AFFAIRE ESTEVES c. PORTUGAL

SECȚIUNEA 3 CERINȚA ESTEVĂ c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 53534/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 aprilie 2003 DEFINITIVF 03/07/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Esteves c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Caflisch Președintele Cabral Barreto Türmen Zupančič Hedigan H.S. Greve Traja, judecători și Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 7 martie 2002 și 13 martie 2003, Hotărârea adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 53534/99) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, José Augusto Esteves, a sesizat Curtea la 22 octombrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Dl Esteves a decedat la 20 februarie 2001. La 7 martie 2002, Curtea a recunoscut moștenitorilor săi, adică văduva sa, Maria de Lurdes Rodrigues, și copiii săi, domnii Abílio Esteves, Joaquim Esteves și M. Margarida Esteves Oliveira, Rosa Helena Esteves și Maria de Fátima Esteves Rodriguez Costa Gonzalez, toți resortisanți portughezi, calitate de înlocuitor al reclamantului în cadrul prezentei proceduri. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să îl desemneze pe domnul Esteves ca fiind reclamantul Deși astăzi trebuie să atribuim această calitate văduvei sale și celor cinci copii ai săi. Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către A. Alves, avocat în Braga. Guvernul portughez ( A fost reprezentat până la 25 februarie 2003 de către agentul său, dl A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct, și de la această dată de către noul său agent, dl J. Miguel, și procuror general adjunct. Reclamantul a susținut că durata unei proceduri civile la care a participat a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 7 martie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fond [art. 1 din Regulamentul de procedură]. Reclamantul, născut în 1921 și decedat în 2001, avea reședința la Melgaço (Portugalia). La 5 mai 1994, reclamantul a depus la Tribunalul de la Lisabona o cerere de despăgubire a prejudiciilor cauzate de presupusa neexecutare a unei promisiuni de vânzare a unui apartament. 10. După un schimb de observații scrise între părți, judecătorul a prezentat, la 21 decembrie 1994, o decizie pregătitoare ( Despacho saneador ) specificând faptele deja stabilite și cele care trebuie stabilite. 11. Prin ordonanța din 17 octombrie 1995, judecătorul a fixat ședința la 12 februarie 1996. Cu toate acestea, ședința nu a avut loc la această dată din cauza absenței avocaților părților. Printr-o hotărâre pronunțată la 16 noiembrie 1999, Tribunalul a acordat parțial dreptul reclamantului. 13. La 24 noiembrie 1999, reclamantul a făcut apel la această hotărâre în fața Curții de Apel (Tribunalul da Relação) de la Lisabona. printr-o hotărâre din 2 noiembrie 1999 În noiembrie 2000, Curtea de Apel a primit parțial recursul. Acuzatoarea s-a ocupat de casare, însă judecătorul raportor la Curtea de Apel, printr-o ordonanță din 23 noiembrie 2000, a declarat recursul inadmisibil. 14. La 14 noiembrie 2000, reclamantul a introdus în fața Tribunalului de la Lisabona o procedură de executare a hotărârii Curții de Apel. În urma decesului reclamantului, care a avut loc la 20 februarie 2001, moștenitorii săi au depus, la 4 septembrie 2001, o cerere de înlocuire a acestuia din urmă ca parte reclamantă. Această cerere a fost acceptată de judecător la o dată nespecificată. 16. Procedura este în continuare în curs de desfășurare în fața Tribunalului de la Lisabona. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 17. Reclamantul denunță durata procedurii. El invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 18. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 5 mai 1994, data sesizării Tribunalului de la Lisabona de către reclamant și rămâne neterminată până în prezent, având în vedere procedura de punere în aplicare introdusă între timp, care trebuie luată în considerare și pentru a examina caracterul rezonabil al procedurii (Silva Pontes c. Portugalia, Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n 286-A, p. 14, §§ 36-38). 19. Prin urmare, durata în cauză este de opt ani și zece luni. 20. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (Silva Pontes). 15 alin. 39). 21. Pentru reclamant, durata în cauză este în mod evident excesivă. 22. Guvernul recunoaște că pronunțarea hotărârii Tribunalului de la Lisabona a avut loc cu întârziere și se referă la supraîncărcarea excepțională a rolului acestei instanțe, care este sesizată cu aproximativ o treime din numărul total de proceduri civile inițiate la nivel național. 23. Curtea ia notă de poziția guvernului și de explicațiile sale; cu toate acestea, nu poate accepta un termen de inactivitate totală de mai mult de trei ani, între ședința din 21 octombrie 1996 și hotărârea din 16 noiembrie 1999; acest termen este suficient, în sine, pentru a se ajunge la o depășire a termenului rezonabil 24. În ceea ce privește supraîncărcarea rolului Tribunalului de la Lisabona, Curtea reafirmă că revine statelor contractante sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A.c. Portugalia [GC], nr. 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV). 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 927,87 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral suferit de părintele lor și de ei înșiși. Guvernul estimează această sumă excesivă. 28. Curtea admite că reclamantul, precum și moștenitorii săi, a suferit un prejudiciu moral care justifică acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, ea alocă moștenitorilor reclamantului 5 000 EUR. În acest sens, moștenitorii reclamantului solicită 2 000 EUR. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 30. Curtea consideră rezonabilă acordarea, în acest scop, moștenitorilor reclamantului 1 250 EUR. Interese moratorii 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească moștenitorilor reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale și 1 250 (o mie două sute cincizeci EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 3 aprilie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Lucius Caflisch Premier

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

ESTEVES c. PORTUGAL

(Requête n

o

53534/99)

ARRÊT

STRASBOURG

3 avril 2003

DÉFINITIF

03/07/2003

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Esteves c. Portugal,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Caflisch

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

J.

Hedigan

,

M

me

H.S.

Greve

,

M

K.

Traja,

juges

,

et de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 7 mars 2002 et

13 mars 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

53534/99) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet Etat, M. José Augusto Esteves («

le requérant

»), a saisi la Cour le 22 octobre 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). M. Esteves est décédé le 20 février 2001. Le 7 mars 2002, la Cour a reconnu à ses héritiers, soit sa veuve, M

me

Maria de Lurdes Rodrigues, et ses enfants, MM. Abílio Esteves, Joaquim Esteves et M

mes

Margarida Esteves Oliveira, Rosa Helena Esteves et Maria de Fátima Esteves Rodriguez Costa Gonzalez, tous des ressortissants portugais, qualité pour se substituer au requérant dans le cadre de la présente procédure. Pour des raisons d'ordre pratique, le présent arrêt continuera à désigner M. Esteves comme étant le «

requérant

», bien qu'il faille aujourd'hui attribuer cette qualité à sa veuve et à ses cinq enfants.

2.

Le requérant est représenté devant la Cour par M

e

A. Alves, avocat à Braga. Le gouvernement portugais («

le Gouvernement

») était représenté jusqu'au 25 février 2003 par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint, et à partir de cette date par son nouvel agent, M. J. Miguel, également Procureur général adjoint.

3.

Le requérant alléguait que la durée d'une procédure civile à laquelle il était partie avait dépassé le délai raisonnable.

4.

La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.

5.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

6.

Par une décision du 7 mars 2002, la Cour a déclaré la requête recevable.

7.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article

59

§

1 du règlement).

EN FAIT

8.

Le requérant, né en 1921 et décédé en 2001, résidait à Melgaço (Portugal).

9.

Le 5 mai 1994, le requérant introduisit devant le tribunal de Lisbonne une demande en réparation des préjudices causés par la prétendue inexécution d'une promesse de vente d'un appartement.

10.

Après un échange d'observations écrites entre les parties, le juge rendit, le 21 décembre 1994, une décision préparatoire (

despacho saneador

) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir.

11.

Par une ordonnance du 17 octobre 1995, le juge fixa l'audience au 12 février 1996. Toutefois, l'audience n'eut pas lieu à cette dernière date en raison de l'absence des avocats des parties. Elle eut lieu le 21 octobre 1996.

12.

Par un jugement rendu le 16 novembre 1999, le tribunal fit partiellement droit au requérant.

13.

Le 24 novembre 1999, le requérant fit appel de ce jugement devant la cour d'appel (

Tribunal da Relação

) de Lisbonne. Par un arrêt du 2

novembre 2000, la cour d'appel accueillit partiellement le recours. La défenderesse se pourvut en cassation mais le juge rapporteur à la cour d'appel, par une ordonnance du 23 novembre 2000, déclara le recours irrecevable.

14.

Le 14 novembre 2000, le requérant avait introduit devant le tribunal de Lisbonne une procédure d'exécution de l'arrêt de la cour d'appel.

15.

Suite au décès du requérant, survenu le 20 février 2001, ses héritiers déposèrent, le 4 septembre 2001, une demande visant à se substituer à ce dernier en tant que partie demanderesse. Cette demande fut acceptée par le juge à une date non précisée.

16.

La procédure est toujours pendante devant le tribunal de Lisbonne.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

17.

Le requérant dénonce la durée de la procédure. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

18.

La période à considérer a commencé le 5 mai 1994, date de la saisine du tribunal de Lisbonne par le requérant. Elle demeure inachevée à ce jour, compte tenu de la procédure d'exécution introduite entre-temps, laquelle doit également être prise en considération afin d'examiner le caractère raisonnable de la procédure (

Silva Pontes c. Portugal

, arrêt du 23 mars 1994, série A n

o

286-A, p. 14, §§ 36-38).

19.

La durée en cause est donc de huit ans et dix mois.

20.

Pour rechercher s'il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d'avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (

Silva Pontes

précité, p. 15 § 39).

21.

Pour le requérant, la durée en cause est manifestement excessive.

22.

Le Gouvernement reconnaît que le prononcé du jugement du tribunal de Lisbonne a eu lieu tardivement. Il se réfère à cet égard à la surcharge exceptionnelle du rôle de ce tribunal, qui est saisi d'environ un tiers du nombre total de procédures civiles engagées au niveau national.

23.

La Cour prend note de la position du Gouvernement ainsi que de ses explications. Elle ne saurait toutefois accepter un délai d'inactivité totale de plus de trois ans, entre l'audience du 21 octobre 1996 et le jugement du

16 novembre 1999. Ce délai suffit, à lui seul, à conclure au dépassement du délai raisonnable.

24.

S'agissant de la surcharge du rôle du tribunal de Lisbonne, la Cour réaffirme qu'il incombe aux Etats contractants d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (voir

Comingersoll S.A. c. Portugal

[GC], n

o

35382/97, § 24, CEDH 2000-IV).

25.

Il y a donc eu violation de l'article 6 § 1.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

27.

Les héritiers du requérant demandent 29

927,87 euros (EUR) pour le préjudice moral subi par leur parent et par eux-mêmes. Le Gouvernement estime cette somme excessive.

28.

La Cour admet que le requérant, ainsi que ses héritiers, a subi un tort moral justifiant l'octroi d'une réparation. Statuant en équité, comme le veut l'article 41, elle alloue aux héritiers du requérant 5

000 EUR.

B.

Frais et dépens

29.

Les héritiers du requérant demandent à ce titre 2

000 EUR. Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.

30.

La Cour juge raisonnable d'octroyer à ce titre aux héritiers du requérant 1

250 EUR.

C.

Intérêts moratoires

31.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser aux héritiers du requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44

§

2 de la Convention, 5

000 EUR (cinq mille euros) pour dommage moral et 1

250 (mille deux cent cinquante euros) pour frais et dépens

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

3 avril 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Lucius

Caflisch

Greffier

Président