SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n. 3223/02 prezentate de Renata KIMMEL împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor L Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 ianuarie 2000, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie CU FAVOAREA recurentei, dl Renata Kimmel, este un resortisant polonez, născut în 1964 și rezident în Komorniki (Polonia). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează: La 5 august 1999, reclamanta, resortisant polonez fără domiciliu fix în Italia, a fost controlată de poliția din Foggia și a refuzat să-și prezinte actele de identitate și a avut o confruntare fizică cu ofițerii de poliție. Potrivit reclamantei, cu această ocazie acești agenți l-ar fi bătut. Cu toate acestea, ea nu a produs nici un certificat medical care ar putea dovedi realitatea acestei afirmații. Apoi reclamanta a fost arestată și acuzată de rezistență la ofițerii publici, lovituri și răniri, port de armă și refuz de a se identifica. În august 1999, Parchetul Foggia a solicitat ca reclamanta să fie supusă măsurii de precauție a dreptului de ședere în provincia Foggia. O ședință a avut loc în fața judecătorului de investigație preliminară (în continuare, GIP mai târziu) din Foggia la 9 august 1999. Cu această ocazie, recurenta, asistată de un avocat din oficiu, M. A., a prezentat versiunea sa a faptelor, care a fost înregistrată în Italia în procesul-verbal al ședinței. Acesta din urmă nu menționează prezența unui interpret. Printr-o ordonanță din aceeași zi, GIP valida la arestarea reclamantei și i-a interzis să locuiască în provincia Foggia. El a observat că dovezile grave de vinovăție cântăreau în sarcina recurentei, care fusese găsită în posesia unui cuțit și, potrivit procesului verbal al arestării și declarațiilor adunate, a atacat fără motiv ofițerii de poliție. Versiunea prezentată de reclamantă, conform căreia a fost victima în prealabil a unui atac și a unui furt asupra propriilor polițiști, nu se baza pe niciun element obiectiv. La 9 august 1999, reclamanta a fost repusă în libertate. Cu această ocazie, ea a declarat că dorește să primească orice notificare cu privire la procedura judiciară pe lângă cabinetul avocatului său din oficiu, M Recurenta a fost apoi trimisă la tribunal în fața tribunalului din Foggia și a avut loc o audiere la 8 mai 2000, în cursul căreia au fost examinați martorii, iar reclamanta nu s-a prezentat și a fost judecată din contumație, printr-o hotărâre din 8 mai 2000, al cărei text a fost depus la grefă la data de 5 mai 2000. În iunie 2000, tribunalul a condamnat-o pe reclamantă pentru rezistență la ofițerii publici, bătăi și răniri și port cu arma la o pedeapsă de opt luni de închisoare cu suspendare și la plata cheltuielilor de procedură. Tribunalul a revocat-o pe reclamantă în ceea ce privește acuzația de refuz de a se identifica pe motiv că, după ce a adus-o la Prefectură, Tribunalul și-a prezentat pașaportul. Această decizie a fost luată pe baza declarațiilor polițiștilor care au verificat-o pe reclamantă, precum și pe baza certificatelor medicale care menționau rănile suferite de acești polițiști și nu s-a făcut nici un apel împotriva hotărârii din 8 mai 2000, care a devenit definitivă la 20 septembrie 2000. Tribunalul din Foggia a informat apoi reclamanta, la adresa sa din Polonia, că cheltuielile de procedură suportate de reclamanta sa în sarcina sa sunt de 93 000 de lire italiene (48,03 EUR). Recurenta a adresat numeroase scrisori la ambasada poloneză din Roma, s-a plâns de circumstanțele arestării sale și nu a avut posibilitatea de a contacta consulul polonez. Printr-o notă din 11 aprilie 2001, Ministerul Justiției din Italia a precizat că, potrivit informațiilor furnizate de directorul penitenciarului din Foggia, la momentul arestării sale, reclamanta a declarat că nu dorește să contacteze pe nimeni și nu dorește să se prevaleze de asistența consulară a țării sale. Prin scrisoarea din 7 mai 2002, un astfel de MP, acționând în numele Consiliului de ordine al avocaților din Foggia, a informat ambasada poloneză că, în momentul arestării sale reclamanta a ales domiciliul la M F., și, prin urmare, că, probabil, acesta a primit orice notificare privind procedura judiciară. Potrivit legii italiene, dacă recurenta ar fi dorit să primească actele procedurii la o adresă diferită, aceasta ar fi trebuit să informeze autoritățile cu privire la aceasta și având în vedere faptul că hotărârea din 8 mai 2000 părea bine motivată, M. P. a considerat că orice acțiune menită să obțină reexaminarea cauzei ar fi avut puține șanse de succes. Scrisoarea M.P., la care era anexată o copie a hotărârii din 8 mai 2000, a fost tradusă în poloneză și transmisă recurentei. Cu toate acestea, într-o scrisoare anterioară, datată 22 aprilie 2002, M. F. a informat ambasada poloneză că nu își amintește că a reprezentat reclamanta în fața Tribunalului din Foggia. M. F. nu putea exclude faptul că a fost numit avocat din oficiu pentru cauza recurentei ; cu toate acestea, el nu a deținut nici o activitate profesională în favoarea sa. Nu a fost notificat nici un act al procedurii judiciare și, presupunând chiar că o astfel de notificare a avut loc, el nu a intrat în obiceiurile sale de a păstra documentele care i-au fost comunicate în calitatea sa de avocat din oficiu. GRIFS Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamanta se plânge că a fost bătută de poliție în momentul arestării sale. Invocând art. 5 din Convenție, reclamanta se plânge că nu a fost informată cu privire la motivele arestării sale într-o limbă pe care o include. ÎN Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În părțile sale relevante, art. 6 din convenție este astfel formulat Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...). Orice acuzat are dreptul, printre altele, să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa. (...) să aibă timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu va avea mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii aflați în întreținere să fie asistați gratuit la un interpret, în cazul în care acesta nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată în mod deschis. Recurenta susține că nu a putut să se apere, deoarece data la care a fost încuviințată nu i-a fost comunicată și nu a putut interjecta apelul pe motivul că hotărârea din 8 mai 2000 i-a fost notificată numai cu întârziere, în anexa la scrisoarea MP din 7 mai 2002. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din scrisoarea din 22 aprilie 2002, și din avocatul său din oficiu, M. F., nu ar fi primit niciun document privind procedura în litigiu. De asemenea, recurenta se plânge că nu a fost asistată de un interpret și că nu a fost informată, într-o limbă pe care o înțelege, da natura acuzațiilor aduse împotriva acestuia. Aceasta susține că instanța nu a examinat în mod corespunzător martorii și că puținele relații pe care le-a avut cu avocatul său din oficiu au fost dificile, având în vedere că acesta nu vorbea decât limba italiană, limba pe care reclamantul pretinde că nu o înțelege. În cele din urmă, recurenta se plânge de faptul că nu s-ar fi dat nici un răspuns ni-ar fi dat la cererile de informații prezentate de ambasada poloneză. În la fel de actuală a dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Recurenta susține că a fost bătută de poliție în momentul arestării sale, ceea ce s-ar analiza în tratamente inumane și degradante în temeiul articolului 3 din convenție. Această dispoziție este astfel formulată încât nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Curtea arată că afirmațiile recurentei nu se bazează pe niciun element obiectiv și că aceasta nu a produs niciun certificat medical care poate dovedi realitatea afirmațiilor sale. Prin urmare, acest fapt este nefondat. Prin urmare, este evident că acest aspect este nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din Convenție. Recurenta se plânge că nu a fost informată cu privire la motivele arestării sale într-o limbă pe care o include. Curtea arată că, la 9 august 1999, adică la patru zile după arestarea sa, recurenta și-a prezentat versiunea sa la GIP de Foggia, susținând în special că a fost victima în prealabil a unei agresiuni și a unui furt comis de polițiști, apărându-se astfel de acuzațiile aduse împotriva acesteia. Acest lucru presupune că, la data respectivă sau înainte de această dată reclamanta a fost informată cu privire la motivele arestării sale și că aceasta le include în substanța lor. În plus, trebuie menționat că, la data de 9 august 1999 reclamanta a fost asistată de un avocat în fața Tribunalului, A., la care ar fi putut solicita clarificări cu privire la procedura inițiată împotriva sa care, dacă este cazul, solicita ajutorul unui interpret. În aceste condiții, Curtea nu poate identifica nicio aparență de încălcare a articolului 5 alineatul (2) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui reclamantei întemeiat pe procedura penală în fața Tribunalului de la Foggia Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis grefier adjunct
de la requête n
o
32823/02
présentée par Renata KIMMEL
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 avril 2003 en une chambre composée de
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
G.
Bonello,
P.
Lorenzen,
M
mes
N.
Vajić,
S.
Botoucharova,
M.
V.
Zagrebelsky
,
M
me
E.
Steiner,
juges,
et de M.
S.
Nielsen,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 janvier 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Renata Kimmel, est une ressortissante polonaise, née en 1964 et résidant à Komorniki (Pologne).
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Le 5 août 1999, la requérante, ressortissante polonaise sans domicile fixe en Italie, fut contrôlée par la police de Foggia. Elle refusa d’exhiber ses papiers d’identité et eut une confrontation physique avec les agents de police.
Selon les dires de la requérante, à cette occasion lesdits agents l’auraient battue. Cependant, elle n’a produit aucun certificat médical pouvant prouver la réalité de cette affirmation.
La requérante fut ensuite arrêtée et accusée de résistance à officiers publics, coups et blessures, port abusif d’arme et refus de s’identifier. Le 6
août 1999, le parquet de Foggia demanda que la requérante fût soumise à la mesure de précaution de l’interdiction de résider dans la province de Foggia.
Une audience eut lieu devant le juge des investigations préliminaires (ci
‑
après, le «
GIP
») de Foggia le 9 août 1999. A cette occasion, la requérante, assistée par un avocat d’office, M
e
A., présenta sa version des faits, qui fut enregistrée en italien dans le procès-verbal de l’audience. Ce dernier ne mentionne pas la présence d’un interprète.
Par une ordonnance du même jour, le GIP valida l’arrestation de la requérante et lui prohiba de résider dans la province de Foggia. Il observa que des graves indices de culpabilité pesaient à la charge de la requérante, qui avait été trouvée en possession d’un couteau et, selon le procès-verbal d’arrestation et les témoignages recueillis, avait sans raison agressé les agents de police. La version fournie par la requérante, selon laquelle elle avait préalablement été victime d’une agression et d’un vol perpétrés par les policiers eux-mêmes, ne s’appuyait sur aucun élément objectif.
Le 9 août 1999, la requérante fut remise en liberté. A cette occasion, elle déclara souhaiter recevoir toute notification relative à la procédure judiciaire auprès du cabinet de son avocat d’office, M
e
F.
La requérante fut ensuite renvoyée en jugement devant le tribunal de Foggia. Une audience se tint le 8 mai 2000, au cours de laquelle des témoins furent examinés. La requérante ne se présenta pas et fut jugée par contumace.
Par un jugement du 8
mai 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 5
juin 2000, le tribunal condamna la requérante pour résistance à officiers publics, coups et blessures et port abusif d’arme à une peine de huit mois d’emprisonnement avec sursis et au paiement des frais de procédure. Le tribunal relaxa la requérante en ce qui concernait l’accusation de refus de s’identifier au motif qu’une fois amenée à la Préfecture, l’intéressée avait exhibé son passeport. Cette décision fut arrêtée sur la base des dépositions des policiers qui avaient contrôlé la requérante ainsi que sur des certificats médicaux faisant état des blessures que lesdits policiers avaient subi.
Aucun appel ne fut interjeté contre le jugement du 8 mai 2000, qui devint définitif le 20
septembre 2000.
Le tribunal de Foggia informa ensuite la requérante, auprès de son adresse en Pologne, que le frais de procédure à sa charge s’élevaient à 93
000 lires italiennes (soit 48,03 euros).
La requérante adressa de nombreuses lettres à l’ambassade polonaise à Rome, se plaignant des circonstances de son arrestation et de ne pas avoir eu la possibilité de contacter le consul polonais. L’ambassade demanda des éclaircissements au Gouvernement italien. Par une note du 11 avril 2001, le ministère de la Justice italien précisa que selon les informations fournies par le directeur du pénitencier de Foggia, au moment de son arrestation la requérante avait déclaré ne vouloir contacter personne et ne pas souhaiter se prévaloir de l’assistance consulaire de son pays.
Par une lettre du 7 mai 2002, un tel M
e
P., agissant pour ordre du Conseil de l’ordre des avocats de Foggia, informa l’ambassade polonaise qu’au moment de son arrestation la requérante avait élu domicile auprès de M
e
F., et que par conséquent celui-ci avait probablement reçu toute notification relative à la procédure judiciaire. Aux termes de la loi italienne, si la requérante souhaitait recevoir les actes de la procédure à une adresse différente, elle aurait dû en informer les autorités. Au vue de ceci, et compte tenu du fait que le jugement du 8 mai 2000 paraissait bien motivé, M
e
e
P., à laquelle était annexée une copie du jugement du 8 mai 2000, fut traduite en polonais et transmise à la requérante.
Cependant, dans une lettre antérieure, datée du 22 avril 2002, M
e
e
; toutefois, il n’avait prêté aucune activité professionnelle en sa faveur. Aucun acte de la procédure judiciaire ne lui avait été notifié et, à supposer même qu’une telle notification eût eu lieu, il ne rentrait pas dans ses habitudes de conserver les documents qui lui étaient communiqués en sa qualité d’avocat d’office.
1.
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, la requérante se plaint de l’iniquité de la procédure devant le tribunal de Foggia.
2.
Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante se plaint d’avoir été battue par la police lors de son arrestation.
3.
Invoquant l’article 5 de la Convention, la requérante se plaint de ne pas avoir été informée des raisons de son arrestation dans une langue qu’elle comprenait.
1.
La requérante considère que la procédure pénale dont elle a fait l’objet n’a pas été équitable. Elle invoque les articles 6 et 13 de la Convention. Cette dernière disposition se lit ainsi
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
Dans ses parties pertinentes, l’article 6 de la Convention est ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...).
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
a)
être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui
;
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
c)
se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent
;
d)
interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge
;
e)
se faire assister gratuitement d’un interprète, s’il ne comprend pas ou ne parle pas la langue employée à l’audience.
»
La requérante allègue ne pas avoir pu se défendre puisque la date de l’audience ne lui a pas été communiquée et ne pas avoir pu interjeter appel au motif que le jugement du 8 mai 2000 lui a été notifiée seulement tardivement, en annexe à la lettre de M
e
e
F., n’aurait reçu aucun document concernant la procédure litigieuse.
La requérante se plaint également de ne pas avoir été assistée par un interprète et de ne pas avoir été informée, dans une langue qu’elle comprenait, da la nature des accusations portées contre elle. Elle soutient que le tribunal n’a pas dûment examiné les témoins et que les peu de relations qu’elle a eues avec son avocat d’office ont été difficiles, au vue du fait que celui-ci ne parlait que l’italien, langue que la requérant affirme ne pas comprendre.
La requérante se plaint enfin du fait qu’aucune réponse n’aurait été donnée aux demandes de renseignements présentées par l’ambassade polonaise.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
2.
La requérante allègue avoir été battue par la police lors de son arrestation, ce qui s’analyserait en des traitements inhumains et dégradants aux termes de l’article 3 de la Convention. Cette disposition est ainsi libellée
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
La Cour relève que les allégations de la requérante ne se fondent sur aucun élément objectif et que celle-ci n’a produit aucun certificat médical pouvant prouver la réalité de ses affirmations. Ce grief est donc non étayé.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
La requérante se plaint de ne pas avoir été informée des raisons de son arrestation dans une langue qu’elle comprenait. Elle invoque l’article 5 de la Convention, dont le deuxième paragraphe se lit ainsi
:
«
Toute personne arrêtée doit être informée, dans le plus court délai et dans une langue qu’elle comprend, des raisons de son arrestation et de toute accusation portée contre elle.
»
La Cour relève que le 9 août 1999, soit quatre jours après son arrestation, la requérante a fourni sa version des faits au GIP de Foggia, soutenant notamment avoir été préalablement victime d’une agression et d’un vol perpétrés par les policiers, se défendant ainsi des accusations portées contre elle. Ceci présuppose qu’à cette date ou avant cette date la requérante eût été informée des raisons de son arrestation et qu’elle les eût comprises dans leur substance. De plus, il convient de noter qu’à l’audience du 9 août 1999 la requérante a été assistée par un avocat commis d’office, M
e
A., auquel elle aurait pu demander des éclaircissement quant à la procédure entamée à son encontre sollicitant, le cas échéant, l’aide d’un interprète.
Dans ces conditions, la Cour ne saurait déceler aucune apparence de violation de l’article 5 § 2 de la Convention.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief de la requérante tiré de l’iniquité de la procédure pénale devant le tribunal de Foggia
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier adjoint
Président