CtEDO 10.04.2003 Auto

BOZKURT contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.04.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BOZKURT contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35851/97 prezentată de Halil BOZKURT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 10 aprilie 2003 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Türmen Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dnii S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 18 septembrie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie: DE FAPT Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1976. La introducerea cererii, el a fost deținut la casa de rejudecare a lui. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul H. Üçp Electroluxnar, avocat la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Faptele la originea cererii sunt parțial controversate Versiunea reclamantului Potrivit reclamantului, ca urmare a evaziunii a patru deținuți din casa de deținuți Buca, la 17 iulie 1995, administrația a aplicat o presiune asupra deținuților din al șaselea pavilion ( ko mai), în care se aflau așa-zișii deținuți politici. Pe de altă parte, unul dintre deținuți a găsit moartea la 27 iulie 1995. La 28 iulie 1995, gardienii casei de interdicție Buca au efectuat o inspecție în al șaselea pavilion. După cum a spus reclamantul, patru deținuți, inclusiv el însuși, au rămas în pavilion pentru a-i însoți pe jandarmi și pe gardieni în timpul inspecției. Aceștia din urmă, pe ordinea dată de un colonel al poliției, au încercat să dea jos afișele de pe pereți și, în ciuda opoziției directorului casei de judecată și a deținuților, au folosit forța și i-au bătut pe acești patru deținuți. Versiunea guvernului În timp ce, în observațiile sale inițiale din 20 octombrie 1999, guvernul confirmă că a avut loc o inspecție la 28 iulie 1995, în memoriile sale prezentate la 29 ianuarie 2003, acesta susținea că au intervenit pentru a elimina baricadele și pentru a pune capăt revoltei. În susținerea tezei sale, guvernul produce o scrisoare datată a zilei incidentului adresat jandarmeriei de către procurorul Republicii Casei de Primă Instanță, potrivit căreia baricadele din fața pavilioanelor n 3-4-5-6-7 erau încă în vigoare. 2. Faptele care au avut loc ulterior Tot la 28 iulie 1995, în ordinea medicului din casa de judecată, reclamantul a fost transferat la spitalul universitar din Izmir, unde a fost internat timp de patru zile (în ceea ce privește registrele spitalului, a se vedea mai jos). La 24 august 1995, reclamantul a depus o plângere împotriva a doi gardieni, numiți A. și Ö., împreună cu ceilalți gardieni. El a susținut că a fost bătut și bătut de ei în timpul inspecției efectuate la 28 iulie 1995 și amenințat cu moartea. În urma acestor evenimente, a fost internat de mai multe ori. În plus, în timp ce era spitalizat, a fost bătut de un polițist pe nume M.Y. El a cerut ca cei responsabili să fie acuzați de tentativă de crimă, atac și amenințare. La o dată nedeterminată, cincizeci de deținuți din casa de judecată a lui Buca au depus plângere împotriva gardienilor lor. Ei susțineau că, în timpul inspecției din 28 iulie 1995, patru deținuți, inclusiv Halil Bozkurt, au fost bătuți în bătaie, loviți de bâte și amenințați de gardieni. La 14 septembrie 1995, procurorul districtual al Republicii Izmir i-a adresat procurorului districtual al Republicii Casei de Justiție o scrisoare prin care îi încredința sarcina de a obține depoziția reclamantului și de a-i trimite un examen medical. La 15 septembrie 1995, procurorul general al Republicii Casei de Primă Instanță a informat instanța din Izmir că, în urma refuzului de a părăsi pavilionul, nu s-a putut efectua nici o examinare medicală. El a adăugat la scrisoarea sa procesul-verbal semnat de medicul legist, membru al institutului medico-legal d Pe de altă parte, la 6 octombrie 1995, pe baza unui proces-verbal semnat de gardieni, procurorul casei de judecată l-a informat pe dl Izmir cu privire la depoziția reclamantului care ar fi refuzat să împrumute. Prin scrisoarea din 12 octombrie 1995, procurorul Republicii Izmir i-a chemat din nou pe gardienii A. și Ö. pentru a-și lua declarațiile. La 25 decembrie 1995, tribunalul din Izmir a emis o ordonanță de nejudiciare împotriva gardienilor care au fost acuzați pe motiv de lipsă de probe suficiente. La 12 februarie 1996, reclamantul a formulat opoziție la ordonanța de nejudiciare din 25 decembrie 1995 în fața instanței de judecată din Karșșayaka și a pronunțat acțiuni penale împotriva gardienilor în cauză. El susținea în special că investigația efectuată în urma plângerii sale nu era detaliată, în măsura în care instanța nu a ascultat martorii oculari. În plus, el a susținut că dosarul de informare a martorilor a rămas inaccesibil reprezentantului său și că aceasta îi încălca dreptul la o cale de atac eficientă. La 6 martie 1996, tribunalul din Karșiyaka a respins opoziția reclamantului, ținând cont de motivele invocate de Parchet și de conținutul dosarului. La 18 martie 1996, decizia de respingere a instanței din Karșiyaka a fost comunicată reclamantului. La 29 ianuarie 2003, la cererea Curții, guvernul a produs registrele spitalului universitar d'Izmir unde reclamantul a fost spitalizat timp de patru zile, în perioada 28-31 iulie 1995. La intrarea sa, a fost diagnosticat cu o traumă generală legată de o lovitură. Doctorii care au fost examinați au menționat în rapoartele lor ținute în timpul spitalizării că la ui avea zgârieturi, zgârieturi și vânătăi pe diferite părți ale feței, spatelui, toracelui, gâtului și mâinii drepte. Pe teren la articolele 3, 6 și 13 din convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente pe care le-ar fi suportat gardienii cu ocazia inspecției efectuate în casa de judecată Buca, precum și de insuficiența anchetei desfășurate de autoritățile interne și de lipsa unei căi de atac efective. Guvernul ridică o excepție preliminară bazată pe neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul ar fi trebuit să inițieze procedurile ordinare civile și/sau administrative care conferă reclamanților despăgubiri la care pot să se aștepte în mod legitim și se referă în acest sens la jurisprudența instanțelor civile și administrative. În ceea ce privește în primul rând acțiunea de drept administrativ bazată pe răspunderea obiectivă a administrației, prevăzută la art. 125 din Constituție, Curtea amintește că a considerat deja că simpla acordare de despăgubiri nu îndeplinește această obligație (a se vedea, printre altele, Ilhan c. Turcia [GC], 22277/93, § 61-64, CEDO 2000-VII. În consecință, reclamantul nu avea obligația de a iniția procedura administrativă în cauză, iar excepția preliminară se află pe acest punct lipsit de temei. În ceea ce privește posibilitatea de a intenta civil o acțiune în despăgubire a unei daune suferite din cauza unor acte ilicite sau a unui comportament vădit ilegal din partea unor agenți ai statului, Curtea arată că reclamantul nu numai că trebuie să stabilească existența unei legături de cauzalitate între actul delincvent și prejudiciul suferit, dar, de asemenea, să identifice autorul prezumat al actului (a se vedea Ilhan) (a se vedea Ilhan § 61. Prin urmare, în speță, având în vedere rezultatul procedurii penale, acesta nu face trimitere la nici o bază pe baza căreia reclamantul ar fi putut întreprinde o acțiune civilă cu șanse rezonabile de succes. În concluzie, având în vedere că a depus o plângere penală pentru relele tratamente de care se presupune că a fost victima, reclamantul nu a trebuit să invoce în continuare celelalte acțiuni civile și administrative invocate de guvern. În consecință, excepția din partea guvernului nu poate fi reținută. Cu privire la presupusa încălcare a art. 3, 6 și 13 din Convenție Pe teren de la articolele 3, 6 și 13 din convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente pe care le-ar fi suportat gardienii în timpul inspecției efectuate în casa de judecată a Buca, precum și de insuficiența anchetei desfășurate de autoritățile interne și de lipsa unei căi de atac efective. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe articolele 6 și 13 din Convenție, Curtea arată că este necesar să se examineze acest aspect din perspectiva articolului 13 din Convenție, dat fiind că reclamantul se limitează la a denunța lipsa unei căi de atac efective (a se vedea, mutatis mutandis, Kaya c. Turcia, Hotărârea din 19 februarie 1998, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1998-I, § 105). Guvernul susține că, după inspecția din 28 iulie 1995, tribunalul din Izmir a efectuat o anchetă în urma plângerii reclamantului, însă, refuzând să depună și să se supună unui examen medical, acesta din urmă a împiedicat desfășurarea corectă a anchetei. În ceea ce privește evenimentele invocate de reclamant, care au condus la o tensiune în casa de judecată a Buca la 27 iulie 1995, guvernul a explicat că, în urma unei denunțări, forțele de ordine au început să caute un deținut fugar care se ascundea în casa de arestare. În timpul acestei operații, un polițist a fost rănit și deținuții fugari au fost uciși. Pe de altă parte, guvernul susține că acest incident a făcut obiectul unei proceduri penale care a dus la uciderea polițiștilor. În ceea ce privește rănile care au avut loc la 28 iulie 1995, în observațiile prezentate la 29 ianuarie 2003, guvernul susține că, în ziua revoltei, La 28 iulie 1995, deținuții dintre care se afla reclamantul baricadaseră anumite pavilioane ale casei în așteptare. Învinețirile și zgârieturile constatate pe corpul reclamantului au apărut în timpul intervenției forțelor de ordine în vederea eliminării baricadelor și pentru a pune capăt revoltei. În acest sens, se face referire la o scrisoare datată din ziua în care a avut loc incidentul adresat jandarmeriei de către procurorul Republicii Casei încuviințate, potrivit căreia baricadele aflate în fața pavilioanelor n- 3-4-5-6-7 erau încă în vigoare. Reclamantul contestă teza guvernului și susține că ancheta efectuată de Parchet nu putea fi considerată efectivă sau aprofundată, în măsura în care procesele-verbale cu privire la ceea ce a refuzat să depună și să efectueze o examinare medicală nu reflectau realitatea. El a explicat că, pe vremea faptelor în cauză, mai mulți deținuți au găsit moartea, că intrarea și ieșirea deținuților din casa de detenție sau chiar părăsirea pavilionului erau dificile și că puteau fi supuși violenței. Pe de altă parte, în aceeași perioadă, deținuții au tăiat toate relațiile cu administrația pentru a protesta împotriva abordării brutale a acesteia din urmă față de ei. În cele din urmă, forțele de ordine au folosit o forță disproporționată pentru a pune capăt revoltei. Reclamantul susține, de asemenea, că procurorul republicii care a efectuat ancheta ar fi putut el însuși să colecteze declarația sa, să consulte registrele spitalului în cazul în care a primit îngrijiri medicale după evenimente, să audă martorii oculari, și anume ceilalți deținuți și directorul casei de detenție care a fost prezent în timpul incidentului. În sfârșit, acesta susține că acest procuror a emis o hotărâre de nejudiciare fără să fi colectat declarațiile celor doi gardieni în cauză. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că aceste obiecțiuni ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că aceste obiecțiuni nu pot fi declarate în mod vădit nefondate, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte adjunct

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-03-31
0,96
AFFAIRE BOZKURT c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE BOZKURT c. TURQUIE (Requête n o 35851/97) ARRÊT ( règlement amiable ) STRASBOURG 31 mars 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Bozkurt c. Turquie, La Cour européenne des Dr
CtEDO 2003-09-18
0,95
TARAK contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 18711/02 présentée par Cihan Deniz TARAK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 18 septembre 2003 en une chambre
CtEDO 2001-02-06
0,94
MORSÜMBÜL contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 31895/96 présentée par Ekin MORSÜMBÜL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 février 2001 en une chambre composée de M me E
CtEDO 2000-11-28
0,94
BOZKURT, CEYLAN, YAVUZ ET KARAKAS contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46388/99 présentée par Bilal BOZKURT, Izzettin CEYLAN, Metin YAVUZ et Mehmet Salih KARAKAŞ contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section),
CtEDO 2001-02-13
0,94
BAGCI ET MURG contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 29862/96 présentée par Seyfettin BAĞCI et Adil MURĞ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 février 2001 en une chambre com
Sursă