terțe; atâta timp cât nu este luată o decizie, dreptul, în temeiul articolului 1632 § 2, al părintelui care nu are custodia poate fi exercitat pe parcursul perioadei de contact.

Curtea de familie poate restricționa sau suspenda acest drept dacă o astfel de măsură este necesară pentru bunăstarea copilului… ” Dispozițiile relevante ale Codului Civil privind custodia și accesul la un copil născut în afara căsătoriei au fost formulate după cum urmează: „Custodia asupra unui copil mic născut în afara căsătoriei este exercitată de mama copilului ...” art. 1711 „1. Persoana care are custodia copilului stabilește dreptul de acces al tatălui la copil. art. 1634 § 1, a doua teză, se aplică prin analogie. Dacă este în interesul copilului să aibă contact personal cu tatăl, instanța de tutore poate decide că tatăl are dreptul de contact personal. art. 1634 § 2 se aplică prin analogie.

În temeiul articolului 32 din Legea Curții Constituționale Federale (Gesetz über das Bundesverfassungsgericht) din 11 august 1993, Curtea Constituțională Federală are competența de a ordona măsuri intermediare în cazul în care sunt necesare motive speciale pentru a o face în interesul general. În conformitate cu jurisprudența sa stabilită, Curtea Constituțională Federală poate pronunța astfel de decizii din proprie inițiativă, adică fără cerere de către o parte interesată (a se vedea, printre altele, hotărârea sa din 7 aprilie 1976, nr. 2 BvH 1/75, publicată în Raporturile Oficiale de Hotărâri și Hotărâri (Entscheidungen des Bundesverfasungsgerichts), volum 42, p. 103; și decizia sa din 3 decembrie 1998, nr. 2 BvR 2033/98).

Într-o hotărâre din 30 mai 1990 (n. 1 BvL 2/83, 9-10/84, 3/85, 1113/89, 4/90 și 1 BvR 764/86, Raporturi 82, p. 126), Curtea Constituțională Federală a declarat: „Această Curte trebuie, în principiu, să se limiteze la declararea inconstituțională a dispozițiilor impugnate, prin care autoritățile de stat nu mai pot aplica-o. Instanțele trebuie să rămână în orice procedură a căror rezultat depinde de dispoziția în cauză până la intrarea în vigoare a noilor legislații.” Aceleași raționament este constatat în, printre altele, o decizie din 7 martie 1995 (nr. 1 BvR 790/91, 540/92 și 866/92, Raporturi 92, p. 186).

9. The applicant is a German national who was born in 1915. He has an illegitimate daughter, Isa, who was born in 1985. Both before and after her birth, relations between the parents were strained. Until the summer of 1989 the applicant saw his daughter regularly, looking after her during the daytime on occasion, even though he lived some 300 km from her home. After a year without any contact, he saw her again at the end of 1990. Thereafter, the mother refused to allow any further contact. 10. In 1991 the applicant applied to the Bonn District Court (Amtsgericht) for an order granting him access to his daughter.

On 12 March 1992 the District Court dismissed his application, holding that in view of the strained relations between the parents, the applicant’s obsessional attitude (zwanghaft) towards his daughter and her unwillingness to see him, it would not at that juncture be in the child’s interest, within the meaning of Article 1711 of the Civil Code (Bürgerliches Gesetzbuch – see “Relevant domestic law and practice” below) to grant the applicant access. The District Court also found that the applicant could not claim to be the victim of discrimination, as its decision would not have been any different had his daughter been legitimate. The applicant’s appeals to the Regional Court (Landgericht) and to the Cologne Court of Appeal (Oberlandesgericht) were dismissed.

On 9 February 1993 the Federal Constitutional Court (Bundesverfassungsgericht), sitting as a panel of three judges, decided not to entertain the applicant’s constitutional complaint. On 24 March 1993 the Bonn District Court dismissed a further application by the applicant on the grounds that the relations between the parents remained strained and that a two-year “cooling-off period” (Zeit der Ruhe) was required before the case could be re-examined. 11. On 23 June 1993 the applicant made a further application to the Bonn District Court for access to his daughter. 12. In a letter of 6 July 1993, the applicant informed the District Court that he considered that the judge hearing the case was biased.

13. On 2 November 1993 the District Court rejected the application and adjourned its decision until 12 March 1992. 14. On 20 January 1994 the applicant lodged further particulars of his grounds for challenging the judge hearing the case. On 28 January 1994 the Bonn Regional Court ruled that the challenge was unfounded. On 18 February 1994 the applicant appealed against that decision. 15. On 28 February 1994 he lodged his grounds of appeal and also appealed against the District Court’s decision of 2 November 1993. On 18 March 1994 the Cologne Court of Appeal dismissed the appeal against the Regional Court’s decision of 28 January 1994. 16. On 25 April 1994 the applicant lodged his grounds of appeal against the District Court’s decision of 2 November 1993. On 30 May and 25 July 1994 the Regional Court heard the child and her mother, followed by the applicant.

17. On 22 September 1994 the Regional Court dismissed the applicant’s appeal. It found that it would not be in the interests of the child’s welfare, within the meaning of Article 1711 § 2 of the Civil Code, to grant the applicant access. In particular, it noted that the situation observed on 25 September 1992 remained unchanged. 18. On 7 November 1994 the applicant lodged a constitutional appeal with the Federal Constitutional Court in which he argued that Article 1711 of the Civil Code was unconstitutional. 19. On 22 March 1995 the applicant requested the Federal Constitutional Court to expedite his appeal in view of his age (he was 80 years old) and the fact that he was suffering from a heart condition.

20. Between 1995 and 1998 there was an exchange of correspondence in which the Federal Constitutional Court informed the applicant that his appeal had been put back in order to await the outcome of other appeals that were pending on the issue of the constitutionality of Article 1711 of the Civil Code. It is apparent from two editions of a German legal periodical (Neue Juristische Wochenschrift) of 1994 (p. 1335) and 1997 (p. 1057) that at least one of the sets of proceedings dated back to 1988 (no. 1 BvR 1216/88). In a letter of 15 February 1996, the judge rapporteur in the case advised the applicant that the Federal Constitutional Court was aiming to issue (angestrebt) its decision by the end of the year.

21. On 20 November 1997 the applicant made a further application to the Bonn District Court for access. 22. On 20 January 1998 the Federal Constitutional Court suggested to the applicant that he should declare that his appeal had been disposed of (erledigt), in view of the fact that new legislation on family matters (Kindschaftsrecht – see “Relevant domestic law and practice” below), regulating, inter alia, the relationship between fathers and their illegitimate children, was about to come into force. It pointed out that the outcome of his appeal would be the same if it declared Article 1711 of the Civil Code unconstitutional, as such a finding would merely require the legislature to amend the offending provision within a set period.

23. On 30 April 1998 the Bonn District Court rejected the applicant’s application for access, holding that there had been no change of circumstances that would warrant any other decision. The applicant appealed against that decision to the Bonn Regional Court. Following a hearing on 7 September 1998 the parties agreed that the applicant and his daughter would resume contact. With the support of the Bonn Regional Court, they arranged various meetings, which were subsequently cancelled for reasons attributable to each of the parties in turn. 24. In a letter of 10 August 1998, the applicant stated that he did not accept the proposal made by the judge rapporteur of the Federal Constitutional Court.

25. On 19 August 1998 the judge rapporteur wrote a further letter to the applicant in which he informed him that, as the new legislation had come into force, his constitutional appeal no longer raised a question of general importance (grundsätzliche Bedeutung) and, accordingly, had no prospect of success. He added that the legal costs the applicant had incurred in his constitutional appeal could only be reimbursed if he declared that his appeal had been disposed of. 26. In a letter of 19 October 1998, the applicant declared that his appeal had been disposed of, saying that he had done so solely in order to obtain reimbursement of his legal costs. 27. On 1 December 1998 the Federal Constitutional Court, sitting as a panel of three judges, made an order requiring the Land of North Rhine-Westphalia to reimburse the applicant’s legal costs relating to his constitutional appeal.

28. At the beginning of October 1999 the applicant was allowed to see his daughter again. Shortly afterwards, in a letter of 26 October 1999 and at the request of the Bonn Regional Court, he withdrew his appeal against the Bonn District Court’s decision of 30 April 1998. 29. A further meeting between the applicant and his daughter took place in April 2000 on the applicant’s eighty-fifth birthday. There has been no contact since and the applicant has not asked the Regional Court for a final ruling on his appeal. 30. The statutory provisions on custody and access are set out in the Civil Code (Bürgerliches Gesetzbuch).

The provisions in this area of the law were substantially amended by a reform of 16 December 1997 (Reform zum Kindschaftsrecht, Federal Gazette (Bundesgesetzblatt) 1997, p. 2942), which came into force on 1 July 1998. Article 1626 § 1 provides: “The father and the mother have the right and the duty to exercise parental authority [elterliche Sorge] over a minor child. The parental authority includes the custody [Personensorge] and the care of property [Vermögenssorge] of the child.” Pursuant to Article 1626 a § 1, as amended, the parents of a minor child born out of wedlock jointly exercise custody if they make a declaration to that effect (declaration on joint custody) or if they marry. Before the entry into force of the amended Law on Family Matters, the relevant provision of the Civil Code concerning custody and access for a child born in wedlock was worded as follows: “1.

A parent not having custody has the right to personal contact with the child. The parent not having custody and the person having custody must not do anything that would harm the child’s relationship with others or seriously interfere with the child’s upbringing. 2. The family court can determine the scope of that right and can prescribe more specific rules for its exercise, also with regard to third parties; as long as no decision is made, the right, under Article 1632 § 2, of the parent not having custody may be exercised throughout the period of contact. The family court can restrict or suspend that right if such a measure is necessary for the child’s welfare… ” The relevant provisions of the Civil Code concerning custody of and access to a child born out of wedlock were worded as follows: “Custody over a minor child born out of wedlock is exercised by the child’s mother ...” Article 1711 “1.

The person having custody of the child shall determine the father’s right of access to the child. Article 1634 § 1, second sentence, applies by analogy. 2. If it is in the child’s interests to have personal contact with the father, the guardianship court can decide that the father has a right to personal contact. Article 1634 § 2 applies by analogy. The guardianship court can change its decision at any time… ” By virtue of section 32 of the Federal Constitutional Court Act (Gesetz über das Bundesverfassungsgericht) of 11 August 1993, the Federal Constitutional Court has power to order interim measures if special reasons make it necessary to do so in the general interest.

Under its settled case-law, the Federal Constitutional Court may make such orders on its own initiative, that is to say without an application by an interested party (see, among other authorities, its judgment of 7 April 1976, no. 2 BvH 1/75, published in the Official Reports of Judgments and Decisions (Entscheidungen des Bundesverfassungsgerichts), volume 42, p. 103; and its decision of 3 December 1998, no. 2 BvR 2033/98). In a decision of 30 May 1990 (nos. 1 BvL 2/83, 9-10/84, 3/85, 1113/89, 4/90 and 1 BvR 764/86, Reports 82, p. 126), the Federal Constitutional Court stated: “[This Court] must, in principle, confine itself to declaring the impugned provision unconstitutional, whereupon the State authorities may no longer apply it.

The courts are required to stay any proceedings whose outcome depends on the provision in issue until new legislation comes into force.” The same reasoning is to be found in, among other authorities, a decision of 7 March 1995 (nos. 1 BvR 790/91, 540/92 and 866/92, Reports 92, p. 186).