CASE OF SLOVAK v. SLOVAKIA

RESPONDENT

SVK

HOTĂRÂRE

08.04.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF SLOVAK v. SLOVAKIA (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZUL CU SLOVÁK v. SLOVAKIA (Depunerea nr. 57983/00) HOTĂRÂREA STASBOURG 8 aprilie 2003 FINAL 08/07/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Slovák v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca Camera compusă din: Președintele Pellonpäää Dna Palm Strážnická Fischbach Casadevall Maruste Garlicki, judecătorii și dl O'Boyle Registrar Deliberat în privat la 18 martie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 57983/00) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 57983/00) de către un național slovac, dl Marián Slovák (nr. 28 februarie 2000). Guvernul slovac (nr. „ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl P. Vršanský. La 14 mai 2002, secțiunea a patra a hotărât să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1945 și trăiește în Cífer. La 2 ianuarie 1995, reclamantul a depus o acțiune de reabilitare la Curtea Orașului Bratislava. La 7 februarie 1995, Curtea Orașului a transferat cazul la Curtea de District Bratislava I din motive de competență. La 1 iulie 1998, cazul a fost atribuit unui alt judecător care a început să se pronunțe cu el la 16 iunie 1999. La 2 septembrie 1999, Curtea Constituțională a constatat că Bratislava Tribunalul de District I a încălcat dreptul constituțional al reclamantului de a-și examina cazul fără întârzieri nejustificate. În concluzia sa, Curtea Constituțională a remarcat, în special, că Curtea de District nu a efectuat procesul între 31 iulie 1995 și 3 aprilie 1997 și, de asemenea, între 1 iulie 1998 și 16 iunie 1999. La 27 noiembrie 2001, Curtea de District Bratislava I a respins acțiunea. Reclamantul a apelat la 23 iunie 2002. Procedura este în așteptare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE art. 48 alineatul (2) din Constituție prevede, printre altele , că fiecare persoană are dreptul de a-și judeca cazul fără întârziere nejustificată. 10. În conformitate cu art. 130 alineatul (3) din Constituție, astfel cum este în vigoare până la 30 iunie 2001, Curtea Constituțională ar putea iniția procedurile privind petiția („ podnet”) prezentată de orice persoană sau societate care susține că drepturile lor au fost încălcate. 11. În conformitate cu jurisprudența sa în temeiul articolului 130 alineatul (3) din Constituție, Curtea Constituțională nu are competența de a trage consecințe juridice de la o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 48 alineatul (2) din Constituție. Nu poate acorda daune persoanei în cauză și nu poate impune autorității publice o sancțiune responsabilă pentru încălcarea constatată. Prin urmare, în opinia Curții Constituționale, autoritatea în cauză trebuie să ofere reparații persoanei a căror drepturi au fost încălcate. 12. Începând cu 1 ianuarie 2002, Constituția a fost modificată în sensul că, printre altele, persoanele fizice și juridice pot se plânge de încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale în temeiul art. 127. În temeiul acestei dispoziții, Curtea Constituțională are competența, în cazul în care constată o încălcare a articolului 48 alineatul (2) din Constituție, de a ordona autorității în cauză să procedă fără întârziere cu privire la acest caz și de a acorda, de asemenea, o satisfacție financiară adecvată persoanei ale căror drept constituțional a fost încălcat ca urmare a unei proceduri excesive (pentru detalii suplimentare, a se vedea, de exemplu, Andrášik și alții c. Slovacia (dec.), nr. 57984/00, 60237/00, 60242/00, 60679/00, 60680/00, 68563/01, 60226/00, 22 octombrie 2002). 13. Potrivit unei scrisori explicative de către președintele Curții Constituționale din 6 iunie 2002, nimic nu a împiedicat Curții Constituționale să trateze plângeri cu privire la lungimea procedurii în cazurile în care au fost inițiate, de asemenea, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, cu condiția ca procedura internă se plânge încă în momentul în care se depune plângerea constituțională. Scrisoarea menționează, în continuare, că atunci când Curtea Constituțională a constatat anterior o încălcare a articolului 48 alineatul (2) din Constituție, o plângere suplimentară privind întârzierile în aceleași proceduri nu poate fi întreprinsă decât în măsura în care se referă la perioada de după transmiterea primei concluzii ale Curții Constituționale. Cu toate acestea, atunci când hotărăsc astfel de cazuri, Curtea Constituțională va ține cont, în general, de faptul că instanțele obișnuite nu au efectuat cazul fără întârzieri nejustificate în urma constatării sale de încălcare a articolului 48 alineatul (2) din Constituție. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEII 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu principiul „tempo rațional”, prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal...” 15. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 2 ianuarie 1995 și nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat mai mult de opt ani și două luni. Admisibilitatea 16. Guvernul a contestat că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece el nu a depus o plângere constituțională în temeiul articolului 127 din Constituție după intrarea în vigoare a modificării relevante la 1 17. Reclamantul susține că a avut recurs la Curtea Constituțională care a constatat, la 2 septembrie 1999, o încălcare a dreptului său constituțional la o audiere fără întârzieri nejustificate. În opinia sa, el nu a fost obligat să caute o altă constatare a Curții Constituționale în același scop. 18. Curtea a constatat anterior că plângerea în temeiul articolului 127 din Constituție reprezintă un remediu eficace, atât în drept, cât și în practică, în sensul că este capabilă să împiedice continuarea presupusei încălcări a dreptului la o audiere fără întârzieri nejustificate și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja. Comisia a considerat că, în cazurile împotriva Slovaciei care privesc durata procedurii, ar trebui, în principiu, să recurgă la acest remediu, în ciuda faptului că acesta a fost promulgat după ce cererile lor au fost depuse la Curtea sau la Comisia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea Hotărârea Andrášik și alții c. Slovacia menționată mai sus). 19. În cazul în cauză, poziția este diferită în ceea ce privește faptul că, înainte de intrarea în vigoare a articolului 127 modificat din Constituție la 1 ianuarie 2002, reclamantul s-a plângut de durata procedurii în temeiul articolului 130 alineatul (3) din Constituție. În septembrie 1999, o încălcare a dreptului constituțional al reclamantului la o audiere fără întârziere nejustificată. Curtea Constituțională însuși a recunoscut că, în cazuri similare, legea în vigoare nu i-a împuternicit să ofere remediere persoanelor ale căror drepturi constituționale au fost încălcate. 20. Având în vedere faptul că reclamantul a încercat să obțină recurs în fața Curții Constituționale și că orice nouă procedură pe care este deschisă acesteia să o prezinte în fața acestei autorități judiciare nu poate afecta în mod oficial decât perioada după 2 septembrie 1999 (a se vedea punctul 13 de mai sus), Curtea constată că reclamantul nu este obligat să recurgă la remedierea disponibilă în temeiul articolului 127 din Constituție (a se vedea, Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă. 21. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. 22. Guvernul a recunoscut, în legătură cu concluzia Curții Constituționale din 2 septembrie 1999, că dreptul reclamantului la o audiere a fost încălcat într-un timp rezonabil. 23. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile stabilite de jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului și de autoritățile relevante și de ceea ce era în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 24. Curtea consideră că cazul nu a fost deosebit de dificil de stabilit, iar informațiile anterioare nu indică că reclamantul prin comportamentul său a contribuit la durata procedurii. În consecință, consideră că o perioadă globală de opt ani și mai mult de două luni nu ar putea fi considerată, în sine, să îndeplinească cerința de „tempă rațională” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție în circumstanțele specifice ale cauzei. 25. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 500.000 de coruna slovacă (SKK) în ceea ce privește prejudiciu material, susținând că a pierdut venitul ca urmare a persecuției sale. El a solicitat, de asemenea, 500 000 SKK în ceea ce privește prejudiciile morale. 28. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 3,500 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale (a se vedea cazul Christine Goodwin c. Regatul Unit [GC], nr. 28957/95, § 124, 11 iulie 2002). că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3500 EUR (3 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale care urmează să fie convertite în coruna slovacă la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 aprilie 2003, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.