SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 60176/00 prezentate de Ebru și Tayfun Engin ILOLAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 martie 2003 într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte Caflisch Türmen Zupančič mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecătorii dlui V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 10 iulie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele, dl Ille Ebru Caolak (mama) și dl Tayfun Engin Céolak (fiul), sunt resortisanți turci, născuți în 1973 și, respectiv, 1991, și reședinți în Bursa. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Bakurcć Efe, avocată la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 aprilie 1992, recurenta a intentat o acțiune de recunoaștere a paternității în fața instanței în instanță în mare măsură d În cazul lui Emrah Ipek (E.I.), un cântăreț. Ea susținea că fiul său era copilul natural al acestuia. Tribunalul a declarat că acțiunea este admisibilă și a dispus o expertiză medicală. Raportul întocmit în acest sens la 24 octombrie 1994 de către institutul medico-legal al statului respectiv, după examinarea sângelui și a expertizei genetice, a indicat că paternitatea din E.I. era sigură la 99,77%. Printr-o decizie din 19 decembrie 1994, tribunalul a acceptat cererea recurentei și i-a solicitat ofițerului de stare civilă să modifice certificatul de naștere al copilului și să înlocuiască numele mamei celui de d Prin hotărârea din 7 februarie 1995, Curtea de Casație a pronunțat decizia din 19 decembrie 1994 pe motiv că aceasta se baza pe un raport de competență întocmit de un alt institut decât cel desemnat de instanță, și anume institutul medico-legal al facultății de medicină a Universității din Ecuador, și că era necesar să se efectueze examinări suplimentare. În cadrul procedurii în fața instanței de primă instanță, douăsprezece ședințe au avut loc în lipsă de E.I. Asignările au rămas nesupuse, în măsura în care funcționarii de la Hotărârea de Securitate din Jurisdicție, însărcinați cu predarea lor, au constatat în procesele-verbale de deficit pe care le-au prezentat, nu se refereau la adresa indicată. La 16 iulie 1998, reclamanta a depus o plângere împotriva acestora pentru neglijență în exercitarea funcției lor. La 3 martie 1999, procurorul general al Republicii a emis un ordin de nejudiciare cu privire la plângerea împotriva polițiștilor. Având în vedere examinările suplimentare, raportul întocmit la 28 februarie 2000 de către institutul medico-legal a ajuns la o concluzie cu privire la paternitatea acestuia la 99,99%. printr-o decizie din 17 mai 2000, Tribunalul a statuat cu privire la paternitatea acestuia. La o dată care nu a fost comunicată, părțile au formulat un recurs în casation. Prin scrisoarea din 9 octombrie 2002, reprezentantul reclamanților a indicat că părțile au fost dezlistate din recursul lor în casation. Decizia internă a devenit definitivă la 21 mai 2001. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul 6 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care nu au dispus de timp și de facilitățile necesare pregătirii apărării lor. În această privință, aceștia arată că, prin acceptarea cererii de rectificare a hotărârii, Curtea de Casație a luat în considerare un element de probă prezentat pentru prima dată pe baza unei căsări, necunoaștend principiul egalității armelor. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții susțin că durata procedurii le-a afectat dreptul la respectarea vieții lor de familie și private și că, pe toată durata procedurii, au fost ținta mijloacelor de informare în masă din cauza celebrității lui I.I. și că lipsa pensiei alimentare a privat copilul de beneficiul unei vieți și al unei școli mai bune. În cele din urmă, ei denunță tulburările psihologice cauzate copilului de nesiguranța care a afectat filiația sa și de faptul că ei trebuie să aibă o viață de familie normală. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au intentat o acțiune prin intermediul căreia ar fi putut să-și susțină acțiunile pe baza duratei procedurii. În conformitate cu Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții susțin că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil Invocând art. 8 din Convenție, ei denunță o încălcare a dreptului lor de a-și respecta viața de familie și privată Invocând art. 13 din Convenție, ei se plâng că nu au recurs prin intermediul căruia ar fi putut să-și susțină cauza întemeiat pe durata procedurii. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost auzită în mod echitabil. Fără a se pronunța asupra faptului dacă art. 6 alin. (3) lit. (s) se aplică în speță, Curtea arată că examinarea acestei chestiuni, așa cum a fost invocată, nu permite identificarea nici unei forme de încălcare a art. 6 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Moduleer Președintele
de la requête n
o
60176/00
présentée par Ebru et Tayfun Engin ÇOLAK
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 mars 2003 en une chambre composée de
MM.
I.
Cabral Barreto
,
président
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja,
juges
,
et
de
Berger
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 juillet 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M
lle
Ebru Çolak (la mère) et M. Tayfun Engin Çolak (le
fils), sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1973 et 1991, et résidant à Bursa. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Bakırcı Efe, avocate à Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 2 avril 1992, la requérante intenta une action en reconnaissance de paternité devant le tribunal de grande instance d’Istanbul («
le tribunal
») à l’encontre d’Emrah Ipek (E.I.), un chanteur. Elle alléguait que son fils était l’enfant naturel de ce dernier. Le tribunal déclara l’action recevable et ordonna une expertise médicale.
Le rapport établi à cet égard le 24 octobre 1994 par l’institut médico-légal d’Istanbul , après examen sanguin et expertise génétique, indiqua que la paternité d’E.I. était certaine à 99,77 %.
Par une décision du 19 décembre 1994, le tribunal fit droit à la demande de la requérante et ordonna à l’officier d’état civil de modifier l’acte de naissance de l’enfant et de substituer au nom de la mère celui d’E.I.
Par un arrêt du 30 mai 1995, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
Le 11 juillet 1995, E.I. introduisit une demande en rectification de l’arrêt.
Par un arrêt du 7 février 1995, la Cour de cassation cassa la décision du 19
décembre 1994 au motif que celle-ci était fondée sur un rapport d’expertise établi par un autre institut que celui désigné par le tribunal, à savoir l’institut médico-légal de la faculté de médecine de l’Université d’Istanbul, et qu’il était nécessaire de procéder à des examens complémentaires.
Dans le cadre de la procédure devant la juridiction de première instance, douze audiences eurent lieu en l’absence d’E.I. Les assignations à comparaître restèrent infructueuses dans la mesure où les agents de la direction de la sûreté d’Istanbul, chargés de leur remise, constatèrent dans les procès-verbaux de carence qu’E.I. ne résidait pas à l’adresse indiquée.
Le 16 juillet 1998, se plaignant de l’incapacité des agents de police à remettre les assignations à comparaître à E.I., la requérante déposa une plainte à l’encontre de ceux-ci pour négligence dans l’exercice de leur fonction.
L’audience du 11 février 1999 se tint en présence des deux parties. E.I.
fit valoir qu’une tournée l’avait empêché d’assister aux précédentes audiences.
Le 3 mars 1999, le procureur de la République rendit une ordonnance de non-lieu concernant la plainte engagée à l’encontre des policiers.
Au vu des examens complémentaires, le rapport établi le 28 février 2000 par l’institut médico-légal conclut à la paternité d’E.I. à 99,99 %.
Par une décision du 17 mai 2000, le tribunal statua sur la paternité de celui-ci.
A une date non communiquée, les parties formèrent un pourvoi en cassation.
Par une lettre du 9 octobre 2002, le représentant des requérants indiqua que les parties s’étaient désistées de leur pourvoi en cassation.
La décision interne devint définitive le 21 mai 2001.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
».
Invoquant l’article 6 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que leur cause n’a pas été entendue équitablement dans la mesure où ils n’ont pas disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de leur défense. Ils exposent à cet égard que la Cour de cassation, en acceptant la demande en rectification de l’arrêt, a pris en considération un élément de preuve présenté pour la première fois à hauteur de cassation, en méconnaissance du principe de l’égalité des armes.
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants soutiennent que la durée de la procédure a porté atteinte à leur droit au respect de leur vie familiale et privée. Ils exposent que, pendant toute la durée de la procédure, ils ont été la cible des médias en raison de la célébrité d’E.I. et que l’absence de pension alimentaire a privé l’enfant du bénéfice d’une vie et d’une scolarité meilleures. Ils dénoncent finalement les troubles psychologiques causés à l’enfant par l’incertitude qui a pesé quant à sa filiation et l’impossibilité pour eux d’avoir une vie familiale normale.
Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent de ne pas avoir disposé de recours au travers duquel ils auraient pu faire valoir leur grief tiré de la durée de la procédure.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
».
Invoquant l’article 8 de la Convention, ils dénoncent une violation de leur droit au «
respect de leur vie familiale et privée
».
Invoquant l’article 13 de la Convention, ils se plaignent de ne pas avoir disposé de recours au travers duquel ils auraient pu faire valoir leur grief tiré de la durée de la procédure.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant l’article 6 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que leur cause n’a pas été entendue équitablement.
Sans qu’il lui faille se prononcer sur le point de savoir si l’article 6 §
3 s’applique en l’espèce, la Cour relève que l’examen de ce grief, tel qu’il a été soulevé, ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article
6 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Ireneu
Cabral Barreto
Greffier
Président