AFFAIRE ÔZKUR ET GÔKSUNGUR c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

04.03.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ÔZKUR ET GÔKSUNGUR c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖZKUR ȘI GÖKSUNGUR c. TURCIA (solicitarea nr. 37088/97) HOTĂRÂREA (Regulamentul Amabil) STRASBURG 4 martie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Özkur și Göksungur c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucajs Biersan Ugrekhelidze judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și S. D Olle grefériere de Secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 februarie 2003, încununarea hotărârii, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 37088/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care două resortisante ale acestui stat, domnul Gönül Özkur și Fatma Reyhan Göksungur ( Recurentele au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( A fost reprezentat de co-agenții săi și de dl E. E. Șcan, ministrul plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și pentru Drepturile lui. Recurentele se plângeau, printre altele, de tratamentul contrar art. 3 din Convenție, pe care l-ar fi suferit în timpul În plus, invocând art. 5 alineatele (3) și (4), luat în mod individual și combinat cu articolele 13 și 14 din convenție, aceasta a făcut, de asemenea, că nu a fost (a) să obțină controlul jurisdicțional al arestării lor în custodie și apoi în detenție provizorie, măsuri pe care le considerau, de altfel, discriminatorii; în cele din urmă, ele se considerau victime ale încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. (a), (b) și (c), precum și ale art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție, coroborate cu art. Iulie 1997, Comisia a decis să amâne examinarea obiecțiunilor recurentelor întemeiate pe articolele 3, 5 § 3-4 și 14 din convenție. Comisia a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. Guvernul și-a prezentat observațiile scrise la 18 decembrie 1998 și recurentele au răspuns la aceasta la 8 martie 1999, după prelungirea termenelor care le-au fost acordate. La data de 1 noiembrie 1998 a fost transferată Curții în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție. Ulterior, dl E. Palm, președintele primei secțiuni însărcinate cu examinarea prezentei cereri (art. 52) 1 din Regulamentul de procedură al Curții), a exonerat de obligația de a-l plasa pe dl Türmen, care, în cazul unei hotărâri a Marii Camere luate în cauza O La 7 decembrie 1999, Curtea (prima secțiune) a decis să deroge de la recurs ca atare, în legătură cu acuzațiile de tratament discriminatoriu, în sensul articolului 14, și a declarat admisibil pentru surplus. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură] și prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. (b) Convenției și, în acest scop, le-a adresat proiecte de declarații. La 23 octombrie 2002 și, respectiv, la 7 ianuarie 2003, reprezentantul recurentelor și guvernul au semnat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. F.R. Göksungur și G. Özkur sunt cetățeni turci, născuți în 1972 și, respectiv, 1974. La momentul respectiv, aceștia locuiau la Istanbul și erau membri activi ai partidului politic HADEP. 12. La 31 octombrie 1996, agenți ai Secțiunii antiteroriste din domeniul securității din Istanbul au percheziționat casa domnului Göksungur, în timp ce era în compania lui M. Özkur. Suspectat de a avea legături cu organizația armată ilegală, PKK, recurentele au fost arestate și reținute. 13. La 1 noiembrie 1996, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului tôlój ( La 5 noiembrie 1996, recurentele au mărturisit poliției și la trei zile după aceea s-au prezentat în fața procurorului care le-a trimis la biroul institutului medico-legal. Raportul medical întocmit în consecință a indicat o vânătaie superficială la nivelul brațului drept al dlui Özkur și absența oricărei urme de violență asupra corpului celei de-a doua reclamante 15. Apoi, încă la 8 noiembrie 1996, recurentele au fost aduse în fața unui judecător care se ocupă de curtea de securitate a statului, care a dispus arestarea lor provizorie. La opoziție formulată împotriva acestei decizii sa. 16. La 25 martie 1997, reprezentantul lui M. Göksungur a solicitat extinderea pe cauțiune a clientei sale, pe motiv că acuzațiile aduse împotriva ei erau nefondate. A doua zi, judecătorul care a sesizat cererea a decăzut reclamanta, ținând cont de caracteristicile infracțiunii reprobabile în speță și de starea probelor. 17. La 6 mai 1997, procurorul le-a acuzat pe reclamante pentru apartenență și asistență la PKK, pe teren articolele 168 și 169 din Codul penal turc. 18. În ședința din 16 iulie 1997, în fața judecătorilor din fond, recurentele au contestat faptele reproșate și au negat declarațiile lor către poliție, susținând că ar fi fost șantajate de forță. Prin urmare, ele au cerut să fie eliberate în timpul procedurii. Instanța de securitate a statului a răspuns la această cerere. 19. Prin hotărârea din 27 februarie 1998, recurentele au fost soluționate, din cauza lipsei unor probe suficiente în sarcina lor. Cu toate acestea, acuzația s-a ocupat în fața Curții de Casație. 20. Procedura în cauză este încă în curs de desfășurare și, în prezent, M. Göksungur se află refugiată în Germania. ÎN DREPT 21. La 17 ianuarie 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație 1. Guvernul Republicii Turcia regretă circumstanțele care au dus la introducerea, de către M mea Gönül Özkur și Fatma Reyhan Göksungur, de la prezenta cerere, și anume, pe de o parte, condițiile de custodie care le-au fost impuse și starea căilor de atac existente la momentul respectiv pentru a se plânge de astfel de măsuri, și, pe de altă parte, lipsa unei anchete oficiale cu privire la pretinsele lor tratamente abuzive. Guvernul recunoaște că astfel de circumstanțe constituie o încălcare a art. 5 alin. (3) și respectiv (4) din Convenție, precum și a obligațiilor pozitive pe care art. 3 le-ar putea impune autorităților naționale. În acest sens, se face referire la reformele legislative care au fost deja realizate în ceea ce privește modalitățile măsurilor de custodie prin promovarea succesorală a legilor n. s 4229, 4744 și 4748, precum și prin modificările aduse regulamentului din 1 octombrie 1998 privind punerea în aplicare a acestor modalități. Guvernul observă, de asemenea, că măsurile legale și administrative adoptate recent au permis creșterea eficienței investigațiilor efectuate cu privire la acuzațiile de maltratare, în circumstanțe similare celor din această specie. (2) Declar că, în virtutea unei soluționări confidențiale a cauzei, având ca origine cererea nr. 37088/97, guvernul oferă recurentelor, ex gratia, 14 000 (14 mii) de euro, pentru prejudicii, și 2 500 (două mii cinci sute) de euro, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, ceea ce reprezintă o sumă totală de 16 500 (șaisprezece mii cinci sute) de euro. Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi vărsată în euro într-un cont bancar indicat de recurente sau de consiliul autorizat corespunzător al acestora. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția europeană a drepturilor de proprietate. Această plată va face ca plata definitivă a cauzei. În lipsa unei plăți în termenul menționat, Ö se angajează să plătească, începând de la data expirării acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul miniștrilor Consiliului □Europe a executării hotărârii Curții în această cauză, precum și a celor pronunțate în cauzele similare cu privire la Turcia, constituie un mecanism adecvat pentru a asigura îmbunătățirea constantă a situației în materie de protecție a drepturilor omului. În acest sens, el se angajează să își continue cooperarea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv. 4. În cele din urmă, Ö Õ se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră Õ art. 43 alineatul (1) din Convenție după pronunțarea hotărârii. 22. La rândul său, reprezentantul recurentelor a adresat Cu r ii următoarea declaraie: În calitate de reprezentant al domnului Gönül Özkur și al Fatma Reyhan Göksungur, am luat cunoștință de termenii declarației formale făcute de guvernul Republicii Turcia, precum și de angajamentele luate în acest sens în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 37088/97, inclusiv cea de a plăti recurentelor o sumă globală de 16 500 EUR (șaisprezece mii cinci sute de euro). Deși sunt consultate de grija mea, recurentele acceptă termenii acestei declarații și, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele inițiale ale cererii. Acestea declară cauza soluționată definitiv și limitându-se să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, trimiterea acesteia la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 23. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat anterior se referă la respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale (articolele fine ale Convenției și 3 din Regulamentul de procedură). să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 4 martie 2003 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. S. D Ollé J.-P. Costa Modulul Președinte