- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 aprilie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Zito și Corsi împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE ZITO și CRISI c. ITALY (Declarația nr. 54612/00) JUDGMENTUL (Resoluție în adevăr) STRASBOURG 10 aprilie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zito și Corsi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecătorii și dl Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în privat la 20 martie 2003, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
54612/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italieni, dl Mauro Zito și dna Paola Corsi („reclamanții”), la 13 ianuarie 2000. Reclamanții au fost reprezentați de dl E. Vannini, avocat practicant la Florența. Guvernul italian (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Cristafulli. Reclamanții s-au plâns de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 7 martie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă.
La 3 februarie 2003 și la 7 februarie 2003, respectiv, reclamanții și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Florența, pe care le-au lăsat M.N. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 15 februarie 1986, reclamanții au informat chiriașul cu privire la intenția lor de a încheia închiriere și au convocat-o să apară în fața magistratului Florenței. Prin decizia din 13 martie 1986, care a fost pus în aplicare la 24 martie 1986, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. La 13 aprilie 1989, reclamanții au făcut o declarație legală că au cerut urgent ca locație pentru fiul lor.
10. La 13 mai 1989, reclamanții au notificat chiriașul care a solicitat-o să scape de locație. 11. La 14 iunie 1989, au notificat chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 9 august 1989. 12. Între 9 august 1989 și 1 decembrie 1998, judecătorul a făcut diseptzeci de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordate asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie.
13. În conformitate cu Legea nr. 431/98, procedura de executare a fost suspendată până la 3 noiembrie 1999. 14. Prin decizia din 3 iulie 2000, care a fost făcută executivă la 6 septembrie 2000, Magistratul Florenței a ordonat ca sediile să fie anulate până la 15 martie 2001. 15. La 1 martie 2001, reclamanții au notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie ar fi aplicat de un judecător la 15 martie 2001. 16. În conformitate cu Legea nr. 388/00 și apoi decretul legislativ nr. La 7 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei propun să plătească o sumă totală de 6 085 euro (6 000 85) Mauro Zito și dna Paola Corsi (3,042,50 euro pentru fiecare solicitant) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 54612/00.
Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 3 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 6,085 euro (seize mii optzeci și cinci) către dl Mauro Zito și dna Paola Corsi (3,042,50 euro către fiecare solicitant) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și costuri în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 54612/00 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță.
Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și punerea în aplicare a acesteia este în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri.
În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) 20. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 aprilie 2003 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF ZITO and CORSI v. ITALY (Application no. 54612/00) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 10 April 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Zito and Corsi v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky, judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 20 March 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 54612/00) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Italian nationals, Mr Mauro Zito and Mrs Paola Corsi (“the applicants”), on 13 January 2000.
The applicants were represented by Mr E. Vannini, a lawyer practising in Florence. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr F. Crisafulli.
The applicants complained about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 7 March 2002, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 3 February 2003 and on 7 February 2003 the applicants and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicants are the owners of an apartment in Florence, which they had let to M.N.
In a writ served on the tenant on 15 February 1986, the applicants informed the tenant of their intention to terminate the lease and summoned her to appear before the Florence Magistrate.
By a decision of 13 March 1986, which was made enforceable on 24 March 1986, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1988.
On 13 April 1989, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for their son.
On 13 May 1989, the applicants served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 14 June 1989, they served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 9 August 1989.
Between 9 August 1989 and 1 December 1998, the bailiff made nineteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
Pursuant to Law no. 431/98, the enforcement proceedings were suspended until 3 November 1999.
By a decision of 3 July 2000, which was made enforceable on 6 September 2000, the Florence Magistrate ordered that the premises be vacated by 15 March 2001.
On 1 March 2001, the applicants served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 15 March 2001.
Pursuant to Law no. 388/00 and then to Legislative Decree no. 247/01 the enforcement proceedings were suspended until 28 March 2002. THE LAW
On 7 February 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay a sum totalling 6,085 (six thousand eighty-five) Euros to Mr Mauro Zito and Mrs Paola Corsi (3,042.50 Euros to each applicant) with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 54612/00. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 3 February 2003 the Court received the following declaration signed by the applicants: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 6,085 (six thousand eighty-five) Euros to Mr Mauro Zito and Mrs Paola Corsi (3,042.50 Euros to each applicant) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs with a view to securing a friendly settlement of application no. 54612/00 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the implementation thereof is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 10 April 2003 pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President