Fegatelli împotriva Italiei

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE FEGATELLI v. ITALIA (Doc. nr. 39735/98) HOTĂRÂREA STRASBOURG 3 aprilie 2003 FINAL 03/07/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Fegatelli v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L.

Rozakis Președintele Dna Tulkens Lorenzen, dna Vajić Dna Botoucharova, Kovler, judecători L. Ferrari Bravo , judecător ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul adjunct de secțiune după ce s-a deliberat în privat la 13 martie 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 39735/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 39735/98) de către un național italian, dna Oriana Fegatelli (nr. 14 iulie 1997). Reclamantul a fost reprezentat de dna G. Mazza Ricci, avocat practicant la Roma.

Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de succesivi co-agenți, respectiv V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ea s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții.

Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl L. Ferrari Bravo ca ad hoc Tribunalul a declarat că cererea este admisibilă la locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 2). La 4 octombrie 2001, Curtea a declarat că cererea este admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primei secțiuni. FACTE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1945 și trăiește în Roma. A.G.D. a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat pe V.P. 10. A.G.D. a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul la expirarea termenului la 31 decembrie 1983, și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă.

11. Prin decizia din 21 octombrie 1986, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 30 aprilie 1987. 12. La 13 noiembrie 1986, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului și a urmărit procedura de executare. 13. La 8 mai 1987, ea a furnizat un anunț pentru a renunța la chiriaș, dar el a refuzat să plece. 14. La 20 mai 1987, ea a furnizat anunț asupra chiriașului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 7 iulie 1987. 15. La 3 aprilie 1989, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgentă ca cazare pentru ea. 16. Între 7 iulie 1987 și 1 decembrie 1999, judecătorul a făcut patruzeci și nouă încercări de recuperare a posesiunii.

17. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 18. După ce a ajuns la un acord cu chiriașul, la 18 decembrie 1999, reclamantul a recuperat posesia apartamentului său. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 19. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 1 ALLEGATĂ DE PROTOCOL Nr. 1 ȘI ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEI 20. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil, datorită lipsei de asistență de poliție. A afirmat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 21. De asemenea, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 22. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare ca în cazul în cauză și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, §§ 46-66; Lunari v. Italia, nr. 21463/93, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia, nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47.

23. Curtea a examinat prezentul caz și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului, ceea ce ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile menționate mai sus și constată că în acest caz reclamanții au trebuit să aștepte timp de 12 ani și cinci luni de la prima încercare a statului civil înainte de a recupera apartamentul. 24. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 § 1 din Convenție. II.

APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 26. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor de executare a ordinului de posesie pe care l-a susținut, pe care l-a pus la ITL 1.422.035 [734.42 EUR]. 27. Guvernul a susținut că costurile procedurii în materie de fond nu au fost legate de presupusele încălcări și că costurile suportate în cursul fazei de executare au fost datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului.

28. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate (a se vedea Hotărârea Scollo c. Italia din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, p. 56, § 50). Curtea constată că suma solicitată este rezonabilă și decide să atribuie 734,42 EUR pentru prejudiciu material. 7.746.85] și ITL 30 000.000 [15.493.71 EUR] pentru prejudiciu moral. 30. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a reușit să aducă dovezi privind prejudiciile morale suportate ca urmare a presupusei încălcări. 31. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 10 000 EUR sub acest cap. Costurile și cheltuielile 32. Reclamantul a solicitat rambursarea taxelor juridice, pe care le-a pus la ITL 540.000 [247.90 EUR], precum și o sumă între 1 980.000 EUR [EUR] 1.022.58] și ITL 22 060.000 [11 393.04 EUR] pentru comisioanele avocatului în fața Curții.

33. Potrivit jurisprudenței Curții, poate fi acordată o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost de fapt și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia) [GC], nr. 34884/97, ECHR 1999-V, § 30]. În acest caz, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 2000 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSS deține că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 734.42 EUR (sette sute treizeci patru de euro patruzeci și doi de cenți) pentru prejudiciu material; (ii) 10.000 EUR (zeci mii de euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 2 000 EUR (2 mii de euro) pentru costurile și cheltuielile juridice; (b) cea de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerespectare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o satisfacție echitabilă.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF FEGATELLI v. ITALY (Application no. 39735/98) JUDGMENT STRASBOURG 3 April 2003 FINAL 03/07/2003 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Fegatelli v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen, Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova, Mr A. Kovler, judges , Mr L. Ferrari Bravo , ad hoc judge , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 13 March 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

8. The applicant was born in 1945 and lives in Rome.

RELEVANT DOMESTIC LAW

19. The relevant domestic law is described in the Court's judgment in the case of Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, §§ 18-35, ECHR 1999-V. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 AND OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

25. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) 734.42 EUR (seven hundred thirty-four euros forty-two cents) for pecuniary damage; (ii) 10,000 EUR (ten thousand euros) for non-pecuniary damage; (iii) 2,000 EUR (two thousand euros) for legal costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 3 April 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President