CtEDO 09.10.2003 AI

EFE contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
09.10.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
EFE contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

cererei nr. 39235/98

prezentată de Sevdet EFE

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), întrunită pe 9 octombrie 2003 într-o cameră compusă din

Dumnii

președinte,

Doamna

H.S. Greve,

Domnul

judecători,

și Domnul

grefier adjunct de secție,

Văzând petiția menționată mai sus introdusă înaintea Comisiei Europene a Drepturilor Omului pe 24 octombrie 1997,

Văzând art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina petiția,

Văzând hotărârea parțială din 7 septembrie 2000,

Văzând observațiile prezentate de guvernul pârât și pe cele prezentate în răspuns de reclamantă,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

Reclamanta, Doamna Sevdet Efe, este cetățeană turcă, născută în 1940 și rezidând în satul Tepebağ, districtul Derik (Mardin). Ea este reprezentată înaintea Curții de Doamna A. Altunkalem, avocat la Diyarbakır.

Ea introduce petiția sa înaintea Curții în propriul nume și în al soțului ei, İsa Efe, care, susține ea, a dispărut în circumstanțe care angajează responsabilitatea membrilor forțelor de ordine.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Pe 9 iulie 1996 spre ora 14, soțul reclamantei, İsa Efe (İ.E.), a fost informat că era căutat de jandarmeria din Tepebağ. S-a prezentat și a fost plasat în arest preventiv. A fost eliberat câteva ore mai târziu.

În aceeași zi, spre ora 20, İ.E. a fost arestat de jandarmii din Üçyol.

Pe 10 iulie 1996, spre ora 22, a fost eliberat. Procesul-verbal de eliberare întocmit de jandarmii și semnat de İ.E., a menționat că acesta a fost plasat în arest preventiv pe 9 iulie 1996 la ora 20 și eliberat a doua zi la ora 22. Raportul medical întocmit la sfârșitul arestului preventiv de ofițerul medical de serviciu nu menționează nici o urmă de lovituri și răniri pe corpul lui İ.E.

Pe 15 iulie 1996, Salim Efe, apropiat al lui İ.E., s-a adresat procurorului Republicii din Derik pentru a se informa asupra soartei acestuia.

Pe 17 iulie 1996, căpitanul Cemal Vural, comandantul jandarmeriei din Derik, a adunat declarațiile comandantului jandarmeriei din Tepebağ și ale jandarmilor de serviciu cu privire la eliberarea lui İ.E.

Ender Akalın, comandantul jandarmeriei din Tepebağ, a indicat că nu era prezent la jandarmerie în momentul eliberării lui İ.E. și că ofițerul de serviciu l-a eliberat pe acesta în conformitate cu ordinul primit și după examen medical. A luat cunoștință de dispariție ca urmare a recurului formulat de apropiații dispărutului.

Ofițerul de serviciu, F. Volkan Kanak, a indicat că spre ora 21 a primit un apel telefonic din partea căpitanului Cemal Vural care a ordonat eliberarea lui İ.E. A întocmit un raport medical și a redactat un proces-verbal de eliberare. Deținutul a fost eliberat de sergentul Dursun Tepedelen, care l-a însoțit până la ieșire.

Dursun Tepedelen, sergentul de serviciu, a indicat că ofițerul de serviciu i-a cerut să-l ducă pe İ.E. în biroul lui, unde a fost întocmit un raport medical și redactat un proces-verbal de eliberare. Personal l-a condus pe İ.E. la ieșire și l-a eliberat spre ora 22. İ.E. s-a îndreptat în direcția drumului. El a precizat că nu l-a văzut pe acesta urcând într-un vehicul.

Hakan Özaydın, postați la punctul de intrare, a indicat că sergentul de serviciu l-a eliberat pe İ.E. în fața postului lui de gardă spre ora 22. İ.E. a ajuns la drum pe jos. Aproximativ zece minute după eliberare, a văzut mașini trecând pe drum, dar nu a văzut pe İ.E. urcând într-una din ele.

Jandarmii Hüseyin Kara, Ender Erkaya și M. Kemal Yaltırık au declarat că ofițerul de serviciu F. Volkan Kanak, care a primit un apel telefonic din partea căpitanului Cemal Vural pentru a elibera pe İ.E., a plecat cu sergentul de serviciu și ambii s-au întors spre ora 22.

Ahmet Özbal a indicat că a primit un apel telefonic din partea căpitanului și a informat ofițerul de serviciu. Acesta din urmă a ordonat sergentului de serviciu să-l ducă pe İ.E. în biroul lui, a întocmit un raport medical, a redactat un proces-verbal de eliberare și a cerut sergentului de serviciu să-l elibereze.

Yașar Parim, jandarmul de serviciu responsabil de supravegherea locurilor de arest preventiv, a indicat că l-a scos pe İ.E. din celula sa la cererea sergentului de serviciu și l-a condus la ofițerul de serviciu.

Mehmet Sürücü a indicat că nu a văzut nicio mașină oprindu-se pe drum.

Pe 22 iulie 1996, reclamanta a depus o plângere la procurorul Republicii pentru a se informa asupra soartei soțului ei. Ea a indicat că acesta nu a fost eliberat și că era fără știri de la arestare.

În declarația sa din 28 iulie 1996 înaintea comandantului jandarmeriei din Üçyol, reclamanta a indicat că soțul ei a fost arestat de jandarmii din Üçyol pe 9 iulie 1996 spre ora 20 și că era fără știri de la el de atunci. Ea a declarat că, potrivit spuselor satului, soțul ei ar fi urcat într-un vehicul după eliberare. Ea a indicat că suspectează gardurile de sat İdan, Seydo și Orhan Denli, și Abit Sakin de a fi implicați în dispariția soțului ei.

În aceeași zi, comandantul jandarmeriei din Üçyol a adunat declarații de la mai mulți apropiaților lui İ.E.

Salim Efe, plasat în arest preventiv în aceleași locuri ca și İ.E., a indicat că jandarmii l-au scos pe acesta din celula spre ora 20, indicând că urma să fie eliberat. El a susținut că jandarmul de serviciu întâlnit la jandarmerie unde se prezentase pentru a se informa asupra soartei lui İ.E. a indicat că acesta a fost dus într-un vehicul. El a indicat că plângerile depuse la procurorul Republicii din Derik, la prefectura Mardin, la prefectura regiunii supuse legii de urgență (Diyarbakır), la ministerul Justiției și la ministerul Afacerilor Interne au rămas fără efect. El a respins implicarea jandarmi în dispariția lui İ.E. și a menționat o divergență care opunea familia lui familia Denli.

Bubo Efe, plasat în arest preventiv în aceleași locuri ca și İ.E., a indicat că dormea în momentul eliberării acestuia și a fost informat de eliberarea sa a doua zi dimineață. El a declarat că nu cunoaște vinovații dispariției verișorului lui.

Ali Akyol și Sinan Efe au indicat că nu cunosc vinovații dispariției lui İ.E.

Pe 29 iulie 1996, comandantul jandarmeriei din Üçyol a ascultat pe Abit Sakin, gardul de sat pus în cauză de reclamantă. El a indicat că nu îl cunoaște pe İ.E. și a negat orice implicare în dispariția acestuia.

Pe 1 august 1996, procurorul Republicii a cerut comandamentului jandarmeriei și direcției de siguranță din Derik să-și continue investigațiile și să-l informeze în mod regulat asupra elementelor adunate în această cauză.

Pe 1 august 1996, procurorul Republicii a ascultat pe reclamantă și pe apropiații lui İ.E.

Reclamanta și-a reiteratsupoziții privind gardurile de sat și a susținut implicarea căpitanului Cemal Vural. Ea a susținut că gardurile de sat au amenințat-o că o vor ucide în cazul în care ar depune mărturie împotriva lor. Ea a citat numele unui martor, Vedat Akyol.

Vedat Akyol, plasat în arest preventiv în aceleași locuri ca și İ.E., a declarat că pe 10 iulie 1996 spre ora 22, doi jandarmii au venit să-l elibereze pe İ.E. și au spus că un vehicul îl aștepta la ieșire. Atunci când s-a prezentat doi zile mai târziu la jandarmerie, jandarmul de serviciu, întrebat de ofițerul de serviciu cu privire la prezența unui vehicul în momentul eliberării lui İ.E., ar fi confirmat prezența unui vehicul cu trei persoane la bord. El a susținut, în plus, că căpitanul Cemal Vural era prezent în momentul eliberării lui İ.E.

Salim Efe și-a reiteratdeclarația din 28 iulie 1996.

În declarația sa din 2 august 1996 înaintea procurorului Republicii, Abdurrahman Temel, muhtarul (alesa din sat) din Kocatepe, a indicat că Vedat Akyol nu a fost autorizat să intre în incinta jandarmeriei din Tepebağ atunci când s-au prezentat pentru a se informa asupra soartei lui İ.E. La întâlnirea cu comandantul Ender Akalın, ar fi auzit jandarmii indicând că İ.E. ar fi fost dus într-un vehicul.

Pe 5 august 1996, procurorul Republicii a emis un mandat de aducere împotriva gardurilor de sat İdan Denli, Seydo Denli, Orhan Denli și Abit Sakin.

Pe 6 august 1996, a emis un mandat de aducere împotriva jandarmi Dursun Tepedelen, Hasan Özaydın și Hakan Bal.

În declarațiile lor din 7 august 1996 înaintea procurorului Republicii, Yașar Parim, Hakan Özaydın și Dursun Tepedelen și-au reiteratdeclarațiile din 17 iulie 1996. Hakan Özaydın a precizat că sergentul de serviciu a însoțit pe İ.E. până la punctul de ieșire și că nicio mașină nu l-a așteptat. El a adăugat că căpitanul Cemal Vural, care a venit la jandarmerie pe 10 iulie 1996 spre amiază, nu era prezent în momentul eliberării lui İ.E.

Ascultați pe 12 august 1996, gardurile de sat Orhan, İdan și Seydo Denli au contestat implicarea lor în dispariția lui İ.E. și alegerile reclamantei cu privire la presupusele amenințări. În ziua eliberării lui İ.E., spre ora 20:30, Orhan și İdan s-au prezentat la jandarmeria din Üçyol pentru a informa jandarmi de un incendiu lângă satul lor. Seydo s-a prezentat la locul incendiului. Orhan a indicat că, în urma arestării lui İ.E., comandantul jandarmeriei din Derik, căpitanul Cemal Vural, i-a cerut să depună mărturie, ceea ce a refuzat să facă.

Pe 12 august 1996, procurorul Republicii a emis un mandat de aducere împotriva lui Abit Sakin, gard de sat și muhtarul din İncesu.

Printr-o scrisoare din 12 august 1996, direcția de siguranță din Diyarbakır a informat procurorul Republicii de continuarea cercetărilor privind İ.E.

În declarația sa din 20 august 1996 adunată de procurorul Republicii, Abit Sakin a declarat că nu îl cunoaște pe İ.E. și a negat orice implicare în dispariția acestuia.

Pe 19 septembrie 1996, procurorul Republicii a emis un mandat de aducere împotriva lui Șakir Arda, plasat în arest preventiv în aceleași locuri ca și İ.E.

Ascultat pe 19 septembrie 1996 de procurorul Republicii, Mehmet Sürücü, jandarmul de serviciu în momentul eliberării lui İ.E., a indicat că nu putea observa intrările și ieșirile de la postul lui de gardă.

Pe 24 septembrie 1996, procurorul Republicii a cerut jandarmeriei din Derik să-l informeze cu privire la motivele arestării lui İ.E., durata arestului preventiv și urmăririle penale deschise împotriva lui, și să producă raportul medical, precum și lista ofițerilor și jandarmi de serviciu pe 10 iulie 1996, spre ora 22, la jandarmeria din Tepebağ.

În declarația sa din 4 octombrie 1996 înaintea procurorului Republicii, Șakir Arda a declarat că İ.E. a rămas în arest preventiv o zi și că a ieșit din celula sa pe 10 iulie 1996, spre ora 22.

Printr-o scrisoare din 17 octombrie 1996, comandamentul jandarmeriei din Derik a informat procurorul Republicii că İ.E. a fost arestat pe 9 iulie 1996 la ora 20 de jandarmii din Üçyol, apoi dus pentru interogatoriu la jandarmeria din Tepebağ și eliberat pe 10 iulie 1996 la ora 22. Nicio urmărire penală nu a fost deschisă împotriva lui din lipsă de probe, în măsura în care penitentul Orhan Denli a refuzat să depună mărturie împotriva lui. De asemenea au fost comunicate raportul medical, registrul de arest preventiv, procesul-verbal de eliberare și lista gardelor.

Pe 22 octombrie 1996, procurorul Republicii a cerut parchetelor din İskenderun, Karșıyaka și Aslanapa să adune respectiv declarațiile lui Ender Akalın, Tufan Sarısu și F. Volkan Kanak.

Pe 31 octombrie 1996, comandamentul jandarmeriei din Derik a informat procurorul Republicii de mutarea căpitanului Cemal Vural la Zonguldak.

În declarația sa din 4 noiembrie 1996 adunată de procurorul Republicii, Veysel Öztürk, comandantul jandarmeriei din Üçyol, a indicat că au aprehenzat pe İ.E. pe 9 iulie 1996 în satul Kocatepe, în conformitate cu ordinul primit de comandantul jandarmeriei din Derik, că l-au plasat în locurile lor și l-au înscris pe registrul de arest preventiv. În aceeași zi spre ora 21, l-au condus pe İ.E. în locurile jandarmeriei din Tepebağ. A fost informat de eliberarea lui İ.E. de căpitan și ofițerul de serviciu, și a notat pe registrul de arest preventiv data și ora eliberării, după consultarea procesului-verbal de eliberare. El a precizat că în ziua eliberării lui İ.E., Orhan și İdan Denli au venit la jandarmeria din Üçyol pentru a-i informa de un incendiu.

Pe 5 noiembrie 1996, procurorul Republicii din Aslanapa a emis un mandat de aducere împotriva lui F. Volkan Kanak.

În aceeași zi, comandamentul jandarmeriei din Aslanapa a informat parchetul din Aslanapa că F. Volkan Kanak desfășura funcțiile sale la centrul medical din Gönen.

Pe 15 noiembrie 1996, procurorul Republicii din Kayșıyaka a ascultat pe Tufan Sarısu, șoferul căpitanului Cemal Vural.

Pe 20 noiembrie 1996, procurorul Republicii a cerut parchetelor din Gönen și Zonguldak să-l asculte respectiv pe F. Volkan Kanak și Cemal Vural.

Pe 25 noiembrie 1996, procurorul Republicii l-a ascultat din nou pe Orhan și İdan Denli. Aceștia și-au reiteratdeclarațiile din 12 august 1996 înaintea aceluiași procuror.

Pe 29 noiembrie 1996, procurorul Republicii din Zonguldak a emis un mandat de aducere împotriva lui Cemal Vural.

Pe 5 decembrie 1996, procurorul Republicii a cerut jandarmeriei din Derik să-l informeze cu privire la urmăririle penale deschise împotriva lui Orhan Denli și ale persoanelor arestate pe baza declarației sale.

În declarația sa din 13 decembrie 1996 înaintea procurorului Republicii din Zonguldak, căpitanul Cemal Vural a declarat că numele lui İ.E. fusese citat în declarațiile date de doi penitent, dar că nicio urmărire penală nu a putut fi deschisă împotriva lui, în măsura în care rămâneșe mult timp imposibil de găsit. Pe 10 iulie 1996, informat de arestarea lui İ.E., ceruse lui Orhan Denli să depună mărturie, ceea ce acesta refuzase din frică de represalii. Din lipsă de probe suficiente, ordonase, prin telefon, ofițerului de serviciu să-l elibereze pe İ.E. El a precizat că fusese informat de dispariția lui İ.E. a doua zi după eliberare și adunase declarațiile jandarmi și ale altor persoane interesate, în conformitate cu cererea procurorului Republicii.

În declarația sa din 20 decembrie 1996 înaintea procurorului Republicii din Gönen, ofițerul de serviciu F. Volkan Kanka și-a reiteratdeclarațiile din 17 iulie 1996. El a precizat că căpitanul Cemal Vural sosise la jandarmeria din Tepebağ spre ora 21:45 și că doi indivizi, probabil apropiaților, venisera să-l ia pe İ.E. la ieșire din jandarmeria și l-au dus într-un vehicul înmatriculat [departamentul] 35, cu care căpitanul Cemal Vural venise. Aceștia au luat direcția spre satul Kocatepe. Căpitanul a plecat din jandarmeria aproximativ cincisprezece minute după eliberarea lui İ.E. și a luat direcția opusă. El a precizat că declarația lui İ.E. fusese adunată de menționatul căpitan.

Pe 4 februarie 1997, procurorul Republicii din İskenderun a adunat declarația comandantului jandarmeriei din Tepebağ, Ender Akalın, care și-a reiteratdeclarația din 17 iulie 1996.

Pe 21 mai 1997, procurorul Republicii a cerut parchetul din Zonguldak să adune din nou declarația lui Cemal Vural pentru a clarifica controversele.

Pe 26 mai 1997, jandarmeria din Derik a comunicat procurorului Republicii o schiță descriind poziția posturilor de gardă și ale punctelor de intrare și ieșire din jandarmeria din Tepebağ.

Interogat din nou de procurorul Republicii din Zonguldak pe 17 iulie 1997, Cemal Vural a indicat că İ.E. figura printre persoanele arestate pe baza declarației date de penitentul Orhan Denli. El a explicat intervalul de timp dintre data la care penitentul dăduse declarație și aceea la care İ.E. fusese arestat, prin numărul important de persoane citate în declarația penitentului, imposibilitatea de a localiza unele din ele, absența probelor de condamnare pentru a-i trimite în fața parchetul și indisponibilitatea sa vreme de aproape șapte luni din cauza unui accident. El a explicat că din cauza unei activități intense în momentul faptelor, se ducea mai de mai multe ori pe zi la jandarmeria din Tepebağ, dar nu-și amintea dacă s-o ducase pe 10 iulie 1997 spre ora 21:45. El a expus că nu s-o ducase niciodată la jandarmeria din Tepebağ în aboard unui vehicul înmatriculat [departamentul] 35. Cu privire la eliberarea lui İ.E. la ora 22, el a indicat că jandarmeria din Tepebağ nu era situată într-o zonă izolată și că eliberarea la o oră târzie nu prezenta niciun pericol pentru acesta.

Pe 6 octombrie 1997, procurorul Republicii a cerut parchetelor din Eskișehir și Erzurum să adune respectiv declarațiile jandarmi Hakan Özaydın și Yalçın Akdoğan.

Pe 22 octombrie 1997, procurorul Republicii din Erzurum a emis un mandat de aducere împotriva lui Yalçın Akdoğan.

Procesul-verbal redactat pe 10 noiembrie 1997 a indicat că Yalçın Akdoğan era imposibil de găsit în ciuda cercetărilor.

Pe 24 noiembrie 1997, procurorul Republicii din Bandırma a emis un mandat de aducere împotriva lui Hakan Özaydın.

Ascultat pe 1 decembrie 1997 de procurorul Republicii din Bandırma, Hakan Özaydın și-a reiteratdeclarația depusă înaintea procurorului Republicii pe 7 august 1996.

Pe 15 ianuarie 1998, procurorul Republicii a pronunțat o ordonanță de netrimitere în privința plângerii depuse de reclamantă și Salim Efe. El a indicat că în vederea registrelor de arest preventiv, procesului-verbal de eliberare și declarațiilor martorilor, İ.E. fusese eliberat pe 10 iulie 1996. El a relevat că plângitorii nu produceseasesadocumente în sprijinul alegerilor lor și că acestea eram nefondate.

În aceeași zi, procurorul Republicii a cerut jandarmeriei din Derik să notifice această ordonanță plângitorilor.

Jandarmii notificara ordonanța de netrimitere la judecată lui Salim Efe și reclamantei respectiv pe 19 și 24 februarie 1998. Aceștia au confirmat primirea și au semnat pe actul de notificare.

Pe 5 martie 1998, comandamentul jandarmeriei din Derik a informat procurorul Republicii de această notificare și a anexat actul corespunzător.

Reprezentantul reclamantei face valoare că nicio copie a ordonanței nu fusese remisă reclamantei și că, în consecință, ea nu a avut posibilitate de a face opoziție la curtea de asisă.

B.

Dreptul și practica internă relevante

Curtea se referă la prezentarea dreptului intern oferit în alte hotărâri, în special la Ertak c. Turcia (nr. 20764/92, §§ 94-106, CEDO 2000-V), Kurt c. Turcia (25 mai 1998, Colectare de hotărâri și decizii 1998-III, pp. 1169-1170, §§ 56-62), Tekin c. Turcia (9 iunie 1998, Colectare 1998-IV, pp. 1512-1513, §§ 25-29), și Çakıcı c. Turcia ([GC], nr. 23657/94, §§ 56-67, CEDO 1999-IV).

Sub unghi de articol 2 din Convenție, reclamanta susține că dispariția soțului ei ca urmare a plasării sale în arest preventiv, negată de autoritățile, se analizează ca o ucidere săvârșită de agenți de siguranță (jandarmii și gardurile de sat).

Ea afirmă că există numeroase cazuri de morți neexplicate care au survenit în Sud-Estul Turciei și că dispariția soțului ei constituie dovada unei practici de dispariție efectuate de forțele de ordine.

Reclamanta susține că dispariția soțului ei, ca urmare a arestului preventiv negat de autoritățile, se analizează ca act omorâtor. Ea invocă art. 2 din Convenție.

A.

Cu privire la excepția preliminară a Guvernului

Guvernul ridică o excepție bazată pe neepuizarea căilor de atac interne. El face valoare că reclamanta a introdus petiția înaintea Curții, pe când o anchetă penală era încă în derulare înaintea procurorului Republicii din Derik. El indică, în plus, că nu a contestat ordonanța de netrimitere pronunțată pe 15 ianuarie 1998 și care i-a fost notificată pe 19 februarie 1998.

Reclamanta contrazice argumentele Guvernului și face valoare că ancheta efectuată de autoritățile interne nu poate fi considerată eficace și efectivă, și se referă în acest sens la ordonanța de netrimitere. Ea susține, în plus, că aceasta nu i-a fost notificată.

Cu toate acestea, Curtea nu consideră necesar să examineze excepția de neadmisibilitate ridicată de Guvern, deoarece chiar și dacă aceste condiții ar fi îndeplinite, acest motiv este în orice caz neadmisibil din motivele indicate mai jos.

B.

Cu privire la fond

Guvernul susține că alegerile reclamantei sunt lipsite de temei și că dosarul nu conține niciun element susceptibil de a explica în ce fel dispariția lui İ.E. ar fi imputabilă forțelor de ordine.

Cât privește ancheta asupra dispariției, el susține că autoritățile au condus investigațiile lor în mod minuțios și corespunzător. Toate măsurile necesare au fost luate rapid și eficient: declarațiile tuturor persoanelor susceptibile de a clarifica circumstanțele dispariției au fost adunate.

Guvernul concluzionează că nu este nici o încălcare în acest caz, dat fiind că autoritățile sesizate cu afacerea au procedat la investigații necesare și că acelea s-au dovedit a fi cu totul neconcluzive cu privire la implicarea într-un grad oarecare a forțelor de ordine.

Reclamanții reiau alegerile lor.

1.

Cu privire la dispariția lui İsa Efe

Curtea reitează că art. 2 din Convenție se situează printre articolele de prim rang ale Convenției și că, combinat cu art. 3, consacră una din valorile fundamentale ale societăților democratice care alcătuiesc Consilul Europei (a vedea Çakıcı c. Turcia [GC], nr. 23657/94, § 86, CEDO 1999-IV, Finucane c. Regatul Unit, nr. 29178/95, §§ 67-71, 1 iulie 2003). De asemenea, recunoscând importanța protecției acordate de articol 2, ea trebuie să-și formeze o opinie examinând cu rigurozitate griefurile privind dreptul la viață (a vedea Ekinci c. Turcia, nr. 25625/94, § 70, 18 iulie 2000).

Curtea observă că în cauza de față faptele expuse de către părți nu sunt divergente. În schimb, opiniile diferă cu privire la concluziile care trebuie tras din acestea sub aspect al articolului 2 din Convenție.

Curtea va examina problemele care se pun în lumina documentelor depuse în dosarul cauzei, în special acelea prezentate de Guvern cu privire la anchetele judiciare efectuate, precum și observațiile prezentate de către părți. Pentru aprecierea probelor, ea se folosește de criteriul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă (a vedea, mutatis mutandis, Irlanda c. Regatul Unit, hotărâre din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, pp. 64-65, §§ 160-161). Cu toate acestea, o asemenea probă poate rezulta dintr-un fascicul de indici sau prezumții nerefutate, suficient de grave, precise și concordante (a vedea Abdurrahman Orak c. Turcia, nr. 31889/96, § 69, 14 februarie 2002). De asemenea, comportamentul părților în strângerea probelor poate fi luat în considerare (a vedea Sabuktekin c. Turcia, nr. 27243/95, § 93, CEDO 2002-II).

În cauza de față, Curtea constată că faptele litigioase s-au desfășurat la Derik, sub-prefectură a Mardin, situată în regiunea Sud-Est a Turciei, supusă stării de urgență în epoca faptelor. Ea observă că din copia registrelor de arest preventiv, din procesul-verbal de eliberare, din declarațiile jandarmi, precum și din declarațiile persoanelor plasate în arest preventiv în aceleași locuri ca și İ.E., rezultă că acesta a fost plasat în arest preventiv pe 9 iulie 1996, spre ora 20, și eliberat a doua zi, spre ora 22.

Curtea observă că, potrivit reclamantei, soțul ei a fost deliberat omorât de forțele de ordine sau la instigarea lor. Cu toate acestea, Curtea observă că aceste susțineri nu sunt corroborate în mod concludent de nici o declarație de martor sau alt element de probă.

În aceste condiții, Curtea consideră că o concluzie conform căreia forțele de ordine sau gardurile de sat ar fi implicate în dispariția lui İ.E. ar releva mai mult din domeniul ipotezei și speculației decât din indici fiabili. Ea este de părere că elementele de probă de care dispune nu furnizează indici de natură să susțină o asemenea concluzie.

2.

Cu privire la natura anchetelor efectuate

Curtea reamintinde că obligația de a proteja dreptul la viață impusă de articol 2 din Convenție, combinată cu datoria generală încredințată Statului potrivit articolului 1 de a recunoaște oricărei persoane care se află sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție, implică și impune efectuarea unei anchete eficace atunci când apelul la forță a dus la moartea omului (a vedea, mutatis mutandis, hotărârile McCann și alții c. Regatul Unit, 27 septembrie 1995, seria A nr. 324, p. 49, § 161, și Kaya c. Turcia, 19 februarie 1998, Colectare 1998-I, p. 329, § 105).

Curtea subliniază că obligația menționată mai sus nu este valabilă numai pentru cazurile în care a fost stabilit că moartea a fost provocată de un agent al Statului. Simplul fapt că autoritățile sunt informate de deces ar da ipso facto naștere obligației, decurgând din articol 2, de a efectua o anchetă eficace cu privire la circumstanțele în care s-a produs (a vedea, mutatis mutandis, hotărârile Ergi c. Turcia, 28 iulie 1998, Colectare 1998-IV, p. 1778, § 82, Yașa c. Turcia, 2 septembrie 1998, Colectare 1998-VI, p. 2438, § 100, Hugh Jordan c. Regatul Unit, nr. 24746/94, §§ 107-109, CEDO 2001-III, și Sabuktekin, anterior citat, § 98).

Curtea consideră, de asemenea, că natura și gradul examinării care răspunde criteriului minim de eficacitate a anchetei depind de circumstanțele cauzei. Acestea se apreciază pe baza ansamblului faptelor relevante și având în vedere realitățile practice ale muncii de anchetă. Nu este posibil să se reducă varietatea situațiilor care pot surveni la o simplă listă de acte de anchetă sau la alți criterii simplificați (a vedea, mutatis mutandis, Velikova c. Bulgaria, nr. 41488/98, § 80, CEDO 2000-VI).

În cauza de față, măsurile întreprinse de autoritățile responsabile de ancheta preliminară și de procuratura competentă în urma incidentului nu dau loc la controverse.

Curtea observă că, în urma comunicării deciziei de admisibilitate a cererei, Guvernul a furnizat dosarul integral al anchetei, precum și informații cu privire la derularea ei.

Din aceasta rezultă că, în urma plângerii depuse pe 15 iulie 1996 de Salim Efe cu privire la soarta lui İ.E., procurorul Republicii din Derik a cerut informații comandantului jandarmeriei din Derik, care a adunat, pe 17 iulie 1996, declarațiile comandantului jandarmeriei din Tepebağ, ale ofițerului și jandarmi de serviciu în momentul eliberării lui İ.E. Procurorul Republicii din Derik, după ce fusese informat de plângerile reclamantei pe 22 iulie 1996, a adunat declarații ale reclamantei, ale apropiaților ei, ale persoanelor plasate în arest preventiv în aceleași locuri ca și İ.E. și ale celor puse în cauză de reclamantă în declarațiile sale, precum și ale ofițerilor și jandarmi interesați. Copia registrului de arest preventiv, procesul-verbal de eliberare și raportul medical întocmit la sfârșitul arestului preventiv au fost produse. Din aceste elemente rezultă că İ.E. a fost arestat pe 9 iulie 1996 și eliberat a doua zi, spre ora 22.

Curtea observă, cu toate acestea, că mărturiile sunt divergente cu privire la prezența unui vehicul în care İ.E. ar fi urcat după eliberare. Ea relevă că alegerile reclamantei și ale apropiaților ei la această privință sunt fondate pe supoziții și zvonuri, și nu pe fapte precise. Cu privire la alegerile în acest sens ale ofițerului de serviciu, F. Volkan Kanak, Curtea constată că procurorul Republicii, în urma declarației acestuia, a adunat din nou declarația căpitanului Cemal Vural și a jandarmu de serviciu la ieșire din jandarmeria prin care İ.E. fusese eliberat.

Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, autoritățile responsabile de anchetă au luat în considerare implicațiile posibile ale forțelor de ordine în dispariția lui İ.E. și au urmărit toate pistele pentru a-și găsi vinovații. Astfel, din elementele dosarului de anchetă și din informațiile concrete furnizate de Guvern rezultă că ancheta, fără a fi putut duce la elucidarea circumstanțelor exacte ale dispariției lui İ.E., nu a fost lipsită de eficacitate, și că nu se poate susține că autoritățile competente au rămas pasive în fața plângerilor reclamantei.

Având în vedere circumstanțele cauzei și probele produse înaintea ei, Curtea consideră că faptele nu sunt suficient stabilite pentru a-i permite să concluzioneze la încălcarea articolului 2 din Convenție.

Rezultă de aici că petiția trebuie respingă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

petiția inadmisibilă.

Mark

Villiger

Georg

Ress

Grefier adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-09-07
0,97
EFE contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 39235/98 présentée par Sevdet EFE contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 7 septembre 2000 en une chambre composée
CtEDO 2002-04-18
0,95
BASAK et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 29875/96 par Beşir BAŞAK et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 18 avril 2002 en une chambre composée de MM. G. R
CtEDO 2003-09-02
0,95
ISIK contre la TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 35064/97 présentée par Mehmet Hanefi IŞIK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 2 septembre 2003 en une chambre composée de
CtEDO 2003-11-13
0,95
ÖRS contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46213/99 présentée par Behzat ÖRS et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 novembre 2003 en une chamb
CtEDO 2003-03-13
0,95
AK contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 16006/02 présentée par Fehmi AK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 mars 2003 en une chambre composée de M
Sursă