DOGRU contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 62017/00 prezentate de Ali Ecuador/RU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 martie 2003 într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte Caflisch Türmen Zupančič Hedigan H.S. Greve Traja, judecători și Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 martie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, Ali Douiru, este un resortisant turc, născut în 1972 și aflat în prezent în închisoarea Bergama. În fața Curții, acesta este reprezentat de M Chalalar Akbulut, avocat în Baroul de dalzmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 decembrie 1997, reclamantul a fost arestat de poliție și pus în custodie pe motiv că a fost membru al unei benzi armate, D.P.C., și că a avut în vedere alți membri ai acesteia, la 18 iunie 1995, să pună explozibili într-o bancă. După ce a fost ascultat de procurorul Republicii în apropierea tribunalului de securitate al statului azmir (inclusiv procurorul care a dispus arestarea provizorie a acestuia. În fața procurorului și a judecătorului care se ocupă de caz, reclamantul a recunoscut că a făcut cunoștință cu alți membri ai DlP-C, la 17 decembrie 1997, procurorul l-a acuzat pe reclamant în fața instanței de securitate a statului, compusă din trei judecători de profesie, dintre care unul se ocupă de magistratura militară. El a solicitat condamnarea sa pentru instigare la punerea explozibililor și apartenența la DSKP-C în conformitate cu art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind terorismul. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul și-a confirmat, parțial, declarațiile făcute în fața procurorului și a judecătorului apărător. Prin hotărârea din 14 ianuarie 1998, Curtea de Securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Recurentul a formulat un recurs la Curtea de Casație. În cadrul ședinței în fața acestei instanțe, procurorul general a solicitat respingerea recursului. Prin hotărârea din 21 septembrie 1998, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea Curții de Securitate a statului. GRIFS Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge, în primul rând, că instanța de siguranță a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, recurentul denunță o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în sensul articolului 6 din convenție, susținând în special că instanța și-a întemeiat verdictul pe declarațiile sale, precum și pe cele ale unei părți terțe, care au fost șantajate în timpul detenției și pe care au venit ulterior autorii lor în fața Curții de Securitate a statului. De asemenea, acesta contestă corectitudinea procedurii în fața Curții de Casație ca urmare a necomunicarii, în timp util, a observațiilor procurorului general. Invocând art. 14 din convenție, coroborat cu art. 6, reclamantul se plânge, în ultimă instanță, de faptul că a fost supus unor norme procedurale mai puțin favorabile decât cele prevăzute în procedurile penale de drept comun. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (b) din convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu ar fi fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, acesta expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul instanței de securitate a statului. De asemenea, acesta susține lipsa de cunoaștere a dreptului său la un proces echitabil, deoarece nu a dispus de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale ca urmare a necomunicarii, în timp util, a observațiilor procurorului general în apropierea Curții de Casație. În cele din urmă, se plânge de faptul că verdictul Curții de Securitate a statului se bazează numai pe declarațiile sale șantajate de polițiști și pe cele ale unei terțe părți. Curtea a examinat obiecțiile prezentate de reclamant. Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul cauzei, Comisia consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestora din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul Curții de Securitate a Uniunii Europene (art. 6 alineatul (1)), a lipsei de comunicare a observațiilor procurorului general aproape de Curtea de Casație, precum și a condamnării reclamantului care se bazează pe declarații șantajate și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu articolul (b) regulamentului său. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 6, reclamantul se plânge de ceea ce a fost supus unor norme procedurale mai puțin favorabile decât cele prevăzute în procedurile penale de drept comun. Curtea a examinat aceste obiecțiuni, astfel cum au fost prezentate în cerere și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în ceea ce privește admisibilitatea acestor plângeri. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de dispozițiile invocate. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a Uniunii Europene și a Curții a Curții a Uniunii Europene și a Curții de Casație [art. 6 alineatul (1) și art. 6 alineatul (1) litera (b) ] ; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto modulier Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

62017/00

présentée par Ali DOĞRU

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 mars 2003 en une chambre composée de

MM.

I.

Cabral Barreto

,

président

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

J.

Hedigan

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja,

juges

,

et de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mars 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Ali Doğru, est un ressortissant turc, né en 1972 et actuellement détenu à la prison de Bergama.

Devant la Cour, il est représenté par M

e

Çağlar Akbulut, avocat au barreau d’İzmir.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 13 décembre 1997, le requérant fut arrêté par la police et placé en garde à vue au motif qu’il était membre d’une bande armée, le DHKP-C,

et qu’il avait incité d’autres membres de celle-ci, le 18

juin

1995, à poser des explosifs dans une banque.

Après avoir été entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir («

le procureur

»-«

la cour de sûreté de l’Etat

»), le requérant fut traduit le 15 décembre 1997 devant le juge assesseur de ladite cour qui ordonna sa mise en détention provisoire.

Devant le procureur et le juge assesseur le requérant reconnut avoir fait la connaissance d’autres membres du

DHKP-C,

mais nia être l’instigateur de la pose d’explosifs.

Le 17 décembre 1997, le procureur mit le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges de profession, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Il requit sa condamnation pour incitation à poser des explosifs et appartenance au DHKP-C en application des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n

o

3713 sur le terrorisme.

Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant confirma, en partie, ses déclarations faites devant le procureur et le juge assesseur.

Par un arrêt du 14 janvier 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir déclara le requérant coupable d’avoir porté assistance à une bande armée et le condamna à une peine d’emprisonnement de 3 ans et 9 mois et ce, en application de l’article 169 du code pénal. Elle précisa que le requérant n’avait joué aucun

rôle actif dans la pose d’explosifs et l’acquitta de ce chef d’accusation.

Le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation. Lors de l’audience devant cette juridiction, le procureur général demanda le rejet du pourvoi. Par un arrêt du 21 septembre 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat.

GRIEFS

Invoquant l’article 6

à l’époque des faits, était un officier de l’armée.

Le requérant dénonce, en outre, une violation de son droit à un procès équitable au sens de l’article 6 de la Convention. Il soutient en particulier que le tribunal a fondé son verdict sur ses déclarations ainsi que celles d’un tiers, lesquelles ont été extorquées lors de la garde à vue et sur lesquelles leurs auteurs sont revenus ultérieurement devant la cour de sûreté de l’Etat. Il conteste également l’équité de la procédure devant la Cour de cassation du fait de la non-communication, en temps utile, des observations du procureur général.

Invoquant l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 6, le requérant se plaint, en dernier lieu, de ce qu’il a été soumis à des règles de procédure moins favorables que celles prévues en procédure pénale de droit commun.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’aurait pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat. Il allègue par ailleurs la méconnaissance de son droit à un procès équitable car il n’a pas disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense du fait de la non-communication, en temps utile, des observations du procureur général près la Cour de cassation. Il se plaint, enfin, de ce que le verdict de la cour de sûreté de l’Etat ne s’est fondé que sur ses dépositions extorquées par les policiers ainsi que sur celles d’un tiers.

La Cour a examiné les griefs présentés par le requérant. Cependant, en l’état du dossier de l’affaire, elle estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ceux-ci tirés de la présence d’un juge militaire au sein de la cour de sûreté de l’Etat ( article 6 § 1 ), de l’absence de communication des observations du procureur général près la Cour de cassation ainsi que de la condamnation du requérant prétendument basée sur des déclarations extorquées, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article

54

§

2

b) de son règlement.

2.

Invoquant l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 6, le requérant se plaint de ce qu’il a été soumis à des règles de procédure moins favorables que celles prévues en procédure pénale de droit commun.

La Cour a examiné ces griefs, tels qu’ils ont été présentés dans la requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels quant à la recevabilité de ces doléances. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les dispositions invoquées.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant concernant le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat et d’équité de la procédure devant celle-ci et la Cour de cassation (article 6 §§ 1 et

3

b) ) ;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Ireneu

Cabral Barreto

Greffier

Président