SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖZGÜR KILIÇ c. TURCIA (solicitarea nr. 42591/98) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 22 iulie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Özgür K judecătorii și judecătorii dlui Dolle, graffière de section După ce au deliberat în camera Consiliului la 24 septembrie 2002 și 1 iulie 2003, se pronunță la hotărâre că, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 42591/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Özgür K La 9 iulie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat în fața Curții de către Z.S.
Özdo maian, avocat al lui Izmir. Guvernul turc este reprezentat de agentul său, dl. Șcan, ministru penipotențiar, director general adjunct al Consiliului Europei și al drepturilor omului. Cererea are scopul de a obține o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a dispozițiilor art. 3 din Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11). La 24 septembrie 2002, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 4 martie și 22 aprilie 2003, reclamantul și, respectiv, guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei.
ÎN FAȚĂ Reclamantul s-a născut în 1977 și își are reședința în Izmir. La 10 ianuarie 1997, a fost arestat în cadrul unei anchete penale deschise de Parchet lângă curtea de securitate a statului Izmir. În aceeași zi, la ora 11:35, a fost examinat de un medic legist care a dezlegat două răni deja vindecate pe brațe. Nu s-au constatat urme de violență. În timpul arestării sale, polițiștii i - ar fi dat bătăi de cap, jeturi de apă, în timp ce ar fi fost dezbracate și electrocutate. De asemenea, ei i - ar fi dat lovituri în cușca toracică cu ajutorul unui sac plin cu nisip. 10. La 17 ianuarie 1997, la ora 9:30, la cererea tribunalului d .Izmir, reclamantul a fost examinat de un medic legist. În raportul său, acesta din urmă consemna că, în cazul în care persoana respectivă suferea de o durere de cap și susținea că fusese victima unor descărcări electrice la nivelul degetelor, nu prezenta nici o dovadă de violență.
11. În urma examinării sale medicale, reclamantul a fost reținut provizoriu și transferat la casa din Bergama de către jandarmi, iar în timpul acestui transfer, aceștia din urmă i-ar fi făcut obiectul unor abuzuri. Tot la 17 ianuarie 1997 la ora 23:33, reclamantul a fost examinat de către medicul de la casa de judecată Bergama. În raportul său datat din aceeași zi, acesta din urmă a constatat diferite sechele pe corpul său. 13. La 25 septembrie 1997, reclamantul a depus o plângere la Parchetul d .Izmir împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa pentru tortură (art. 243 din Codul Penal), precum și împotriva jandarmilor însărcinați să-l conducă la casa arestată din Bergama pentru maltratare (art. 245 din Codul Penal).
La 24 octombrie 1997, biroul de judecată al lui Izmir i-a respins pe polițiști din cauza lipsei de probe. El a considerat că (...) [judecătorul] a examinat scrisorile ca răspuns și anexele trimise de Secțiunea de combatere a terorismului din cadrul conducerii securității dlui Izmir și a luat în considerare rezultatul procesului de informare preliminară. Din aceasta reiese că examinările medico-legale prezentate reclamantului în momentul intrării în custodia sa și al ieșirii din custodia sa au evidențiat absența unor dovezi care să susțină afirmațiile sale (...) În ceea ce privește jandarmii însărcinați cu transferul reclamantului la casa de judecată din Bergama, Parchetul s-a declarat incompetent și a retrimis această parte a dosarului la Tribunalul din Izmir.
15. La 3 decembrie 1997, avocatul reclamantului a atacat respingerea în cauză în fața președintelui tribunalului din Karșiyaka. 16. Printr-o decizie din 16 decembrie 1997, președintele Tribunalului de Instană al lui Karșiyaka a respins opoziția reclamantului având în vedere motivele invocate de Parchet și conținutul dosarului. Procedura în măsura în care privește jandarmii în cauză este încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Izmir. LA 22 aprilie 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Guvernul Republicii Turcia regretă apariția unor cazuri individuale, cum ar fi cel din speță, a relelor tratamente aplicate de autorități unor persoane aflate în arest, cu excepția legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a împiedica astfel de acte.
Guvernul admite că faptul de a tortura sau de a maltrata deținuții constituie în special o încălcare a articolului 3 din Convenție. El se angajează să emită instrucțiunile corespunzătoare și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea relelor tratamente este respectată în viitor. El se referă la aceste aspecte la angajamentele asumate de el în declarația semnată în cadrul cererii n 34382/97 și își reiterează hotărârea de a le da efect și observă, de asemenea, că măsurile legale și administrative adoptate recent au permis reducerea cazurilor de rele tratamente în circumstanțele similare cu cele ale acestei specii.
În vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea nr. 42591/98, introdusă de dl Özgür K Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi vărsată în euro într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va face ca plata definitivă a cauzei. În lipsa unei plăți în termenul menționat, Ö se angajează să plătească, începând de la data expirării acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale.
Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul miniștrilor Consiliului □Europe a executării hotărârii Curții în această cauză, precum și a celor pronunțate în cauzele similare cu privire la Turcia, constituie un mecanism adecvat pentru a asigura îmbunătățirea constantă a situației în materie de protecție a drepturilor omului. În acest sens, se angajează să își continue cooperarea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv. În cele din urmă, Ö Õ se angajează să nu solicite retrimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu Õ art. 43 alineatul (1) din Convenție după pronunțarea hotărârii. 18. La 7 martie 2003, Curtea primise deja următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului În calitate de reprezentant al reclamantului, domnul Özgür K , reclamantului, în ceea ce privește prejudiciile și cheltuielile și cheltuielile de judecată, o sumă globală de 27 000 EUR (27 000 EUR).
În urma consultării prin grija mea, reclamantul acceptă termenii acestei declarații și, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la originea cererii. El declară că cauza este soluționată definitiv și se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, trimiterea acesteia la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 19. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].
20. Prin aceste motive, Curtea, până la data de 31 decembrie, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 22 iulie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Module Președinte
AFFAIRE ÖZGÜR KILIÇ c. TURQUIE (Requête n o 42591/98) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 22 juillet 2003 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Özgür Kılıç c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , R. Türmen , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me W. Thomassen, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 24 septembre 2002 et 1 juillet 2003, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 42591/98) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Özgür Kılıç (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 9 juillet 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté devant la Cour par M e Z.S. Özdoğan, avocate à Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. E. İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme.
3.La requête a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 3 de la Convention.
4.La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n o 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n o 11). Le 24 septembre 2002, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.Les 4 mars et 22 avril 2003 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Le requérant est né en 1977 et réside à Izmir.
7.Le 10 janvier 1997, il fut arrêté dans le cadre d’une enquête pénale ouverte par le parquet près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir.
8.Le même jour à 11 h 35, il fut examiné par un médecin légiste qui décela deux plaies déjà guéries sur les bras. Aucune trace de violence ne fut constatée.
9.L’intéressé fut placé en garde à vue dans les locaux de la section de lutte contre le terrorisme de la direction de la sûreté d’Izmir. Durant sa garde à vue, les policiers lui auraient infligé des bastonnades, des jets d’eau alors qu’ils l’auraient déshabillé et des électrocutions. Ils lui auraient également administré des coups sur la cage thoracique au moyen d’un sac rempli de sable.
10.Le 17 janvier 1997 à 9 h 30, sur demande du parquet d’Izmir, le requérant fut examiné par un médecin légiste. Dans son rapport, ce dernier consigna qu’alors que l’intéressé souffrait d’un mal de tête et soutenait avoir été victime de décharges électriques au niveau des doigts, il ne présentait aucune trace de violence.
11.Suite à son examen médical, le requérant fut mis en détention provisoire et transféré à la maison d’arrêt de Bergama par les gendarmes. Lors de ce transfert, ces derniers lui auraient fait subir des sévices.
12.Toujours le 17 janvier 1997 à 23 h 33, le requérant fut examiné par le médecin de la maison d’arrêt de Bergama. Dans son rapport daté du même jour, ce dernier constata différentes séquelles sur son corps.
13.Le 25 septembre 1997, le requérant déposa une plainte devant le parquet d’Izmir à l’encontre des policiers responsables de sa garde à vue pour torture (article 243 du code pénal) ainsi qu’à l’encontre des gendarmes chargés de le conduire à la maison d’arrêt de Bergama pour mauvais traitements (article 245 du code pénal).
14.Le 24 octobre 1997, le parquet d’Izmir rendit un non-lieu à l’égard des policiers pour absence de preuves à charge. Il considéra que : « (...) [le parquet] a procédé à l’examen des lettres en réponse et des annexes envoyées par la section de lutte contre le terrorisme de la direction de la sûreté d’Izmir et pris en considération le résultat de l’instruction préliminaire. Il en ressort que les examens médico-légaux soumis au plaignant au moment de l’entrée et de la sortie de sa garde à vue avaient décelé l’absence de preuves corroborant ses allégations (...) ». Quant aux gendarmes chargés du transfert du requérant à la maison d’arrêt de Bergama, le parquet se déclara incompétent et renvoya cette partie du dossier à la préfecture d’Izmir.
15.Le 3 décembre 1997, l’avocate du requérant attaqua le non-lieu en question devant le président de la cour d’assises de Karșıyaka.
16.Par une décision du 16 décembre 1997, le président de la cour d’assises de Karșıyaka rejeta l’opposition du requérant eu égard aux motifs invoqués par le parquet et au contenu du dossier. La procédure pour autant qu’elle concerne les gendarmes mis en cause est toujours pendante devant la préfecture d’Izmir. EN DROIT
17.Le 22 avril 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « 1. Le Gouvernement de la République de Turquie regrette la survenance de cas individuels, tel que celui d’espèce, de mauvais traitements infligés par les autorités à des personnes en garde à vue, nonobstant la législation turque existante et la détermination du Gouvernement à empêcher de tels agissements. Le Gouvernement admet que le fait d’infliger des tortures ou des mauvais traitements à des détenus constitue notamment une violation de l’article 3 de la Convention. Il s’engage à édicter les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires pour garantir que l’interdiction de mauvais traitements soit respectée à l’avenir. Il se réfère à ces égards aux engagements pris par lui dans la déclaration souscrite dans le cadre de la requête n o 34382/97 et réitère sa détermination à leur donner effet. Il note aussi que les mesures légales et administratives récemment adoptées ont permis de réduire les cas de mauvais traitements dans les circonstances similaires à celles de la présente espèce. 2. En vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 42591/98, introduite par M. Özgür Kılıç, le Gouvernement offre de verser à celui-ci, ex gratia , au titre des préjudices et des frais et dépens, la somme globale de 27 000 EUR (vingt-sept mille euros). Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou par son conseil dûment autorisé. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu en vertu de l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce paiement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage. 3. Le Gouvernement considère que la surveillance par le Comité des Ministres du Conseil de l’Europe de l’exécution de l’arrêt de la Cour dans cette présente affaire ainsi que de ceux rendus dans les affaires similaires concernant la Turquie, constitue un mécanisme approprié pour garantir l’amélioration constante de la situation en matière de protection des droits de l’homme. Il s’engage à cet égard à poursuivre sa coopération, nécessaire pour atteindre cet objectif. 4. Enfin, le Gouvernement s’engage à ne pas solliciter le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre au titre de l’article 43 § 1 de la Convention une fois que la Cour aura rendu son arrêt. »
18.Le 7 mars 2003, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée par le représentant du requérant : « 1. En qualité de représentante du requérant M. Özgür Kılıç j’ai pris connaissance des termes de la déclaration formelle, faite par le gouvernement de la République de Turquie, ainsi que des engagements qui y sont pris en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 42591/98, en ce compris celle de verser, ex gratia , au requérant, au titre des préjudices et des frais et dépens, une somme globale de 27 000 EUR (vingt-sept mille euros). 2. Dûment consulté par mes soins, le requérant accepte les termes de cette déclaration et, en conséquence, renonce à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de la requête. Il déclare l’affaire définitivement réglée et s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt de la Cour dans cette affaire, le renvoi de celle-ci à la Grande Chambre, en application de l’article 43 § 1 de la Convention. »
19.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
20.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR , À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juillet 2003 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président