Prima SECȚIUNEA CAUZA GIANNATIEMPO c. ITALIA (solicitarea nr 35969/97) HOTĂRÂREA (Regulament amiabil) STRASBURG 17 aprilie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Giantiatiempo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din C.L.
Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić Levits Kovler judecători del Tufo judecător ad-hoc și al dlui Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 martie 2003, se pronunță la hotărâre că, adoptat la această dată procedurală A la locul de origine a cauzei se află o cerere (n 35969/97) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Aldo Giantiatiempo ( La 16 noiembrie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( U. Leanza, și de co-agenții săi succesive, domnul V Esposito și, respectiv, domnul F. Crisafolli. Reclamantul se plângea de posibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa unei asistențe din partea forei publice în materie de expulzare a chiriașilor, precum și de durata procedurii de expulzare.
L noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 1 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 4 octombrie 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 8 noiembrie 2002 și, respectiv, 26 noiembrie 2002, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări confidențiale a cauzei. Printr-un act care a fost notificat la 22 ianuarie 1988, reclamantul a comunicat avizul de concediu și l-a numit în fața judecătorului judecător din Roma.
10. Prin ordonanța din 31 mai 1988, care a devenit executoriu în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat în mod oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 31 mai 1989. La data de 21 iunie 1989, reclamantul i-a cerut chiriașului să elibereze apartamentul. 12. La data de 1 august 1989, el i-a comunicat că expulzarea va fi executată la 15 septembrie 1989 prin executor judecătoresc. 13. Între 15 septembrie 1989 și 25 ianuarie 1995, executorul justiției a făcut douăzeci și două de tentative de expulzare. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, legile privind eșuarea executării hotărârilor judecătorești de expulzare care nu permiteau reclamantului să beneficieze de concursul forței publice.
14. Pe 3 februarie 1995, reclamantul a făcut o declarație solemnă că a avut o nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-i face reședința fiicei sale. 15. Între 22 martie 1995 și 24 iunie 1997, executorul judiciar a făcut nouă încercări de expulzare. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, întrucât reclamantul nu a obținut ajutorul forței publice în executarea deportării. 16. Pe 18 iulie 1997, reclamantul a recuperat apartamentul cu ajutorul forței publice. ÎN Â 17. La 26 noiembrie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație.
Declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr 35969/97, formulată de domnul Aldo Giantiempo, guvernul italian propune să plătească acestuia suma de 10 150 (zece mii sute cincizeci) de euro pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în speță. În plus, se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție.
18. La 8 noiembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească domnului Aldo Giantiempo suma de 10 150 (zece mii o sută cincizeci) euro pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluionări pe cale penală a cauzei având ca origine cererea nr 35969/97 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul.
În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 19. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cauza din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 17 aprilie 2003 în temeiul articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
Søren Nielsen Christos Rozakis Prezidenți adjunct
AFFAIRE GIANNATIEMPO c. ITALIE (Requête n o 35969/97) ARRÊT (Reglement amiable) STRASBOURG 17 avril 2003 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Giannatiempo c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M. C.L. Rozakis , président , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , M. E. Levits , M. A. Kovler , juges , M me M. del Tufo , juge ad hoc et de M. S. Nielsen, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 mars 2003, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 35969/97) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M. Aldo Giannatiempo (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 16 novembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté devant la Cour par M e A. Botti, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par ses co-agents successifs, respectivement M. V Esposito et M. F. Crisafulli.
3.Le requérant se plaignait de l’impossibilité prolongée de récupérer son appartement à défaut d’assistance de la force publique en matière d’expulsion de locataires ainsi que de la durée de la procédure d’expulsion.
4.L’affaire a été transférée à la Cour le 1 er novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention.
5.La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement. A la suite du déport de M. V. Zagrebelsky, juge élu au titre de l’Italie, le Gouvernement a désigné M me M. del Tufo comme juge ad hoc pour siéger à sa place (articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement).
6.Le 4 octobre 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.Les 8 novembre 2002 et 26 novembre 2002 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
8.Le requérant est propriétaire d’un appartement à Rome, qu’il avait loué à A.S.
9.Par un acte signifié le 22 janvier 1988, le requérant communiqua l’avis de congé et assigna l’intéressé à comparaître devant le juge d’instance de Rome.
10.Par une ordonnance du 31 mai 1988, qui devint exécutoire le même jour, ce dernier confirma formellement le congé du bail et décida que les lieux devaient être libérés au plus tard le 31 mai 1989.
11.Le 21 juin 1989, le requérant signifia au locataire le commandement de libérer l’appartement.
12.Le 1 er août 1989, il lui signifia l’avis que l’expulsion serait exécutée le 15 septembre 1989 par voie d’huissier de justice.
13.Entre le 15 septembre 1989 et le 25 janvier 1995, l’huissier de justice procéda à vingt-deux tentatives d’expulsion. Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, les lois sur l’échelonnement de l’exécution des décisions d’expulsion ne permettant pas au requérant de bénéficier du concours de la force publique.
14.Le 3 février 1995, le requérant fit une déclaration solennelle qu’il avait un besoin urgent de récupérer l’appartement pour en faire l’habitation de sa fille.
15.Entre le 22 mars 1995 et le 24 juin 1997, l’huissier de justice procéda à neuf tentatives d’expulsion. Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, le requérant n’ayant pas obtenu le concours de la force publique dans l’exécution de l’expulsion.
16.Le 18 juillet 1997, le requérant récupéra l’appartement avec l’assistance de la force publique. EN DROIT
17.Le 26 novembre 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 35969/97, introduite par M. Aldo Giannatiempo, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 10 150 (dix mille cent cinquante) euros au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
18.Le 8 novembre 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à M. Aldo Giannatiempo la somme de 10 150 (dix mille cent cinquante) euros au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 35969/97 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et le requérant sont parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
19.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
20.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 avril 2003 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier adjoint Président