CtEDO 03.04.2003 Auto

CHATZI-VALIANOU v. GREECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
03.04.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CHATZI-VALIANOU v. GREECE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 72179/01 de către Despina CHATZI-VALIANOU împotriva Greciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 3 aprilie 2003 în calitate de Cameră compusă de președintele Dnei Tulkens C.L. Rozakis Lorenzen Doamna Vajić Levits, dna Steiner, judecători și dna S. Nielsen, grefierul secțiunii adjuncte Având în vedere cererea depusă la 18 iulie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Despina Chatzi-Valianou, este o națională greacă, născut în 1939 și locuiește în Iraklio. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl K. Chrysogonos, un avocat practicant în Salonika. Guvernul este reprezentat de dl V. Kyriazopoulos, Consilier Senior la Consiliul Legal de Stat și dl I. Bakopoulos, Secretarul Legal la Consiliul Legal de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 ianuarie 1985, reclamantul a fost redefinit în funcția de asistent în secțiunea Arheologie Classică a Departamentului de Filosofie a Universității Aristotele de Salonica. Renominarea a fost făcută în conformitate cu Legea Rectorului n 5642 din 31 ianuarie 1985. Reclamantul a demisionat de la acest post la 7 ianuarie 1969 și din 17 iunie 1970 a lucrat ca arheolog în 23 Departamentul de Antichități Clasice și Preistorice, care se afla sub conducerea Ministerului Culturii. A continuat să ocupe acest post după re numirea ei în secțiunea Arheologie Classică a Universității. Potrivit articolului 7 § 1 din Legea 1966/1991: „Toți supraveghetorii, asistenții și cercetătorii științifici care nu au doctorat și care lucrează în institutele de învățământ superior la 31 august 1991 și a cărei perioadă de mandat expiră în această dată trebuie să fie evaluate pentru a fi numite la un post permanent... În cazul unei a doua evaluari negative cu privire la idoneitatea lor pentru numire, acestea vor fi transferate în conformitate cu dispozițiile în vigoare. Perioada lor de mandat este prelungită ipso jure la expirarea ultimei lor zile de serviciu.” La 6 mai 1993, Rectorul Universitatei Aristotele de Salonica a informat reclamantul că Organismul Electoral Special al Universității a făcut o a doua evaluare negativă a idoneității ei pentru numirea unui post permanent, având în vedere dispozițiile Legii 1966/1991. La 14 aprilie 1993, Rectorul Universității a solicitat Departamentului Finanțiar al Universității să înceteze plata salariului reclamantului pe motiv că deținea o funcție permanentă în Ministerul Culturii. Universitatea a încetat să-și plătească salariul începând cu 30 mai 1993. La 17 martie 1994, Curtea Administrativă de Apel din Salonica, în calitate de instanță de primă instanță, a anulat decizia menționată mai sus (decizia nr. 123/1994) din cauza faptului că a fost luată de o autoritate incompetentă, și anume de rector Universitar, și nu de către ministrul Educației Naționale. În special, Curtea de Apel a hotărât: „Chiar dacă reclamantul nu a putut fi transferat legal fără demiterea anterioară a poziției sale în Ministerul Culturii (deși ea intră în excepția de la art. 16 § 5 din Legea 1256/1982, care permite unui funcționar public să dețină un al doilea post similar fără restricții ...), obstacolul menționat mai sus nu constituie o bază juridică pentru terminarea ipso jure a relațiilor sale profesionale cu Universitatea. În special, art. 7 § 1 din Legea 1966/1991 prevede în mod explicit prelungirea timpului de serviciu până la finalizarea transferului. Pentru încheierea relației profesionale cu Universitatea Aristotelei Salonica din cauza unui obstacol de transfer și a discontinuării legale a salariului reclamantului, ministrul Educației Naționale ar trebui să fi eliberat în primul rând un act care să stabilească existența unui obstacol de transfer (articolele 37, 50 § 2 din Legea 1286/1982). Prin urmare, actul care ordonă discontinuarea salariului reclamantului fără eliberarea anterioară a unui act de către ministru este ilegal și trebuie anulat”. Hotărârea a fost notificată la Universitate la 16 iunie 1994. La 29 Iunie 1994 reclamantul a solicitat plata retrospectivă a salariului său începând cu data în care a fost eliminată din plată. Cu toate acestea, Universitatea a refuzat să-i plătească din cauza faptului că un recurs împotriva hotărârii Curții Administrative de Apel era în așteptare în fața Curții Supreme de Administrație. La 8 februarie 1996, reclamantul a depus o acțiune la Tribunalul de Primă Instanță Administrativă de Salonica care solicită daune de 9 316 196 dracmas (GRD) ca urmare a încetării ilegale a plății salariului ei în perioada între 1 iunie 1993 și 31 decembrie 1995. Prin hotărârea nr. 2021/2000, Tribunalul de Primă Instanță Administrativă a susținut cererea reclamantului. La 28 decembrie 1998, reclamantul a depus o nouă acțiune în fața Tribunalului de Primă Instanță Administrativă care a solicitat daune de 14 603 436 GRD pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1996 și 31 decembrie 1998. La 4 septembrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță Administrativă a suspendat examinarea cazului în așteptarea hotărârii Curții Supreme în apel împotriva hotărârii nr. 123/1994. La 11 februarie 1999, Curtea Supremă Administrativă a respins apelul Universității (juriul nr. 536/1999) pe un temei procedural. Cu toate acestea, Universitatea a continuat să refuze să-i plătească. Hotărârea a fost finalizată și certificată la 23 iunie 2000. În ianuarie și martie 2000, reclamantul a scris Universității și Ministerului Educației protestând împotriva refuzului arbitrar al Universității de a respecta hotărârile instanței. La 13 aprilie 2000, Universitatea a răspuns că nu era încă conștientă de hotărârea Curții Supreme de Administrație și că va lua măsurile necesare de îndată ce a primit-o. La 9 februarie 2001, Registrul Universității a solicitat Ministerului Educației Naționale să emită un act care să certifice că contractul de ocupare a forței de muncă al reclamantului a fost încheiat retroactiv de către ministru la 28 iulie 1993. La 11 iulie 2001, Ministerul a răspuns că autoritatea relevantă pentru eliberarea actelor referitoare la numirea personalului universitar sau încheierea contractelor lor era Rectorul Universității. La 9 octombrie 2001, Rectorul Universității de Salonica a emis un act care a certificat încheierea contractului reclamantului începând cu 22 iulie 1993. art. 95 § 5 din Constituție afirmă: „Administrația este obligată să se conformeze hotărârilor judecătorești. O încălcare a acestei obligații conferă răspunderi oricărui agent responsabil, astfel cum prevede legea ...” art. 198 din Codul de Procedură Administrativă afirmă după cum urmează: „Autoritățile administrative sunt obligate, prin acțiune pozitivă sau prin a se abține de la orice act contrar, să respecte conținutul deciziilor emise în materie de litigii introduse pentru soluționare cu un recurs ...” COMPLAINTS Reclamantul susține că refuzul Universității Aristotele de Salonica să respecte hotărârile instanțelor administrative și să plătească salariul din cauza ei constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din HOTĂRÂREA Reclamantul afirmă o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care se citește după cum urmează: art. 6 § 1 din Convenție „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” (a) Guvernul solicită Curtea să respingă cererea deoarece reclamantul nu a depus cererea la Curte în termen de șase luni de la data în care Curtea Supremă de Administrație și-a finalizat hotărârea, și anume 23 iunie 2000. În plus, orice încălcare care ar putea fi percepută în funcție de nerespectarea hotărârilor Universității nu poate fi considerată o încălcare continuă. Într-adevăr, Universitatea a declanșat imediat, după cum este necesar, să reexamineze cazul și Rector a emis actul din 9 octombrie 2001 încheiat retroactiv contractul de ocupare a forței de muncă al reclamantului începând cu 22 iulie 1993. Reclamantul susține că nu poate fi vorba de nerespectarea termenului de șase luni, având în vedere că hotărârile nr. 123/1994 și 536/1999 au fost atât în favoarea ei, cât și că Universitatea nu s-a conformat cu acestea. Curtea reamintește că Curtea Administrativă de Apel a anulat hotărârea Universității de a elimina reclamantul din statul de plată din cauza faptului că decizia a fost ilegală, deoarece ministrul Educației Naționale ar fi trebuit să asigure în primul rând, într-un act, existența unui obstacol pentru transferul reclamantului. Chiar presupunând că actul Rector din 9 octombrie 2001 a constituit un act care denotă conformitatea universității cu hotărârile menționate mai sus, Curtea constată că a fost luată după introducerea cererii la 18 iulie 2001. Prin urmare, această obiecție trebuie respinsă. (b) Guvernul susține în continuare că reclamantul nu a epuizat măsurile interne. Reclamantul este încă în așteptare în fața instanțelor administrative. Aceste acțiuni se referă la același subiect ca și reclamațiile depuse la Curte. În plus, reclamantul a solicitat instanțelor administrative să-și acorde o compensare deplină în cazul în care constată că Universitatea nu a respectat hotărârile nr. 123/1994 și 536/1999. Prin hotărârea nr. 2021/2000, Tribunalul Administrativ de Primă Instanță a susținut că reclamantul are dreptul la o compensare deplină. Cu toate acestea, această hotărâre nu a devenit finală și poate fi inversată dacă se constată în apel că Universitatea a respectat de fapt hotărârile în cauză. Reclamantul susține că acțiunea ei pentru daune este diferită de subiectul cererii sale la Curte. Faptul critic pentru cererea ei este că, ca urmare a hotărârii nr. 123/1994 (și demiterea apelului Universității prin hotărâre nr. 536/1999 al Curții Supreme de Administrație), Universitatea are obligația legală de a relua plata salariului ei cu efect imediat începând cu iunie 1993. Nu a îndeplinit această obligație. Curtea remarcă că la 14 aprilie 1993 rectorul universității a eliminat reclamantul din salariu. La 17 martie 1994, Curtea Administrativă de Apel a anulat hotărârea Rectorului cu privire la faptul că ar fi trebuit să fie luată de Ministrul Educației Naționale. La 11 februarie 1999, Curtea Administrativă Supremă a susținut această hotărâre. Ca urmare a acestor două hotărâri, această chestiune a fost adresată ministrului Educației Naționale. Ministrul a examinat cazul și a decis că acesta ar trebui trimis înapoi la Rector pentru o decizie finală. La 19 octombrie 2001, Rector a hotărât să încheie contractul de ocupare a forței de muncă al reclamantului cu efect retroactiv și să o îndepărteze de pe statul de plată. Între timp, reclamantul a introdus cu Tribunalul Administrativ de Primă Instanță două acțiuni de prejudiciu pentru pierderea salariului între 1 iunie 1993 și 31 decembrie 1998. Ambele acțiuni sunt încă pendente. Curtea consideră că, având în vedere decizia Rectorului din 19 octombrie 2001, reclamantul nu poate aștepta să continue să fie plătit de către Universitate. încă nerezolvată de către instanțe administrative - este dacă ar trebui plătită daune pentru perioada între 1 iunie 1993 și 31 decembrie 1998. În opinia Curții, acest lucru reprezintă esența plângerilor sale și, având în vedere litigiul în curs, aceste plângeri trebuie considerate prematură. 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă