ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO

Sursă originală

CtEDO 01.03.2001 Auto

AFFAIRE GELGEC ET OZDEMIR c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

01.03.2001

Pe scurt

Instanță

CtEDO

Concluzie

Scoasă de pe rol

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GELGEC ET OZDEMIR c. TURQUIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GELGEÇ ȘI ÖZDEMIR c. TURCIA Cererea nr. 27700/95 HOTĂRÂREA (Regulamentul amiabil) STRASBURG martie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Gelgeç și Özdemir c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka Lorenzen Tsatsa-Nikolovska dnii Levits Kovler judecători Gölcüklü judecător ad-hoc, Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 aprilie 2000 și 8 februarie 2001, Renunță la hotărâre, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 27700/95) îndreptată împotriva Turciei și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Elif Gelgeç și dl. Izzet Özdemir ( Nu a desemnat un agent pentru procedură în fața Curții.

Cererea are ca obiect să obțină o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a dispozițiilor art. 3 din Convenție. La 13 mai 1996, Comisia a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând să prezinte în scris observații cu privire la admisibilitate și la temeinicia punerii în aplicare a art. 3 din Convenție. În urma comunicării cererii de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 27 aprilie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 24 și 28 noiembrie 2000, reprezentantul reclamanților și, respectiv, guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei.

La 26 mai 1994, reclamanții au fost arestați de poliție la Istanbul și au fost reținuți până la 3 iunie 1994 în incintele Secției antiteroriste din cadrul Direcției de Securitate D Tot la 3 iunie 1994, procurorul republicii din apropierea Curții de Securitate i-a auzit pe reclamanți spunând în declarațiile lor că au fost arestați la 26 mai 1994, că au fost torturați în timpul custodiei lor și că declarațiile lor conținând mărturisirea lor fuseseră pregătite de poliție. În aceeași zi, ei au fost duși în fața judecătorului judecător al Curții de Securitate a Țării de Jos, care a ordonat arestarea lor provizorie. 10. La 6 iunie 1994, reclamanții au fost examinați de către medicul de la casa de interdicie de la Istanbul, unde fuseseră transferai după arestarea lor provizorie.

La 16 iunie 1994, secia de medicină legală din Eyüp a confirmat acest raport care meniona urme pe corpurile reclamanților. 11. La 11 iulie și 7 octombrie 1994, reclamanții au depus plângere împotriva polițiștilor responsabili de arestarea lor, susținând că aceștia le-au aplicat rele tratamente. 12. Procurorul Republicii Dahja, pe baza articolului 243 din Codul penal, a inițiat două acțiuni penale în fața a două camere din curtea tribunalului, în fața polițiștilor din secția antiterorism din cadrul Direcției de securitate responsabile de custodie a reclamanților. 13. La o dată care nu a fost precizată de către părți, procedura privind plângerea primei reclamante a dus la arestarea polițiștilor.

Recursul său din 3 iulie 1996 a fost respins. 14. În ceea ce privește plângerea celui de-al doilea reclamant, prin hotărârea din 29 noiembrie 1996, tribunalul dasezis i-a relaxat pe cei doi funcționari ai poliției. La 8 decembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, semnată la 28 noiembrie 2000, declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea nr. 27700/95, introdusă de dna Elif Gelgeç și de dl Zzet Özdemir, guvernul turc propune ca fiecare dintre acestea să plătească suma de 7 500 de lire sterline pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli, imediat după notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö nu Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Am luat cunoștință de declarația guvernului turc conform căreia el este dispus să plătească fiecăruia dintre noi suma de 7 500 de lire sterline pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale penală a cauzei care are ca origine cererea nr. 27700/95 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Acceptăm această propunere și, în plus, reținem oricărei alte pretenții față de statul turc cu privire la faptele care au stat la originea acestei acțiuni până la pronunțarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns noi și guvernul; în plus, ne angajăm să nu solicităm, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].

18. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 1 martie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE GELGEÇ ET ÖZDEMIR

c. TURQUIE ( Requête n° 27700/95 ) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 1 er mars 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Gelgeç et Özdemir c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , A.B. Baka , P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , MM. E. Levits , A. Kovler , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc, et de M. E. Fribergh , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 27 avril 2000 et 8 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 27700/95) dirigée contre la Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, M me Elif Gelgeç et M. Izzet Özdemir (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 5 juin 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Les requérants sont représentés par M e Özcan Kılıç, avocat au barreau d’Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné un agent pour la procédure devant la Cour.

La requête a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 3 de la Convention.

Le 13 mai 1996, la Commission a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur la recevabilité et le bien-fondé du grief tiré de l’article 3 de la Convention.

A la suite de la communication de la requête par la Commission, l’affaire a été transférée à la Cour le 1er novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 27 avril 2000, la Cour a déclaré la requête recevable.

Les 24 et 28 novembre 2000 respectivement, le représentant des requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT

Le 26 mai 1994, les requérants furent arrêtés par la police à Istanbul. Ils furent placés en garde à vue jusqu’au 3 juin 1994 dans les locaux de la section antiterroriste de la direction de la sûreté d’Istanbul.

Le 3 juin 1994, les requérants furent examinés par un médecin légiste, membre de l’Institut de médecine légale.

Toujours le 3 juin 1994, le procureur de la République près la cour de sûreté entendit les requérants. Dans leurs dépositions, ils exposèrent notamment qu’ils avaient été placés en garde à vue le 26 mai 1994, qu’ils avaient été torturés pendant leur garde à vue et que leurs dépositions contenant leurs aveux avaient été préparées par la police. Le même jour, ils furent traduits devant le juge assesseur de la Cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul qui ordonna leur mise en détention provisoire.

10.

Le 6 juin 1994, les requérants furent examinés par le médecin de la maison d’arrêt d’Istanbul où ils avaient été transférés après leur mise en détention provisoire. Le 16 juin 1994, la section d’Eyüp de l’Institut de médecine légale confirma ce rapport qui mentionnait des traces sur les corps des requérants.

11.

Les 11 juillet et 7 octobre 1994, les requérants portèrent plainte contre les policiers responsables de leur garde à vue en alléguant que ceux-ci leur avaient infligé des mauvais traitements.

12.

Le procureur de la République d’Istanbul, sur la base de l’article 243 du code pénal, engagea deux actions pénales devant deux chambres de la cour d’assises d’Istanbul contre les policiers de la section antiterroriste de la direction de la sûreté responsables de la garde à vue des requérants.

13.

A une date non spécifiée par les parties, la procédure concernant la plainte de la première requérante aboutit par l’acquittement desdits policiers. Son pourvoi du 3 juillet 1996 fut rejeté.

14.

Quant à la plainte du deuxième requérant, par jugement du 29 novembre 1996, la cour d’assises relaxa les deux fonctionnaires de police. EN DROIT

15.

Le 8 décembre 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement, signée le 28 novembre 2000 : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 27700/95, introduite par Mme Elif Gelgeç et M. İzzet Özdemir, le gouvernement turc offre de verser à chacun d’eux la somme de 7 500 livres sterling au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

16.

Le 24 novembre 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée le même jour par le représentant des requérants : « Nous avons pris connaissance de la déclaration du gouvernement turc selon laquelle il est prêt à verser à chacun de nous la somme de 7 500 livres sterling au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 27700/95 que nous avons introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Etat turc à propos des faits à l’origine de ladite requête jusqu’au prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et nous-mêmes sommes parvenus. En outre, nous nous engageons à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

17.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).

18.

Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 1 er mars 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze

CtEDO 2002-06-27

0,96

AFFAIRE OZDILER ET BAKAN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖZDELER ȘI BAKAN c. TURCIA (solicitarea nr. 33322/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 27 iunie 2002 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Öz

CtEDO 2002-06-27

0,96

AFFAIRE BEKMEZCI ET AUTRES c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL BEKMEZCE ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 37087/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul de procedură al Curți

CtEDO 2002-06-27

0,96

AFFAIRE OZKAN ET AUTRES c. TURQUIE

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖZKAN ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 35079/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 27 iunie 2002 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de

CtEDO 2002-06-27

0,96

AFFAIRE OZDILER c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖZDÂLER c. TURCIA (solicitarea nr. 33349/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 27 iunie 2002 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Özdiler c.

CtEDO 2001-06-14

0,96

AFFAIRE KAMIL T. SÜREK c. TURQUIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SÜREK c. TURCIA (solicitarea nr. 34686/97) HOTĂRÂREA DE JUSTIȚIE A HOTĂRÂRII STRASBURG 14 iunie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza KOIL T. Sürek c. Turcia, Cur

{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}

Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Creează cont gratuit Am deja cont

Sursă