CtEDO 10.04.2003 Auto

CASE OF GIANNI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
10.04.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF GIANNI v. ITALY (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE Francesco GIANNI v. ITALY (Declarația nr. 64450/01) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 10 aprilie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Gianni v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecătorii și dl S Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în privat la 20 martie 2003, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 64450/01) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Francesco Gianni („reclamantul”), la 23 decembrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dna G. Gianni, avocat practicant la Roma. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Crisafulli. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea sa prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. La 27 iunie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă La 7 februarie 2003 și, respectiv, la 14 februarie 2003, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament de la Roma, pe care l-a lăsat în favoarea M.D.M. Într-o scrisoare înregistrată din 8 februarie 1991, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Prin decizia din 29 aprilie 1993, care a fost făcută executivă la 12 mai 1993, Magistratul de la Roma a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 29 aprilie 1994. 11. La 18 mai 1994, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. 12. La 11 iulie 1994, el a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 29 iulie 1994. 13. Între 29 iulie 1994 și 14 noiembrie 2000, judecătorul a făcut douăzeci și cinci de încercări de recuperare a posesiunii. 14. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 15. La 14 februarie 2001, chiriașul a evacuat spontan locația și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA 16. La 14 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 4000 de euro dlui Francesco Gianni în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 64450/01. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. La 7 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 4.000 (patru mii) de euro care acoperă prejudiciu material și costuri pentru dl Francesco Gianni, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 64450/01 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și punerea în aplicare a acesteia este în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) 19. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă