AFFAIRE OZDES c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ÖZDEȘ c. TURCIA (Cercetarea nr. 42752/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 aprilie 2005 DEFINIF 26/07/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă În cauza Özdeș c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și al dlui S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 31 martie 2005, rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 42752/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Mehmet Mithat Özdeș și Ahmet Müfit Özdeș ( Reclamanții sunt reprezentai de domnul Berzeg, avocat la Ankara.

Guvernul turc ( La 15 mai 2001, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Printr-o scrisoare din 10 noiembrie 2004, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La 10 iunie 1993, Hotărârea Drumurilor Naționale ( Prin hotărâri pronunțate la 21 februarie și 13 mai 1994, instanța de mare instanță le-a dat câștig de cauză reclamanților și a condamnat administrația să le plătească suplimente de dobândă, cu dobândă la rata legală, începând cu data de expropriere. Prin intermediul a două hotărâri pronunțate la 8 și 13 iunie 1994, Curtea de Casație a confirmat hotărârile din 21 februarie 1994. La 8 ianuarie 1998, au fost depuse completări la inculpați.

La 14 octombrie 1994, Curtea de Casație a infirmat hotărârile din 13 mai 1994. La 26 decembrie 1994, Tribunalul de Mare Instanță s-a pronunțat din nou. Hotărârile astfel pronunțate au fost confirmate la 15 mai 1995 și 23 februarie 1998, plățile aferente au fost efectuate de către administrație. 10. Informațiile relevante privind cele cinci parcele în litigiu pot fi recapitulate după cum urmează Parcelle n Indemnitate suplimentară (fără dobânzi; în cărți turcești) Data confirmării Curții de Casație Data plății sumei plătite (inclusiv dobânzi; în cărți turcești) 2386/76 872 100 000 08.06.1994 08.01.1998 173 906 000 2386/88 789 200 000 13.06.1994 08.01.1998 1 969 866 000 2386/77 780 000 000 15.05.1995 23.02.1998 916 650 000 2386/87 797 200 000 15.05.1995 23.02.1998 1 957 859 000 2386/83 833 800 000 15.05.1995 23.02.1998 046 151 000 II.

DREPTUL INTERNELE PERTINENTE 11. Curtea face trimitere la hotărârile și deciziile deja pronunțate în acest domeniu (a se vedea, printre altele, Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997-IV, Akac. Turcia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, Gaganuș și alții c. Turcia, nr. 33935/98, 5 iunie 2001, Arabac Denli c. Turcia , n 68117/01, 23 iulie 2002). ÎN DREPT PRIVIND RECEVABILITATEA 12. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de a se opune. II.

PE FONDUL 13. Denumirea insuficienței ratei dobânzii moratorii aplicate indemnizațiilor suplimentare de expropriere, precum și întârzierile înregistrate de administrația expropriantă pentru a plăti aceste sume, reclamanții se declară victime ale încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

14. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317, § 30 și 31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50 și 51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea în plata indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct dacă a adăugat la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor.

16. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 18. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 348 000 de dolari americani (USD). În plus, ei solicită repararea unei daune morale pe care o reprezintă 100.000 USD. 19. Guvernul contestă aceste pretenții.

20. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (precision, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă drept daune materiale 144 000 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 000 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Comisiei și a Curții. Ele nu prezintă documente justificative. 22. Guvernul nu se pronunță. 23. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce în acest sens suma de 500 EUR toate costurile.

Interese moratoriu 24. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 144 000 EUR (o sută patruzeci și patru de mii de euro) pentru daune materiale ii.

500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 aprilie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Naismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE ÖZDEȘ c. TURQUIE (Requête n o 42752/98) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2005 DÉFINITIF 26/07/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme En l’affaire Özdeș c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni, E. Fura-Sandström, juges , et de M. S. Naismith, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mars 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Les requérants sont nés respectivement en 1911 et 1947, et résident à İstanbul.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

11. La Cour renvoie aux arrêts et décisions déjà rendus en la matière (voir, entre autres, Akkuș c. Turquie, arrêt du 9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, Aka c. Turquie, arrêt du 23 septembre 1998, Recueil 1998-VI, Gaganuș et autres c. Turquie , n o 39335/98, 5 juin 2001, Arabacı c. Turquie (déc.), n o 65714/01, 7 mars 2002, Ahmet Öztürk c. Turquie , n o 20151/92, 28 mars 2002, et Denli c. Turquie , n o 68117/01, 23 juillet 2002). EN DROIT I.

SUR LA RECEVABILITÉ

12. La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. II.

SUR LE FOND

13. Dénonçant l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux indemnités complémentaires d’expropriation ainsi que le retard mis par l’administration expropriante à s’acquitter de ces sommes, les requérants se disent victimes d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

17. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral